Ședinţă solemnă în Parlament pentru a marca 30 de ani de la adoptarea Constituţiei!
Publicat de Andra Radu, 6 decembrie 2021, 11:18
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, astăzi, de la ora 13:00, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.
La 8 decembrie 1991, a avut loc referendumul naţional privind adoptarea Constituţiei României, extrem de necesară după Revoluţia din decembrie 1989 ce a înlăturat dictatura comunistă din ţară.
Constituţia României, prima de după 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendum naţional la 8 decembrie, în acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77.3% au răspuns afirmativ, 20.49% negativ, voturile nule reprezentând 2.3%.
Constituţia adoptată în 1991 a reprezentat cadrul legislativ fundamental pentru organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii româneşti pe baze democratice. Aceasta a consacrat reinstaurarea democraţiei constituţionale în România, creând premisele pentru afirmarea unui regim politic pluralist.
Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate. Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
După patru ani de la adoptarea Legii fundamentale, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei, propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituţiei României pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei.
Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului.