Virgil Bălăceanu: România este obligată să își întărească capacitățile de apărare şi intervenţie şi în acelaşi timp să aibă şi o politică externă extrem de activă, pentru că, în definitiv este situată între două conflicte: unul în desfăşurare – Ucraina, şi un alt conflict stins la un moment dat, dar care poate fi oricând reaprins, în Balcanii de Vest

Publicat de Gabriel Stan, 19 iunie 2023, 11:54

Săptămâna trecută, pe frontul din Ucraina a fost pornită contraofensiva armatei ucrainene, cu intenția de a crea un culoar spre Marea Azov.

Au fost recucerite câteva localități și, în ciuda pierderilor cu care Rusia nu a ezitat să se laude, în presă sunt înregistrate victorii importante.

Cu toate acestea, operațiunea abia începută se anunță a fi una de durată. Situația de securitate din Europa este afectată și de tensiunile din Kosovo.

NATO a anunțat deja sporirea forțelor din zonă, iar Uniunea Europeană anunță sancțiuni. Toate acestea, la „Interviul săptămânii”, cu generalul-locotenent în retragere Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România. Realizator: Sonia Raicu.

Sonia Raicu (realizator): Domnule general, bine ați venit la Radio. De o săptămână, iată, este în desfășurare contraofensiva pe frontul ucrainean.Este un moment care a fost așteptat, a fost anunțat. Trăim în această perioadă în care și războiul se poartă cumva, dacă ne putem permite să spunem, televizat, anunțat în presă, iată că a început. De ce acum?

Virgil Bălăceanu: Pentru că a venit vara, pentru că solul se usucă și este favorabil desfășurării acțiunilor, mai ales teren deschis sau în localități mai mici. Este o necesitate din punctul acesta de vedere, condiționată de folosirea tehnicii de luptă grele.

De altfel, se ma enționează că un succes parțial al acțiunilor ofensive ale ucrainienilor, nu vorbim de o contraofensivă în sine, dar vorbim de preluare inițiativei de către Ucraina și de desfășurare de acțiuni ofensive sau le putem desemna ca și contra-atacuri, în acest moment.

Este o primă etapă a contra-ofensivei și menționau că un succes parțial se datorează și faptului că au intervenit ploile acum inclusiv ceața, ceea ce nu a permis o acțiune mai de amploare.

Ar fi unul din motive, însă sunt mai mulți factori care trebuie luați în considerare. Să ne centrăm un pic pe zone geografice pe înțelesul tuturor. Dacă în zona Donbasului acțiunile au continuitate mai ales pe Bahmut și putem caracteriza Bahmutul ca Frontul de est, acțiunile de contraatac ale ucrainienilor desfășurându-se de ceva timp și un anumit succes, adică ei continuă înaintarea și reușesc. E adevărat vorbim de o ofensivă foarte scăzut, acțiuni la nord și la sut. Ucrainienii vor să recucerească Bahmutul.

Probabil există o misiune de încercuire a grupării de forțe rusești. Sunt forțe regulate. Wagnerul s-a retras și în felul acesta fie să-i oblige pe ruși să se retragă, fie să ducă lupta în încercuire, ambele situații fiind defavorabile rușilor. Totodată în zona înspre Zaporojjie, la granița dintre oblast Zaporojjea și Donețk au fost reluate acțiunile ofensive ale ucrainienilor la o anumită distanță de Uhledar.

Acțiunile de luptă de o parte și de alta au fost intense tot timpul la vest de Donețk. Mă refer la asaltul asupra Vuhledarului, Marinka și Avdiivka acuma sunt centrate mai ales de la vest de Vuhledar, în apropiere de o localitate mai mare care se numește Velyka Novosilka. La sud de această localitate ucrainienii au reușit să cucerească patru până la cinci localități care nu sunt localități mari, sunt sate.

Deci avem acțiuni în est, în Bahmut. Am avea acțiuni în sud-est în apropiere de Vuhledar și au deschis o nouă direcție în sud, în zona Zaporijjea. Zaporijjea este zona desemnată ca cea mai favorabilă pentru executare a unei contra-ofensive, în sensul în care o reușită a ucrainienilor ar însemna tăierea culuarului terestru dintre Crimeea și Donbas.

Axa generală este Zaporijjea-Melitopol, dar la această dată ucrainienii acționează undeva în apropierea unei localități Poriziv și la vest de această localitate. Din datele pe care le obținem pe surse deschise, fără doar și poate, se pare că au reușit să cucerească câteva sate la vest de Orikhiv. Scopul este să înainteze de la Orikhiv înspre Tokmak, pentru că de la Tokmak se deschid direcții favorabile înspre Melitopol.

Deocamdată acțiunile sunt centrate în încercarea de a sparge linia de apărare a rușilor. Se pare că nu este cea mai puternică linie de apărare și linia de apărare atât în zona de sud cât și în zona de sud-est. Liniile de apărare puternic fortificate ar fi mai în interior. În mod sigur ucrainienii au determinații din acest punct de vedere.

Acțiunile sunt însă dificile. Se acționează, iată, pe mai multe direcții, iar pe de altă parte, mai ales în zona de sud, pe axa Zaporojjie-Melitopol, rușii au reușit, pentru că au avut la dispoziție mai bine de nouă luni de zile să consolideze foarte bine apărarea, să execute lucrări de fortificație, lucrări genistice, câmpuri de mine, pregătire a rezervelor pentru a executa contraatacuri împotriva grupării de ofensivă a ucrainenilor, pregătite din timp, ceea ce constituie un avantaj pentru ruși.

Probabil, ucrainenii testează care ar fi direcția sau două direcții cele mai favorabile pentru a-și concentra efortul.

Sonia Raicu (realizator): Asta era și întrebarea mea, de ce aceste acțiuni de luptă se desfășoară pe mai multe direcții? Și mai este un aspect, iată, analiștii militari apreciază că este o premieră în această contraofensivă, este pentru prima oară când într-un război modern se încearcă o străpungere a unui dispozitiv fortificat fără acoperire aeriană și împotriva unui adversar care, iată, beneficiază de drone de supraveghere, aviație, sisteme de război electronic.

Virgil Bălăceanu: Este un dezavantaj pentru ucraineni, pentru că ei nu reușesc nicio acoperire aeriană corespunzătoare, nici sprijin aerian pentru acțiunile terestre.

De aici, probabil și ritmul foarte scăzut de ofensivă și chiar unele pierderi semnificative. Le-aș remarca pe cele de pe frontul de sud, din zona Zaporojjie, unde se pare că rușii au reușit să distrugă inclusiv tancuri Leopard și mașini de luptă ale infanteriei Bradley.

Sonia Raicu (realizator): S-au și lăudat cu imagini cu aceste blindate capturate, în presa lor. Dar iată că au ajuns și în presa internațională.

Virgil Bălăceanu: Da, dar este, pe undeva, firesc, pentru că nu există un mijloc de luptă infailibil. Acțiunea rușilor, mai ales pentru lovirea antitanc a acestor mijloace, s-a realizat prin folosirea elicopterelor, mai ales elicopterele de tip K-52 – și elicopterele K-52 pot să execute aceste misiuni din adâncime, de deasupra teritoriului pe care îl controlează rușii.

Neavând aviație, este greu să lovească aceste elicoptere. Sigur că ele pot fi lovite și cu sistemele de apărare antiaeriană. Și aici, Ucraina are o problemă, pentru că a trebuit să distribuie sistemele de apărare antiaeriană și antirachetă atât pentru continuarea apărării localităților mari, a sistemului energetic, a economiei, mai ales a întreprinderilor din industria de apărare și, sigur, să asigure mijloace și pentru grupările de contraatac.

Sonia Raicu (realizator): Este speculat în presă și faptul că aceste tancuri Leopard sunt de mai multe generații și folosesc diferite tipuri de muniție, care nu ajung.

Virgil Bălăceanu: Nu cred că s-a ajuns la un deficit din punct de vedere al muniției, pentru că acțiunile nu sunt de amploare. Este foarte probabil să apară un deficit de muniție pe măsură ce acțiunile de luptă vor continua, iar tancurile Leopoard folosite, da, au niște caracteristici diferite, dar nu sunt esențiale, adică mă refer la diferențele între Leopard 2A4 și Leopard 2A6.

Problema acum este problema blindajului. Nu știm dacă aceste tancuri – din imagine e clar, și tancurile și mașinile de luptă au fost distruse – dar în luptă poate să apară și situația în care mijlocul de luptă este avariat, nu îl pierd, nu rămâne în mâna dușmanului, îl evacuez din zona respectivă a acțiunilor militare și îl pot repune în funcțiune.

Mai problematic este atunci când mijlocul de luptă este distrus, iar distrugerea înseamnă inclusiv nimicirea forței umane care acționează pe aceste mijloace de luptă. Nu știm dacă în cazul imaginilor prezentate de către ruși, echipajele și grupele de infanterie de pe mașinile de luptă ale infanteriei, echipajele de pe tancuri au fost nimicite sau au reușit să părăsească tehnica care a fost lovită.

Problemele sunt complexe din punctul acesta de vedere. Ele sunt într-o etapă de început, pentru că m-ați întrebat de ce acum. Avem în față lunile de vară și lunile de început de toamnă.

E perioada cea mai favorabilă pentru desfășurarea acțiunilor ofensive și în mod sigur vom asista la o vară lungă și fierbinte la propriu și la figurat.

Sonia Raicu (realizator): Aceasta era și întrebarea mea către dumneavoastră. Cât va dura? Este clar că acțiunile Armatei Ucrainei vor merge mai departe, pentru că doresc să își recucerească teritoriile ocupate acum un an şi jumătate, iată, a trecut și se pare că spiritele se tot încing pe lângă granița noastră.

De curând a fost reaprins conflictul din Kosovo, au fost atacate forțele NATO, iar acum se ajunge la amenințări cu sancțiuni din partea Uniunii Europene către Kosovo, pentru că în continuare au aceste dispute cu sârbii.

Virgil Bălăceanu: România este obligată să își întărească capacitățile de apărare şi intervenţie şi în acelaşi timp să aibă şi o politică externă extrem de activă, pentru că, în definitiv, România este situată între două conflicte: unul în desfăşurare – Ucraina, şi un alt conflict stins la un moment dat, dar care poate fi oricând reaprins, în Balcanii de Vest.

Problema în Kosovo este destul de complicată. O analiză ar spune că au dreptate și unii, și alții. Problema legată de o autonomie pe care și-o doresc sârbii din nordul Kosovo nu este acceptată de către albanezi.

Acestea sunt și motive care la un moment dat pot să determine o escaladare a unor conflicte interne. Știm prea bine că Serbia și-a mobilizat o parte din armată la granița cu Kosovo. NATO a suplimentat trupele de intervenție în Kosovo.

Se încearcă și pe căi politice, dar și pe căi militare ca să nu escaladeze un asemenea conflict. Însă, repet, trebuie ca România să aibă o politică mult mai pragmatică în domeniul apărării și a politicii externe.

Sonia Raicu (realizator): Domnule general, să sperăm că lucrurile vor merge pe un făgaș bun pentru siguranța noastră, pentru siguranța oamenilor în general. Vom ține alături de dvs. și vom mai discuta aceste momente care sunt importante și pentru istoria noastră și pentru istoria Europei. Vă mulțumim tare mult.

Virgil Bălăceanu: Şi aș mai avea un apel către cetățeni, bărbați și femei, care nu se tem de război, că războiul nu este și nu va fi la noi acasă, NATO fiind o veritabilă forță de apărare și de descurajare, însă, în aceste condiții trebuie să ne gândim și la apărare și să ne gândim și la nevoile Armatei României pentru o rezervă veritabilă. Campania de recrutare a rezerviștilor voluntari, cetățeni între 18 și 50 de ani pentru soldați gradați voluntari, între 18 și 55 de ani pentru maiştri militari, subofițeri și ofițeri rezervişti voluntari continuă până pe 30 iunie. Birourile de informare-recrutare ale centrelor militare vă așteaptă.

Sonia Raicu (realizator): Domnule general, vă mulțumim tare mult că ați fost alături de noi și vă mai așteptăm la radio.

Cătălin Tomescu: Rușii și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum așteaptă să facă ucrainenii prima mutare

Publicat de Gabriel Stan, 13 mai 2023, 14:47

În această săptămână au fost celebrate cele trei zile importante pentru istoria noastră: 8, 9 și 10 mai, reprezentând Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Europei, dar și Ziua Independenței.

Vă propun să ascultați un interviu cu generalul locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, despre semnificația acestor date, dar și o trimitere la războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la subiectul săptămânii, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, bine ați revenit la „Jurnal Militar”!

Cătălin Tomescu: Mulțumesc de invitație. Hristos a Înviat! Că nu ne-am mai auzit încă de dinainte de Paște. Salut ascultătorii postului dumneavoaastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general, o săptămână foarte interesantă, cu trei date importante pentru istoria României, pentru istoria Europei.

Aș vrea să începem cu opinie a dumneavoastră și cu o analiză despre cum sunt acum interpretate aceste date și cât de vizibile sau invizibile au devenit, după care vom merge pe zona militară, pe parada de la 9 mai de la Moscova, ș.a.m.d.

Cătălin Tomescu: Chiar mă bucur că abordăm prima dată semnificația acestor zile, prin efectele lor sau prin semnificația lor pentru poporul român, pentru că cu războiul ăsta am văzut că foarte puțin s-a vorbit despre semnificația lor în istoria noastră. Efectiv am vorbit mai mult de ce se întâmplă la graniță, care într-adevăr, nu zic că nu e bine să justific război, e război, e lângă noi.

Dar, totuși, să nu ne uităm, pentru că sunt elemente fundamentale care au marcat decisiv sau semnificativ evoluția României de-a lungul istoriei noastre de cel puțin 2.000 de ani. Și aici, de exemplu, Ziua Independenței, nu mai când, dacă nu mă înșel, Kogălniceanu, Brătianu era prim-ministru și Kogălniceanu a declarat în Parlament independența României.

Prin intrarea în război alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman care era pe faza atât de destrămare, într-adevăr, dar în fine, idee e că așa ne-am câștigat independența. Bine, a fost recunoscută ulterior, în 1878, nimic de zis.

Problema e că clasa politică de atunci, ca și cea de la 1917-1918, din punctul meu de vedere, au fost cele mai bune echipe politice pe care le-a avut România și care au făcut extrem de mult pentru țară. Spuneam, 1877, 9 mai, a fost un act decisiv.

Declarația aceea a marcat, cel puțin în concepție românească, declara independenței României față de Imperiul Otoman. S-a trecut așa pe repede înainte. Nu, nu e bine că nu trebuie să ne uităm istoria.

Înainte să o învățăm pe a altora și să discutăm ceea ce trăim acum, trebuie să ne respectăm istoria și întotdeauna să readucem în memoria tinerei generații ce evenimente au fost și care a fost importanța lor pentru România.

O altă dată importantă: 10 mai, ziua Regelui Carol. Mama mea, Dumnezeu să odinească, avea o vorbă: „Mamă, să citești despre regii ăștia, că să știi că au făcut multe pentru țara noastră, chiar dacă au fost străini la început”.

Știți, Carol I a venit în România prima dată în calitate de domnitor, în 1866, după care în 1881, rege, tot în urma războiului. Carol ne-a susținut și a făcut multe și nu numai el – și ulterior, Ferdinand ș.a.m.d. Un eveniment chiar important care era conexat cu Independența, dar conexată și cu Constituția.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și dumneavoastră spuneți că a fost destul de ușor?

Cătălin Tomescu: Da, am mers cam pe repede înainte. Nu s-a acordat o importanță deosebită și doar s-a amintit și mai mult, s-au axat comentariile pe ce s-a întâmplat la Moscova.

N-am o problemă să discutăm, că și acolo, mă rog, lăsăm la o parte războiul, de fapt, 9 mai, pentru ruși, sărbătoresc independența împotriva fascismului. Nu independența.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cea mai importantă zi a lor, de fapt.

Cătălin Tomescu: Exact. Nu câștigarea independenței, ci victoria împotriva fascismului. 9 mai 1945. Ei, încă o dată, lăsând războiul la o parte, acolo au murit cu milioanele rușii, fără doar și poate. Încă o dată, eu fac parte din cei care gândesc – soldații, indiferent dacă sunt ai tăi sau sunt inamici, trebuie să-i respectăm, că nu soldații; soldații execută niște ordine în baza serviciilor și în baza intereselor țărilor din care fac parte. Atatürk, de exemplu, a zis-o.

Am avut ocazia, când lucram în Turcia, să facem o vizită de studii în peninsula Gallipoli, unde acolo s-au dat bătăliile decisive în Primul Război Mondial. Decisive pentru Turcia, acolo a apărut Atatürk.

Pe vremea aia era locotenent-colonel, pe care eu îl consider unul din primii zece oameni ai secolului trecut. Și Atatürk, la un moment dat, într-un cuvânt adresat proprii națiuni, a zis: „Mă adresez mamelor australienilor, britanici, neozeelandezilor, care au murit pe pământurile noastre, să fiți convinse că îi vom trata ca pe copiii noștri”. Care ăia au fost inamicii lor, la urma urmei.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ce epocă luminată a avut Turcia o dată cu Atatürk.

Cătălin Tomescu: Da, da. Fără doar și poate. Încă o dată, eu personal, că m-am documentat, ducându-mă la post acolo trei ani, aveam eu o anumită viziune despre ceea ce a însemnat el, dar numai că m-am documentat, ca nu cumva să fac vreo greșeală, eroare sau să fie ceva important la care eu să nu am o remarcă sau un cuvânt inteligent, că așa, cu remarci proaste, nu te afirmi foarte tare sau te afirmi în sens negativ.

Ei bine, revenind, deci, spuneam, iar, un element extrem de important, cu ziua Regelui și la fel s-a trecut, repejor. În fine, una peste alta, elemente semnificative, puțini le-au adus în atenția publicului spectator de pe posturile de televiziune sau radio.

Şi, doi, la fel, nu e bine să amestecăm războiul al doilea mondial, care a avut semnificația și obiectivele lui și aceste comemorări, normal, au avut ca scop acele evenimente, neapărat cu parada lui Putin, transformată într-o comemorare a acelor evenimente, într-o chestie în care s-a referit la lupta lui cu Occidentul…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): De bravadă.

Cătălin Tomescu: Şi nazismul din Ucraina. E părerea lui, n-am o problemă, numai că lumea nu trebuie să uite ce a fost, că numai spunea cineva: vai de popoarele care nu învață din propria istorie.

Și aici noi cam am fi un exemplu, că nu prea ne uităm în spate la istorie și trecem cam repede. Păi cum să spun eu, am avut și greșeli, fără doar și poate, dar numai faptul să supraviețuim aici 2000 de ani și să rămânem cu țara întreagă și să existăm. Însăși existența noastră e un mare succes.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): E un miracol.

Cătălin Tomescu: E un miracol, pentru că, cum a zis cineva, în Grădina Maicii Domnului de 2000 de ani tot vin ăștia să fure. Acum îi mai ajutăm și noi, mai recent, în ultimii 30, că ne vor unii răul și slabi, și așa, dar de multe ori îi ajutăm noi, că noi semnăm hârtiile alea prin care le-am dat resurse strategice, ne-am distrus industria metalurgică, ne-am distrus industria petrochimică, s-a dus flota, s-a dus industria de apărare, la agricultură am ajuns să importăm fructe și legume din țări care, când eram eu în liceul militar și în școala militară, poate și dumneavoastră, că mergeam la munci agricole, știți, tendința elevului să scuture copacul, să-și umple repede sacii, să-și facă norma. Și a venit odată un director la Tigveni.

Și zice: de ce scuturați, domnule? Păi avem normă 20 de cutii pe zi. Cine v-a dat-o? Așa dă la noi, la armată. Fugi de aici, că n-am treabă cu norma asta. Așa ni s-a spus, ca să ne merităm cei 82 lei pe zi, cât era hrana. Zice, nu, domnule, cinci faceți, dar numai că luați-le cu mâna, că de aici de la mine pleacă numai la export și dacă dumneavoastră le bateți, ajung stricate la ăia și îmi stricați contractele.

Gata, nu mai scutur niciun copac cu mâna. Facem așa cum vă spun eu, e vorbită; și așa am făcut, după care m-am dus să văd, se înveleau ca portocalele și le punem în cofraje ca pe ou și plecau în Australia, în Olanda, în Europa. Îmi aduc aminte de Australia, că m-am gândit eu: cum ajung alea acolo.

Deci noi am ajuns să importăm grâne și noi suntem, vorba aia, în afara UE, erau ucrainenii înaintea noastră, dar noi eram pe locurile doi-trei la producţia cerealieră. Deci revenim, ca să concluzionez: trebuie să învățăm și cu bune și cu relele noastre, numai că am rezistat e un miracol, pentru că ne-au vrut toți, slabi, flămânzi și la cheremul lor.

Și dacă le facem jocul, toți care trăim acum suntem niște inconștienți, pentru că știți, în 2001, tot vorbeam de regi, Regele Mihai împlinea 90 de ani, dacă îmi amintesc bine și a ținut un speech.

Şi la un moment dat a spus o frază de-asta, în Parlament, da, a spus așa: toți suntem, sau majoritatea suntem, citez din memorie, suntem tentați să privim la țările noastre ca la o moștenire de la înaintași.

Foarte corect, de altfel. Zice, da, dar vă propun o altă abordare, să privim la țara noastră ca și cum am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Magistral. Încă o dată, n-am fost regalist sau așa ceva, nu prea m-am implicat eu cu politica asta a noastră după ’90, doar am urmărit-o atent.

Ce vreau să spun? Că mi se pare colosal. De ce? Că nimeni nu dorește răul copiilor lui. Uitați-vă la caricaturile astea de baroni în România. Copilul nici nu învață pe la noi. Sunt pe la tot felul de școli, prin Elveția, prin Anglia, probabil o să rămână pe acolo. Nu la ei mă refer. Ăștia sunt puțini, îi tolerăm noi.

Eu mă refer la urmașii celor 20 de milioane, că suntem vreo cinci plecați, 20 de milioane de români. Păi cum lăsăm țara noastră, vrem să lăsăm ceva rău la copiii noștri? Nu cred că există așa ceva. Nu cred. Prin urmare, cred că așa ar trebui să judecăm. Am eu chestiile astea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Este o bucurie că ați avut discursul ăsta aici, la „Jurnal Militar”, la Radio România Actualități și la toate posturile teritoriale Radio România. Venind, totuși, către armată, sunteți specialistul nostru preferat și nu doar al nostru, un strateg militar și un om care ați avut o carieră extraordinară.

Plecăm după fentă sau nu plecăm după fentă în momentul în care, în 9 mai, la Moscova, am văzut un simulacru de paradă în care, vezi Doamne, un singur tanc T 34 era prezent?

Cătălin Tomescu: Nu, nu plecați după fentă. Dle Cristi, încă o dată, inamicul trebuie să ți-l respecţi și să ți-l studiezi. Nu vinde pielea ursului din pădure până nu l-ai împușcat. Prin urmare, asta, că a fost un singur tanc, T 34, nu e datorită faptului că…Dar vă gândiți că nu găseau rușii vreo 50 de tancuri să le vopsească și să le plimbe acolo?

S-a vrut paradă mică, s-a vrut fără avioane, nu că n-au avioane p-aia că la tancuri să zicem că vreo 2.000 și ceva sau mă rog, nu le-a numărat nimeni. Da, e o cifră vehiculată 2.000 de tancuri perfect adevărat sunt de acord.

Au peste 15.000, lăsăm asta, dar… Păi chiar dacă, hai să luăm avioanele. Păi la avioane ar fi distrus probabil 100 maxim. Să nu uităm vorbim de Federația Rusă, domnule, ne place, nu ne place armata, aviația, cel puțin Suhoiurile și MIG-urile le-a făcut să le vândă neapărat…

A, n-au ei multe Suhoiuri 57, pentru ei nu le-au vândut. E ca tancul  T 34.  Acuma cred că le-au făcut două regimente din ce am săpat eu, informativ, ei le-au făcut. Au făcut doar două companii, să le ducă la expoziții să demonstreze cu ele niște trageri ca să poată să le vândă, că le aduce bani sigur.

Iar o treabă de istorie care, celor care, a fost simbolică, zic că a fost singurul tanc. O idee să diminuăm sau să nu-i facem pe ruși mai tari decât sunt. Problema e că T 34 a fost simbolul tancului din al Doilea Război Mondial. Deci să nu uităm, nemții, care aveau Panzere, ș.a.m.d.

Scule ca lumea, superioare la nivelul respectiv, ulterior americanii s-au prins și și-au transformat M-ul lor într-un tanc cât de cât apropiat de Panzer. Numai că rușii, Stalin a dat ordin: făceți-mi un tanc să putem să ne batem cu tancurile lor. Și industria de la vremea respectivă a URSS-ului a inventat aceste T34, arată bolovănos, dar e super eficient, spun eu. Am învățat la școala militară unde am intrat în ’82. În anul I învățam infanterie, că așa e normal să știm toți să luptăm ca infanteriști și tancul T34. Eu am apucat pe el.

Tunul de 85 e una din cele mai precise tunuri cu care am tras, credeți-mă și știu ce puteți că-s dă meserie. Tancurile T34 au tun de 85 pe el, calibru… Ăsta a fost simbolul, de aia l-au scos pe ăsta pentru bătălia în est, rușii au fost loviți, loviți, loviți, loviți lângă Moscova a avut două momente cruciale.

Stalingradul, care a cuplat în jur de opt armate, cel puțin la ruși și vreo șapte armate de la țările care luptau pe vremea aia cu Germania, pentru că și noi, și ungurii și croații. Ei, acolo după cinci luni  și ceva s-a întors războiul pentru că nemții nu au putut să cucerească Stalingradu de fapt generalii nemți… din ce izvoare istorice am citit eu și documentele după care m-am informat…

Generalii i-au spus lui Hitler că domnule, n-are rost să ne cramponăm de orașul ăsta, hai să-l ocolim, îi încercuim și trecem mai departe, plus că avea fluviu pe el, e greu încă o dată cursurile de apă sunt operații grele, nu se facă așa de oricine și oricum în fine, unde n-au reușit să treacă peste ei și au pierdut o armată întreagă armata 6 plus corpu 14 tancuri. A fost nimic și complet asta a fost în 41, după care în 42 a fost foarte aproape de Ucraina, e acolo nemții au venit cu vreo 2.800 dă taigăre care de fapt au distrus cam două T34, numai că ruși au venit cu 6.000 de T34 și acolo s-a întors bătălia pentru că acolo cea mai mare bătălie de tancuri din istorie și faptul că au câștigat-o și-au întors soarta.

Așa spun istoricii cel puțin atenție că aș fi mare istoric să vorbească cei care și-au dedicat viața studierii istoriei și celul de-Al Doilea Război Mondial. Toată lumea e cam de acord cu ideea că aceste două evenimente în 42 au făcut să se întoarcă soarta războiului, însă nemții au pierdut inițiativa și capabilitatea de luptă de a merge spre est, iar rușii și-au creat condiții de a trece la contra-ofensivă care ulterior s-a și dovedit că au început contra-ofensiva, în 44 a ajuns la noi ș.a.m.d. și au ajuns la Berlin. Păi din păcate că asta a fost istoria pentru că Stalin a vrut și Marile Puteri la vremea respectiv Statele Unite, nu sunt faimoase și discuțiile și pozele Stalin-Roosevelt și Churchill au fost tratați ca atare, ca mare putere.

Și au fost, încă o dată, trebuie să recunoaștem, au avut probabil cele mai mari pierderi de toți participanții la război, n-am o dată concretă, dar probabil acolo ei cu nemții și vreau să zică trecând cu șenila peste toată regiunea acolo, când a zis luăm noi aici, România a avut o șansă. Ați văzut că au început  să se desecretizeze anumite documente, România a fost negociată cu Grecia.

Pe undeva nu mi-a plăcut deloc treaba asta, deci l-am apreciat, când era, pe Churchill, când am aflat de treaba asta, am fost supărat rău. Acuma, cu vârsta, am mai îmbătrânit, am mai câștigat și eu experiență. Aveam eu un lector, care-mi spunea, băi Cătăline, când eram în Academie eram locotenent major tânăr, aveam vreo 27 de ani, mi-a plăcut strategia și tot îi puneam întrebări și mi-a zis: băi, opreşte-te odată cu întrebările, că asta o  să înțelegi după 25 de ani de carieră.

A avut dreptate profesorul respectiv. Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu prea puteai să lași în inima imperiului o colonie democrată și să-i dai pe greci, care tehnic grecii pe vremea aia cu italienii şi cu spaniolii aveau peste 30% partide comuniste, iar la noi, cum spunea tata lui tatăl meu, D-zeu să-l odihnească…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Interesant.

Cătălin Tomescu: Da, da. Păi scrie-n istorie. Nu eu am spus asta. E citită. Iar la noi nu depășeau 2%, dar revenim la cum spunea Stalin: nu contează cine și ce votează, contează cine numără. Și uite-așa am ajuns noi din regat comuniști fervenți, care nici n-am fost comuniști.

Numai că s-a impus, nu numai la noi, și la unguri, și la polonezi și toate țările libere pe vremea aia, mai mici, bineînțeles, decât imperiul. Noi ca noi, dar să știți că și polonezii, dacă le citești istoria, vreau să vă spun că rămâi bujbe, cum zice francezul, în sensul că au și dispărut după hartă, cam 100 de ani. Uneori au fost atât de mici cât e Dobrogea noastră. Ulterior au evoluat și ei, că așa au fost și ei între cele două mari imperii.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Uitându-ne jur, totuşi…

Cătălin Tomescu: Ei nu prea au avut treabă cu turcii. Noi am avut trei imperii: austro-ungarul, otomanul şi ţaristul, dar ei au fost între nemţi şi ruşi. Îşi împărțeau influență acolo. A fost o perioadă și cu țările nordice, dar n-a durat semnificativ. Astea au fost importante.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mulțumesc tare mult pentru întâlnirea de astăzi. Nu putea să fie mai potrivită o altă discuție și cu altcineva în săptămâna aceasta istorică, în care să ne reamintim unii dintre noi și unii doar să afle despre ce a fost.

Nu aș vrea să încheiem înainte de a dezbate un minut-două situația de pe frontul din Ucraina. Toată lumea îi vede pe ruşi deja învinși, luându-se și după parada asta de la Moscova. Și dumneavoastră aveți o părere, alta decât majoritatea.

Cătălin Tomescu: Scurt, să terminăm cu parada, că nu m-am referit decât la alte 34. Deci, parada s-a vrut mică, fără doar și poate. Cuvântarea și ea scurtă, 11 minute față de celelalte. Aici trei elemente aș vrea să le spun: unu – la cuvântare s-a făcut referiri la istoria mama Rusia și importanța Armatei Rusiei în nimicirea fascismului.

Doi: s-a făcut referire la Occident, nu s-a mai referit SUA, NATO – Occidentul, deci, toată lumea, Rusia se află de fapt în război cu Occidentul, societatea occidentală și e cu referire la ordinea mondială ș.a.m.d., despre care am discutat.

Şi trei: Ucraina s-a referit nu ca stat inamic, s-a referit că stat captiv, capurat de fascişti, care mi s-a părut important. Tot în contextul ăsta, dacă v-ați uitat la steaguri: steagul federației a fost strâns și a fost lăsat liber steagul URSS-ului. Da, da, da.

Păi, până la urmă, legat de eveniment era normal să fie și steagul URSS-ului, că URSS-ul a fost ţara care a luptat împotriva fascismului. Problema era că ce n-am înțeles și aș vrea să… aici e o treabă de știință de carte în domeniu care, din păcate, aici nu mă bag, că nu am și nu vreau să spun vreo nefăcută. Ideea e că n-am înțeles de ce l-au ținut p-ăsta strâns, al federaţiei. Fptul că l-ai scos p-ăla și l-ai lăsat să fluture, e clar, adică ți-ai dat semnalul de URSS.

Bineînțeles că e conexat, că vrea să-și refacă URSS. Dar ideea e de ce l-a strâns pe-al Rusiei. Eu asta n-am reușit să elucidez. Asta e unu. Doi, cei care cântă prohodul. Domne, eu nu l-aș cânta. Spuneam că inamicul trebuie să ți-l studiezi și trebuie să ți-l respecți, altfel pierzi. Cea mai bună dovadă e cum au studiat ei pe ucraineni înainte de invazie și pe 24 februarie au trecut la invazie și trei luni au luat papară după papară, s-au făcut de râsul lumii.

Nu discutăm cauzele, că nu avem timp. Ideea e că e cel mai bun exemplu. I-au luat în derâdere și pe societatea occidentală, și pe NATO, și pe americani, și pe ucrainieni și s-au văzut rezultatele în ultimele trei luni de zile.

Un dezastru total și o rușine totală la adresa nivelului de pregătire al armatei federației. Şi am pus punct cu treaba asta. Acuma, îți spuneam că nu trebuie să-i luăm în derâdere. Din punctul meu de vedere, ucrainenii trebuie să se pregătească de contra-ofensivă pentru a-și atinge obiectivele strategice, respectiv eliberarea teritoriului, inclusiv a provinciilor ocupate, inclusiv Crimeea. Așa a fost declaraţia lui Zelenski.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Aşa e declaraţia.

Cătălin Tomescu: Părerea mea e că rușii așteaptă. Ei și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum ei așteaptă să facă ucrainenii prima mutare, ca să le descopere structurile de forțe și direcțiile de ofensivă, principală și secundară, pentru ca ulterior să reacționeze.

Sper să n-am dreptate, să nu fie atât de puternici, cum să zice, şi să fie slabi.  Dar eu sincer nu cred nici măcar în gâlceava cu Prigojin. Vom vedea dacă Prigojin va trăi în următoarea perioadă…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Două luni.

Cătălin Tomescu: Exact. Înseamnă că au fost în înțelegere. Dacă nu, înseamnă că l-a luat gura pe dinainte. E problema lui. Dar eu nu cred în astea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mai așteptăm la „Jurnal militar”, pentru că lucrurile ne vor îndrepta către…

Cătălin Tomescu: Mai daţi-mi zece secunde, că am o chestie cu asta… Îmi pare rău şi trebuie să o spun neapărat: domne, încă n-am ajuns să vorbim de nicio negociere. Mă uitam acum, ultima informație, China a început să zică tare: haideți, domne, așezați-vă la masă. Că deja lumea a obosit. Şi Europa a obosit și țările și toată lumea. Deja nu mai vrea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi oamenii ăia, săracii, din Ucraina.

Cătălin Tomescu: Nu mai vrea. Nu mai vorbim de ei. Păi dar eu nici nu m-am referit la ei, că eu sunt convins că… păi da, e pe teritoriul lor, ei sunt îngroziți, mai ales cum vin și bombardamentele, dar voiam să spun, scurt: sper ca cei care fac politica mare și cei care răspund de declanșarea procesului de negociere între cei doi jucători, nu mă interesează formatul, nu mă interesează cine stă la masă, nu mă interesează organizația sau țara care să ia inițiativa, dar cred că e timpul să să ajungă cumva și discuțiile astea să se oprească într-o formă sau alta, măcar războiul, nu?

Să se încheie pace, dar măcar războiul și multe lucruri să se discute concret pe problemă, pentru că e foarte greu să ajungi la un rezultat anul ăsta care să le convină ambelor părți, fără dar și poate.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc! Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost generalul locotenent Cătălin Tomescu. Domnule general, vă mulțumesc și vă mai aşteptăm la Radio!

Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc!

Dorin Gal: Bahmut este un obiectiv de natură simbolică pentru Rusia, nu unul operațional, în timp ce ucrainenii se folosesc de el pentru a ține cât mai mult posibil pe loc forțele Rusiei

Publicat de Gabriel Stan, 13 martie 2023, 11:46

La Subiectul Săptămânii facem și astăzi o analiză politico-militară la zi a războiului din Ucraina și discutăm și despre relațiile Chinei cu Rusia, respectiv Statele Unite ale Americii, în contextul în care normalizarea, dar mai ales acutizarea celor din urmă, va avea, cu siguranță, dacă nu cumva are deja efecte în întreaga lume. Interlocutor Dorin Gal, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Bine ați venit la ”Jurnal militar”!

Dorin Gal: Bine v-am găsit, mulțumesc mult pentru invitație!

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Domnule Gal, parafrazând o carte celebră și un film multipremiat despre un conflict de acum mai bine 100 ani, aș spune despre războiul din Ucraina din ultimele săptămâni – nimic nou pe frontul de est. Sigur, nimic semnificativ nou sau foarte, foarte important. Cel puțin asta este prima impresie pe care ne-o facem din știrile ultimelor zile. Putem caracteriza actuala fază a conflictului ca fiind una cu o evoluție mai lentă sau este liniștea de dinaintea furtunii?

Dorin Gal: Sigur, am putea să o caracterizăm printr-o evoluție mai lentă. În același timp, orice fel de evoluție după atât timp de la începerea conflictului are repercusiunile sale.

Putem să descriem această perioadă a războiului din Ucraina ca fiind una care se caracterizează printr-un nivel intens de epuizare, atât al combatanților, cât și a resurselor.

Există probleme în ceea ce privește muniția raportate de ambele părți și este extrem de benefic faptul că statele occidentale continuă să rămână unite în procesul de a trimite cât mai mult ajutor posibil Ucrainei.

În același timp, o să vorbim și de situația din Bahmut, care este hot topicul, din păcate, al războiul în aceste momente. Există rapoarte conform cărora luptele s-au intensificat din nou. Rapoartele arată că Rusia a înconjurat deja din trei părți orașul.

Trebuie să subliniem că acest oraș este un obiectiv de natură simbolică pentru Rusia, nu unul operațional, pentru că, din punct de vedere strategic, câștigurile nu ar justifica pierderile de până acum.

În același timp, ucrainenii se folosesc de Bahmut pentru a ține cât mai mult posibil pe loc forțe ale Rusiei, care astfel nu vor fi trimise în altă parte pe front. În același timp, se tot vorbește despre ofensiva Ucrainei care s-ar pregăti.

Mai toate sursele care urmăresc războiul previzionează că cel târziu în luna mai ar urma să se declanșeze această ofensivă.

Chiar și președintele Zelenski a declarat că se pregătește cât mai curând posibil, iar adjunctul șefului serviciilor de informații din Ucraina a declarat că obiectivul Ucrainei în această ofensivă va fi scindarea frontului rus pentru a opri liniile de aprovizionare de către Crimeea și către restul teritoriului Federației Ruse.

De asemenea, un punct care mi se pare important să-l subliniem este că aproape toți cei care monitorizează războiul din Ucraina afirmă că liderii armatei de la Kiev așteaptă întoarcerea trupelor pregătite acum în cadrul misiunilor de antrenament oferite de UE și de NATO.

Desigur, vorbim încă de foarte puțin personal, e foarte important să ajungă pe front la timp, dar acestea sunt lucrurile care se desfășoară în momentul de față.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Și Ucraina așteaptă în continuare sprijin din partea statelor Uniunii Europene, din partea NATO.

Dorin Gal: Desigur, este extrem de important ca întreg Occidentul să continue să susțină Ucraina. Chiar domnul ministru al apărării, domnul Tîlvăr, a participat în săptămâna care a trecut la reuniunea miniștrilor apărării de la Stockholm, unde s-a reiterat și acolo susținerea pe care întreg Occidentul va continua să o ofere Ucrainei.

Deci, într-adevăr, desigur, ca în orice operațiune de acest nivel există dificultăți, dar susținerea Occidentul este acolo și e foarte important să fie, iar România să fie implicată și ea cât de mult posibil în acest proces.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Ne-aţi spus ce urmărește Ucraina. Rusia ce planuri ar avea? Printre altele, citim în presă că e posibil un atac al Rusiei asupra Moldovei. Sunt motive să credem că așa ceva este posibil?

Dorin Gal: Dacă acest război ne-a învățat ceva până acum, este că nici măcar în 2023 nu ar trebui să spunem cu certitudine cât de departe poate escalada o dispută și ce este posibil și ce nu.

Din orice punct de vedere, care are oricât de puțină logică politică, economică sau militară, un atac direct al Rusiei asupra Moldovei pare greu de crezut. Însă, și din nou subliniez, niciun scenariu nu poate fi exclus atunci când vorbim de Rusia, pentru că riscăm să ne înșelăm.

După cum spuneam, chiar domnul ministru al apărării naționale a participat la reuniunea informală a miniștrilor apărării de la Stockholm și chiar la această reuniune s-au stabilit două măsuri de asistență pentru Republica Moldova în valoare de 47 milioane de euro. Deci, sprijinul este acolo.

Ce mi se pare important de înțeles aici este că Republica Moldova se află deja de ceva vreme sub o presiune din partea Moscovei în ceea ce privește folosirea acelor instrumente hibride prin care se încearcă destabilizarea și subminarea conducerii de la Chișinău. Deci, presiunea există deja, astfel că este foarte importantă oferirea de sprijin continuu Moldovei și mărirea capacităților de reziliență în acest domeniu.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Rusia are puțini prieteni în acest moment și doar câțiva dintre acești prieteni sunt actori cu adevărat importanți la nivel mondial. Cu o excepție notabilă, însă, aș spune este vorba despre China. Este cu adevărat China un aliat al Rusiei în acest moment?

Dorin Gal: China, la fel ca și Rusia, este un stat revizionist care urmărește destabilizarea ordinii internaționale liberale și urmărește să-și atingă propriile obiective. Noul ministru de externe al Chinei, în declarația sa inaugurală, chiar a criticat SUA referitor la politicile sale și a descris relația dintre Rusia și China drept un model de susținere și stabilitate.

În același timp, nu este clar pe termen lung cât de mult coincid obiectivele Rusiei și Chinei, dar pe termen scurt există într-adevăr un interes pentru apropiere. Efectele sancțiunilor impuse de către Occident asupra Rusiei nu vor face decât să accentueze dependența pe care o are față de China, iar tocmai lucrul care menține la cote ridicate relația dintre Beijing și Moscova în acest moment este dorința amândurora de a diminua influența occidentală.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): În principal, a Statelor Unite ale Americii.

Dorin Gal: În principal, a Statelor Unite ale Americii.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Așa cum ați spus și dumneavoastră, critica pe care a făcut-o actualul ministru de externe la adresa Statelor Unite nu este prima declarație a liderilor chinezi, a liderilor de la Beijing referitor la acest subiect, chiar în ultima perioadă retorica a lor a fost extrem de virulentă la adresa Statelor Unite. Sunt relațiile chino-americane așa de tensionate în această perioadă?

Dorin Gal: Relațiile dintre Statele Unite și China au tot fost într-o continuă deteriorare în ultimii ani. Au fost bineînțeles și încercări de apropiere. Pe de altă parte, pozițiile din acest moment sunt mult diferite și asta duce la dispută.

Ceea ce ar trebui să înțelegem este că SUA și China se află într-o competiție pentru influență în zona indo-pacifică, iar structura întregii relații dintre Washington și Beijing se bazează pe problema Taiwanului.

Aceasta este linia roșie unde se opresc orice negocieri între cele două state. De menționat că SUA au cerut în mod expres Chinei să nu livreze armament către Rusia. Pe de altă parte, orice acțiuni de acest tip a Chinei, orice livrare de armament către Rusia ar declanșa probabil un șir de sancțiuni occidentale asupra Chinei, care ar afecta poziția Chinei în mediul internațional.

În același timp și, din nou mi se pare important să subliniem, este la fel de adevărat că atât SUA, cât și China înțeleg faptul că un război nu ar fi în beneficiul nimănui și că este necesară totuși găsirea unui mod de conviețuire.

Motivul de îngrijorare aici sunt ambițiile tot mai mari ale Chinei și faptul că se vede că Beijingul are dorința de a ajunge la statutul de super-putere în relațiile internaționale.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Și când credeți că o să ajungă China cu adevărat o superputere?

Dorin Gal: Este o întrebare la care răspunsul cred că este destul de volatil, depind foarte mulți factori. Ceea ce ar trebui explicat aici este că înainte de apariția liderului de acum al Chinei, de Xi Jinping, de fapt politica celor de la Beijing se baza pe lipsa de dorință de a ajunge la acest statut. Numai de când a ajuns Xi Jinping putem vorbi de o Chină care își dorește să se emancipeze și să ajungă o super-putere.

Desigur, vorbeam și anterior de comparația dintre Rusia și China, că amândouă ar fi state revizioniste, care doresc schimbarea ordinii liberale occidentale. Ele o fac în moduri diferite.

Vedem foarte bine ce se întâmplă cu Rusia și cu agresiunea sa militară și cu acest război fără sens. Pe de altă parte, China o face într-un mod mai asiatic, să-i spunem, o face într-un mod mai voalat.

O face cu influență economică, o face cu foarte mulți bani oferiți în statele din întreaga lume. Vorbim de acel Belt and Road, acea inițiativă Belt and Road a Chinei.

Cred că depinde cum caracterizăm superputere. Ceea ce putem spune cu certitudine, în acest moment, este că statul chinez a devenit un actor foarte, foarte important în contextul relațiilor internaționale.

Bogdan Silviu Răducan (realizator rubrică): Invitatul „Subiectului săptămânii” de a fost Dorin Gal, cercetător științific la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară. Mulțumesc.

Ștefan Ciochinaru: Când se va termina acest război, rolul ONU și al dreptului internațional vor trebui revizuite. Va trebui să preia în custodie centralele nucleare, care sunt o amenințare pentru toată lumea

Publicat de Gabriel Stan, 21 noiembrie 2022, 14:53

La „Subiectul săptămânii” a fost realizată o analiză a situației geopolitice internaționale, cu accent pe războiul ruso-ucrainean. Cristian Dumitrașcu a realizat interviul cu profesorul de relații internaționale, Ștefan Ciochinaru.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Domnule profesor, bun venit la „Jurnal militar”!

Ștefan Ciochinaru: Bine v-am găsit!

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Nu ne-am mai auzit de ceva vreme, dar, iacătă, avem motive destule să discutăm despre ce se întâmplă pe scena internațională. Aș spune, chiar de la început, una caldă, una rece.

Să spunem că întâlnirea dintre Biden și liderul chinez se poate trece la cea caldă, iar apoi, criza ucraineană continuă. Avem și cele două rachete căzute în Polonia.

Ștefan Ciochinaru: Să începem cu cea caldă – și este de o importanță extraordinară. Constat că sunteți singurii în mass-media care ar fi decelat corect importanța întâlnirii dintre președintele Biden și președintele Xi, care s-a soldat cu, aș zice, un pas mic în relațiile bilaterale, dar un pas uriaș în cele internaționale.

Pentru că la sfârșitul acestei întâlniri, președintele Chinei, Xi Jinping, a declarat – și vă citez aproape cu ghilimele: „China nu caută să schimbe ordinea internațională actuală”. Și închid aici acest citat de o importanță uriașă, pentru că practic, președintele Xi Jinping a semnalat în felul acesta că țara sa, China, iese din acea alianță revizionistă care s-a ambiționat să schimbe ordinea lumii, o ordine bazată pe reguli și care era compusă din Rusia, Iran, Coreea de Nord și – se presupunea – și China.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Da, foarte important. Iată că s-a tot vorbit în presa internațională despre eliminarea, practic, din cursa asta geopolitică mondială a Rusiei, de fapt.

Ștefan Ciochinaru: Da, pentru că s-a mai convenit acolo ceva și anume, s-a convenit să se renunțe la orice amenințare nucleară în relațiile internaționale.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Ăsta cred că este un pas foarte mare pe care l-a făcut America, pe de o parte, și, iată, China a acquiesat.

Ștefan Ciochinaru: Și, iată, și China și asta conferă lumii o gură de oxigen, o liniște de care era foarte mare nevoie în relațiile internaționale.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Interesant, de asemenea, felul în care s-a poziționat..

Ștefan Ciochinaru: Erdogan…

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): … pentru că se pare că a avut iar o poziție diferită.

Ștefan Ciochinaru: Da, președintele Turciei face un balet diplomatic, aș zice, extrem de interesant, maximizând la maximum situația geopolitică a țării sale și încercând să intermedieze între lumea liberă și Rusia, între țările din Asia Centrală, Orient și Occident.

Nu este surprinzător, este un curs politic pe care președintele Erdogan l-a adoptat de la începutul acestui conflict și în felul acesta reușind să capitalizeze în planul politicii internaționale foarte mult.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Întorcându-ne la Ucraina noastră cea de toate zilele, iată că se fac în curând nouă luni.

Ștefan Ciochinaru: Se fac nouă luni, nouă luni în care am strâns foarte multe întrebări. Sunt sunt numeroase interogațiile, domnule Dumitrașcu, pe care le ridică acest mare război din secolul 21. Sunt numeroase.

De ce sunt bombardate școlile și spitalele? De ce sunt bombardate cartierele de locuințe, de ce sunt amenințate centralele nucleare și barajele de acumulare, de ce sunt detonate silozurile alimentare, de ce NATO interzice Ucrainei bombardarea în adâncime a pozițiilor rusești, dar Rusia poate bombarda până la granița cu NATO, și, iată, prin accident și dincolo de ea.

Eu cred că atunci când se va termina acest război, pentru că se va termina, rolul ONU și al dreptului internațional vor trebui revizuite. Și vă dau un singur exemplu: de ce, de exemplu, în conflictele viitorului, ONU să nu preia în custodie centralele nucleare, care sunt o amenințare pentru toată lumea, nu doar pentru cei care se află în dispută pe front?

De ce în astfel de situații nu s-ar putea institui o zonă de interdicție, o fâșie de 100 de kilometri la frontiera cu țările nebeligerante? Atunci, astfel de accidente, cum a fost cel al căderii rachetei în Polonia, nu ar mai fi posibile. Deci primejdia de escaladare a războiului ar fi înlăturată. Și sunt numeroase astfel de probleme pe care acest război le ridică.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Către finalul interviului, după toate cele care s-au întâmplat în această săptămână – și iată, a fost și întâlnirea miniștrilor apărării din NATO la Bruxelles – lucrurile par a se îndrepta către o rezolvare, către un final. Sau încă nu vedem luminița de la capătul tunelului?

Ştefan Ciochinaru: Părerea mea este că în acest moment nu se mai joacă pe front, ci se joacă pe frontul din interiorul Rusiei, de la Moscova.

Acolo s-a constituit, de fapt, în ultima lună, luna octombrie, s-a constituit așa, pe nesimțite, o troică, un nou centru de putere rusesc, format din bucătarul Prigojin, generalul terorist Surovikin și aventurierul Kadîrov.

Acești trei oameni, dintre care doi au armate particulare, atenție, au intrat în dispută directă cu armata rusă, cu ministrul apărării, Șoigu, care încă este susținut de Vladimir Putin. În momentul de față are loc o luptă pentru putere fără niciun fel de menajamente înăuntrul Rusiei. Acolo este, cred eu, adevăratul front în momentul de față, cu toate că, sigur, ce se întâmplă în Ucraina continuă să îmbrace culori dramatice. Recentul bombardament…

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Teribil.

Ştefan Ciochinaru: Aproape 100 de rachete Kalibr a însemnat o desfășurare de mare forță și, din câte am înțeles de la specialiștii militari, rușii ar mai avea aproape cam tot 100 de rachete Kalibr în rezervă, dar ar fi ultimele.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Da, ceea ce cumva, logistic, s-ar putea ca aici să se…

Ştefan Ciochinaru: Ceea ce cumva conturează răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Așa este.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc tare mult. Interesantă perspectiva asta. Am mai văzut așa ceva în 1917 în Rusia.

Ştefan Ciochinaru: Este, observația dumneavoastră este extrem de pertinentă. Retrăim acea perioadă. Se apropie cu pas vertiginos o perioadă revoluționară în Rusia, poate chiar insurecțională, poate chiar de război civil.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc tare mult pentru momentele, pentru minutele acordate.

Sunt convins că erați așteptat de mulți ascultători care de fiecare dată ne-au dat semnale că vă mai vor aici, la „Jurnal militar”, cu analizele dumneavoastră.

Ne mai auzim aici, la Radio România Actualități și în toate posturile teritoriale ale Radio România. Vă mulțumesc și ne mai auzim la radio.

Ştefan Ciochinaru: Cu multă plăcere și un îndemn pentru ascultătorii dumneavoastră: să țină aproape un aparat de radio cu tranzistor pentru a asculta Radio România în caz de Doamne ferește.

Cristian Dumitraşcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc! O zi bună!

Ştefan Ciochinaru: O zi bună!

Hari Bucur Marcu: Amândouă au intrat în același timp în NATO, tocmai pentru ca să nu existe nici cea mai mică suspiciune că Occidentul ar ține cu una împotriva celeilalte. Atât Turcia cât și Grecia știu foarte bine că nu vor găsi aliați în interiorul NATO, în cazul unui conflict între ele

Publicat de Gabriel Stan, 12 septembrie 2022, 17:31

La „Subiectul săptămânii”, invitatul lui Paul Palencsar este Hari Bucur Marcu, expert internațional în politici de apărare. Cei doi au discutat despre contraofensiva armatei ucrainene pe frontul războiului cu Rusia, despre situația centralei nucleare de la Zaporojjie și despre recentele tensiuni dintre Turcia și Grecia.

Paul Palencsar: Domnule Bucur Marcu, vă mulțumesc mult că, iată, ați acceptat să stăm de vorbă.

Hari Bucur Marcu: Mulțumesc pentru invitaţie!

Paul Palencsar: Ne atrage atenția războiul din Ucraina, contraofensiva armatei Ucraina acolo, situația centralei nucleare de la Zaporojjie, dar și tensiunile, iată, mai nou, între Turcia și Grecia.

Cu voia dumneavoastră, o să începem prin a vorbit despre contraofensiva armatei ucrainene pe frontul războiului cu Rusia. E această contraofensivă începutul sfârșitului acestui război?

Hari Bucur Marcu: Nu, sub nicio formă. Deci, războiul acesta a pornit în mod iraţional din punct de vedere al ştiinţei militare, ca să spun așa. Nu are un scop politic, ca urmare nu are nicio viziune de pace, nici agresorul, mai ales.

Rusia a declanșat această agresiune militară într-o manieră din care rezultă că ei nu-și propun o pace anume, ei îşi propun doar să distrugă, să-i distrugă tactic, adică pe teren, să distrugă clădiri, locuințe și așa mai departe şi să distrugă un stat, să îi anihileze. Au cuceriri teritoriale pe care pot să le piardă ulterior, că nu le pot apăra, pustiesc anumite zone, chiar oraşe.

Ce pot să facă ucrainenii e să le dezică acest obiectiv strategic de a disrupe viața cotidiană, de a le disrupe viața economică sau socială. Vă daţi seama, sunt milioane de ucraineni care încă sunt dislocaţi intern sau chiar refugiați.

În asemenea condiţii, acţiunile de teatru propriu-zise, cum au fost cele pe care le-au evocat săptămâna asta, în care ucrainenii au început să emită acţiuni, contraatacuri, mai bine zis, sau contralovituri, în cel mai bun caz, dar nu sunt chiar contralovituri, nu putem vorbi încă de contraofensivă sub nicio formă, ei bine, asemenea contraatacuri au scopul tot tactic, adică de a eliebra un sat, de a opri o acţiune ofensivă a inamicului, ceva în genul acesta, dar în niciun caz nu pot în momentul de faţă să joace vreun rol în ecuaţia finală, pentru că războiul se termină cu pacea, asta este foarte important.

Paul Palencsar: Cât mai poate înainta armata ucraineană și cât timp a reușit să păstreze ce a recuperat, pentru că și asta e foarte important?

Hari Bucur Marcu: Dacă îi întrebaţi pe ucraineni, ei vor spune că ei sunt capabili să ducă războiul şi pe timpul anului viitor fără niciun fel de problemă. Nu se predau, nu renunţă, din punctul ăsta de vedere.

Apoi, din alte considerente, cum ar fi cele ale capacităților de luptă pe care le au şi pe care le pot angaja într-o eventuală contraoensivă care, încă o dată, nu a început, nu sunt semne că ar fi început, contează foarte mult ajutorul nostru, al Occidetului, prin care îi dăm sprjin nu numai politic şi umanitar, ci şi sprijin militar.

În momentul în care vor avea suficient de multe forțe ofensive, vorbim în special de blindate mari, vor trece la acţiuni ofensive, este clar ca vor fi tot acţiuni din acestea punctuale, să nu ajungă în est Rusia să deţină controlul militar asupra întregii regiuni Donbas, iar în sud să nu se poată consolida.

Paul Palencsar: Centrala nucleară de la Zaporojjie e, iarăși, un element fierbinte în acest război, bombardamentele continuă în jurul centralei, fiecare dintre părțile combatante acuzându-se reciproc.

Singurul reactor activ a fost decuplat de la rețeaua de distribuție a energiei electrice. În ce situație ne aflăm? E un pericol real ce se întâmplă acolo?

Hari Bucur Marcu: Categoric este un pericol real de la început, doar că săptămâna asta am beneficiat de prezența inspectorilor ONU la locația respectivă, în interiorul centralei.

Ei au putut să vadă ce fac militarii ruşi acolo, care sunt încărcăturile pe care le au camioanele acelea pe care le-am văzut cu toţii în interiorul centralei, chiar foate aproape de reactoare, lucru care ar fi un pas în direcţia ca ruşii să părăsească militar centrala, să demilitarizeze instalaţiile respective, astfel încât să nu mai fie niciun fel de motiv de bombardamente sau de lovituri cu artileria sau chiar lupte, dacă ar fi cazul.

Singura justificare militară pe care ar putea să o aibă prezența trupelor rusești în zonă și chiar în interiorul centralei ar fi fost dacă ar fi existat cea mai mică suspiciune că centrala este folosită în scopuri militare de către ucraineni, cum ar fi, de exemplu, să-și refacă arsenalul nuclear militar.

Acum este clar, de când au apărut inspectorii ONU, că așa ceva nu este cazul. Deci, practic, rușii nu mai au nici cea mai mică justificare, nici măcar, așa, iluzorie sau teoretică, de a avea prezență militară acolo, deci vor trebui să plece.

Paul Palencsar: Vladimir Putin pare că folosește centrala nucleară de la Zaporojjie ca un cuțit pus la gâtul NATO, cel puțin, așa cum spuneți și dumneavoastră, nu mai are niciun fel de justificare pentru a-și ține trupele acolo.

Și ne gândim cu toții la dezastrul de la Cernobîl, la norul acel radioactiv care a făcut multe victime în anii ’80 și ’90. Sperăm că nu vom trăi, retrăi, aceeași situație. Un punct fierbinte este săptămâna aceasta relația tensionată dintre Turcia și Grecia.

Președintele turc Recep Erdogan a făcut declarații publice care ne dau fiori, într-un tablou deja dramatic, acel al războiului din Ucraina, conturând un eventual război între Turcia și Grecia. Ce se întâmplă acolo, de fapt?

Hari Bucur Marcu: Nu sunt semne de război, să știți. Sunt semne de retorică beligerantă din partea Turciei, care are acest moment istoric în care este importantă în ecuația securității Mării Negre, în eliberarea unor căi de navigație existente pentru grânele ucrainene, care să iasă din porturile ucrainene prin Marea Neagră.

Pe urmă, indivizibilitatea NATO, care este obligatorie, e consensul care guvernează NATO și care este obligatorie pentru ca NATO să fie într-adevăr o forță credibilă în apărarea Europei, mai ales și în asemenea condiții, își folosește acest argument, în retorica electorală pe care, ei deja au început să se pregătească pentru alegerile de anul viitor și folosește această retorică.

Sigur că da, ne așteptăm ca, așa cum a fost în cazul discuției despre lărgirea NATO cu cele două state din nord, Finlanda și Suedia, ne așteptăm ca și aici, retorica aceasta să se calmeze la un moment dat.

Paul Palencsar: Sigur că ne sperie și doar ideea ca două țări NATO să aibă un conflict militar una împotriva celeilalte. E președintele turc Recep Erdogan capabil să renunțe la orgolii de dragul stabilității și unității NATO, acum, când pericolul real și concret este Rusia?

Hari Bucur Marcu: Cu orgoliile este o chestie de asta, e o metaforă. Nu există orgolii în materie de securitate națională și internațională. Aici sunt numai interese. Sunt elemente din acestea de putere care se activează. Orgoliul nu este un element de putere și nici justificare pentru acţiuni internaționale.

Sigur că da, noi ne-am obișnuit de pe timpul Războiului Rece – și s-a preluat această idee, mai ales recent, de când cu comportamentul internațional huliganic al Federației Ruse conduse de președintele lor, Putin, ne-am obișnuit să vorbim despre menajarea unor orgolii.

Dar, una peste alta, nu, în relații internaționale, nimeni nu-și face un plan de menajare de orgolii sau de exacerbare de orgolii din partea cealaltă. Vorbim, într-adevăr, despre două state membre NATO. Amândouă au intrat în același timp în NATO, tocmai pentru ca să nu existe nici cea mai mică suspiciune că Occidentul ar ține cu una împotriva celeilalte. Deci știe Turcia foarte bine și Grecia la fel de bine că nu vor găsi aliați în interiorul NATO, în cazul unui conflict între ele.

Conflictul va fi, categoric, doar la maniera aceasta incidentă, că o insulă din aceasta, cum e la noi Insula Șerpilor, pustie, nelocuită, în Marea Egee, care era considerată ca aparținând unui stat, a fost „cucerită”, între ghilimele, de celălalt stat, temporar, până când s-au dus la masa negocierilor și au stabilit cui aparține insula.

De fapt, despre așa ceva era vorba și ultima dată când Erdogan a evocat ideea că pe neașteptate să îi pedepsească pe greci pentru că iluminează avioanele care zboară pe acolo. Ei bine, cam aici stăm. Deci nu, nu sunt semne că s-ar escalada un conflict. Ar fi trebuit, de partea cealaltă, Grecia să evoce motive pentru care face treaba asta. Ori, Grecia neagă și prezența militară pe o anumită insulă, și faptul că ar fi ţintit avioanele turcești cu sistemele antiaeriene pe care le au ei.

Aici suntem, la maniera asta. Sigur că da, toată lumea are nervii întinși de războiul acesta din Ucraina, complet irațional, cum spuneam, dar este și ilegal şi imoral, în acelaşi timp. Ei bine, fiecare gest contează, fiecare vorbă spusă de cineva care ar putea să aibă o consecință în acest conflict contează, dar între vorbe și gesturi, întotdeauna este o mică diferență de care trebuie să ținem seama. Turcia, comportamental, este la nivelul așteptărilor ca stat membru NATO, este de partea Occidentului, este în favoarea rezolvării conflictului, astfel încât Rusia agresoare să fie pusă la punct din punct de vedere al dreptului internațional, deci, cam aici suntem.

Paul Palencsar: Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost Hari Bucur Marcu, expert internațional în politici de apărare. Mulțumesc mult!

Hari Bucur Marcu: Vă mulțumesc frumos de invitaţie încă o dată.

Cei 7 ani de-acasă. Îi mai avem?

Publicat de Mihaela Costache, 3 octombrie 2015, 12:45

Conflictul actual între generaţii e mai evident decât în anii trecuţi; părinţii nu se mai înţeleg cu copii, bunicii cu nepoţii, ba nici fraţii între ei nu numai că nu se înţeleg, dar nici nu se mai suportă. Trăim într-o lume violentă în care conflictele se rezolvă nu pe cale diplomatică sau a schimbului de replici cum ar fi normal, ci cu pumnul, cuţitul sau toporul.

„Îţi lipsesc cei 7 ani de-acasă” am auzit de multe ori. Normal că lipsesc, acum se merge la şcoală de la 6 ani. Aţi auzit pe cineva să spună: „Nu ai ce-i 6 ani de-acasă”? Exclus. Adevărul e că educaţia unui om se deprinde în primii ani de viaţă; că sunt 5, 6 sau 7, contează mai puţin. Important e ca cineva să se ocupe de cei mici, de educaţia şi buna lor creştere. Nu în greutate şi nici în înălţime ci în bun simţ.

Din nefericire părinţii sunt foarte ocupaţi şi nu au timp pentru copii. Sau nu au suficient de mult timp pentru ei. De la 6 ani se ocupă parţial şcoala. Spun parţial pentru că aici, la şcoală ne lovim de multe ori de profesori plictisiţi, aroganţi, sătui de educaţia copiilor şi mai preocupaţi să-şi predea materia, să asculte şi cam atât. Tot aici, la şcoală, cei mici se lovesc pentru prima oară de anturaj; un anturaj impus de viaţă şi nu selectat de părinţi. Marile probleme ale celor mici de aici încep şi vor continua şi în anii viitori.

Respect, bună cuviinţă, dragoste pentru semeni, un minim cult al muncii, sunt lucruri ce se desprind la această vârstă fragedă şi se vor accentua pe parcursul trecerii anilor. Din nefericire, dacă sămânţa nu e sădită, toate acestea nu au nici cum să răsară, de unde să crească şi să se dezvolte. Ne vom trezi peste ani cu adolescenţi lipsiţi de cele mai elementare lucruri, pe care le putem reuni generic în învăţătura celor 7 ani de-acasă. Dacă nu este inoculată la timp, toată acestă învăţătură nu poate fi recapitulată înaintea examenului vieţii; nu există dascăli care să predea ore particulare pentru această materia. Cei 7 ani de-acasă îi ai sau nu.

Din nefericire tot mai mulţi dintre tinerii de astăzi nu îi au. Sau dacă au fost încercări de formare a caracterului şi bunei creşteri într-o anumită perioadă, şcoala şi aici includ şi anturajul, le-au eliminat. Curios cât de repede şi de bine se deprind lucrurile negative. Curios cât de mult se degradează fiecare caracter în parte şi noi toţi în ansamblu. Degeaba ne plângem acum. Lucrurile trebuiau făcute la timp, iar pentru cei şi mai tineri decât generaţia de adolescenţi de astăzi nu prea mai e timp. Ar fi timpul să ne deşteptăm şi să realizăm că fără o generaţie viitoare educată sănătos, nu vom avea viitor. Ori tocmai acest lucru ar trebui evitat.

Conturile Spitalului Judeţean Satu Mare au fost blocate din cauza unui conflict de natură judiciară cu Episcopia Romano-Catolică

Publicat de Stefania Grigore, 22 iulie 2014, 09:40

Pentru deblocarea acestora, Consiliul Judeţean a găsit o soluţie provizorie. Potrivit preşedintelui Adrian Ştef, la baza conflictului se află imobilul în care şi-a desfăşurat activitatea Secţia de Psihiatrie, a cărei retrocedare către foştii proprietari s-a produs cu întârziere.
Adrian Ştef spune că banii datoraţi Episcopiei Romano-Catolice au fost achitaţi, iar suma pentru care acum au fost blocate conturile spitalului este de fapt o penalitate la datoria totală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare şi-a exprimat convingerea că se va găsi în curând o soluţie optimă în rezolvarea conflictului cu Episcopia Romano-Catolică.