Ascultă Radio România Regional Live

Concertul de Tineret Euroradio

Solişti şi dirijori între 18 şi 27 de ani la Sala Radio la Euroradio Youth Concert

Solişti şi dirijori între 18 şi 27 de ani la Sala Radio la Euroradio Youth Concert

Publicat de Andrei Cretoiu, 23 martie 2015, 15:20

Vineri, 27 martie (ora 19:00), Radio România prezintă pe scena Sălii Radio un eveniment de talie internaţională cu totul special! Un public potenţial de milioane de ascultători se va alătura, pe calea undelor şi online, celor aproximativ o mie de spectatori prezenţi în sala de concerte bucureşteană pentru a-i aplauda pe trei tineri muzicieni laureaţi ai unor prestigioase competiţii, organizate sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret.

Violonista română Alexandra Bobeico (18 ani), violoncelista din Elveţia Chiara Enderle (22 de ani) şi pianistul Yuanfan Yang (18 ani), născut la Edinburgh, care vor „scrie” istoria scenelor de concert internaţionale, îşi vor demonstra virtuozitatea prin interpretarea câte unui concert dedicat instrumentului lor, alături de Orchestra Naţională Radio dirijată de Gabriel Bebeşelea. Un „trio” de tineri artişti nu putea fi asociat decât unui „trio” de mari compozitori ai repertoriului simfonic. Veţi asculta în programul serii: Mozart – Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară şi orchestră, Schumann – Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră şi Chopin – Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră.

Sub titlul Euroradio Youth Concert (Concertul de Tineret Euroradio), evenimentul internaţional se derulează în colaborare cu Uniunea Europeană a Concursurilor Muzicale de Tineret şi sub egida Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU) – care asigură transmisiunea directă (în cadrul Stagiunii 2014-2015) către un potenţial de milioane de ascultători.

Scopul acestui proiect este susţinerea şi promovarea tinerilor muzicieni laureaţi ai competiţiilor înscrise sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret, prin evoluţia, în calitate de solişti, alături de orchestre ale posturilor publice de radio şi difuzarea prestaţiilor artistice în reţeaua EBU. În ultimii 10 ani, această colaborare s-a desfăşurat cu succes cu sprijinul radiodifuziunilor de Suedia, Slovenia, Germania, Republica Cehă, cu beneficii în plan artistic şi de imagine pentru toţi participanţii la proiect.

EBU este unul dintre cele mai importante organisme de cooperare media din lume, care depăşeşte barierele teritoriale dintre state promovând schimbul de material audiovizual între reprezentanţii instituţiilor publice de radio şi televiziune. Uniunea Europeană a Concursurilor Muzicale de Tineret (The European Union of Music Competitions for Youth) este o reţea europeană de competiţii de muzică clasică destinate interpreţilor cu vârste de până în 25 de ani, la care sunt afiliate în prezent 50 de concursuri naţionale şi internaţionale din 30 de ţări.

Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta unui alt tânăr artist, dirijorul român Gabriel Bebeşelea. Dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), Gabriel Bebeşelea este cel mai tânăr muzician care ocupă o astfel de funcţie. Artistul este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu şi asigură conducerea muzicală a ansamblurilor Sibiu Youth Orchestra şi Icon Arts Ensemble. A fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti – Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

Violonista Alexandra Bobeico este elevă a Colegiului Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti. A participat la diverse competiţii naţionale fiind distinsă cu importante premii: Premiul I la Concursul Internaţional Gianluca Campocchiaro, Pedara – Italia, Premiul I şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse la Concursul Internaţional Concertino Praga – Cehia, Premiul al doilea la Concursul Internaţional de vioară Nedealka Semyonova, Haskovo, Bulgaria. A susţinut concerte în Cehia, Italia, România, iar în calitate de bursieră SoNoRo a participat la cursuri de măiestrie şi recitaluri.

Violoncelista Chiara Enderle a concertat deja cu prestigioase orchestre precum: Orchestra simfonică din Zürich, Orchestra simfonică din Karlsbad, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Arbon Symphony, Orchestrele de Cameră din Graubünden, Elfenau, Orchestra de Tineret din Zürich. Violoncelista susţine numeroase concerte de muzică de cameră şi alături de părinţii săi, membri ai cvartetului Carmina. În anul 2013 a câştigat Premiul Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret, a mai obţinut un Premiu special la Concursul Internaţional Witold Lutoslawski şi a primit totodată Premiul Pierre Fournier. A studiat în Zürich cu Thomas Grossenbacher, iar în prezent se perfecţionează la Berlin cu Jens Peter Maintz.

Născut în Edinburgh, Yuanfan Yang şi-a început formarea muzicală la vârsta de şase ani la Centrul Muzical Horsforth din Leeds. A fost distins cu numeroase premii pentru interpretare dintre care amintim: Premiul I la Concertul Fr. Liszt de la Weimar, Premiul pentru cel mai remarcabil competitor din partea Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret, Premiul I la Concursul BBC pentru Tineri Muzicieni. Totodată, a concertat alături de orchestre importante: Orchestra Regală a Filarmonicii din Liverpool, Orchestra Simfonică din Minnesota, Orchestra de Tineret a oraşului Leeds, Orchestra Filarmonicii Sheffield, Camerata Manchester, Orchestra Simfonică Chetham, Orchestra Filarmonicii Wuhan, Northern Sinfonia, a concertat în prestigioase săli precum Wigmore Hall, Glasgow Royal Concert Hall, precum şi la Colegiul Regal de Muzică.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc