Sorin Grindeanu a contestat decizia de excludere din PSD: “Eu sunt un optimist”
Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 09:30
Fostul premier Sorin Grindeanu a anunțat că a depus la PSD contestaţia la decizia de excludere a sa din partid. Grindeanu a menționat că această contestație urmează să fie judecată în comisia naţională de etică a formaţiunii.
“Am contestat, conform statutului PSD, acea decizie de excludere a mea din partid. Contestaţia este pe baza statutului şi pe baza deciziilor luate de conducerea partidului în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate. Este o chestiune, nu aş vrea să intru în foarte multe detalii, care se va judeca în forurile interne ale partidului, şi anume la comisia de etică. Contestaţia mea este conform cu prevederile statutului şi, subliniez, este până la urmă şi dorinţa membrilor din organizaţia Timiş de a face acest demers”, a precizat Sorin Grindeanu la Antena 3.
Acesta a precizat că așteaptă judecarea contestației. “Eu sunt un optimist, aşa cum sunt şi colegii mei din Timiş, care m-au îndemnat să fac acest demers şi de sprijinul cărora mă bucur în acest moment”, a adăugat Grindeanu.
El a mai spus că este om de stânga, fiind de 21 de ani în PSD şi că aici vrea să rămână.