Ascultă Radio România Regional Live

Complexele hoteliere Diana şi Afrodita

Pe Valea Cernei vor fi pregătiți bucătari profesioniști

Publicat de adinaiftime, 5 septembrie 2017, 08:20

În toamna acestui an se va deschide în staţiunea Băile Herculane o şcoală pentru bucătari profesionişti, în cadrul unui proiect derulat de Complexele hoteliere Diana şi Afrodita, în parteneriat cu Asociaţia PRO TURISM Băile Herculane şi HORECA SCHOOL. Şcoli similare sunt deschise până în prezent la Bucureşti, Craiova, Braşov şi Timişoara, iar din acest an acestora li se va alătura şcoala din staţiunea de pe Valea Cernei.

”De la 1 noiembrie şi staţiunea Băile Herculane va beneficia de HORECA SCHOOL, ceea ce înseamnă că aici se vor putea forma viitoare generaţii de bucătari la cel mai înalt nivel. Suntem bucuroşi, pentru că astfel putem menţine ridicate standardele din Herculane atunci când vine vorba de servicii, cu atât mai mult cu cât şcoala este una prestigioasă şi a format până în acest moment peste 3.000 de bucătari şi va fi mult mai uşor accesibilă pentru cei din Caraş-Severin, Mehedinţi şi din judeţele apropiate, nu va mai fi nevoie pentru să mai meargă până în Capitală sau în marile oraşe, vor putea să vină aici!”, a declarat pentru Radio Reşiţa Laura Pătru – directorul de marketing al complexelor hoteliere Diana şi Afrodita.

Cursurile vor avea o durată de cinci luni şi sunt structurate în 720 de ore de curs. Sunt concepute pentru a învăţa practica şi arta reală de gătiţ prin teorie, tehnică, viteză şi lucru în echipă, iar orele de gastronomie sunt predate de bucătari şi chef-bucătari profesionişti. După cursuri, aceste diplome sunt autorizate ANC, astfel că după examenul final acest certificat este emis de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei şi este o diplomă recunoscută nu doar naţional, ci şi în toate ţările membre ale Uniunii Europene!, precizează Laura Pătru.

Paul-Sever Smadu

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Staţiunea Băile Herculane este pregătită pentru minivacanţa de Sfânta Maria Mare!

Publicat de adinaiftime, 7 august 2017, 17:20

Deşi până la minivacanţa de Sfânta Maria Mare – la jumătatea lunii august – a mai rămas o săptămână, unele unităţi de cazare din staţiunea de pe Valea Cernei au vândut deja toate locurile disponibile pentru această perioadă.

„Perioada de Sfânta Maria Mare a fost deja acoperită şi vândută cu aproximativ două luni înainte, astfel încât putem spune că această porţiune a lunii a fost demult acoperită! Sunt convinsă că se mai găsesc în staţiune locuri de cazare, însă aici au fost deja acoperite! Avem o mulţime de evenimente plănuite avem şi o surpriză pentru cei care au achiziţionat cazare la noi în această perioadă cu Sfânta Maria, însă vor afla atunci despre ce este vorba!„, ne-a declarat Laura Pătru – directorul de marketing al Complexelor hoteliere Diana şi Afrodita.

În ultima perioadă a crescut semnificativ numărul familiilor care vin în staţiunea de pe Valea Cernei însoţiţi de copii. „Tocmai de aceea, noi ne-am pregătiţ avem spaţii de joacă atât interioare, cât şi exterioare pentru cei mici şi avem şi un program pentru ei, avem mai multe ateliere pe zi, avem teatru pentru copii în sălile noastre de conferinţă, astfel încât cei mici cazaţi în hotel pot avea un program cât se poate de variaţ cu actori profesionişti, special realizat pentru ei!„, ne precizează Laura Pătru.