Ascultă Radio România Regional Live

comertul electronic

Comerţul electronic – parte importantă a economiei Uniunii Europene

Comerţul electronic – parte importantă a economiei Uniunii Europene

Publicat de Andrei Cretoiu, 23 septembrie 2015, 09:30

Comerţul electronic este o parte importantă a economiei Uniunii Europene, și a crescut constant în ultimii ani. Jumătate dintre europeni au cumpărat anul trecut bunuri sau servicii pe internet, însă mare parte de pe piaţa internă.

Consumatorii continuă să se simtă mult mai încrezători atunci când cumpără online din propria lor țară, lucru confirmat şi de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand: Potenţialul comerţului online pe piaţa europeană este extrem de ridicat, potrivit noului tablou de bord al pieţelor de consum. Aproximativ 61% dintre consumatori cumpără de pe internet doar produse din propria lor ţară, faţă de 38% care fac cumpărături din alte state membre ale Uniunii Europene. Acest lucru se întâmplă deoarece populaţia are mai multă încredere în produsele autohtone şi în cele pe care le văd, decât în pe cele care le comandă online din alte ţări.

Există reguli privind comerţul electronic, pe care Comisia Europeană le-a impus până în prezent şi pe care, până la sfârşitul anului doreşte să le uniformizeze, ca pe viitor să poată înlesni cumpărăturile online între statele europene. Regulile sunt în beneficiul cetăţenilor şi al firmelor din Europa. Comerţul online trebuie să se realizeze în siguranţă şi să aibă parametri calitativi mai mari.

Este nevoie ca fiecare consumator să cunoască ce drepturi are, a mai precizat Christian Wigand. În prezent, de exemplu, doar patru din zece europeni știu că au dreptul să înlocuiască bunurile defecte.

România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană după numărul utilizatorilor de internet care cumpără online bunuri şi servicii, comenzile de îmbrăcăminte şi rezervările de vacanţe sunt cele mai frecvente. În schimb, cele mai ridicate procentaje de cumpărători online sunt înregistrate în Marea Britanie, Danemarca, Suedia şi Germania.

Comisia Europeană doreşte să creeze o piață unică digitală în Europa, să elimine barierele care încetinesc dezvoltarea comerţului online în cele 28 de țări ale Uniunii Europene, bariere care împiedică consumatorii să profite pe deplin de această piață. În acest sens, Comisia Europeană a adoptat în primăvara acestui an o strategie privind piaţa unică digitală, care ar putea contribui la dezvoltarea economiei și crearea de noi locuri de muncă.

În prezent, principalele probleme întâmpinate de consumatorii care fac comerţ online privesc livrarea și conformitatea produsului. Mai mult decât atât, consumatorii continuă să se confrunte cu restricții din cauza ţării de reședință sau a cardurilor de credit pe care le folosesc. Acestea au fost şi principalele motive pentru care au fost depuse reclamaţii. Tabloul de bord arată însă că doar 6% dintre consumatori au sesizat autorităţile publice, restul fie au preferat să treacă cu vederea problema, fie au contactat direct distribuitorul sau furnizorul. Şi asta deoarece nu au ştiut cum să procedeze pentru a reclama autorităţilor problema sau nu au avut încredere într-o eventuală reuşită.

Comisia Europeană a demarat o anchetă pentru investigarea practicilor din sectorul comerţului online. Rezultatele preliminare vor fi publicate la jumătatea anului viitor.

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
EuranetPlus vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Generația Z
EuranetPlus joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
EuranetPlus luni, 20 noiembrie 2017, 10:59

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)
EuranetPlus vineri, 17 noiembrie 2017, 11:20

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri

Cu ocazia Forumului pentru aer curat, organizat de Comisia Europeană, între 16-17 noiembrie, la Paris, Agenția Europeană de Mediu va lansa un...

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri
EuranetPlus joi, 16 noiembrie 2017, 08:05

Uniunea Europeană pentru cetăţeni

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni
EuranetPlus miercuri, 15 noiembrie 2017, 13:11

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

În momentul în care Grecia intra în furtuna perfectă, rezultat al „negocierii” din 2015 care se bazate pe iluzii de tipul (creditorii...

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România