Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a spus că România este prima țară din Europa în ceea ce privește dezvoltarea economică, ceea ce va permite încasări bune la buget și finanțarea unor proiecte importante cum ar fi construirea de autostrăzi și de spitale regionale.
Ionuț Misa a precizat că se păstrează deficitul bugetar de 2,96 % din PIB.
Ministerele care vor primi bani în plus sunt Ministerul Muncii, cel al Sănătății, Ministerul Justiției, Transporturilor și Ministerul Educației.
Diminuări vor fi la Ministerul pentru IMM-uri, la Cultură, Mediu, Dezvoltare Regională, Fonduri Europene și la Ministerul Finanțelor.
Guvernul a mai decis acordarea unor fonduri suplimentare pentru protecția angajaților disponibilizați anul acesta de la Complexul Energetic Hunedoara.
De acest ajutor lunar vor beneficia 1086 de persoane.
Tot fonduri suplimentare se vor acorda și sectorului zootehnic, de aproximativ 100 de milioane de euro.
Valea Jiului găzduiește, joi şi vineri, a zecea ediție a Concursului Național de Salvare Minieră.
Prima zi este dedicată secțiunii de salvare minieră subterană. Sunt cinci echipe înscrise, patru fiind de la Complexul Energetic Hunedoara, iar cea dea cincea este a salvatorilor de la Societatea Națională a Sării – Salina Praid.
Pentru cea de-a doua zi, opt echipe de salvatori mineri de suprafață se vor înscrie în competiție: patrude la Complexul Energetic Oltenia, două de la rafinăriile din Ploieşti, alte două de la Metrorex Bucuresti și Arcelor Mittal Galati.
Aceste acțiuni sunt importante pentru cooperarea pe plan național a stațiilor de salvare, printr-un schimb de informatii optim și aplicat. Totodată, esențială pentru Asociatia Salvatorilor Minieri și de Suprafață este și alinierea la normativele și standardele internaționale în domeniu în rândul tututor membrilor și partenerilor, spun organizatorii competiţiei.
În ciuda asigurărilor privind închiderea minelor fără concedieri colective, date de Ministerul Energiei cu aproape două luni în urmă, Complexul Energetic Hunedoara se pregătește pentru o nouă transă de disponibilizări. E vorba de 460 de persoane de la minele Lupeni și Lonea, care își încetează activitatea, minerii concediați urmând să primească plăți compensatorii, comparabile cu cele acordate de Societatea Națională pentru Închideri Mine Valea Jiului. Adică, aproximativ 37.000 de lei brut. Chiar dacă persoanele disponibilizate vor intra în preaviz abia în noiembrie, administrația și sindicatele au început de pe acum demersurile necesare, având în vedere că această decizie trebuie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor, iar statul va trebui să aloce banii necesari plăților compensatorii.
Complexul Energetic Hunedoara asigură aproximativ 5% din producţia de energie electrică a României fiind singurul mare producător de energie electrică din zona de centru şi nord-vest a ţării.
Înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara a fost dictată de faptul că în România nu există o companie producătoare de electricitate pe bază de huilă care să fie suficient de mare pentru a putea să participe la proiecte regionale şi internaţionale, în beneficiul pieţei din România. Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 și în 2014, CE Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate.
In aceste conditii Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul de salvare temporar în valoare de 167 de milioane de lei (aproximativ 37,7 milioane de euro) care urmează să fie acordat de autorităţile române Complexului Energetic Hunedoara, producătorul de energie electrică şi termică deţinut de stat din România, este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia a constatat, în special, că ajutorul a fost limitat la suma necesară pentru a-i permite CE Hunedoara să îşi desfăşure în continuare activităţile de exploatare a centralelor sale electrice în următoarele şase luni”, potrivit unui anunţ al CE.
Cu detalii dna Carmen Oprescu, responsabil networking Europe Direct Craiova.
În conformitate cu Orientările UE privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor, adoptate în iulie 2014, întreprinderile aflate în dificultate pot beneficia de ajutor de stat în anumite condiții. Ajutorul poate fi acordat pentru o perioadă de 6 luni („ajutor pentru salvare”). După această perioadă, ajutorul trebuie să fie rambursat sau un plan de restructurare trebuie să fie notificat Comisiei pentru ca ajutorul să poată fi aprobat („ajutor de restructurare”). Planul trebuie să asigure că întreprinderea își restabilește viabilitatea fără un alt sprijin din partea statului, că aceasta contribuie la un nivel adecvat la costurile de restructurare și că denaturările concurenței create de ajutor sunt eliminate prin măsuri compensatorii.
În plus, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare după cele șase luni.
Biroul Executiv al Sindicatului „Muntele” a luat decizia ca urmare a eşecului negocierilor cu administraţia în ceea ce priveşte noul contract colectiv de muncă. Potrivit preşedintelui sindicatului, Petre Nica, protestul va avea loc mâine. Minerii sunt nemulţumiţi de faptul că administraţia intenţionează să le diminueze sporurile salariale. Petre Nica a precizat că nu va fi de acord nici cu introducerea în şomaj tehnic a personalului TESA din cadrul Diviziei Miniere şi a cerut implementarea unor soluţii pentru continuarea activităţii la Complexul Energetic Hunedoara. Conducerea Complexului nu a comentat în nici un fel apropiata grevă de avertisment a minerilor
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.