Test coreean
Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 19:30
Coreea de Nord a anunțat că este capabilă să lovească întreg teritoriul Statelor Unite după un nou test cu o rachetă balistică inter-continentală, transmite Reuters. Testul a fost al doilea de acest gen în mai puțin de o lună, iar racheta a atins o altitudine de peste 3700 de kilometri înainte de a ateriza în mare, la peste 1000 de kilometri de punctul de lansare. Testul a fost condamnat de Statele Unite și Uniunea Europeană, iar China, principalul aliat al Coreei de Nord, a transmis că se opune oricăror lansări care încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU. Fenianul face obiectul unor sancțiuni internaționale pentru programele sale nucleare și balistice, însă refuză să renunțe la acestea și și-a intensificat în ultimul an ritmul testelor, ceea ce dus la sporirea tensiunilor în regiune. La câteva ore după ce racheta Fenianului a fost lansată, Statele Unite și Coreea de Sud au desfășurat un exercițiu cu muniție reală, inclusiv rachete.