Ascultă Radio România Regional Live

comisarul Nicolae Stignei

M.A.I. aproape de tine

M.A.I. aproape de tine

Publicat de Gabriel Stan, 13 martie 2023, 12:32

La rubrica M.A.I. aproape de tine dedicată colegilor din Ministerul Afacerilor Interne vorbim despre Garda de Coastă a României. În mai puțin de o săptămână, una dintre cele două nave noi ale Gărzii de Coastă intrate în serviciu anul acesta, este vorba despre nava cu numărul de bordaj MAI 1106 urmează să plece în prima emisiune internațională sub egida Agenției Uniunii Europene Frontex.

Nava va executa misiuni de protecție a frontierelor maritime ale Uniunii timp de două luni, în Marea Egee și Marea Ionică.

Bogdan Dinu, de la redacția ”Jurnal Militar” Constanța, a realizat un interviu cu comisarul Nicolae Stignei, comandantul navei MAI-1106, despre misiunile internaționale și noile nave ale gărzii de Coastă din România.

Interviul integral, în format video, îl găsiți pe pagina de Facebook „Jurnal militar” Constanța.

Bogdan Dinu (realizator rubrică): Sunteți comisar la Poliția de Frontieră, dar în același timp sunteţi și absolvent al Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” pentru locurile rezervate Ministerului de Interne.

Asta se întâmpla acum mai bine de 20 ani. Iată, de atunci aveți o carieră frumoasă. Nu știu, cred că sunt în poate omul cu cea mai multă experiență în misiuni internaționale. Da, Garda de Coastă are și misiuni internaționale pentru cei care nu cunosc.

Nicolae Stignei: Sunt ofițer de carieră. Începând de la vârstă de 14 ani, absolvent şi al Liceului Militar de Marină ”Alexandru Ioan Cuza”, după care am participat și la cursurile Academiei Navale pe locurile, într-adevăr, ale Ministerului Afacerilor Interne. Am absolvit Academia Navală în anul 2002.

De atunci sunt încadrat doar pe navele Poliției de Frontieră, de la funcția de ofițer secund, la cea de comandant, pe diferite tipuri de nave. Am participat în prima misiune internațională a Poliției de Frontieră cu nava, în anul 2009.

De atunci participăm, atât eu cât și colegii mei, la majoritatea misiunilor internaționale sub egida Frontex, în operațiunile comune, cu scopul de a asigura securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Bogdan Dinu (realizator rubrică): Vă amintiți care a fost cea mai dificilă misiune internațională? Ați avut un moment de cumpănă?

Nicolae Stignei: Sunt multe momente de cumpănă care au legătură cu transbordarea migranților, cu îmbarcarea acestora, care au legătură cu relațiile internaționale, pentru că am navigat și am asigurat frontiera externă în zona Grecia-Turcia, unde situația este foarte sensibilă. Sunt foarte, foarte multe probleme.

Sunt cazuri cu copii, sunt cazuri în care copiii sunt folosiți, practic, ca scut uman, ca să oprească ambarcațiunile. Deci sunt foarte, foarte multe. Nu e doar un caz.

Mulţumim lui Dumnezeu că nu am avut cazuri de deces sau alte probleme pe care le-au avut alți colegi din alte state, care sunt foarte, foarte complicate.

Bogdan Dinu (realizator rubrică): Acum haideți să vorbim puțin despre aceste nave. Au fost, practic, proiectate și realizate după cerințele formulate de dumneavoastră și colegii dumneavoastră.

Nicolae Stignei: Pentru nevoile poliției de frontieră sunt nave construite conform experienței noastre, atât în Marea Neagră, în supravegherea frontierei maritime de stat a României, cât și în supravegherea frontierei maritime a Uniunii Europene.

Deci, practic, am încercat să înglobăm tot ceea ce înseamnă tehnică modernă pe un corp capabil să reziste cât mai mult în condiții de mare rea.

Bogdan Dinu (realizator rubrică): A trecut testul mării, mare de gradul cinci, șase, până la cât sunt proiectate să reziste, să-și îndeplinească misiunile pe mare, de fapt?

Nicolae Stignei: Nava nu are limită, poate să navige în orice condiții de mare, dar vorbim doar despre navigabilitate, nu vorbim despre asigurarea supravegherii. Pentru a asigura supravegherea avem nevoie de o stabilitate ca să putem să folosim radarul de supraveghere, ca să putem să folosim camera de supraveghere.

Noi până acum am navigat pe mare de gradul cinci. Se pot asigura misiuni în condiții foarte bune. Acum va urma testul suprem al oricărei nave.

Vom participa la o misiune sub egida Frontex în Italia, vom traversa Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee și, de asemenea, va mai exista o misiune în Marea Ionică, acolo va fi adevăratul test. Noi sperăm că o să îl treacă cu bine atât echipajul, cât şi nava.

Bogdan Dinu (realizator rubrică): Și în Marea Ionică e o zonă pentru migranți, practic partea aceea dintre Grecia și Italia?

Nicolae Stignei: Da, și acolo, pentru că există două rute, să zicem, una este din Grecia către Italia sau din sud, din partea Africii către sudul Italiei.

Este foarte important în acea zonă să putem să navigâm cât mai departe de coastă ca să putem să asigurăm recuperarea persoanelor în caz de urgență.

Bogdan Dinu (realizator rubrică): Vorbiţi-ne puțin despre navă. Este mai mică decât nava amirală a Gărzii de Coastă „Ștefan cel Mare”, mai mare decât cele pe care le-ați avut în dotare.

Ca tehnologie, ce salt reprezintă, hai să spunem, de la vechile nave ale Mării Negre, cele pe care le-ați prins și dumneavoastră când ați venit în Garda de Coastă, acele pe corp de vedetă torpilare, față de ceea ce comandaţi acum?

Nicolae Stignei: Dacă e să vorbim despre navele Proiect-0111 C, acele VM-uri cum le spuneam eu, vedete maritime, saltul este extraordinar. Saltul, practic s-a făcut, primul salt când am achiziționat din Germania nave la mâna a doua, Proiect P157, şi ăla a fost primul salt.

A urmat nava aceasta, practic am încercat noi să punem pe un corp, pe o lungime de 38 m cât avea nava nemțească, aceasta are 43, tehnologia la momentul actual, care există și pe nava Amiral, adică să avem un radar de supraveghere, o cameră performantă de supraveghere, adaptată condițiilor maritime, instrumente de salvare a vieții omenești pe mare, avem plase de recuperare a persoanelor din apă, rescue star, macara, o ambarcațiune cu bordul foarte performant, atât ambarcațiunea, cât și sistemul de lansare, unic în  Poliție de Frontieră.

Este un sistem de lansare slip-lift, adică ambarcațiunea pleacă într-o secundă, se deschide poarta și ambarcațiunea este la apă. Teste cu chilă rigidă și borduri moi.

O ambarcațiune cu motor in board, care atinge viteza de 42 de noduri, poate transporta 10 persoane pe scaun, o autonomie foarte mare, peste 300 de mile, capabilități de comunicație. Suntem la zi cu tot ceea ce spune tehnica de navigat.

Bogdan Dinu (realizator rubrică): Foarte pe scurt câteva date tehnice.

Nicolae Stignei: Nava are o lungime de 43 m, o lățime de 8 m, are un pescaj de până la 3 m. În același timp are un sistem de stabilizare pe mare rea, avem stabilizatoare active, o viteză de 30 de noduri asigurată de patru motoare MTU, cu capacitate de 2.000 de cai putere fiecare, elice cu pas fix.

Avem toată aparatura de navigație modernă, cu radar de navigație, aparatură de comunicație, la fel avem un tun de stins incendiu pentru alte nave, un tun cu aer comprimat pentru oprirea ambarcațiunilor neprielnice.

La momentul actual la navă nu există mijloace letale decât la momentul individual, ulterior să fim dotați și cu armament letal.

În cadrul Poliției de Frontieră avem un mozaic de agenți ca membrii echipajului, care provin atât de pe băncile școlii de maiștri de marină „Amiral Murgescu”, de pe locurile Ministerului Afacerilor Interne, cât și din foști sergenți, soldați care și-au exercitat stagiul la marina grăniceri pe vremuri și de asemenea din personalul încadrat din sursă directă care are specialitate de marină.

La navă este nevoie de tot acest mozaic, pentru că avem nevoie și specialiști care să aibă grijă de tehnică și de personal, care să asigure aspectul, să zicem, marinăresc al navei și întreținerea.

 

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Ziua Statului Major al Apărării
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:26

Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Universitatea Națională de Apărare Carol I a împlinit 135 de ani de existență. La Palatul Cercului...

Universitatea Națională de Apărare – 135 de ani de existență
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:23

Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că toate costurile pentru instruirea...

Costurile pentru instruirea piloților ucraineni vor fi suportate de România
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:19

Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a aprobat, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de modificare a Legii pensiilor...

Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii pensiilor militare
Stiri - AM luni, 11 noiembrie 2024, 14:12

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Navale Române au participat la Exercițiul Multinațional „Poseidon 24” organizat de...

Exercițiul Multinațional „Poseidon 24”