Ponoarele MTB Race 2017
Publicat de adinaiftime, 16 septembrie 2017, 16:00
Asociația pentru Turism „Mehedințiul de sub munte” organizează cea de III-a ediție a „Ponoarele MTB Race”, un concurs de ciclism montan care se adresează tuturor iubitorilor sportului și mișcării în natură.
Evenimentul sportiv se va desfășura sâmbătă, 16 septembrie 2017, între orele 8:00-24:00, cu zona de start/sosire chiar în amfiteatrul natural de lângă Podul lui Dumnezeu, în comuna Ponoarele din județul Mehedinți.
Sâmbătă, de la ora 8:00, se începe cu predarea declarațiilor de responsabilitate, apoi se continuă cu ridicarea kitului de participare care se face personal, pe baza cărții de identitate, de la spațiul amenajat în zona de START/FINISH. Înscrieri se fac și la fața locului, în limita locurilor disponibile sau fără a garanta kitul complet.
Duminică, 17 septembrie, începând cu ora 11:00, cei interesați pot participa la un tur (Podul lui Dumnezeu, Câmpurile cu Lapiezuri, Lacul Zătonul Mare) însoțiți de un ghid al Complexului Carstic Ponoarele ). De asemenea, la finalul turului se poate vizita Peștera Ponoarele, aflată în proximitatea Podului lui Dumnezeu.