Autoritățile din Brașov încearcă să găsească locuri de muncă pentru refugiați!

Publicat de Andra Radu, 16 martie 2022, 17:00 / actualizat: 16 martie 2022, 18:09

Autoritățile locale brașovene se întâlnesc cu reprezentanții a peste 100 de companii pentru a găsi soluții de angajare a refugiaților.

„Este momentul să ne gândim pe termen mediu și lung, să ne gândim cum putem să-i integrăm pe cei care vor să stea timp de săptămâni sau luni în zona noastră. În acest sens, astăzi am convocat, la ora 16:30, o discuție cu mediul de afaceri, urmând să inventariem locurile de muncă disponibile și care sunt domeniile cu cea mai mare cerere pe piața forței de muncă, astfel încât să comunicăm aceste lucruri, proactiv, și către cei care vin să ne viziteze. În paralel, căutăm soluții cu inspectoratul școlar județean pentru integrarea în sistemul educațional a copiilor care vin din Ucraina”, a declarat primarul Allen Coliban.

Reprezentanții municipalității au mai anunțat că la centrul de la CATTIA va fi înființat și un birou de integrare, care va face legătura între locurile de muncă disponibile pentru refugiații ucraineni și cererea din partea acestora. În plus, de la acest birou, refugiații vor primi și informațiile referitoare la accesul copiilor și studenților în instituțiile de învățământ din Brașov.

UNICEF colaborează cu companiile aeriene și transportatorii de marfă pentru livrarea vaccinurilor împotriva COVID-19!

Publicat de Andra Radu, 23 noiembrie 2020, 17:49 / actualizat: 23 noiembrie 2020, 18:50

UNICEF colaborează cu principalele companii aeriene și transportatorii de marfă de la nivel global în vederea intensificării eforturilor de livrare a vaccinurilor împotriva COVID-19 în peste 92 de țări din lume imediat ce vaccinurile vor fi disponibile.

În cadrul pregătirilor, săptămâna trecută, UNICEF, Organizația Panamericană a Sănătății (OPAS) și Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) au informat principalele companii aeriene de la nivel global cu privire la capacitatea necesară conform estimărilor și au discutat despre modul prin care vor fi transportate aproape 2 miliarde de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 în 2021. Acestea se adaugă miliardului de seringi ce trebuie transportate pe cale maritimă.

Întâlnirea virtuală a avut loc la scurt timp după primul eveniment logistic organizat online de către UNICEF, în cadrul căruia s-a discutat despre transportul vaccinurilor împotriva COVID-19. La această discuție importantă au luat parte peste 350 de parteneri logistici, inclusiv transportatori aerieni de marfă, companii maritime și asociații logistice globale.

„Odată cu continuarea demersurilor privind crearea unor vaccinuri împotriva COVID-19, UNICEF împreună cu companiile aeriene, operatorii de mărfuri, companiile maritime și alte asociații logistice își intensifică eforturile pentru livrarea cât mai rapidă și mai sigură a vaccinurilor vitale”, a declarat Etleva Kadilli, director al Diviziei de Aprovizionare a UNICEF. „Prin această colaborare importantă, ne vom asigura că există capacitatea de transport necesară acestei uriașe operațiuni istorice. Avem nevoie de implicarea tuturor pe măsură ce ne pregătim de livrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, a seringilor și a altor echipamente individuale de protecție care să protejeze personalul din prima linie din lumea întreagă. Protejând aceste persoane, protejăm, practic, milioane de copii care depind de serviciile medicale pe care le oferă acestea”.

În următoarele săptămâni, UNICEF va evalua și capacitatea de transport existentă pentru a identifica lipsurile și necesarul. Se anticipează că achiziția, livrarea și distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19 vor constitui cea mai amplă și mai rapidă operațiune de acest gen întreprinsă vreodată. UNICEF depune eforturi pentru a achiziționa și a livra vaccinuri de la producătorii care au încheiate acorduri cu Mecanismul COVAX. În colaborare cu OPAS, UNICEF va coordona procesul de achiziție și livrare pentru 92 de țări cu venituri mici și venituri medii inferioare, într-un mod cât mai rapid și mai sigur.

Aceste demersuri au la bază îndelungata colaborare a UNICEF cu sectorul logistic privind transportul de provizii în lumea întreagă, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Din ianuarie, UNICEF a furnizat materiale pentru lupta împotriva COVID-19 în valoare de peste 190 de milioane de USD, precum măști, combinezoane, concentratoare de oxigen și kituri de testare, sprijinind răspunsul țărilor la pandemie.

Fiind cel mai mare cumpărător de vaccinuri din lume, UNICEF achiziționează în mod obișnuit peste 2 miliarde de doze de vaccin anual pentru vaccinări de rutină și răspunsul la epidemii, în numele a aproape 100 de țări. Această expertiză incomparabilă include coordonarea a mii de transporturi cu diferite cerințe privind lanțul de frig, prin urmare UNICEF este un expert în gestionarea lanțului de aprovizionare în cazul produselor cu temperatură controlată, lucru atât de necesar în cadrul acestui demers istoric. Pentru a reduce la minim întreruperea programelor de vaccinare de rutină din cauza operațiunilor legate de vaccinurile împotriva COVID-19 și seringile aferente, UNICEF și partenerii săi vor continua să se coordoneze îndeaproape cu operatorii logistici pentru a asigura livrarea la timp peste tot în lume.

„Sprijinul guvernelor, partenerilor și sectorului privat va fi determinant pentru asigurarea unui transport cât mai eficient al vaccinurilor împotriva unor boli fatale, precum rujeola, difteria și tetanosul, pe lângă COVID-19”, a afirmat Kadilli.

Luna trecută, UNICEF a început crearea unor stocuri de peste 1 miliard de seringi până în 2021 pentru a asigura necesarul inițial și prepoziționarea vaccinurilor împotriva COVID-19.

Gordon Brown: Un Brexit fără acord poate prăbuşi industria auto britanică peste noapte

Publicat de Camelia Teodosiu, 4 septembrie 2019, 10:35

Fostul premier Gordon Brown spune despre Brexit că situaţia sumbră, de Halloween, propusă de Boris Johnson, ar putea periclita mii de locuri de muncă

Pe măsură ce intrăm în a doua săptămână a celei mai profunde crize constituţionale din istoria recentă, este timpul să ne punem întrebarea care contează cu adevărat – ce anume răspunde cel mai bine nevoilor şi aspiraţiilor poporului britanic – şi este cel mai probabil să ne protejăm locurile de muncă, standardele de trai şi serviciile noastre publice. După cum voi arăta astăzi în vizita mea la o bancă de alimente din Liverpool şi la Vauxhall Cars, la Ellesmere Port, există o linie directă care ne duce de la o ameninţare la adresa Constituţiei noastre, la o ameninţare la adresa angajării şi veniturilor oamenilor.

Într-un sondaj realizat de Hope not Hate, în ultimele zile, 49% dintre britanici – cu doar 16% contra – spun acum că un Brexit fără acord la 31 octombrie este rău pentru Marea Britanie. Şi atunci când oamenii sunt rugaţi să aleagă ce îi îngrijorează cel mai mult la lipsa unui acord, potenţialul colaps al industriei auto britanice este, pentru ei, cea mai stridentă ameninţare previzibilă şi principala lor frică.

Un ameţitor procent de 40% dintre alegători consideră că un Brexit „fără acord” reprezintă un dezastru pentru industria auto. Liniile noastre de producţie auto ar putea pur şi simplu să cedeze peste noapte, pe fondul reţinerilor portuare şi al blocajelor pe autostrăzi. Este un fapt fascinant, aproape năucitor, că fiecare maşină pe care o producem în Marea Britanie are 30.000 de componente – şi 15.000 din aceste piese vin în Marea Britanie din afara Marii Britanii.

În total, 12.000 sau 80% din componentele auto importate în Marea Britanie au provenit din UE, anul trecut. Aşadar, în fiecare zi, suficiente componente pentru a umple 1.100 de camioane ajung în porturile noastre – parte a unui lanţ de aprovizionare globală, unde componentele trec dus-întors între Marea Britanie şi Europa, şi unde chiar şi o întârziere vamală minoră poate fi masiv perturbatoare. Luăm ca exemplu Land Rover Discovery. Piesele cheie – servodirecţia, injectorul de combustibil, blocul motor şi convertorul de cuplu – provin din Germania. Furtunurile sale de răcire şi modulul de control central vin pe mare din Cehia, galeria de evacuare din Ungaria. Sistemul său de protecţie pentru cablaje este din Franţa, iluminarea pe faţă şi amortizoarele sale din Polonia. Unităţile de control electronic vin prin România.

De fapt, 40% din totalul materialelor sale sunt importate din Europa continentală şi panoul său de control al încălzirii din Irlanda, o altă parte a UE. După cum a raportat organizaţia europeană de aprovizionare, anul trecut, maşina tipică are componente produse în 15 ţări. Industria noastră auto, care depinde de componentele importate, este cel mai mare angajator-producător al nostru, cu 180.000 de angajaţi care lucrează direct în fabricile de automobile, şi în total 800.000 în lanţul de aprovizionare şi distribuţie şi vânzare cu amănuntul.

Când, în 2014, Consiliul Industriei Auto a întocmit o listă a elementelor lanţului de aprovizionare în care Marea Britanie trebuia să fie mai autosuficientă, au descoperit că ne-am bazat pe importurile străine pentru turnarea motoarelor, cadrul metalic pentru motorul unei maşini, componentele scaunelor, jante din aliaj, iluminat, vopsea, bara de protecţie şi grupuri de instrumente, cele mai multe dintre acestea încă fiind componente ale unei maşini importate din Europa continentală. Însă, dacă avem nevoie de componente din Europa pentru fabricarea maşinilor noastre, trebuie să şi vindem maşinile în Europa, pentru ca fabricile auto britanice să rămână pe linia de plutire. Iar tarifele impuse la piese şi tarifele şi mai mari la vehiculele finite ar putea face cu uşurinţă exporturile noastre necompetitive.

Anul trecut, 80% dintre autoturismele produse în Marea Britanie au fost destinate exportului, iar cele mai multe către ţările UE. De fapt, dintre cele 1,5 milioane de autoturisme fabricate în Marea Britanie, doar 280.000 sunt vândute clienţilor britanici şi astfel, fără vânzările europene, multe locuri de muncă sunt în pericol. Producătorii de maşini japoneze, indiene, coreene şi americane au investit în Marea Britanie nu pentru că piaţa britanică este uriaşă – noi vindem aici doar 200.000 de maşini de producţie britanică – ci pentru că piaţa europeană este uriaşă, în valoare de peste un milion de vânzări de maşini britanice pe an, iar aceşti giganţi auto străini au văzut, până acum, Marea Britanie ca platforma de la care ei vând în Europa, şi orice impas cu continentul îngreunează şansele noastre de a menţine intacte toate fabricile auto.

Din păcate, această ameninţare impusă de Brexit pentru industrie creşte exact în momentul în care miliarde de decizii de investiţii pe termen lung urmează să fie luate – pentru maşini electrice, pentru maşini fără şofer şi pentru maşini non-diesel – locurile de muncă de mâine depind de următoarea generaţie de maşini electrice, fără şofer şi non-diesel fabricate în Marea Britanie. Carlos Tavares, şeful companiei mamă PSA a Vauxhall, a declarat acum că, deşi el ar „prefera” producţia unei noi versiuni a modelului Astra al companiei la uzina Ellesmere Port a Vauxhall, „în cazul în care condiţiile sunt proaste şi nu îl pot face profitabil, atunci trebuie să protejez restul companiei…”.

Într-adevăr, societatea producătorilor şi comercianţilor de autovehicule a ridicat perspectiva „morţii cu o mie de reduceri”.

Situaţia catastrofală de la 31 octombrie este înfăţişată de Boris Johnson şi de Nigel Farage ca o ocazie de a arăta că ne putem susţine singuri şi de a afişa vechiul spirit de la Dunkirk (din bătălia de la Dunkirk, 1940, nr) – înfruntând străinii răi şi perfizi.

În schimb, este o rană autoindusă – cum ar fi să-ţi pui o armă la cap şi să ameninţi că tragi dacă adversarii nu vor să facă ce le ceri. Este cel mai mare act de vătămare de sine, cu economia noastră – companii, produse, oameni – împinsă de pe marginea prăpastiei în recesiune şi falimente. De aceea, mai mulţi britanici decât politicieni văd – şi Boris Johnson trebuie să fie forţat de opinia publică să vadă – că, indiferent dacă ai fost pentru sau împotriva Brexit, catastrofa lipsei unui acord la 31 octombrie trebuie să fie oprită de îndată.

Articol de Gordon Brown, fost premier al Marii Britanii

Costurile inechităţii fiscale

Publicat de Camelia Teodosiu, 22 februarie 2019, 11:19

Anul acesta, la Forumul de la Davos, istoricul olandez Rutger Bergman s-a remarcat printr-o intervenţie care a punctat cel mai apreciat moment al evenimentului: „Încetaţi să mai vorbiţi de filantropie, începeţi să vorbiţi despre taxe”.

Bergman a spus la conferinţă:

„Aud oamenii vorbind limbajul participării şi justiţiei şi egalităţii şi transparenţei, dar aproape nimeni nu aduce în discuţie problema reală, a optimizării fiscale, aşa e? Şi a faptului că bogătaşii pur şi simplu nu-şi achită cota echitabilă care le revine. Este ca şi când m-aş afla la o conferinţă a pompierilor şi nimeni nu ar avea voie să vorbească despre apă…

Asta nu este o ştiinţă a rachetelor. Putem vorbi foarte mult timp despre toate aceste programe filantropice stupide, dar haideţi (să fim cinstiţi), trebuie să discutăm despre taxe! Taxe, taxe, taxe. Toate celelalte sunt prostii, după părerea mea.”

Desigur, Bergman are absolută dreptate. Ar trebui acordată mai puţină atenţie laudelor aduse bogaţilor pentru diversele lor proiecte „filantropice” şi mai multă analizei eludării fiscalităţii de către ei – atât la nivel individual cât şi la nivel corporatist.

Dar s-ar putea să nu fie corectă concentrarea lui numai asupra optimizării fiscale sau numai asupra superbogaţilor. Un nou raport sugerează că amploarea optimizării fiscale în Europa este cu mult inferioară evaziunii fiscale. Şi asta se întâmplă nu doar în rândul celor bogaţi (deşi categoric se întâmplă în cercurile lor – un exemplu este amenda record impusă UBS pentru facilitarea acesteia), ci pe tot spectrul veniturilor, în cadrul a ceea ce este cunoscut sub numele de „economia din umbră”.

În primul rând, este important să înţelegem corect definiţia – optimizarea fiscală şi evaziunea fiscală sunt deseori folosite ca sinonime, dar sunt destul de diferite şi ca urmare trebuie abordate folosind metode destul de deosebite.

Optimizarea fiscală este o decizie a unui contribuabil de a-şi minimaliza povara fiscală prin recurgerea la acţiuni care se opun spiritului intenţiei avute de legislatori (care poate fi evident subiectul unor interpretări diferite). Poate fi deopotrivă legală şi nelegală (prin faptul că nu se conformează legilor recunoscute) dar niciodată nu este ilegală (adică în mod clar interzisă de legi).

Pe de altă parte, evaziunea fiscală constă în nedezvăluirea deliberată şi ilegală a câştigurilor. Motivaţia acesteia ar putea fi desigur alta decât evaziunea fiscală – un dealer de droguri ar putea fi mai preocupat să nu ajungă după gratii, decât de necesitatea de a prezenta autorităţilor guvernamentale veniturile – dar oricum, dacă nu îţi înregistrezi activitatea, nu poţi achita taxe pentru ea şi ca urmare este un caz de evaziune fiscală. Include de asemenea solicitarea unor indemnizaţii, cheltuieli şi alte scutiri fiscale la care contribuabilul nu are dreptul conform legii.

Potrivit noului raport al activistului fiscal Richard Murphy, „deficitul fiscal” anual provocat în Europa de această evaziune fiscală ilegală este cuprins între 750 de miliarde şi 900 de miliarde de euro (echivalentul a 850 de miliarde – 1 trilion de dolari). Aceasta comparativ cu estimările cuprinse între 50 şi 190 de miliarde de euro pentru optimizarea fiscală anuală corporatistă, conform estimărilor anterioare ale Parlamentului European, citate de Murphy.

Raportul a fost comandat de grupurile socialiştilor şi democraţilor de centru-stânga din Parlamentul European (care include eurodeputaţi din partidul Laburist din Marea Britanie şi din partidul Socialist din Franţa) şi are în vedere doar deficitul fiscal din Europa. Dar Murphy spune că acelaşi trend poate fi constatat în toată lumea – cu cât economia din umbră este mai extinsă, cu atât este mai probabil ca şi deficitul fiscal să fie mai mare.

Murphy a spus pentru FT:

„Dacă vă uitaţi la întreagul deficit fiscal, care este totalul taxelor neachitate despre care guvernul crede că ar trebui plătite, este evident că evaziunea fiscală este de departe cea mai mare problemă.

Aceasta este destul de şocant pentru oameni. Eu cred că până şi grupul socialiştilor şi democraţilor a fost destul de şocat, într-un fel, de rezultat. Lor le-a venit greu să creadă că de fapt cea mai mare problemă este evaziunea. Dar totuşi aşa stau lucrurile, pentru că este ceva atât de obişnuit. Este atunci când plăteşti menajera cu numerar. Şi totul ia proporţii când te gândeşti că ai plătit şi constructorul cu bani gheaţă şi pe meditatorul copilului.”

Nu doar menajera, zidarii, meditatorii copiilor şi comercianţii de droguri sunt implicaţi. Un studiu publicat în octombrie de profesorul la Berkeley, Gabriel Zucman, împreună cu Annette Alstadsæter şi Niels Johannesen constata că cele 0,01% din gospodăriile cele mai prospere din Scandinavia au evitat plata a aproximativ 25% din taxele care le reveneau, comparativ cu o medie de 2,8% pentru restul populaţiei.

Dar nu doar bogaţii constituie problema. Sectorul din umbră al României, de exemplu, reprezintă aproximativ 29% din economie, conform metodei „Multiple Indicators Multiple Causes” (MIMIC) folosită de Leandro Medina şi Friedrich Schneider în lucrarea lor pentru FMI, care foloseşte diferenţa dintre consum şi venit pentru a calcula proporţia din venituri care nu este declarată (de exemplu prin analiza consumului de electricitate şi a cantităţii de pâine consumată într-o economie).

Chiar şi economia din umbră a Marii Britanii, printre cele mai restrânse din Europa, se ridică la aproximativ 10%.

Iată ce mai spune Murphy:

„Eu ştiu că există activişti ai justiţiei fiscale care nu se simt deloc bine când aud ce am eu de spus… Dar cifrele pentru evaziune sunt pur şi simplu prea mari pentru a fi atribuibile celor bogaţi. Acestea sunt împărţite în toată populaţia.”

Murphy nu dă cifre pentru optimizarea fiscală individuală la care recurg superbogaţii prin intermediul paradisurilor fiscale şi altor scheme de optimizare fiscală, dar el spune că este posibil ca aceste cifre să fie cu mult depăşite de cele ale evaziunii fiscale şi optimizării la nivel corporatist.

Şi atunci, de ce suntem atât de obsedaţi de toţi filantropomiliardarii participanţi la Davos, dar nu şi de uriaşa economie din umbră a Europei?

În parte din cauză că avem impresia că dacă doar o mână de indivizi s-ar comporta altfel, situaţia s-ar putea schimba foarte mult. De asemena, pentru că ne irită că cei bogaţi sunt capabili să facă asta nepedepsiţi, iar noi nu. Murphy foloseşte exemplul scandalului cheltuieilor făcute de parlamentari britanici cu 10 ani în urmă, ca analogie – deşi sumele de bani implicate au fost imateriale, impresia a fost că dacă politicienii se fofilau, ceilalţi de ce nu ar face la fel.

Dar spre deosebire de scandalul cheltuielilor parlamentarilor, sumele de bani despre care vorbim la nivelul elitei care evită impozitele sunt materiale şi de fapt contează în ecuaţia generală. Şi susţinând acele donaţii filantropice care le permit să-şi sporească bunul renume, de fapt le permitem superbogaţilor să ia ei acele decizii despre modul în care să-şi cheltuiască banii, care în mod normal ar trebui să revină guvernului democratic ales.

Dar cu siguranţă există şi un anume fel de mentalitate tolerantă a unora dintre noi faţă de unele părţi ale economiei din umbră: ne gândim că, dacă ar trebui ca oamenii cu cele mai mici venituri, precum menajerele, să-şi plătească toate taxele, nu le-ar rămâne suficient din ce să mai trăiască.

Însă Murphy argumentează destul de convingător că evaziunea fiscală duce de fapt la injustiţie socială şi creşterea inechităţii:

„Legea fiscalităţii ar trebui aplicată şi tuturor ar trebui să li se ceară să plătească ceea ce le revine.

Dacă asta nu se întâmplă, apare inechitatea: cei care îşi achită taxele o duc de multe ori mai rău decât cei care nu o fac. Resentimentele se acumulează în rândul contribuabililor şi se extinde neconformarea. Încă mai îngrijorător este faptul că afacerile oneste sunt subminate de afacerile necinstite. Aceasta face ca afacerile cinstite să aibă o probabilite mai mare de a eşua. Ca urmare, creşterea economică, stabilitatea financiară, investiţiile în afaceri şi perspectivele de angajare sunt toate prejudiciate. Costul inechităţii fiscale este mare, mai ales dacă devine endemic.”

Este important de remarcat că afirmaţiile lui Murphy nu sunt universal acceptate. Estimările HMRC despre amploarea evaziunii fiscale în Regatul Unit, de exemplu, se cifrează la aproximativ 5,3 miliarde de lire sterline, în vreme ce estimările lui Murphy sunt de peste 75 de miliarde de lire sterline (aproape de 15 ori mai mult). Dar el spune că acest lucru se întâmplă din cauză că abordările sunt complet diferite: în vreme ce el are o abordare de sus în jos, începând de la PIB, HMRC foloseşte o abordare de la bază în sus, făcând calculele pornind de la veniturile fiscale care li s-au prezentat.

Alex Cobham, director executiv la Tax Justice Network, nu crede că s-au făcut destule cercetări asupra proporţiilor luate de evaziunea fiscală pentru a trage concluzii privind amploarea acesteia în comparaţie cu a optimizării fiscale – cea din urmă a fost analizată în mai mare măsură. El reliefează de asemenea că o parte a activităţii din economia din umbră este probabil marginală (neputând ajunge să iasă din cadrul economiei din umbră).

Totuşi, Cobham spune:

„Ceea ce spun aceste cifre este că amploarea potenţială a evaziunii este foarte mare. Şi ca atare, chiar dacă ar fi ca cifrele lui Richard să scadă cu 10%, tot rămâne suficient pentru a fi preocupaţi şi a lua măsuri. Acesta este un domeniu vast în privinţa căruia probabil în mod constant nu facem suficient. În parte, aceasta ţine de întreprinderea mai multor studii şi creşterea încrederii în cifre.”

Rezumând, guvernele – şi noi toţi – trebuie să dăm mai multă atenţie evaziunii fiscale. Deseori există o dihotomie falsă în modul în care se gândesc politicienii la metodele de reducere a deficitelor fiscale: în loc să ia în considerare fie creşterea taxelor, fie tăierea cheltuielilor guvernamentale, ar trebui să se gândească şi la modalităţi de extindere a bazei lor fiscale prin scoaterea unor agenţi economici din economia din umbră.

Printre măsurile posibile de contracarare a evaziunii sugerate de Murphy se numără constrângerea fiecărei companii să-şi declare conturile curente şi tragerea la răspundere personal a acţionarilor şi directorilor lor pentru orice taxă neplătită; şi solicitarea ca băncile să furnizeze HMRC sau ministerului care se ocupă cu colectarea taxelor rapoarte despre toate firmele cărora le asigură servicii bancare sau contabile. Numai aceste măsuri, crede Murphy, ar duce la recuperarea unei treimi din veniturile fiscale lipsă.

Totuşi, vestea bună este că atât evaziunea fiscală cât şi optimizarea fiscală la nivelul corporaţiilor sunt de fapt în scădere acum, potrivit lui Murphy:

„Măsurile care sunt adoptate pentru sporirea ratei raportării funcţionează. Eu cred că în 2012 s-a produs o schimbare de atitudine. Companii mari care până atunci consideraseră în esenţă că optimizarea fiscală nu implica niciun risc, nici pentru bunul renume al companiei, au început brusc să înţeleagă – din cauză că Google, Amazon şi Starbucks au fost audiaţi de (parlamentarul britanic laburist) Margret Hodge – că asta îi poate duce într-o situaţie neplăcută…

Vedem companii care de fapt discută cu noi şi ne spun: ‘ne vom închide operaţiunile externe dacă asta ne asigură o acreditare a corectitudinii fiscale Fair Tax Mark, pentru că asta este prea important pentru noi acum’. Descoperim asta cu uimire. Cu 10 ani în urmă, ideea că cineva ne-ar fi putut spune aşa ceva, era extrem de îndepărtată. Este incredibil.”

Cum observa cândva celebrul filantrop John Rockefeller: „Următorul lucru, pe care este important să-l faci după ce faci ceea ce este corect, este să-i înştiinţezi pe oameni că faci ceea ce este corect”.

Articol de Jemima Kelly

Comisia Europeană nu va face niciodată „favoritisme” în materie de concurență

Publicat de Camelia Teodosiu, 6 februarie 2019, 15:47

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a apărat marți politica executivului european din domeniul concurenței, înaintea unei decizii foarte așteptate privind fuziunea Siemens/Alstom.

“Vom permite întotdeauna o concurență echitabilă pentru companii și, la urma urmelor, pentru consumatori (…). Nu vom face niciodată politică sau favoritisme când va fi vorba să asigurăm reguli de joc echitabile”, a declarat dl Juncker într-un discurs la Bruxelles. “Este un mesaj pentru cei care spun despre Comisie că este compusă din tehnocrați orbi, proști și limitați”, a adăugat el. Cu mai puțin de o săptămâna în urmă, șeful companiei germane Siemens, Joe Kaeser, acuzase nişte “tehnocrați retrograzi” că pun în pericol fuziunea sa cu Alstom. Mai multe surse au arătat  pentru AFP că Comisia Europeană se pregătește să interzică miercuri fuziunea celor două grupuri. Comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, a exprimat de repetate ori în trecut îndoieli privind fuziunea, anunțată cu mare pompă în septembrie 2017. Însărcinată să vegheze ca uniunea anunțată între Alstom și activitățile feroviare ale Siemens în Europa să nu strivească grupurile mai mici sau să nu amenințe prețurile, dna Vestager este îngrijorată de poziția dominantă pe care noul grup ar avea-o în domeniul semnalizării feroviare și a trenurilor de mare viteză. “În aproape 30 de ani, de la intrarea în vigoare a primelor reguli europene în materie de fuziune, noi am aprobat mai mult de 6.000 și am blocat mai puțin de 30”, a subliniat dl Juncker.

Suedia, una dintre societăţile cu cei mai puţini bani lichizi din lume

Publicat de Camelia Teodosiu, 28 decembrie 2018, 11:30

O mamă din Suedia a declarat că, pe vremea când era copilă, tatăl ei i-a dat într-o zi doi bănuţi să îi doneze bisericii. Acum, însă, ea nu a mai putut face acest lucru cu copilul său, pe care l-a îndrumat, în schimb, să folosească o aplicaţie pe telefonul ei mobil pentru a dona online bani bisericii.

Din ce în ce mai mulţi suedezi utilizează aplicaţii pe telefonul mobil pentru a trimite şi primi bani şi plăţi, ţara îndreptându-se spre un viitor fără bani lichizi. Potrivit informaţiilor băncii centrale suedeze, Riksbank, peste 85% dintre suedezi utilizează operaţiuni bancare online şi fac plăţi cu carduri. Multe bănci şi companii au constatat că nu pot gestiona sumele de bani lichizi şi refuză să-i mai folosească, consumatorii şi clienţii fiind obligaţi să utilizeze aplicaţiile pe telefon sau cardurile.

Bisericile din Suedia sunt finanţate prin taxă opţională, plătită în 2017 de aproximativ 60% din populaţie. O biserică din Stockholm, Sunbyberg Church, este primul lăcaş de cult din Suedia care nu mai utilizează banii lichizi, mai ales că nicio bancă din zonă nu mai acceptă numerar.

Administratorul bisericii a instalat o mică placă informativă, în care prezintă detaliile efectuării unei donaţii prin aplicaţie pe telefon, astfel încât vizitatorii să poate dona digital bani. Potrivit administratorului, aproape jumătate din donaţiile de Crăciun au venit prin intermediul aplicaţiilor pe telefonul mobil.

Deșeurile menajere: mai multă reciclare, mai puțină depozitare

Publicat de Camelia Teodosiu, 18 aprilie 2018, 08:15 / actualizat: 23 aprilie 2018, 8:22

Eurodeputaţii au adoptat miercuri, 18 aprilie, o nouă legislaţie ce stabileşte ţinte mai ambiţioase pentru reciclarea deşeurilor în statele membre UE. Conform textului adoptat, până în 2025, cel puțin 55% din deşeurile municipale (din gospodării și de la companii) trebuie reciclate. Ţinta va creşte la 60% până în 2030 și la 65% până în 2035. Un procent de 65% din ambalaje va trebui să fie reciclat până în 2025 şi de 70% până în 2030. Ţinte separate sunt specificate pentru diferite ambalaje, cum ar fi hârtia, cartonul, plasticul, sticla, metalul și lemnul.

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

Publicat de Camelia Teodosiu, 15 noiembrie 2017, 13:11

În momentul în care Grecia intra în furtuna perfectă, rezultat al „negocierii” din 2015 care se bazate pe iluzii de tipul (creditorii instituţionali ai Greciei) „vor da banii pentru că o destramare a zonei euro nu este în interesul lor”, mii de companii mici şi mijlocii, întrevăzând riscurile din evoluţia periculoasă a Greciei, au deschis conturi în Bulgaria şi România, transferând acolo capitaluri pentru a putea asigura funcţionarea companiilor lor.

Mai mult, transferurile de capitaluri în România şi Bulgaria nu au fost realizate către filiale ale băncilor greceşti din aceste ţări, ci către bănci locale şi străine deoarece era larg răspândită teama că un accident în Grecia ar avea consecinţe şi asupra filialelor din străinătate ale băncilor greceşti.

Privind în urmă şi după cum rezultă din studiul realizat de firma de consultanţă Alvarez&Marsal Hellas (A&M) pentru Banca Centrală a Greciei, decizia lor s-a dovedit salvatoare întrucât la sfârşitul lunii iunie 2015 au fost impuse restricţii de capital. Ca să supravieţuiască, multe întreprinderi reuşiseră să deschidă conturi în Bulgaria şi România pentru a putea înfrunta eventuale situaţii care le-ar fi dus la închidere. Restul firmelor însă şi-au văzut planurile investiţionale anulate, iar firmele importatoare au fost obligate să plătească pe loc întreaga sumă pentru mărfuri.

Slăbirea poziţiei Greciei, după opt ani de recesiune fără precedent, în raport cu Bulgaria şi România este dramatică. În perioada 2008-iulie 2016, depunerile în băncile greceşti s-au redus aproape la jumătate (-46,1%), în timp ce în acelaşi timp în Bulgaria au crescut cu 72,2%, iar în România cu 50,5%. În acelaşi timp, PIB-ul grecesc s-a contractat cu circa 25%, în timp ce al României s-a consolidat cu 19%, iar cel al Bulgariei cu 12,5%. Datoria publică se situează, ca procent din PIB,  la 26,7% în Bulgaria şi la 38,4% în România, în timp ce în Grecia depăşeşte 180%.

În acelaşi timp, investiţiile în Bulgaria s-au situat la 3,6% din PIB (în perioada 2013-2015), în România la 2,1% din PIB, în Cipru la 4,3% din PIB, în timp ce în celelalte două ţări care s-au aflat în trecut în programe de salvare economică, Irlanda şi Portugalia, investiţiile ajung la 48%  din PIB, în prima, şi la 3,6% din PIB în cea de-a doua. În Grecia, în aceeaşi perioadă, investiţiile abia dacă ajung la 1% din PIB.

Restricţiile de capital („capital controls”) au avut efect asupra companiilor deoarece acestea au avut probleme în plata furnizorilor, dar şi în privinţa plăţilor primite de la clienţii lor.

După cum rezultă din primul studiu asupra efectului restricţiilor de capital, una din două firme a declarat că s-a lovit de probleme în ceea ce priveşte plăţile la timp din partea clienţilor, problema aceasta fiind mai acută pentru companii de dimensiuni mici, cu 5-9 angajaţi (68%) şi companiile care activează în domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul (65%). De asemenea 51% din totalul companiilor au spus că termenele de plată a furnizorilor au fost influenţate negativ din cauza restricţiilor.

Impactul negativ a fost mai puternic la firmele cu un personal între 10 şi 19 angajaţi, deoarece 67% dintre acestea spun că au fost afectate negativ într-o oarecare măsură. 69% dintre firmele care activează în domeniul comerţului  au raportat un impact negativ asupra condiţiilor de plată a furnizorilor. Restricţiile au avut impact şi asupra funcţionării companiilor. 53% din totalul companiilor au raportat impact negativ asupra cererii de produse şi de servicii din cauza restricţiilor. Finalizarea comenzilor a fost al doilea sector ca frecvenţă a răspunsurilor în care firmele s-au confruntat cu probleme din cauza restricţiilor de  capital (conform cu 47% din totalul firmelor). În acelaşi timp, planurile investiţionale ale marilor companii au fost afectate destul de mult de restricţiile de capital, dar în mare parte a reînceput punerea lor în aplicare. Planurile de investiţii ale companiilor mici, după câte se pare, au fost afectate mai puternic, în principal din cauza incertitudinii existente.

Programul Start-Up Nation

Publicat de adinaiftime, 18 august 2017, 10:30

Douăzeci de companii nou înfiinţate, acceptate în programul Start-Up Nation şi selectate pentru a obţine fonduri au semnat, ieri, acordurile de finanţare. Acestea vor primi, în total, aproximativ 4 milioane de lei şi vor crea 155 de noi locuri de muncă.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a declarat că firmele îşi vor desfăşuara activitatea în domenii precum: articole de îmbracaminte, panificaţie, cofetărie, patiserie, fabricarea de mobilă şi birouri sau realizarea de software la comandă.

Programul Start Up Nation este menit să stimuleze înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii, iar perioada de depunere a proiectelor pentru acest an s-a încheiat.

Măsuri pentru încurajarea IMM-urilor

Publicat de adinaiftime, 25 iulie 2017, 16:00

25 iulie este termenul limită pentru prima plată a impozitului specific în turism.

Acesta este perceput în locul impozitului de profit de către hotelierii şi agenții economici din alimentaţia publică.

Spre deosebire de alte impozite forfetare contestate, acest tip de taxare a fost dorit și solicitat chiar de cei care urmează să-l achite.

Şi asta pentru că este o cheltuială previzibilă, fiind evitate controalele Fiscului venit să vadă cum a fost calculat profitul şi implicit impozitul.

Singura problemă semnalată de contabili este încadrarea în zona în funcție de care se stabilește o anumită valoare a taxei.
Data de 25 iulie reprezintă și momentul adevărului, întrucât se aşteaptă, dacă nu eliminarea, măcar diminuarea evaziunii fiscale, a precizat ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.

„Putem să spunem faptul că am venit cu încă o măsură de fiscalitate în momentul în care am crescut plafonul cifrei de fiscalitate până la 500 de mii de euro, iar acestea sunt impozitate cu 1%. Marea majoritate a companiilor din România cu capital 100% românesc se încadrează în această cifră de afaceri de 500 de mii de euro. Sunt niște avantaje pentru tot ce înseamnă IMM-uri, în special, iar asta ar trebui să conducă și să vedem că, cu ce rămân, investesc mai departe pentru a crește calitatea serviciilor în general”.

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a mai afirmat că agenții economici din domeniu cu cifra de afaceri de maximum 500.000 de euro sunt impozitaţi ca microintreprinderi.

Risc de insolvenţă pentru companiile din România

Publicat de adinaiftime, 5 iulie 2017, 10:30

Aproape jumătate dintre companiile active în România prezintă un risc de insolvenţă ridicat, conform unui studiu al agenţiei de rating şi evaluare Coface. Această situaţie este explicată de fenomenul polarizării firmelor româneşti, mult mai accentuat comparativ cu Ungaria, Polonia sau Cehia. Spre exemplu, cele mai mari 10% din firmele româneşti deţineau la sfârşitul anului 2015 peste 90 de procente din totalul veniturilor înregistrate de întreg mediul de afaceri. Această pondere este mult mai scăzută în ţările europene amintite, mai arată documentul Coface, conform căruia 99% dintre companiile româneşti se luptă pentru o cotă de piaţă de maximum 33%, în condiţii de concurenţă foarte agresivă şi economie subterană mult mai ridicată decât media înregistrată în UE.