Membrii Sindicatului Autoturisme Dacia vor organiza, astăzi, pe platforma de la Mioveni, un miting de protest față de măsura Guvernului de a transfera contribuțiile sociale de la angajator la angajat, dar și pentru obligativitatea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la nivel de ramură, precum și pentru demararea construcției autostrăzii Pitești-Sibiu, au anunțat, într-un comunicat de presă, reprezentanții sindicali.
Şedinţa extraordinară a Cabinetului Tudose, în care ar fi trebuit să se discute o serie de măsuri fiscale care au generat tensiuni în rândul partenerilor sociali, a fost amânată ieri pentru a doua oară. Aceasta va avea loc miercuri, conform anunțului făcut de premierul Mihai Tudose.
Suntem unici în lume la sistemul de securitate socială
Publicat de adinaiftime,
13 septembrie 2017, 17:40
„Suntem unici în lume la sistemul de securitate socială” – spun sindicaliştii BNS.
Campanie a Blocului Național Sindical împotriva intenției Guvernului de a transfera contribuțiile sociale exclusiv în sarcina angajaților începând de la 1 ianuarie 2018.
Toate filialele Blocului Naţional Sindical din ţară au susţinut astăzi, concomitent, conferinţe de presă privind această intenție, despre care liderul filialei BNS Caraș-Severin, Nicolae Drăgan a afirmat că în nici o ţară din lume finanţarea sistemului de securitate socială nu este asigurată exclusiv de către angajat.
“Vorbim de solidaritate şi responsabilitate socială asumată în mod echilibrat între angajat şi angajator. La nivel mondial, din 119 ţări care au în implementare un sistem de protecţie socială şi a căror fiscalitate este monitorizată, nici măcar una nu are în întregime această sarcină alocată exclusiv angajatului”- a spus Nicolae Drăgan.
În viziunea sindicaliştilor de la BNS, acest transfer al responsabilităţii sistemelor de securitate socială către angajat înseamnă de fapt riscuri demografice şi de sustenabilitate a sistemului de pensii şi a celui de sănătate.
Rămân adică fără finanţare: asigurările de şomaj, cele în caz de accidente de muncă şi boli profesionale, creanţele salariale în cazul insolvenţei angajatorului şi cele pentru concedii medicale şi indemnizaţii.
Această decizie contribuie la precarizarea situaţiei lucrătorilor români în spaţiul european şi este o discriminare la nivel de drepturi, prin dispariţia principiului contributivităţii în cazul celor 4 componente menţionate.
Liderul BNS Caraş-Severin, Nicolae Drăgan a mai spus că pe masa Guvernului se află deja punctul de vedere al sindicatului cu privire la această problemă şi că se vor urma paşii legali, ajungându-se până la mitinguri sau chiar grevă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.