Ascultă Radio România Regional Live

companie de transport

UPDATE: Justiţia europeană decide dacă Uber este taxi sau serviciu digital

UPDATE: Justiţia europeană decide dacă Uber este taxi sau serviciu digital

Publicat de adinaiftime, 20 decembrie 2017, 18:00

UPDATE: Curtea Europeană de Justiție a decis că Uber este o companie de transport.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) urmează să adopte o decizie aşteptată cu nerăbdare de serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber, pentru că ar urma să clarifice dacă firma americană trebuie să respecte aceleaşi reglementări ca şi cele impuse firmelor de taxi, informează AFP.

Uber, care în ultima perioadă a intrat în conflict cu autorităţile din mai multe state europene, a susţinut în faţa CJUE că se consideră, înainte de toate, drept un serviciu digital care joacă un rol de intermediar între particulari şi şoferi. Cu toate acestea, argumentaţia Uber nu a convins avocatul general al CJUE, Maciej Szpunar. Acesta din urmă a estimat în luna mai că „platforma electronică Uber, chiar dacă este un concept inovator, ţine, în principal, de domeniul transportului şi în consecinţă trebuie să deţină licenţele şi acordurile cerute de dreptul naţional”.

Însă concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

Un judecător spaniol este cel care a cerut avizul CJUE, după ce în 2014 a fost solicitat de o asociaţie profesională a şoferilor de taxi din Barcelona, care se considera victimă a concurenţei neloiale din partea Uber. Asociaţia Elite Taxis susţinea că şoferii Uber, care pot transporta persoane în propriile vehicule de pasageri contra remuneraţie, trebuie să deţină licenţe la fel ca şi serviciile de taxi din Barcelona. Pe de altă parte, Uber susţine că trebuie să respecte în principal regulile privind libera prestare de servicii legate de noile tehnologi ale informaţiei.

Pentru Uber, indiferent care va fi decizia Curtii de Justiţie a Uniunii Europene, aceasta „nu va schimba faptul că în majoritatea ţărilor din UE în care operăm deja, respectăm reglementările în vigoare în domeniul transporturilor”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

În România, Uber este prezent de trei ani şi are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, marţi, un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie. Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, a declarat că susţine proiectul primarului general. „Uber poate să rămână în România, nu avem niciun fel de problemă, dar să se autorizeze conform legilor în vigoare. Nu e nimeni mai presus de lege”, a spus Ştefănescu.

 

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc