S-a modificat calendarul admiterii la școlile de poliție
Publicat de adinaiftime, 6 ianuarie 2018, 20:30
Concursul de admitere la școlile de poliție Câmpina și Cluj-Napoca se desfășoară în luna ianuarie, dar calendarul a fost devansat față de cel anunțat anterior.
Activitățile încep pe 10 ianuarie și durează până la data de 20 ianuarie – ziua examenului scris, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Andreea Pop:
Activitățile în vederea înscrierii, respectiv eliberării legitimației de concurs, se vor desfășura în perioada 10 – 11 ianuarie 2018, la sediul instituțiilor de învățământ ale Poliției Române. Probele eliminatorii, contravizita medicală și proba de evaluare fizică, vor avea loc în perioada 12 – 18 ianuarie 2018, conform graficelor stabilite de instituțiile de învățământ, iar evaluarea performanței fizice a candidaţilor la școlile de poliție se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, iar criteriul privind înălțimea candidaților a fost abrogat. Proba de verificare a cunoștințelor se va susține la data de 20 ianuarie 2018.”
Pe cele 1600 de locuri la școlile de agenți de poliție s-au înscris peste 12.000 de candidați.