Centrul cultural „Jean Constantin” a fost reabilitat şi este gata de inaugurare, susţin autorităţile judeţene.
Conform declaraţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, acesta nu a fost deschis încă deoarece este necesară o structură organizatorică de personal:
„Centrul «Jean Constantin» este gata, puteam face inaugurarea și luna aceasta, dar am vrut să fim pregătiți 100%. Mai avem de schimbat doar organigrama, în rest noi suntem gata la ora actuală“. A dat asigurări președintele CJ Constanța.
Ţuţuianu a precizat că inaugurarea Centrului va avea loc în luna februarie.
Patru proiecte importante pentru judeţul Constanţa vor fi semnate în curând, a anunţat conducerea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC).
Este vorba despre: „Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța”, „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu” şi „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural-turistică a Cetății Carsium (Hârșova)”.
Conform declaraţiei preşedintelui CJC, Horia Ţuţuianu, finanţarea acestor proiecte prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publice (MDRAP) reprezintă un succes.
„Am reușit să punem în valoare patru proiecte. Sperăm ca de anul viitor să avem și mai multe proiecte. Reporter: Ce a fost cel mai greu în 2017? A fost greu să-i fac să înțeleagă pe oameni, cel puțin pe cei din aparatul administrativ și au înțeles mare parte dintre ei că trebuie să ne punem la muncă. Ca să fac o glumă, unii mai aveau lacune în ceea ce înseamnă munca“, spune președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.
Ţuţuianu a precizat că „în curând” va fi semnat şi contractul de finanţare pentru repararea DJ 223.
Consilierul local năvodărean Costel Aurelian Dumitrașcu a lansat, pe o rețea de socializare, evenimentul Merităm un transport în comun decent!, care va avea loc pe data de 30 iulie, în fața Consiliului Județean Constanța.
Amintim că, vinerea trecută, aleșii județeni au respins în ședință un proiect de hotărâre care prevedea înființarea unei linii de transport în comun pe ruta Constanța-Mamaia-Năvodari-Lumina, dotată cu autobuze de capacitate peste 35 de locuri, care să asigure un transport decent și să deservească și locuitorii din Lumina.
Iată motivația organizării evenimentului, așa cum apare pe pagina creată de inițiator:
În campanie, majoritatea partidelor promit că vor lucra în slujba cetățenilor. După alegeri insă, ies la suprafață adevăratele interese!
Consiliul Județean Constanța este singura instituție care poate lua măsuri pentru rezolvarea problemei transportului în comun județean. De ani de zile, toate partidele care și-au prezentat candidații în fața locuitorilor din localitățile Năvodari și Lumina au promis că vor rezolva problema transportului în comun. Până acum, n-au făcut nimic!
Cea mai rapidă soluție pentru ca locuitorii din localitatea Lumina care lucrează în Mamaia și sunt nevoiți să schimbe două transporturi în comun și pentru ca năvodărenii să beneficieze de un transport în comun decent este înființarea unei noi rute de transport pe traseul Constanța-Mamaia-Năvodari-Lumina. După cum ați observat, Mamaia s-a dezvoltat foarte mult, iar multe dintre unități functionează tot anul.
Având pe traseu incă o firmă de transport în comun care să aibă mașini cu minim 35 de locuri și cu o limită de vechime rezonabilă a acestora, năvodărenii ar avea incă o alternativă la transportul în comun și n-ar mai fi obligați să suporte aglomerația și condițiile deplorabile ale celorlalte firme existente.
Daniel Turcu, colegul meu, consilier județean din Partea PMP, a depus un proiect în acest sens, proiect care ar fi fost în avantajul primarilor de la Năvodari și Lumina cărora li se solicită periodic de către cetăteni să găsească soluții în vederea transportului în comun. Insă pentru consilierii județeni din partea ALDE, PSD și PNL n-a contat acest lucru. N-a contat faptul că și-ar fi ajutat primarii, n-a contat faptul adevăratul beneficiar al proiectului este cetăteanul de rând care este nevoit să folosească transportul în comun. Nu. Pentru consilierii județeni din partea ALDE, PSD și PNL a contat interesul de partid, adică protejarea firmelor care operează deja pe acest traseu, firme care pur și simplu își bat joc de navetiști!
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) intenţionează să rezilieze contractul de comodat cu Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România.
Conform declaraţiei vicepreşedintelui CJC, Claudiu Palaz, cei care vor să efectueze servicii de salvamar trebuie să aibă materialele proprii necesare:
„Nu este normal ca, la această dată, concesionarea serviciilor de salvamar să fie făcută de către primării, iar aceste societăți care câștigă licitațiile, să nu aibă dotările corespunzătoare. Mai ales că, de-a lungul timpului, aceste dotări au fost cumpărate de către Consiliului Județean și au fost date către o singură asociație. Poziția noastră, a noii conduceri a CJ, este ca aceste bunuri să fie date, în mod echitabil, tuturor celor care vor câștiga licitațiile pentru desfășurarea serviciului de salvamar și nicidecum unei singure societăți“.
Palaz a precizat pentru Radio Constanţa că vor fi descentralizate şi punctele de salvamar aflate în proprietatea CJC.
Acestea vor fi trecute sub autoritate locală pe măsură ce situaţia lor juridică va fi lămurită:
„Primăriile vor da celor care vor concesiona aceste servicii: Limanu, Vama Veche, Mangalia, Eforie și Constanța. Cred că trebuiau să fie făcute 15 puncte, dar au fost făcute numai 10. Juridic vorbind, încă mai avem probleme cu documentele pentru că și punctele de salvamar au aceeași încurcătură juridică la fel ca majoritatea bunurilor care se află în patrimoniul Consiliului Județean“.
Consiliul Judeţean Constanta va primi un elicopter nou, identic celui prabuşit anul trecut in lacul Siutghiol, accident soldat cu moartea a patru persoane, a declaraţ joi, vicepreşedintele instituţiei Cristinel Dragomir, care a precizat că aparatul de zbor va fi operat de Inspectoratul General de Aviaţie.
Consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate, în şedinţa de ieri, proiectul de hotârare privind aplicarea convenţiei între judeţul Constanţa, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi Airbus Helicopters SA.
Vicepresedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, a mai precizat că a fost nevoie de acest proiect deoarece elicopterul prăbuşit era în proprietatea CJ, însă poliţa de asigurare fusese încheiată între Inspectoratul General de Aviaţie, cel care utiliza aparatul de zbor şi firma de asigurări.
„Ştiţi ce s-a întamplaţ s-a prăbusit elicopterul, iar acesta avea poliţa de asigurare, care fusese plătită de Inspectoratul General de Aviatie. Raportul de evaluare al poliţiei spune a fost daună totală şi trebuie înlocuiţ.
Noi suntem proprietari, dădusem elicopterul în comodat Inspectoratului General de Aviatie, s-a întamplat nenorocirea, iar poliţa de asigurare era semnată doar de Inspectoratul General de Aviatie si de Omniasig şi ca să poată să se facă această plată ca să
ne vină elicopterul era nevoie să spunem că suntem de acord, că recunoastem polita”, a declarat vicepresedintele CJ Constanta.
El a spus ca nu ştie când va primi Consiliul Judeţean Constanţa noul elicopter de la firma de asigurări, dar că aparatul de zbor va fi operat tot de către Inspectoratul General de Aviatie şi utilizat de SMURD.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.