Ascultă Radio România Regional Live

copii

3.500 de copii sunt lăsați în sistemul de protecție specială!

Publicat de Andra Radu, 31 iulie 2020, 16:55

Dintre cei 86.263 de copii care au unul sau ambii părinți plecați să muncească în afara țării, 3.500 se află într-o situație suplimentară de vulnerabilizare, în sistemul de protecție specială.

Pentru a preîntâmpina separarea copiilor de familii, Organizația Salvați Copii deschide două noi programe locale în județele Argeş şi Dâmboviţa, în cadrul proiectului „Servicii integrate pentru copii în risc”, al cărui scop este reducerea numărului de copii care intră în instituții de tip rezidențial.

Datele oficiale procesate la finalul anului 2019 arată că 15.858 de copii din România au ambii părinți plecați în străinătate. Dintre aceștia, 14.786 au rămas în îngrijirea rudelor până la gradul IV, iar 952 se se află în sistemul de protecţie specială, fie la asistent maternal, în centre de plasament sau în grija altor persoane.

Lor li se adaugă alți 11.143 de copii proveniți din familii monoparentale și unde părintele unic lucrează peste graniță. Dintre aceștia, 1.239 de copii se află în sistemul de protecție socială.

Dintre cei 59.262 de copii care au un singur părinte plecat, 1.309 se află în sistemul de pro-tecție specială, fiind expuși unor riscuri suplimentare de vulnerabilizare, atât socială, cât și educațională și psihologică.

„Copiii deja percep ca abandon plecarea părinților, chiar dacă la nivel rațional li se explică motivele pentru care aceștia muncesc în alte țări. De aceea este crucială menținerea relației cu părinții, precum și integrarea psiho-educațională. În plus, contextul cauzat de pandemie aduce traume suplimentare și nevoia de protecție”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Pentru identificarea și monitorizarea copiilor expuși riscului de separare de familie, cu ac-cent pe copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, Salvați Copiii va constitui două rețele interinstituționale locale și va derula întâlniri tehnice de lucru pentru îmbunătăți-rea procesului de identificare și monitorizare, scopul fiind diminuarea riscului de separare de familie.

Noile programe se vor derula în perioada 3 iunie 2020 – 2 iunie 2023.

Valoarea totală a proiectului „Servicii integrate pentru copii in risc”, cod SMIS 130459, este de 4.520.437,51 lei, din care valoare cofinanțare UE: 3.842.371,92 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 678.065, 59 lei.

Intervenţiile urmăresc atingerea următoarelor rezultate:

1. Reducerea numărului de copii care intră în instituții de tip rezidențial, prin dezvoltarea de servicii comunitare destinate prevenirii separării copilului de părinți în județele Argeş şi Dâmboviţa (2 centre de zi în localităţile Piteşti şi Târgovişte şi 2 programe de intervenţie în comunitate).

2. Îmbunătățirea procesului de identificare și monitorizare a copiilor expuși riscului de sepa-rare de familie în judeţele Argeş şi Dâmboviţa şi la nivel naţional. Concluziile, reco-mandările și propunerile formulate în urma întâlnirilor de lucru ale rețelelor interinsti-tuționale din proiect şi ale activităţilor cu grupul țintă vor fi cuprinse într-un raport care va fi pus la dispoziția factorilor decidenți de la nivel local (de ex. primăria Piteşti, primăria Târgovişte, DAS Piteşti, DAS Târgovişte, CJ Argeş, CJ Dâmboviţa, DGASPC Argeş, DGASPC Dâmboviţa) şi de la nivel central (ANDPDCA, Ministerul Muncii), în vederea formulării de politici publice coerente și funcționale și propunerii de tipuri de in-tervenții cât mai targetate, astfel încât să răspundă eficient nevoilor copiilor aflați în risc de separare de familie.

3. Oferirea de servicii sociale complexe pentru 230 de copii expuși riscului de separare în cele două judeţe.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Milioane de copii sub vârsta de 5 ani ar putea suferi de malnutriție severă!

Foto: Sursa foto: UNICEF

Publicat de Andra Radu, 28 iulie 2020, 15:34

În 2020, în urma impactului socioeconomic al pandemiei de COVID-19, alte 6,7 milioane de copii sub 5 ani ar putea suferi de malnutriție severă, a avertizat astăzi UNICEF.

Potrivit unei analize publicate în revista medicală The Lancet, 80% dintre acești copii ar putea proveni din Africa Subsahariană și din Asia de Sud. Peste jumătate ar fi numai din Asia de Sud.

Au trecut șapte luni de la raportarea primelor cazuri de COVID-19 și devine tot mai clar faptul că repercusiunile pandemiei sunt mai dăunătoare pentru copii decât boala în sine”, a afirmat Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF. „Ratele gospodăriilor sărace și ale nesiguranței alimentare au crescut. Serviciile de nutriție și lanțurile de aprovizionare esențiale au fost perturbate. Prețurile la alimente au crescut vertiginos. În consecință, calitatea alimentației copiilor a scăzut, iar ratele de malnutriție vor crește”.

Malnutriția severă  este o formă de malnutriție care pune viața în pericol, din cauza căreia copiii ajung prea slabi și lipsiți de energie, ceea ce crește riscul de deces, de a avea deficiențe de creștere, dezvoltare și învățare.

Potrivit UNICEF, chiar și înainte de pandemia COVID-19, în 2019, 47 de milioane de copii sufereau deja de malnutriție severă. În lipsa unor măsuri urgente, numărul global de copii care suferă de malnutriție severă ar putea ajunge la aproape 54 de milioane în decursul anului. Malnutriția severă globală ar atinge astfel niveluri nemaiîntâlnite în acest mileniu.

Din analiza The Lancet rezultă că, anul acesta, prevalența malnutriției severe în rândul copiilor sub cinci ani ar putea crește cu 14,3% în țările cu venituri mici și mijlocii, ca urmare a impactului socioeconomic produs de noul coronavirus. O astfel de creștere a malnutriției la copii ar însemna lunar 10.000 de noi decese în rândul copiilor, dintre care 50% ar fi în Africa subsahariană.

Creșterea estimată a malnutriției severe la copii reprezintă doar vârful icebergului, avertizează Agențiile ONU. COVID-19 va determina, de asemenea, o creștere a altor forme de malnutriție la copii și femei, precum subdezvoltarea, deficitul de micronutrienți, supraponderalitatea și obezitatea, ca urmare a alimentației sărace și a perturbării serviciilor de nutriție.

Rapoartele UNICEF din perioada de început a pandemiei indică o reducere per total de 30%a acoperirii cu servicii nutriționale esențiale și adesea vitale. În unele țări, aceste perturbări au înregistrat o pondere între 75-100%în condițiile impuse de carantină.

Spre exemplu, în Afghanistan și Haiti, teama de infecție și lipsa echipamentului de protecție pentru cadrele medicale se estimează a fi condus la o scădere de 40%, respectiv 73%, a internărilor pentru tratamentul cazurilor grave de malnutriție severă la copii. În Kenya, internările au scăzut cu 40%. Din cauza COVID-19, peste 250 milioane de copii la nivel global sunt lipsiți de beneficiile complexe ale suplimentării cu vitamina A.

Potrivit analizei, în situația în care creșterea previzionată a malnutriției severe în fiecare țară se combină cu o reducere a serviciilor nutriționale în medie anuală previzionată de 25%, ar putea rezulta 128.605 decese suplimentare la copiii sub cinci ani de-a lungul anului. O astfel de cifră reflectă scenarii în care s-a avut în vedere un nivel minim de 15% și unul maxim de 50%de perturbare a suplimentării cu vitamina A, a tratamentului cazurilor grave de malnutriție acută, a promovării unei mai bune alimentații a copiilor mici și a asigurării suplimentelor de micronutrienți femeilor gravide.

Într-un comentariu pe marginea raportului The Lancet, lansat tot astăzi, șefii UNICEF, FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură), Programului Alimentar Mondial și Organizației Mondiale a Sănătății au avertizat asupra faptului că pandemia de COVID-19 subminează nutriția peste tot în lume, cu precădere în țările cu venituri mici și mijlocii, cele mai grave consecințe fiind resimțite în rândul copiilor mici. Un număr tot mai mare de copii și femei ajung să sufere de malnutriție din cauza calității tot mai slabe a alimentației lor, din cauza întreruperii serviciilor nutriționale, precum și a șocurilor determinate de pandemie.

Agențiile umanitare au nevoie imediată de 2,4 miliarde de dolari pentru ca de-acum și până la finele anului să poată proteja nutriția mamei și copilului în cele mai vulnerabile țări. Șefii celor patru agenții ONU fac apel la guverne, publicul larg, donatori și sectorul privat să protejeze dreptul copiilor la nutriție, prin:

  • Protejarea accesului la alimentații nutritive, sigure și accesibile ca măsură fundamentală a intervențiilor legate de COVID-19, prin protejarea producătorilor, procesatorilor și comercianților de alimente; descurajarea embargourilor; și desemnarea piețelor alimentare ca servicii esențiale;
  • Investiția decisivă în sprijin pentru nutriția mamei și copilului, prin protejarea alăptării, prevenirea comercializării necorespunzătoare a laptelui praf și asigurarea accesului copiilor și femeilor la alimente bogate în nutrienți și diversificate;
  • Reactivarea și extinderea serviciilor de depistare timpurie și tratament al malnutriției severe la copii, extinzând totodată alte servicii nutriționale care protejează viața;
  • Menținerea furnizării meselor nutritive și sigure în școli, venind în sprijinul copiilor vulnerabili prin livrări acasă, rații pentru acasă, numerar sau vouchere în perioada în care școlile sunt închise; și
  • Extinderea protecției sociale în vederea protejării accesului la alimentații nutritive și servicii esențiale în rândul gospodăriilor celor mai sărace și mai afectate, inclusiv accesul la alimente fortificate.

Campania UNICEF Reimagine își propune să împiedice pandemia de COVID-19 să devină o criză de durată în rândul copiilor, cu precădere al celor mai vulnerabili dintre aceștia. Prin această campanie, UNICEF lansează un apel urgent către părinți, guverne, publicul larg, donatori și sectorul privat să se alăture UNICEF în eforturile sale de intervenție/răspuns, recuperare și reimaginare a unei lumi marcate în prezent de urgia noului coronavirus:

  • Răspuns/intervenție. Trebuie să luăm măsuri acum pentru a împiedicarea răspândirea bolii, pentru a-i ajuta pe cei bolnavi și a-i proteja pe cei aflați în linia întâi de intervenție care își riscă viața pentru a-i salva pe alții.
  • Chiar și atunci când pandemia își va încetini ritmul, fiecare țară va trebui să continue să facă eforturi pentru atenuarea efectelor în lanț asupra copiilor și rezolvarea daunelor create. La rândul lor, comunitățile vor trebui să lucreze unele cu altele, atât cu cele locale, cât și cu cele aflate peste hotare, pentru a reclădi și a împiedica reapariția infecției.
  • Dacă am învățat ceva din experiența COVID-19, este faptul că sistemele și politicile noastre trebuie să protejeze oamenii tot timpul, nu numai în cazul unei crize. Pe măsură ce lumea încearcă să se refacă după pandemie, este momentul să punem bazele unei reconstrucții mai bune.

Nu putem permite ca copiii să fie victimele neglijate ale pandemiei de COVID-19”, a afirmat Fore. „Trebuie ca, simultan, să avem o gândire atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, astfel încât nu numai să abordăm provocările reprezentate de pandemie și efectele sale secundare asupra copiilor, ci și planificăm un viitor mai luminos copiilor și tinerilor”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Milioane de copii nu beneficiază de educație timpurie din cauza COVID-19!

Publicat de Andra Radu, 23 iulie 2020, 15:11

Cel putin 40 de milioane de copii de vârstă preșcolară din întreaga lume nu au beneficiat de educația timpurie esențială în anul de dinaintea începerii școlii din cauza pandemiei de COVID-19, care a determinat închiderea serviciilor de educație timpurie și de îngrijire a copiilor, conform unui nou studiu publicat astăzi de UNICEF.

Realizat de Biroul de Cercetare UNICEF – Innocenti, studiul analizează situația îngrijirii copiilor și a educației timpurie la nivel global și include o analiză a impactului pe care restricțiile extinse cauzate de COVID-19 l-au avut asupra acestor servicii vitale pentru familii.

Perturbările în educație cauzate de pandemia de COVID-19 îi împiedică pe copii să își înceapă educația în cel mai bun mod posibil”, a declarat Directorul Executiv UNICEF Henrietta Fore. „Îngrijirea copilului și educația timpurie constituie o fundație care stă la baza tuturor aspectelor ce țin de dezvoltarea copiilor. Pandemia amenință serios această fundație”.

Raportul Îngrijirea copiilor în timpul crizei globale: Impactul COVID-19 asupra vieții profesionale și de familie semnalează faptul că masurile de izolare au cauzat mari dificultați părinților care au trebuit să găsească un echilibru între îngrijirea copilului și viața profesională, o povară disproportionată fiind pusă pe umerii femeilor care, în medie, petrec de trei ori mai mult timp decât bărbații cu îngrijirea copiilor și cu munca domestică.

Măsurile de izolare au relevat, de asemenea, o criză accentuată pentru familiile cu copii mici, în special în țările cu venituri medii și mici, multe dintre acestea deja având dificultăți în accesarea serviciilor de protecție socială. Serviciile de îngrijire a copiilor sunt esențiale în oferirea de servicii integrate, afecțiune, protecție, stimulare și nutriție și, în același timp, îi ajută pe cei mici să-și dezvolte aptitudini sociale, emoționale și cognitive.

Înainte de pandemia de COVID-19, serviciile de îngrijire ale copilului prea scumpe, de proastă calitate sau inaccesibile au forțat mulți părinți să-i lase pe cei mici în medii nesigure și n care nu îi încurajau să se dezvolte într-un moment critic viațalor, mai mult de 35 de milioane de copii sub cinci ani din întreaga lume fiindlăsați uneori fără supravegherea unui adult.

Din 166 de țări, mai puțin de jumătate oferă programe preșcolare gratuite timp de cel puțin un an, procentul fiind de doar 15% în rândul țărilor cu venituri mici.

Mulți copii mici care rămân acasă nu beneficiază de joaca și susținerea de care au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă. În 54 de țări cu venituri medii și mici pentru care sunt disponibile date recente, aproximativ 40% din copiii cu vârsta între trei și cinci ani nu aveau parte de stimulare socio-emoțională și cognitivă de la niciun adult din familie.

De asemenea, lipsa opțiunilor de îngrijire și educație timpurie a copiilor determină mulți părinți, în special mame care lucrează fără forme legale, să fie nevoite să își aducă copiii la locul de muncă. Peste 9 din 10 femei din Africa și aproape 7 din 10 femei din Asia și zona Pacificului lucrează fără forme legale și au acces limitat sau nu au acces la o formă de protecție socială. Raportul indică faptul că mulți părinți devin captivi în locuri de muncă nesigure și prost plătite, lucru care contribuie la cicluri de sărăcie pe mai multe generații.

Accesul la îngrijire și educație timpurie de calitate este esențial în dezvoltarea familiilor și a societăților în care există coeziune socială. UNICEF pledează pentru o îngrijire accesibilă și de calitate, de la naștere până la intrarea copiilor în clasa întâi.

Raportul oferă un ghid despre cum guvernele și angajatorii pot să îmbunătățească politicile de îngrijire și educație timpurie, inclusiv prin a le oferi copiilor șansa de a beneficia de centre de îngrijire de înaltă calitate, potrivite vârstei lor și accesibile financiar, indiferent de situația familială.

De asemenea, ghidul identifică politici favorabile pentru familii, printre care:

  • Concediu remunerat pentru creșterea copilului pentru toți părinții astfel încât să nu existe nicio întrerupere între finalul concediului de creștere a copilului și accesul la servicii necostisitoare de îngrijire a copiilor;
  • Condiții de muncă flexibile care să vină în întâmpinarea părinților care lucrează;
  • Investiții în pregătirea forței de muncă din serviciile de îngrijire a copiilor, inclusiv cursuri de formare;
  • Sisteme de protecție socială care să includă sprijin financiar oferit familiilor care lucrează fără forme legale.

Pandemia de COVID-19 agravează și mai mult criza gobală a serviciilor de îngrijire pentru copii”, a afirmat Fore. „Familiile au nevoie de sprijinul de guvernelor și al angajatorilor pentru a rezista acestei furtuni și pentru a proteja învățarea și dezvoltarea copiilor”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

ONU avertizează că statele nu reușesc să prevină violența împotriva copiilor!

Publicat de Andra Radu, 18 iunie 2020, 18:05

În fiecare an, jumătate din copiii lumii (aproximativ un miliard) cad victime violenței fizice, sexuale sau psihice, suferind vătămări corporale, dizabilități și chiar pierzându-și viața, pentru că statele lumii nu au reușit să aplice strategiile pentru protecția copiilor.

Aceasta este situația conform unui raport publicat astăzi de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF, UNESCO, Reprezentantul special al Secretarului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor și a Parteneriatului global Opriți Violența Împotriva Copiilor.

Nu există nicio scuză pentru violența împotriva copiilor”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General al OMS. „Pentru prevenirea violenței împotriva copiilor, dispunem de instrumente bazate pe dovezi. Îndemnăm toate țările să aplice aceste instrumente. Protecția sănătății și bunăstării copiilor este esențială pentru a proteja sănătatea și starea de bine a întregii populații a lumii, atât în prezent, cât și pe viitor”.

Raportul global privind prevenirea violenței împotriva copiilor 2020 este primul de acest tip și urmărește progresele înregistrate în 155 de state prin raportare la cadrul „INSPIRE” – șapte strategii pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor. Raportul semnalează că, în toate țările, este necesară amplificarea eforturilor de aplicare a acestor strategii. Deși în aproape toate țările (88%) există legi pentru protecția copiilor împotriva violenței, mai puțin de jumătate dintre țări (47%) au declarat că aceste legi sunt aplicate temeinic.

În premieră, raportul cuprinde estimări privind numărul copiilor cu vârsta sub 18 ani care au fost uciși. Anterior, estimările aveau la bază date care includeau tinerii cu vârste între 18 și 19 ani. Raportul arată că aproximativ 40.000 de copii au fost uciși.

Violența împotriva copiilor a fost mereu un fenomen generalizat, dar acum situația poate deveni mult mai gravă”, a spus Henrietta Fore, Director Executive la UNICEF. „Oprirea activităților economice și sociale, închiderea școlilor și restricționarea libertății de mișcare au făcut ca mulți copii să rămână izolați împreună cu cei care îi supun abuzurilor, fiind lipsiți de mediul protector oferit în mod normal de școală. Este nevoie urgentă să se amplifice eforturile de protecție a copiilor în prezent și pe viitor, inclusiv prin declararea asistenților sociali ca lucrători esențiali și prin îmbunătățirea liniilor de asistență telefonică pentru copii.”

Progresele diferă mult de la țară la țară

Dintre strategiile INSPIRE, progresele cele mai mari s-au înregistrat în creșterea participării școlare, 54% dintre țări raportând un număr suficient de copii care au beneficiat de măsuri în acest sens.

Între 32% și 37% dintre țări consideră că victimele violenței au acces la servicii de sprijin, în timp ce 26% dintre țări oferă programe de asistență pentru părinți și tutori; 21% dintre țări aplică programe de modificare a normelor dăunătoare; 15% dintre țări au introdus modificări pentru a asigura un mediu fizic sigur pentru copii.

Cu toate că majoritatea țărilor (83%) dispun de date privind violența împotriva copiilor la nivel național, doar 21% dintre acestea folosesc aceste date ca referință pentru stabilirea unor ținte naționale privind prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor.

Aproximativ 80% dintre țări au planuri de acțiune și politici naționale, dar doar o cincime au planuri integral finanțate sau cu obiective măsurabile. Lipsa finanțării, combinată cu deficitul de competențe profesionale, reprezintă factori care contribuie la această situație, dar și motive pentru implementarea lentă a acestor planuri și politici.

Combaterea COVID-19 și impactul asupra copiilor

În timpul pandemiei de COVID-19, când școlile au fost închise, am observat creșterea violenței și mesajelor care instigă la ură online, aici fiind incluse și actele de bullying. În prezent, pe măsură ce școlile se redeschid, copiii își exprimă temerile legate de întoarcerea la școală”, a afirmat Audrey Azoulay, Director General al UNESCO. „Ne revine responsabilitatea colectivă de a ne asigura că școlile sunt medii sigure pentru toți copiii. Trebuie să gândim și să acționăm împreună pentru a opri violența în școală și în societate”.

Măsurile de limitare a circulației persoanelor, inclusiv închiderea școlilor, au redus relațiile familiilor și indivizilor cu persoanele care le acordau asistență – prieteni, familia extinsă sau specialiști în diverse domenii. Această situație reduce și mai mult capacitatea victimelor de a face față crizei și de a se adapta la noile rutine de viață. S-a remarcat creșterea numărului de apeluri la liniile telefonice de asistență în situații de abuz împotriva copiilor și de violență comisă de partenerii de viață.

În timp ce comunitățile online au devenit esențiale pentru continuarea educației, jocului și sprijinirii copiilor, s-a identificat o creștere a comportamentelor dăunătoare online, inclusiv a intimidării cibernetice, comportamentelor riscante și exploatării sexuale.

„În timp ce acest raport se afla în etapa de finalizare, măsurile de izolare și întreruperea serviciilor deja limitate de protecție a copiilor au exacerbat vulnerabilitatea copiilor în fața diverselor forme de violență”, a declarat Najat Maalla M’jid, Reprezentantul special al Secreterului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor.

„Pentru a răspunde acestei crize, este esențial să existe un cadru de acțiune unificat și multisectorial în materia drepturilor copilului, cadru care impune mobilizarea puternică a guvernelor, cu implicarea donatorilor bilaterali/multilaterali, societății civile, sectorului privat și a copiilor. Punctele de vedere ale copiilor trebuie ascultate și luate în considerare cu adevărat, pentru a le asigura tuturor copiilor protecția la care au dreptul și posibilitatea de a prospera și a-și realiza potențialul maxim de dezvoltare”.

Accelerarea măsurilor de protecție a copiilor

OMS și partenerii săi vor continua să colaboreze cu statele lumii în vederea implementării depline a strategiilor INSPIRE, prin amplificarea coordonării, dezvoltarea și implementarea planurilor naționale de acțiune, colectarea datelor și consolidarea cadrelor legislative. Sunt necesare acțiuni la nivel global pentru a asigura tuturor statelor asistența financiară și tehnică de care au nevoie. Monitorizarea și evaluarea sunt cruciale pentru a determina măsura în care aceste eforturi de prevenție au efecte reale asupra tuturor celor care au nevoie de ele.

„Oprirea violenței împotriva copiilor este ceea ce trebuie și ceea ce putem să facem, o investiție inteligentă. A venit vremea să se finanțeze planuri naționale de acțiune cuprinzătoare prin care să se asigure protecția copiilor acasă, la școală, online și în comunitățile în care trăiesc”, a afirmat Dr. Howard Taylor de la Parteneriatul global Opriți Violența Împotriva Copiilor.

„Putem și trebuie să construim o lume în care fiecare copil să se poată dezvolta ferit de violență, devenind membru al unei noi generații de adulți care trăiesc vieți sănătoase și prospere”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Alocațiile universale pentru copii joacă un rol critic în reducerea sărăciei!

Publicat de Andra Radu, 17 iunie 2020, 17:01

Alocațiile universale acordate copiilor, cum ar fi prestațiile financiare necondiționate sau transferurile fiscale, sunt critice în lupta împotriva sărăciei infantile și, cu toate acestea, nu sunt disponibile decât în 1 din 10 țări din lume, potrivit unui nou raport publicat astăzi de către Overseas Development Institute și UNICEF.

Raportul Universal Child Benefits: Policy Issues and Options [Alocațiile universale pentru copii: probleme/provocări și variante de politici] punctează faptul că, în țările cu venituri medii, acordarea unor alocații universale pentru copii reprezentând doar 1% din PIB poate contribui la reducerea cu 20% a sărăciei înregistrate la nivelul întregii populații.

În 15 state cu venituri ridicate, simpla acordare a alocațiilor universale pentru copii a permis reducerea sărăciei infantile cu 5 puncte procentuale, în medie. S-a demonstrat, de asemenea, că alocațiile universale pentru copii diminuează lipsurile și duc la îmbunătățirea bunăstării generale, a sănătății, a educației, a siguranței alimentare, a productivității și a capacității copiilor de a contribui la societatea și economia țării lor când ajung la maturitate.

„Investiția în copii reușește nu doar să schimbe viața acestora, ci și să ofere beneficii substanțiale comunităților lor și întregii societăți”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF. „Mai mult ca niciodată acum, când criza economică provocată de COVID-19 amenință să șteargă ani întregi în care s-au înregistrat progrese în ceea ce privește reducerea sărăciei, alocațiile universale acordate copiilor pot fi vitale. Acestea pot ajuta familiile vulnerabile să nu se adâncească în sărăcie și lipsuri și pot feri țările de un impact societal și economic catastrofic”.

Universalizarea prestațiilor sociale reduce riscul prezentat de evaluarea restrictivă a nevoii de ajutor acordat beneficiarilor, prin care unele familii aflate în dificultate rămân fără sprijin financiar, inclusiv din cauza unor erori de excludere. Universalizarea programelor de protecție socială, precum transferurile financiare sau fiscale, contribuie și la eliminarea stigmatizării ce afectează în general beneficiarii schemelor de prestații sociale.

„Alocațiile universale pentru copii joacă un rol critic în reducerea sărăciei, promovând totodată coeziunea socială și sprijinul public pentru garantarea protecției sociale. În țările în care sunt prevăzute alocații universale pentru copii, acestea reprezintă piatra de temelie a sistemelor naționale de politică socială, dovedindu-se a fi eficiente în extinderea protecției sociale în perioade de criză”, afirmă Sara Pantuliano, director executiv al ODI.

Francesca Bastagli, principalul autor al raportului și director pe probleme de echitate și politici sociale în cadrul ODI, adaugă: „În practică, țările au reușit să atingă un grad ridicat de acoperire a populației sau o acoperire completă a alocațiilor universale pentru copii, urmând traiectorii diferite. Implementarea progresivă reprezintă o abordare comună, având la bază un proces iterativ ce implică adoptarea legislației referitoare la alocațiile universale pentru copii și a politicilor de reglementare, dezvoltarea capacității administrative și financiare și obținerea unui sprijin politic și public pentru politicile respective”.

Important de menționat este faptul că, potrivit raportului, programele de transferuri financiare nu reduc implicarea populației active în activități remunerate. Transferurile financiare ajută mai degrabă părinții să găsească un echilibru între exigențele profesionale și nevoile familiilor lor.

Raportul precizează faptul că extinderea acoperirii schemelor de alocații acordate copiilor și familiilor necesită o prioritizare la nivel național și solidaritate internațională pentru asigurarea finanțării – în special în cazul țărilor cu venituri mai mici, confruntate cu o populație numeroasă și constrângeri bugetare cauzate de COVID-19. De asemenea, se subliniază faptul că alocațiile universale pentru copii trebuie susținute de sisteme care oferă o amplă protecție socială și servicii sociale de calitate, inclusiv servicii medicale și educaționale.

Raportul prezintă o serie de modalități prin care se poate obține o acoperire universală, inclusiv modurile prin care țările cu venituri reduse pot implementa scheme de transferuri dedicate copiilor mici și pot ajunge treptat la prestații universale pentru populația de orice vârstă. Adoptarea legislației și a normelor politice, dezvoltarea capacității administrative și financiare și obținerea unui sprijin politic și public pentru politicile respective constituie pași critici ce permit stabilirea unor alocații universale pentru copii.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Numărul copiilor care trăiesc în familii sărace ar putea să crească până la finalul anului!

Publicat de Andra Radu, 2 iunie 2020, 16:43

Consecințele economice ale pandemiei de COVID-19 ar putea duce la creșterea cu 86 de milioane a numărului de copii care vor ajunge să trăiască în sărăcie până la finalul anului 2020, ceea ce reprezintă o creștere de 15%, conform analizei publicate de Salvați Copiii și UNICEF.

Analiza subliniază faptul că, în lipsa unor măsuri urgente pentru protejarea familiilor față de greutățile financiare provocate de pandemie, numărul total al copiilor care trăiesc sub limita sărăciei, în țările cu venituri mici și medii, ar putea ajunge la 672 de milioane până la finalul anului. Aproape două treimi dintre aceștia trăiesc în Africa Subsahariană și Asia de Sud.

Țările din Europa și Asia Centrală ar putea înregistra cea mai semnificativă creștere, de până la 44% în regiune. America Latină și Caraibe ar putea înregistra o creștere de 22%.

„Pandemia de coronavirus a generat o criză socio-economică fără precedent, care consumă toate resursele familiilor din întreaga lume”, a declarat Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF. „Amploarea și profunzimea greutăților financiare cu care se confruntă familiile ar putea să anuleze progresele realizate de-a lungul anilor pentru reducerea sărăciei în rândul copiilor și să îi priveze pe aceștia de serviciile esențiale. Fără măsuri concertate, familiile care abia se descurcă ar putea fi împinse în sărăcie, iar cele mai sărace familii s-ar putea confrunta cu privațiuni =nemaiîntâlnite de zeci de ani”.

Salvați Copiii și UNICEF avertizează că impactul crizei economice globale cauzate de pandemie și de politicile de combatere este dublu. Pierderea imediată a veniturilor înseamnă că familiile au mai puține posibilități de a-și asigura nevoile de bază, inclusiv alimente și apă, de a avea acces la asistență medicală sau la educație, iar riscul de căsătorii timpurii, violență, exploatare și abuz la care pot fi expuși copiii crește. Când apare o contracție fiscală, pot scădea atât accesul, cât și calitatea serviciilor de care depind familiile.

Pentru familiile cele mai sărace, lipsa accesului la servicii de asistență socială sau măsuri compensatorii le limitează și mai mult capacitatea de a respecta măsurile de prevenție și distanțare fizică, ceea ce sporește riscul de expunere la infecție a acestora.

„Impactul dur al pandemiei de Covid-19, din punct de vedere al sărăciei, îi va lovi cel mai tare pe copii. Copiii sunt extrem de vulnerabili chiar și la perioade scurte de înfometare și malnutriție, acestea putându-i afecta pentru întreaga viață. Dacă acționăm acum, cu fermitate, putem să prevenim și să limităm pericolul generat de pandemie, cu care se confruntă țările cele mai sărace și unii dintre copiii cei mai vulnerabili. Acest raport ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreaga lume. Sărăcia nu este inevitabilă pentru copii!”, a spus Inger Ashing, Director General Save the Children International.

Înainte de pandemie, la nivel global, două treimi dintre copii nu aveau acces la nicio formă de protecție socială, iar familiile nu puteau să facă față șocurilor de natură financiară, perpetuând astfel cercul vicios al sărăciei intergeneraționale. Numai 16% din copiii din Africa beneficiază de protecție socială.

Sute de milioane de copii suferă de sărăcie multidimensională – asta înseamnă că nu au acces la servicii de sănătate, educație, alimentație corespunzătoare sau o locuință adecvată – ceea ce reflectă, de cele mai multe ori, investițiile inechitabile pe care guvernele le fac pentru serviciile sociale.

Pentru copiii care trăiesc în țări deja afectate de conflicte și violență, impactul acestei crize va spori și mai mult riscul de instabilitate și de sărăcie în familie. Regiunea Orientului Mijlociu și a Africii de Nord, unde trăiesc cei mai mulți copii în dificultate din cauza conflictelor, are cea mai ridicată rată a șomajului în rândul tinerilor, în vreme ce aproape jumătate din copiii din regiune trăiesc în sărăcie multidimensională.

Pentru a aborda și diminua impactul COVID-19 asupra copiilor din gospodăriile sărace, Salvați Copiii și UNICEF solicită o extindere rapidă și pe scară largă a sistemelor și programelor de protecție socială, inclusiv transferuri de numerar, hrană la școală și prestații pentru copii – acestea fiind investiții esențiale care răspund nevoilor financiare imediate și asigură țărilor baza necesară pregătirii pentru viitoarele șocuri.

Guvernele trebuie să investească și în alte forme de protecție socială, politici fiscale, intervenții privind ocuparea forței de muncă, precum și intervenții pe piața muncii, menite să sprijine familiile. Aici se include și extinderea accesului universal la asistență de sănătate și alte servicii de calitate, precum și investiții în politici favorabile familiilor, cum ar fi concediul plătit și asigurarea îngrijirii copilului.

De la începutul pandemiei de COVID-19, multe țări și-au extins deja programele de protecție socială. De exemplu:

  • În Indonezia, programul Kartu Sembako, care asigură asistență lunară în numerar pentru nevoile de consum de bază ale unei familii, s-a extins până la 20 de milioane de persoane. Asistența lunară în numerar pentru familii a crescut de la 150.000 Rupii la 200.000 Rupii.
  • În Mongolia, guvernul, în cadrul Programului financiar pentru copii, a crescut alocația lunară de cinci ori, de la 20.000 tugrik (moneda mongolă) pe lună la 100.000 tugrik, pentru o perioadă de 6 luni.
  • În Argentina, Programul universal de alocații pentru copii a asigurat o creștere de 3.100 de pesos argentinieni (47 dolari SUA) pentru beneficiarii actuali.
  • Iar în Africa de Sud, o serie de scheme de protecție socială, inclusiv Grantul de sprijin pentru copii, de care beneficiază 12,8 milioane de copii, au fost și ele suplimentate.
  • În Georgia, Programul de asistență socială orientată va fi suplimentat temporar pentru a sprijini un plus de 70.000 de familii; de asemenea, va asigura suplimentar 100 de lari georgieni pe lună (31 dolari SUA) pentru 21.000 de familii cu trei sau mai mulți copii, pe o perioadă de 6 luni.
  • În Armenia, familiile eligibile înscrise în programul de prestații pentru familii vor primi un spor de 50% din prestația respectivă.
  • În Columbia, guvernul a creat Programul de solidaritate a veniturilor, pentru a asigura transferul de numerar către familiile care nu beneficiază de niciunul dintre programele guvernamentale naționale. Începând cu 21 mai, peste 2 milioane de familii vulnerabile au beneficiat de un transfer de 320.000 de pesos (echivalentul a 81 de dolari SUA) în două tranșe egale, pentru martie și mai.
  • În Peru, guvernul acordă bonusuri de solidaritate gospodăriilor rurale, lucrătorilor independenți și familiilor vulnerabile, precum și o obligațiune universală nouă pentru 6,8 milioane de gospodării. Trebuie să se acorde o atenție specială celor care locuiesc în zone îndepărtate, populațiilor indigene și migranților.
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

1 Iunie – Ziua Copilului

1 Iunie – Ziua Copilului
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 1 iunie 2020, 14:00 / actualizat: 1 iunie 2020, 16:56

Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate ţările să instituie o Zi a copilului şi a sugerat guvernelor ca această zi să să fie celebrată de fiecare ţară la o dată pe care o consideră potrivită.

În România, Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca şi în alte aproximativ 50 de ţări. Totodată, alte peste o sută de ţări celebrează o zi a copilului la date diferite.

La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, din 2017, ziua de 1 iunie este nelucrătoare.

În 2020, principalele activităţi ale instituţiilor sunt legate de protejarea copiilor în condiţiile pandemiei provocate de noul coronavirus.

În aceste condiţii, Teatrul de Animaţie Ţăndărică transmite gratuit online o serie de spectacole pentru copii, pe pagina oficială a instituţiei, https://www.facebook.com/teatrultandarica/.

De asemenea, Teatrul Excelsior are programe online dedicate spectatorilor mici şi mari, deopotrivă: podcasturi inspirate din culisele vieţii de actor, vlogging cu şi pentru adolescenţi, momente de improvizaţie, lecturi din literatura universală pentru copiii de toate vârstele, precum şi multe alte activităţi (re)creative, care pot fi urmărite pe pagina oficială de Youtube sau pe pagina https://www.facebook.com/teatrulexcelsiorbucuresti/.

La Teatrul „Ion Creangă” deja cincisprezece dintre producţiile create în ultimele stagiuni sunt transmise online pe pagina https://www.facebook.com/TeatrulIonCreanga/.

Tot cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Muzeul „Grigore Antipa” îşi reia activitatea cu publicul, aşteptând copiii să-i treacă pragul, în condiţiile impuse de starea de urgenţă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Risc uriaș pentru milioane de copii de a face difterie, rujeolă și poliomielită!

Foto: Sursa foto: comunicat de presă UNICEF

Publicat de Andra Radu, 26 mai 2020, 15:12

COVID-19 perturbă furnizarea de servicii de imunizare salvatoare de vieți în întreaga lume, punând în pericol milioane de copii, care riscă să se îmbolnăvească de difterie, rujeolă și poliomielită, atât în țări bogate, cât și în țări sărace.

Acest avertisment sumbru vine din partea Organizației Mondiale a Sănătății, UNICEF și Gavi, Alianța pentru vaccinuri, înainte de summit-ul mondial privind vaccinarea care va avea loc în data de 4 iunie și la care vor participa lideri din lumea întreagă pentru a contribui la menținerea programelor de imunizare și a reduce impactul pandemiei în țările cu venituri reduse.

Conform datelor colectate de Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, Gavi și Institutul de Vaccinuri Sabin, furnizarea serviciilor de imunizare de rutină a fost îngreunată în mod semnificativ în cel puțin 68 de țări și poate afecta aproximativ 80 de milioane de copii, cu vârste sub un an, care trăiesc în aceste țări.

Imunizarea de rutină a copiilor este perturbată              

Din luna martie 2020, serviciile de imunizare de rutină a copiilor au fost perturbate în întreaga lume la un nivel care ar putea fi fără precedent de la începerea programelor extinse de imunizare (PEI) din anii 1970.

Peste jumătate (53%) din cele 129 de state în care au fost disponibile date au raportat perturbări, de la moderate la severe sau o suspendare totală a serviciilor de vaccinare în perioada martie-aprilie 2020.

„Imunizarea este unul dintre cele mai puternice și fundamentale instrumente pentru prevenirea bolilor din întreaga istorie a sănătății publice”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS.

Perturbarea programelor de imunizare provocată de pandemia de COVID-19 amenință să anuleze deceniile de progrese înregistrate împotriva unor boli care pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola”.

„La summit-ul mondial privind vaccinarea  din 4 iunie de la Londra, donatorii își vor declarat suportul pentru Gavi, Alianța Mondială pentru Vaccinuri și Imunizare, pentru a susține și accelera aceste eforturi salvatoare de vieți în unele dintre cele mai vulnerabile țări. Îi îndemn, din toată inima, pe donatori să finanțeze integral Alianța. Aceste state, și mai ales acești copii, au nevoie de vaccinuri și au nevoie de Gavi”.

Motivele care au provocat perturbarea furnizării de vaccinuri diferă. Unii părinți sunt reticenți în a-și părăsi domiciliul din cauza restricțiilor de circulație, a lipsei de informare sau din cauza temerii de infectare cu noul coronavirus. Și mulți lucrători medicali nu sunt disponibili din cauza restricțiilor de călătorie sau a reafectării pe alte posturi destinate luptei împotriva COVID-19, precum și din cauza lipsei echipamentului de protecție.

„Mai mulți copii din mai multe țări sunt acum protejați împotriva mai multor boli ce pot fi prevenite prin vaccinare decât oricând în istorie”, a declarat Dr. Seth Berkley, CEO Gavi.

„Din cauza coronavirusului, acest progres imens este acum în pericol, iar boli precum rujeola și poliomielita riscă să reapară. Menținerea programelor de imunizare nu are doar rolul de a preveni mai multe epidemii, ci va asigura și infrastructura de care avem nevoie pentru eventuala vaccinare împotriva COVID-19 la scară internațională”.

Întârzierea transporturilor de vaccinuri exacerbează această situație. UNICEF a raportat o întârziere semnificativă în distribuirea planificată a vaccinurilor din cauza măsurilor de izolare și a scăderii numărului de zboruri comerciale și disponibilității limitate a charterelor. Pentru a reduce aceste întârzieri, UNICEF face apel către guverne, sectorul privat, sectorul transportului aerian și altele în vederea asigurării de spațiu pentru transportul de mărfuri la costuri accesibile pentru aceste vaccinuri care salvează vieți.

Gavi a semnat recent un acord cu UNICEF pentru a oferi finanțări suplimentare menite să acopere costurile mai mari de transport de mărfuri pentru a livra vaccinuri, în contextul reducerii numărului de zboruri comerciale disponibile pentru transport.

„Nu putem permite ca lupta împotriva unei boli să pericliteze progresele obținute pe termen lung în lupta împotriva altor boli”, a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF.

„Avem vaccinuri eficiente împotriva rujeolei, poliomielitei și holerei. Deși circumstanțele actuale pot impune suspendarea temporară a unora dintre eforturile dedicate imunizării, aceste campanii de imunizare trebuie să reînceapă cât se poate de repede sau riscăm să o epidemie mortală cu o alta”.

Săptămâna viitoare, OMS va adresa noi recomandări statelor cu privire la menținerea serviciilor esențiale pe durata pandemiei, inclusiv recomandări privind efectuarea vaccinurilor în condiții de siguranță.

Campaniile de imunizare în masă sunt perturbate temporar

Multe state au suspendat temporar și în mod justificat campaniile de vaccinare preventivă în masă împotriva unor boli precum holera, rujeola, meningita, poliomielita, tetanosul, febra tifoidă și febra galbenă, din cauza riscului transmiterii și a nevoii de a menține distanța fizică în etapele incipiente ale pandemiei de COVID-19.

Campaniile de vaccinare împotriva rujeolei și poliomielitei, îndeosebi, au fost drastic perturbate, cu campanii de vaccinare anti-rujeolă suspendate în 27 de țări și campanii de vaccinare împotriva poliomielitei suspendate în 38 de țări. Cel puțin 24 de milioane de persoane din 21 de state cu venituri reduse susținute de Gavi riscă să nu efectueze vaccinările împotriva poliomielitei, a rujeolei, febrei tifoide și febrei galbene, holerei, rotavirusului, HPV, meningitei A și rubeolei din cauza amânării campaniilor și introducerii unor noi vaccinuri.

La finalul lunii martie, îngrijorările privind răspândirea virusului în condițiile adunărilor publice au dus la publicarea unei serii de recomandări din partea OMS pentru state de a suspenda temporar campaniile de prevenire, în timp ce evaluările de risc și măsurile eficiente de reducere a transmiterii COVID-19 urmau a fi stabilite.

În toată această perioadă, OMS a monitorizat situația, iar acum a publicat recomandări pentru a ajuta statele să decidă cum și când pot relua campaniile de vaccinare în masă. Îndrumările arată că țările vor trebui să facă evaluări specifice de risc pe baza dinamicii locale a transmiterii coronavirusului, în funcție de capacitatea sistemului sanitar și în funcție de beneficiile aduse sănătății publice în urma desfășurării campaniilor de vaccinare de prevenire și de control al epidemiilor.

Pe baza acestor îndrumări și în urma preocupărilor crescânde cu privire la transmiterea poliomielitei, Inițiativa Globală pentru Eradicarea Poliomielitei le recomandă statelor  să înceapă planificarea pentru reînceperea campaniilor de vaccinare împotriva poliomielitei, mai ales în țările cu risc crescut de îmbolnăvire de poliomielită.

În ciuda dificultăților, mai multe state depun eforturi deosebite pentru a continua imunizarea. Uganda se asigură că serviciile de imunizare continuă împreună cu furnizarea altor servicii medicale esențiale, furnizând inclusiv fonduri destinate transportului pentru desfășurarea activităților de informare și comunicare.

În Laos, în ciuda măsurilor de izolare impuse la nivel național în luna martie, imunizarea de rutină a continuat în puncte prestabilite, respectându-se măsurile adoptate de distanțare fizică.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Grădina Zoologică din Oradea se redeschide!

Publicat de Andra Radu, 19 mai 2020, 16:18

Grădina Zoologică din Oradea îşi redeschide porţile pentru vizitatori, începând de miercuri, 20 mai.

Conform noilor măsuri de prevenire aplicabile pe perioada stării de alertă, publicul vizitator va avea acces doar în spaţiile deschise din incinta Grădinii Zoologice, rămânând inaccesibile Casa Reptilelor, Casa Animalelor Exotice, respectiv Casa Liliecilor.

Vizitatorii trebuie să ştie că au obligaţia să respecte distanţa de doi metri, faţă de alte persoane, precum şi toate celelalte măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, pe tot parcursul vizitei.

Programul de funcţionare al ZOO Oradea, în lunile mai – august 2020, este zilnic între orele 9:00 și 18:00.

Preţul unui bilet de intrare este de 18 lei pentru adulţi şi 9 lei pentru elevi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi. Copiii până la trei ani şi persoanele peste 75 de ani au acces gratuit.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Campania #Reimagine, lansată de UNICEF!

Campania #Reimagine, lansată de UNICEF!
Foto: Sursa foto: UNICEF

Publicat de Andra Radu, 14 mai 2020, 15:25

Alți peste 6.000 de copii ar putea să moară în fiecare zi, în următoarele șase luni, din cauze care pot fi prevenite, pe măsură ce pandemia de COVID-19 continuă să slăbească sistemele de sănătate și să creeze probleme serviciilor de rutină, a anunțat UNICEF astăzi.

Această estimare se bazează pe o analiză realizată de cercetătorii de la Școala de sănătate publică Johns Hopkins Bloomberg, publicată recent în revista de specialitate The Lancet Global Health. Pe baza celui mai grav din cele trei scenarii, care vizează 118 țări cu venit mic și mediu, analiza estimează că un număr suplimentar de 1,2 milioane de decese din rândul copiilor sub cinci ani ar putea să survină în doar șase luni, din cauza reducerii nivelului de asigurare a serviciilor de sănătate de rutină, precum și a creșterii numărului copiilor afectați de malnutriție severă.

Aceste posibile decese ale copiilor se adaugă celor 2,5 milioane de cazuri deja existente de decese la copii înainte de vârsta de 5 ani, în cele 118 țări incluse în studiu și la un interval de șase luni, amenințând astfel să anuleze progresele obținute în decursul unui deceniu, menite să pună capăt mortalității evitabile copiilor cu vârsta de sub cinci ani.

În plus, mortalitatea maternă ar putea să crească cu încă 56.700 de decese, în doar șase luni, adăugându-se astfel celor 144.000 de decese care se produc deja în aceleași țări, pe parcursul unei jumătăți de an.

Conform celui mai pesimist scenariu, la nivel global, numărul copiilor care mor înainte de a împlini vârsta de cinci ani ar putea crește pentru prima dată în ultimele decenii”, a afirmat Directorul Executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Nu trebuie să permitem ca mamele și copiii să devină victime colaterale în lupta împotriva virusului. Și nu trebuie ca progresele care s-au făcut de-a lungul deceniilor pentru reducerea deceselor ce pot fi evitate în rândul copiilor și a mamelor să fie pierdute”.

În țările cu sisteme de sănătate deja fragile, COVID-19 produce disfuncționalități în lanțurile de aprovizionare medicale și pune presiune pe resursele financiare și umane. Vizitele la centrele medicale au scăzut din cauza carantinei, restricțiilor de deplasare și disfuncționalităților din sistemul de transport și pe fundalul temerii comunităților față de infecție. Într-un comentariu pe marginea raportului realizat de Lancet, UNICEF avertizează că aceste disfuncționalități pot să producă o creștere substanțială a deceselor în rândul mamelor și copiilor.

Studiul analizează trei scenarii privind impactul pe care-l are reducerea intervențiilor de sănătate, provocată de criză, asupra deceselor în rândul mamelor și copiilor. Studiul avertizează că, în scenariul cel mai puțin grav, în care reducerea intervențiilor este de aproximativ 15%, se poate produce o creștere de 9,8% a deceselor în rândul copiilor sub cinci ani sau a unui număr estimat la 1.400 decese zilnic și o creștere de 8,3% a deceselor în cazul mamelor.

În scenariul cel mai grav, în care intervențiile se reduc cu aproximativ 45%, se poate produce lunar o creștere de 44,7% a deceselor în rândul copiilor sub cinci ani și de 38,6% a deceselor în rândul mamelor. Aceste intervenții variază de la planificare familială, îngrijiri pre și post natale, naștere, vaccinări și până la servicii de prevenire și curative.

Estimările arată că dacă, din orice motiv, îngrijirile de sănătate de rutină întâmpină probleme și, dacă scade accesul la alimentație, creșterea numărului deceselor copiilor, precum și în rândul mamelorva fi devastatoare.

Cel mai mare număr de decese suplimentare în rândul copiilor se va datora creșterii prevalenței malnutriției severe în rândul copiilor, ceea ce înseamnă un posibil impact dincolo de sistemul de sănătate, și reducerii tratamentului septicemiei și pneumoniei neonatale.

Conform modelării realizate, precum și luând în calcul reducerea intervențiilor din scenariul cel mai pesimist, cele 10 țări care ar putea să aibă cel mai mare număr suplimentar de decese în rândul copiilor sunt: Bangladesh, Brazilia, Republica Democrată Congo, Etiopia, India, Indonezia, Nigeria, Pakistan, Uganda și Republica Unită Tanzania.

Cele 10 țări care vor depăși cel mai probabil rata cea mai mare a mortalității copiilor conform scenariului cel mai pesimist sunt: Djibouti, Eswatini, Lesoto, Liberia, Mali, Malaui, Nigeria, Pakistan, Sierra Leone și Somalia. În aceste țări este esențial să se continue furnizarea serviciilor de sănătate care salvează vieți.

În plus față de creșterea potențială a deceselor copiilor sub cinci ani, precum și a celor ale mamelor, prezentată în analiza din revista de specialitate a Lancet Global Health, UNICEF este foarte îngrijorat de celelalte efecte colaterale ale pandemiei asupra copiilor:

  • Se estimează că 77% dintre copiii sub 18 ani la nivel global – 1,80 miliarde din cele 2,35 miliarde – trăiesc într-una din cele 132 de țări în care este instituită obligația de a rămâne acasă, începând cu luna mai.
  • Aproape 1,3 miliarde de elevi -peste 72% – nu merg la școală la ora actuală, ca urmare a închiderii școlilor în 177 de țări.
  • 40% din populația lumii nu are posibilitatea să se spele pe mâini cu săpun și apă acasă.
  • Aproape 370 de milioane de copii din 143 de țări care în mod normal se bazează pe mesele școlare ca sursă sigură pentru alimentația zilnică, trebuie acum să caute alte surse deoarece școlile sunt închise.
  • Din 14 aprilie, peste 117 milioane de copii din 37 de țări ar putea să nu fie vaccinați împotriva rujeolei deoarece pandemia cauzează întreruperea campaniilor de imunizare, pentru a reduce riscul de răspândire a virusului.

Săptămâna aceasta, UNICEF lansează #Reimagine, o campanie globală menită să prevină transformarea pandemiei de COVID-19 într-o criză de durată pentru copii, în mod special a celor mai vulnerabili dintre ei – cum ar fi cei afectați de sărăcie, excluziune sau violență domestică. Prin intermediul acestei campanii, UNICEF face un apel de urgență la adresa guvernelor, publicului, donatorilor și sectorului privat să se alăture UNICEF în demersul său de a acționa, a reface și a reimagina o lume care la ora actuală este asaltată de coronavirus:

  • Acționăm. Trebuie să acționăm acum pentru a stopa răspândirea bolii, a-i ajuta pe cei bolnavi și a-i proteja pe profesioniștii din linia întâi care-și riscă viața pentru a-i salva pe ceilalți.
  • Chiar și atunci când ritmul pandemiei va încetini, toate țările vor trebui să continue reducerea efectelor colaterale asupra copiilor și să rezolve daunele provocate de aceasta. Comunitățile vor trebui să conlucreze, iar la nivel transfrontalier, vor trebui să reconstruiască și să prevină întoarcerea acestei boli.
  • Reimaginăm. Dacă am învățat ceva de la COVID-19, este că sistemele și politicile noastre trebuie să protejeze oamenii, tot timpul, nu numai în eventualitatea unei crize.

În timp ce lumea se reface în urma pandemiei, acum este momentul să punem bazele unei reconstrucții mai bune.

Pentru a lansa campania, doi dintre partenerii importanți ai UNICEF au fost de acord să facă o donație generoasă pentru a arăta că răspund acestui apel și pentru a genera mai multe donații din partea publicului în următoarele săptămâni.

Criza COVID-19 este o criză a drepturilor copilului. Avem nevoie de un răspuns imediat- pe termen mediu și lung care să rezolve provocările create de pandemie și impactul său secundar asupra copiilor, dar, în același timp, să vină cu o versiune clară pentru reconstrucția unei lumi mai bune, atunci când criza va lua sfârșit. Pentru aceasta, avem nevoie de ideile, resursele, creativitatea și dăruirea tuturor”, a declarat Fore. „Astăzi avem o responsabilitate comună, aceea de a reimagina felul cum va arăta lumea de mâine.”

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Majoritatea adolescenților se simt stresaţi din cauza pandemiei!

Foto: Sursa foto: bucurestifm

Publicat de Andra Radu, 8 mai 2020, 12:37

Pandemia de coronavirus i-a afectat din punct de vedere emoţional, într-o proporţie covârşitoare, pe copii şi adolescenţi: 91% dintre ei trec prin experienţe tulburătoare din cauza COVID-19, conform unui studiu realizat de World Vision.

Studiul a inclus 101 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani din 13 ţări: România, Albania, Bangladesh, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Republica Democrată Congo (RDC), Mali, Mongolia, Nicaragua, Peru, Filipine, Sierra Leone şi copii refugiaţi sirieni care trăiesc în tabere de refugiaţi în apropierea graniţei turco-siriene.

Printre sentimentele pe care copiii şi adolescenţii intervievaţi le-au simţit în perioada pandemiei de coronavirus sunt stresul emoţional, anxietatea, furia, îngrijorarea, incertitudinea. Conform studiului, trei factori importanţi au avut un impact direct asupra stării emoţionale a copiilor: închiderea şcolilor, distanţarea socială şi sărăcia în creştere.

71% dintre copii se simt izolaţi şi singuri din cauza închiderii şcolilor.

Copiii şi tinerii din toate ţările participante au fost de acord că decizia de a închide temporar şcolile este o măsură adecvată în contextul COVID-19. Cu toate acestea, au declarat că măsura a avut un impact negativ asupra procesului lor educaţional, dar şi a rutinei zilnice, iar acest lucru le-a crescut sentimentul de izolare şi disperare.

În foarte multe dintre ţările parte din acest studiu, nici elevii, nici cadrele didactice nu au fost pregătite pentru trecerea la învăţământul online.

„Vieţile noastre au fost foarte afectate de când s-a închis şcoala, profesorii nu au fost pregătiţi pentru educaţia online. Cei mai mulţi dintre ei nu folosesc vreo platformă digitală pentru a explica mai bine lecţiile sau pentru a ne da teme”, a spus Angie, 16 ani din Nicaragua.

Aceasta este o frustrare comună în rândul copiilor, mulţi dintre ei având dificultăţi în a înţelege lecţiile online.

În plus, potrivit copiilor şi tinerilor, elevii din comunităţile cele mai vulnerabile sunt discriminaţi în această perioadă. Miruna, în vârstă de 15 ani, din România a menţionat: „Multe familii nu beneficiază de lucruri esenţiale, cum ar fi electricitatea sau internetul, astfel copiii nu pot participa la cursuri online.” Şi Salimata, 15 ani, din Mali, a spus că „accesul la internet nu este posibil pentru toţi copiii din Mali, deoarece mulţi dintre ei trăiesc în condiţii precare şi, prin urmare, nu pot studia online.”

Stres emoţional din cauza distanţării sociale pentru 75% dintre copii şi adolescenţi.

Deşi respondenţii cred că măsurile de distanţare socială sunt importante pentru a-i proteja de coronavirus, 75% dintre ei au recunoscut că este dificil din punct de vedere emoţional să facă faţă restricţiilor.

Principalele consecinţe negative ale restricţiilor care îi afectează pe copii sunt singurătatea, lipsa colaborării, a lucrului în echipă, schimbări în alimentaţie sau în regimul de somn, acces limitat la internet în unele comunităţi.

Teodora, în vârstă de 16 ani, din România a spus: „Copiii se simt închişi în casele lor. Suntem obişnuiţi să ne jucăm afară şi să comunicăm cu cât mai mulţi oameni.’ Acest sentiment de frustrare a fost împărtăşit de respondenţi din multe ţări. Lishee, de 14 ani din Mongolia, a comentat: ‘Din cauza coronavirusului, nu putem lucra, studia ori ieşi. Totul se simte îndepărtat de mine, ca şi cum sunt într-o ţară îndepărtată.”

Sărăcia în creştere le cauzează anxietate copiilor.

Sărăcia şi accesul la apă curată sunt probleme dintotdeauna pentru multe dintre ţările chestionate, iar COVID-19 a înrăutăţit situaţia, lucru care a dus la creşterea anxietăţii în rândul copiilor.

Pe copii şi tineri îi îngrijorează în special riscul ca părinţii lor să rămână fără venituri. De asemenea, sunt îngrijoraţi de impactul economic pe care criza l-ar avea asupra celor mai vulnerabili şi preocupaţi pentru numeroasele persoane din comunităţile lor care nu au economii şi depind de banii câştigaţi zilnic.

Anita, în vârstă de şaisprezece ani, din Republica Democrată Congo, o ţară care a fost afectată şi de Ebola, a explicat: „Nu îmi place această situaţie. Am vrut să anunţăm sfârşitul Ebola, dar acum coronavirusul vine deja. În ciuda faptului că izolarea ne va ajuta să ne protejăm de virus, acest lucru va duce la înfometare care ne poate ucide.”

„O mare problemă este lipsa apei. De exemplu, una dintre cele mai importante recomandări este spălarea mâinilor, dar acolo unde trăim, nu avem apă. Multe case primesc apă doar o dată pe săptămână; Deci, cum vor avea aceste persoane oportunităţi bune de igienă? Ei nu pot! Acest lucru va provoca multe infecţii”, a spus Lara, 17 ani, din Brazilia.

În ciuda tuturor acestor temeri, copiii îşi doresc să contribuie la lupta împotriva răspândirii COVID-19. În cadrul interviurilor, toţi au declarat că este foarte important pentru ei să se implice în conştientizarea cu privire la importanţa măsurilor de protecţie împotriva răspândirii virusului.

„Din rezultatele acestui studiu reies cifre alarmante, dar foarte adevărate. Trebuie să recunoaştem că suntem copii, adolescenţi ce iubesc să fie înconjuraţi de oamenii dragi, de colegi şi de prieteni. Ne apasă gândul că anul acesta nu ne mai întoarcem la şcoală, că nu ne mai revedem, dar sperăm ca într-un final să revenim la zilele dinainte. Copiii nu sunt victime ale pandemiei, sunt cei care pot aduce schimbare în comunităţile din care fac parte, pioni importanţi în stoparea răspândirii virusului”, a declarat Teodora Grîu, preşedinte al Consiliului Consultativ al Copiilor din cadrul World Vision România.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Raport UNICEF: Pandemia de COVID-19 intensifică riscurile la care sunt supuși copiii vulnerabili și familiile lor în România

Foto: Sursa foto: comunicat UNICEF

Publicat de Andra Radu, 29 aprilie 2020, 15:33

În contextul actual al pandemiei de COVID-19, vulnerabilitățile deja existente ale copiilor, familiilor și comunităților pot duce la exacerbarea riscurilor preexistente: acces limitat la servicii sociale, inegalități în ceea ce privește accesul la educație, sărăcie, se arată într-un raport coordonat de Reprezentanța UNICEF în România.

Sursa foto: comunicat UNICEF

Scopul acestui prim raport a fost evaluarea situației copiilor și familiilor, cu accent pe grupurile vulnerabile, pentru a permite UNICEF și altor actori relevanți să stabilească în mod avizat măsuri de prevenire și răspuns în vederea reducerii consecințelor pandemiei de COVID-19 în trei sectoare: sănătate, educație și servicii sociale.

Categoriile cele mai afectate de măsurile de prevenire a COVID-19 sunt: copiii provenind din familii care trăiesc în sărăcie; copiii de etnie romă (limitarea circulației a redus veniturile familiilor rome); copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate; copii care trăiesc în locuințe supraaglomerate; copiii cu dizabilități și persoanele vârstnice, afectate de reducerea activității medicilor de familie în comunități, dar și de diminuarea contactelor sociale.

Copiii din categoriile amintite sunt caracterizați cel mai adesea de vulnerabilități multiple: trăiesc în gospodării multigeneraționale numeroase sau în familii monoparentale, la risc de sărăcie, locuiesc în locuințe supraaglomerate.

„În aceste zile de criză fără precedent, este nevoie de mobilizarea tuturor resurselor, materiale și umane, pentru a-i proteja pe cei deja vulnerabili. Mii de angajați din serviciile de asistență socială din întreaga țară depun eforturi uriașe pentru a-i proteja pe copiii și părinții aflați în nevoie. Raportul prezentat astăzi este important pentru că aduce în prim plan percepția sintetică a unor oameni de la firul ierbii și ne ajută să înțelegem zonele în care cresc riscurile de vulnerabilitate și a găsi cele mai eficiente soluții pentru reducerea acestora”, a declarat Maria Mădălina Turza, Președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA).

Sursa foto: comunicat UNICEF

O treime dintre subiecții care au participat la studiu sunt de părere că declanșarea crizei COVID a afectat furnizarea serviciilor medicale în comunitățile lor, în special pe componenta serviciilor oferite în cadrul cabinetelor de medicină de familie. Raportul recomandă o mai bună implicare în comunitate a personalului din cadrul cabinetelor de medicină de familie, coroborat cu dezvoltarea serviciilor complementare de telemedicină; creșterea conlucrării dintre cadrele medicale, asistenții sociali și alte categorii de personal din administrație.

Autorii raportului notează că educația online adâncește inegalitățile de acces la educație al copiilor din familii defavorizate, care nu reușesc întotdeauna să asigure nici necesarul de echipamente tehnologice, nici nu au acces la internet. Soluția ar putea fi implementarea unor programe destinate distribuției de echipamente electronice gratuite sau facilitarea achiziției acestora la prețuri subvenționate pentru copiii din familii cu venituri reduse, cât și asigurarea acestor echipamente pentru cadrele didactice. De asemenea, printre recomandări se numără și dezvoltarea unui plan național privind educația la distanță, care să includă predarea online, și crearea de rețele de suport între părinți, copii și cadre didactice pentru a susține compensarea inegalităților existente în utilizarea mijloacelor electronice în educație.

Sursa foto: comunicat UNICEF

Printre problemele cu care se confruntă serviciile sociale se numără reducerea sau chiar suspendarea activității centrelor de zi și limitarea mobilității în teritoriu a lucrătorilor din domeniu, mai ales având în vedere lipsa materialelor corespunzătoare de protecție. Recomandările sunt: furnizarea de echipament corespunzător personalului existent, în special a materialelor de protecție; conceperea unor proceduri detaliate despre furnizarea de servicii sociale și de servicii de protecție specială pe timpul stării de urgență, în vederea adaptării la aceasta.

„Încă de la începutul stării de urgență, UNICEF a atras atenția asupra categoriilor vulnerabile, în special a copiilor a căror situație riscă să se înrăutățească din cauza măsurilor restrictive. Evaluarea rapidă arată și faptul că, în comunitățile unde există mediatori sanitari și școlari, accesul la servicii de sănătate și de educație a fost mai puțin afectat. Este un argument în plus pentru susținerea extinderii la nivel național a Pachetului Minim de Servicii, implementat cu succes de UNICEF în 50 de comunități din județul Bacău”, a declarat Pieter Bult, Reprezentant UNICEF în România.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Boardul Copiilor din România și UNICEF, în dialog online despre efectele crizei provocate de COVID-19 asupra copiilor!

Publicat de Andra Radu, 15 aprilie 2020, 10:03

O parte din membrii Boardului Copiilor din România au discutat cu Reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult. Dialogul a fost transmis live pe pagina de Facebook a UNICEF.

În condițiile în care școlile din România sunt închise de peste o lună, iar elevii sunt acasă în grija exclusivă a părinților, UNICEF a vrut să afle de la copii, prin intermediul acestui dialog online, care sunt provocările pe care le întâmpină în această perioadă și cum reușesc să le depășească. La rândul lor, copiii participanți i-au adresat întrebări Reprezentantului UNICEF despre acțiunile organizației pentru reducerea efectelor negative ale COVID-19 asupra celor mici și, în special, asupra copiilor vulnerabili și familiilor acestora din România.

„Este o perioadă plină de provocări pentru noi, toți. UNICEF în România acționează pentru a susține măsurile de contracarare a COVID-19 și, în același timp, depune eforturi pentru a asigura menținerea serviciilor esențiale pentru copii: educație, protecție și sănătate. Încă dinainte de această pandemie situația copiilor din România era dificilă, iar ce se întâmplă în prezent va înrăutăți lucrurile. Dacă nu luăm acum măsurile pentru a continua serviciile esențiale pentru copii, lumea de după pandemie va fi mai dură pentru copii. Realizăm o analiză a situației și dezvoltăm protocoale pentru ca profesioniștii de la nivelul comunității, aflați în prima linie, să poată merge în continuare pe teren, în siguranță, pentru a le asigura servicii copiilor din medii vulnerabile”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Copiii din România sunt preocupați de siguranța părinților care continuă să meargă la serviciu, de educația pe care o primesc în această perioadă, de mediul înconjurător și de impactul pe care măsurile de carantină le au în reducerea poluării, de sursele de informare și de nevoia de a avea un spațiu personal. Copiii au povestit cum reușesc să se descurce în noua normalitate: își găsesc noi hobby-uri, învață să gătească, încearcă să se uite mai puțin la știri și păstrează legătura cu prietenii.

„Eu sunt norocos pentru că pot studia acasă, dar știu că sunt multe locuri în România în care accesul la tehnologie este limitat. Eu și colegii mei suntem mai școliți’ în această perioadă ca înainte, avem chiar mai multe teme de făcut, dar alți copii nu au acces la educație de la distanță. Chiar dacă avem instrumentele de învățare online, nu știm totdeauna să le folosim și sunt profesori care știu să le stăpânească mai puțin decât elevii”, a declarat Sebastian, 16 ani, elev din Ploiești.

Potrivit unui sondaj online efectuat în perioada 22-25 martie de UNICEF prin intermediul platformei www.qie.ro, la care au răspuns peste 4.600 de copii, aproximativ 1.000 de părinți și o 1.000 de profesori, cu două săptămâni înainte de aplicarea chestionarelor, doar 2 din 3 dintre copii au participat la cursuri online. Conform cadrelor didactice, pentru ca educația online să fie eficientă și accesibilă tuturor, 50% dintre respondenți sunt de părere că este nevoie de dispozitive mobile pentru copii, 30% de resurse educaționale, iar 16% de echipament IT pentru școli. 37% dintre părinți au declarat că petrec mai mult timp cu copiii lor și și-ar dori sfaturi despre cum să folosească în mod pozitiv acest timp.

„Această criză va fi o oportunitate importantă pentru umanitate de a înțelege că trebuie să protejăm lumea, să modernizăm sistemul de educație, să găsim noi modalități de a învăța”, a afirmat și Anda, 15 ani, din Oradea.

Estimările UNICEF arată că 9% dintre copiii și tinerii cu vârsta sub 18 ani din întreaga lume (2,34 miliarde) trăiesc într-una din cele 186 de țări în care, din cauza COVID-19, se aplică o formă sau alta de limitare a libertății de mișcare. 60% dintre copiii din lume, adică 1,4 miliarde de tineri, trăiesc într-una din cele 82 de țări în care se aplică măsuri de oprire totală (7%) sau parțială (53%) a activităților economice și sociale, actuala criză sanitară riscând să devină o criză a drepturilor copiilor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UNICEF: Nu lăsați copiii să devină victime ascunse ale pandemiei de COVID-19!

Publicat de Andra Radu, 13 aprilie 2020, 12:59

Lumea este unită în lupta comună împotriva unui inamic invizibil. Toate eforturile noastre se concentrează asupra măsurilor de evitare sau tratare a COVID-19, iar consecințele grave cu care ne vom confrunta multă vreme după încetarea pandemiei – efectele invizibile ale acesteia – încă nu sunt în atenția tuturor. Această atitudine trebuie să se schimbe.

Copiii și tinerii nu doar contractează COVID-19, ci sunt și printre cele mai grav afectate victime ale acestei boli. Dacă nu luăm acum măsuri pentru a atenua efectele pandemiei asupra copiilor, urmările COVID-19 vor aduce prejudicii ireparabile viitorului nostru comun.

Conform analizei UNICEF, 99% dintre copiii și tinerii cu vârsta sub 18 ani din întreaga lume (2,34 miliarde) trăiesc într-una din cele 186 de țări în care, din cauza COVID-19, se aplică o formă sau alta de limitare a libertății de mișcare. 60% dintre copiii din lume, adică 1,4 miliarde de tineri, trăiesc într-una din cele 82 de țări în care se aplică măsuri de oprire totală (7%) sau parțială (53%) a activităților economice și sociale.

Știm că tinerii și persoanele cele mai vulnerabile suferă cel mai mult în timp de criză. Situația nu este cu nimic diferită în timpul acestei pandemii. Răspunderea noastră este să prevenim suferința, să salvăm vieți și să ocrotim sănătatea fiecărui copil. De asemenea, trebuie să ne îngrijim ca măsurile de control al COVID-19 să fie luate pe baza datelor științifice, pentru a reduce la minim și a preveni pagubele colaterale, impunând măsuri de limitare a duratei acestora.

Un prim pas în această direcție este ca acum, în vremuri de potențială recesiune globală, să rezistăm tentației de a nu face o prioritate din investițiile în viitorul nostru. Cu investiții mai mari, acum, în educație, protecția copiilor, sănătate, nutriție, acces la apă potabilă și salubritate, omenirea va reuși să atenueze pagubele provocate de această criză și să evite crize viitoare. Lumea se va deschide din nou și, odată deschisă, capacitatea celor mai slabe sisteme sanitare va fi indicatorul care ne va arăta cât de bine vom face față unor amenințări viitoare.

State și comunități din întreaga lume trebuie să colaboreze pentru a răspunde acestei crize. Așa cum am învățat în mod dureros în ultimele două luni, până nu vom avea un vaccin, prezența coronavirusului în orice colț al lumii va rămâne o amenințare pentru întreaga omenire. Trebuie să luăm acum măsuri de consolidare a sistemelor de sănătate și a altor servicii sociale adresate copiilor, pentru a promova prioritățile de dezvoltare globală în fiecare țară de pe glob.

Săptămâna aceasta, UNICEF lansează Agenda de acțiune globală, cu scopul de a proteja cei mai vulnerabili copii. Agenda are șase piloni:

  • Menținerea sănătății copiilor;
  • Asigurarea apei potabile, serviciilor de salubritate și igienei pentru copiii vulnerabili;
  • Continuarea educației copiilor;
  • Sprijinirea familiilor pentru a-și acoperi necesitățile și a-și îngriji copiii;
  • Protejarea copiilor împotriva violenței, exploatării și abuzului;
  • Protejarea copiilor refugiați, imigranți și afectați de conflicte armate.

În lipsa acțiunilor urgente, actuala criză sanitară riscă să devină o criză a drepturilor copiilor. Doar colaborând putem să asigurăm sănătatea, siguranța și educația milioanelor de fete și băieți.

În domeniul sănătății, COVID-19 are potențialul de a copleși sistemele sanitare fragile din țările cu venituri mici și medii, precum și de a submina multe dintre progresele realizate în ultimele decenii în ceea ce privește supraviețuirea, sănătatea, alimentația și dezvoltarea copiilor.

Sistemele de sănătate din multe țări erau deja șubrede. Înainte de criza provocată de COVID-19, 32% dintre copiii cu simptome de pneumonie din lume nu ajungeau la medic. Ce se va întâmpla când COVID-19 va lovi cu toată forța?

Deja observăm perturbări ale serviciilor de imunizare, fapt care aduce mai aproape amenințarea unor epidemii provocate de boli pentru care există vaccinuri, cum ar fi poliomielita, rujeola sau holera. Dacă sistemele de sănătate naționale, deja supuse unor solicitări considerabile, ajung să fie depășite de situație, este posibil ca mult mai mulți nou-născuți, copii, tineri și femei însărcinate să devină victime ale altor boli decât cea provocată de coronavirus.

În aceeași măsură, multe programe de alimentație sunt acum perturbate sau suspendate, așa cum sunt programele comunitare de depistare și tratare timpurie a copiilor subnutriți. Trebuie să acționăm acum, pentru a conserva și consolida sistemele de alimentație din fiecare țară din lume.

De asemenea, spălatul mâinilor și celelalte măsuri de igienă personală nu au fost niciodată mai importante decât acum, pentru a ne proteja și a-i proteja pe cei din jur. Însă pentru mulți copii, apa, serviciile de salubritate și grupurile sanitare rămân un vis. La nivel global, 40% din populație, 3 miliarde de oameni, nu au în casă dotările necesare pentru a-și spăla mâinile cu apă și săpun, iar ponderea ajunge la aproape 75% în țările cele mai puțin dezvoltate. Haideți să facem astfel încât fiecare gospodărie, școală și unitate sanitară să dispună de dotările necesare pentru menținerea unui mediu igienic și sănătos.

În domeniul educației, a fost întrerupt parcursul școlar al unei întregi generații de copii. Închiderea unităților de învățământ a perturbat educația a peste 1,57 miliarde de elevi și studenți (91%) din întreaga lume. Din situații anterioare în care au fost închise școlile, știm că elevii, mai ales fetele, care nu frecventează cursurile perioade îndelungate de timp prezintă o probabilitate redusă de a reveni la școală după redeschidere.

Închiderea unităților de învățământ blochează și accesul la programe de alimentație derulate prin intermediul școlii, fapt care conduce la creșterea ratei de malnutriție. Educația și potențialul unei întregi generații de elevi poate să sufere. Niciodată nu a fost mai important să intensificăm măsurile de promovare a educației și să sporim investițiile în învățământ.

Impactul socio-economic al COVID-19 va fi resimțit cel mai puternic de copiii cei mai vulnerabili din lume. Mulți dintre aceștia deja trăiesc în sărăcie, iar consecințele măsurilor de combaterea a COVID-19 pot să adâncească lipsurile cu care se confruntă. În timp ce milioane de părinți se luptă pentru a-și păstra sursele de trai și de venit, guvernele trebuie să amplifice măsurile de protecție socială – să asigure plase de siguranță socială și prestații în bani, să protejeze locurile de muncă, să colaboreze cu angajatorii în sprijinul părinților care muncesc și să promoveze prioritar politici ce asigură familiilor serviciile care salvează vieți: sănătate, alimentație și educație.

Din situații anterioare de urgență sanitară știm că, atunci când școlile sunt închise, serviciile sociale sunt întrerupte și libertatea de mișcare este restricționată, copiii sunt expuși unor riscuri accentuate de exploatare, violență și abuz. De exemplu, închiderea școlilor în timpul epidemiei de Ebola din Africa de Vest, în perioada 2014 – 2016, a avut ca efect creșterea fără precedent a numărului de cazuri în care copiii au fost supuși exploatării prin muncă, neglijării sau abuzului sexual, dar și a numărului de sarcini în rândul adolescentelor.

De cele mai multe ori, actele de violență împotriva copiilor au loc chiar în familie. În majoritatea țărilor, mai mult de 2 din 3 copii sunt supuși pedepselor violente aplicate de cei care îi îngrijesc. Ce se întâmplă oare când acești copii nu pot părăsi domiciliul și nu mai au contact cu profesorii, prietenii sau serviciile de protecție? Și, în timp ce milioane de copii își găsesc calea de comunicare cu lumea prin tehnologiile digitale, cum putem să îi protejăm de riscurile și potențialele consecințe negative ale interacțiunilor online?

Este esențial să existe o mișcare socială pentru eliminarea violenței și abuzurilor împotriva copiilor, după modelul mișcării de eliminare a violenței împotriva femeilor. Cu cât începe mai curând o astfel de mișcare, cu atât vom avea o lume mai bună.

În timp ce reacționăm la pandemia provocată de COVID-19, nu trebuie să uităm de copiii care trăiesc deja în situații de criză umanitară. Se preconiza oricum că 2020 va fi un an în care mai multe persoane decât oricând vor avea nevoie de ajutor umanitar, iar vulnerabilitățile copiilor din țările afectate de crize vor persista. Acum vedem că actuala pandemie accentuează aceste vulnerabilități, expunând copiii unor pericole provenite din două surse. Secretarul General al ONU a lansat un Plan global privind răspunsul umanitar în contextul COVID-19. Depinde de comunitatea internațională să își unească eforturile în sprijinul celor mai vulnerabili copii, cei despărțiți de familie și de cămin, promovându-le drepturile și protejându-i de răspândirea virusului.

În cele din urmă, ocrotirea copiilor în mijlocul acestei crize înseamnă să asigurăm disponibilitatea și accesibilitatea unor produse și materiale care salvează vieți, așa cum sunt medicamentele, vaccinurile, materialele de igienă și materialele educaționale. Actuala pandemie de COVID-19 pune presiune pe sistemul global de producție și de logistică.

Ținând cont de principiile distribuției echitabile, UNICEF conlucrează cu mediul de afaceri pentru a asigura producția și achiziția bunurilor esențiale, să sprijine țările, în special cele ale căror sisteme de sănătate sunt suprasolicitate, să aibă acces egal la materialele necesare combaterii COVID-19. De asemenea, trebuie să avem grijă ca restricțiile de deplasare, interzicerea exporturilor și presiunile la care sunt supuse capacitățile de producție să nu ne împiedice să procurăm și să transportăm bunuri absolut necesare intervențiilor noastre umanitare și programelor de sănătate, educație, apă și salubritate pe care le implementăm.

În prezent, în timpul restricțiilor impuse de pandemie, ne interesează sănătatea noastră și a celor dragi, dar nu trebuie să uităm de milioanele de copii care riscă să devină victimele ascunse ale acestei pandemii. Noi, acum, suntem responsabili pentru viitorul acestor copiii și pentru felul în care va arăta lumea lor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Copii infectați cu COVID-19, tratați la Spitalul de Pediatrie din Sibiu!

Copii infectați cu COVID-19, tratați la Spitalul de Pediatrie din Sibiu!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 9 aprilie 2020, 12:48

Opt copii infectaţi cu coronavirus sunt trataţi în prezent în Spitalul de Pediatrie din Sibiu, starea lor fiind bună.

„Potrivit informaţiilor de la Spitalul de Pediatrie, în acest moment, sunt internaţi pe secţia Boli Infecţioase 15 copii. Un număr de 8 copii sunt confirmaţi pozitiv la testarea COVID-19. 5 cazuri sunt suspecte de COVID-19 iar 2 copii au rezultat negativ în urma testării COVID-19.

În ceea ce priveşte starea de sănătate a copiilor internaţi, la ora actuală starea lor este bună, aflându-se sub tratament specific şi fiind atent monitorizaţi”, a precizat Prefectura Sibiu.

Cel mai mic pacient internat la Pediatria din Sibiu este un bebeluş de doar câteva zile, transferat din Alba Iulia împreună cu mama sa.

Femeia a venit cu copilul ei din Franţa, iar la spitalul din Alba Iulia au fost aduşi dintr-un centru de carantină, potrivit unui comunicat de presă al spitalului din acest municipiu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

UNICEF lansează campania „Salvează vieți în România”!

UNICEF lansează campania „Salvează vieți în România”!
Foto: Sursa foto: comunicat UNICEF

Publicat de Andra Radu, 3 aprilie 2020, 13:44

UNICEF în România lansează cu sprijinul România TV campania „Salvează vieți în siguranță” în vederea strângerii de fonduri destinate achiziționării de echipamente de protecție specială pentru profesioniștii din domeniul serviciilor de asistență socială și medicală, servicii esențiale pentru copiii vulnerabili din România și familiile lor, precum și pentru sprijinul pe termen lung necesar acestor profesioniști.

Acum, mai mult ca oricând, copiii vulnerabili și familiile lor trebuie să rămână sănătoși, să aibă acces la servicii medicale și de asistență socială. Pentru a asigura continuitatea acestor servicii, profesioniștii care merg pe teren în sprijinul copiilor dezavantajați – asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți și lucrători sociali – trebuie să fie dotați cu echipamente menite să-i protejeze de infecția cu noul coronavirus.

UNICEF face un apel către români pentru a sprijini acest demers și a dona 2 euro lunar prin trimiterea unui SMS gratuit cu textul COPIL la numărul 8844. Numărul este valabil în rețelele Digi Mobil, Orange România, Telekom Romania Mobile și Vodafone România. După trimiterea SMS-ului cu textul COPIL la 8844 și confirmarea donației, contravaloarea celor 2 euro se va regăsi pe factura de telefonie lunară. În cazul cartelelor PrePay, suma se retrage din creditul cartelei.

Pentru copiii din comunitățile dezavantajate și familiile lor, prezența în teren a asistenților medicali comunitari, a mediatorilor sanitari și lucrătorilor sociali este esențială. În contextul acestei pandemii, copiii vulnerabili sunt expuși unor riscuri și mai mari, cum ar fi separarea de familie, lipsa accesului la servicii medicale, abuz, neglijență. De aceea, profesioniștii din teren  au nevoie urgentă de protecție și de echipamente speciale, care să le permită să-și desfășoare munca în condiții de siguranță atât pentru ei, cât și pentru copiii pe care îi ajută”, a declarat Pieter Bult, reprezentatul UNICEF în România.

Cu sumele strânse în urma campaniei, UNICEF va achiziționa echipamente de protecție pentru profesioniștii din prima linie de la Supply Division din Copenhaga: măști și mănuși de protecție,  ochelari și costume de protecție,  precum și termometre cu infraroșu și va asigura sprijinul pe termen lung necesar atât profesioniștilor, cât si copiilor vulnerabili si familiilor acestora pentru a accesa servicii de sănătate, educație și protecție socială.

Deja, UNICEF a trimis în zeci de comunități din Bacău dezinfectanți si mănuși de protecție.

Donațiile se pot face și online, prin intermediul paginii https://www.unicef.ro/doneazapentrucopii/siguranta.

Și companiile pot sprijini UNICEF să ajute copiii, direcționând către organizație, fără niciun cost suplimentar, o parte din impozitul pe profit datorat statului sau alte sume.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Recomandări pentru protecția copiilor și sprijinirea acțivităților școlare în siguranță

Publicat de Andra Radu, 11 martie 2020, 17:09

Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au emis ieri noi recomandări ce urmăresc protejarea copiilor și a școlilor împotriva transmiterii virusului COVID-19.

Recomandările prezintă o serie de aspecte critice și liste de verificare practice menite să garanteze siguranța școlilor. De asemenea, consiliază autoritățile naționale și locale cu privire la modalitățile prin care pot adapta și implementa planurile de urgență la nivelul unităților de învățământ.

În situația în care școlile se închid, recomandările includ îndrumări pentru atenuarea posibilului impact negativ al acestui demers asupra educației și sănătății copiilor.

Aceasta presupune existența unor planuri solide care să asigure continuitatea procesului de educație, inclusiv prin opțiuni de educație la distanță, precum strategii de învățare online și emisiuni radio cu conținut pedagogic, și accesul tuturor copiilor la servicii esențiale.

Aceste planuri ar trebui să cuprindă și pașii ce trebuie urmați pentru redeschiderea în siguranță a școlilor.

Acolo unde școlile rămân deschise, pentru a asigura protecția și informarea copiilor și a familiilor lor, recomandările prevăd:

• Să se ofere copiilor informații despre modalitățile prin care se pot proteja;
• Să se promoveze cele mai bune practici de igienă și de spălare a mâinilor și să se furnizeze articole de igienă;
• Să se curețe și să se dezinfecteze clădirile școlilor, mai ales instalațiile de apă și cele sanitare;
• Să se intensifice circulația aerului și ventilația.

Deși vizează în mod special țările care au confirmat deja transmiterea virusului COVID-19, recomandările sunt pertinente și în orice alt context.

Prin intermediul educației, elevii pot fi încurajați să susțină practicile de prevenire și control ale bolilor în familie, la școală și în comunitatea lor, vorbind cu ceilalți despre modalitățile prin care se poate preveni răspândirea virusurilor.

Menținerea activităților școlare în siguranță sau redeschiderea școlilor după o perioadă în care au fost închise implică analizarea a numeroase aspecte, dar, dacă se realizează corect, un astfel de demers poate promova sănătatea publică.

De exemplu, ghidurile referitoare la siguranța școlilor implementate în Guineea, Liberia și Sierra Leone în timpul epidemiei de Ebola, ce a durat din 2014 până în 2016, au contribuit la prevenirea transmiterii virusului prin intermediul școlilor.

UNICEF îndeamnă școlile – fie că sunt deschise, fie că își ajută elevii prin metode de învățare la distanță – să acorde elevilor un sprijin holistic.

Școlile ar trebui să ofere copiilor informații vitale referitoare la spălatul mâinilor și alte măsuri prin care se pot proteja pe ei și familiile lor, să faciliteze acordarea de sprijin în domeniul sănătății mintale și să ajute la prevenirea stigmatizării și a discriminării, încurajând elevii să se comporte frumos unii cu alții și să evite stereotipurile când vorbesc despre virus.

În plus, noile îndrumări conțin sfaturi și liste de verificare utile părinților și persoanelor responsabile de copii, dar și copiilor și elevilor. Printre acțiunile recomandate, se numără:

• Monitorizarea sănătății copiilor și ținerea copiilor acasă în cazul în care sunt bolnavi,
• Încurajarea copiilor să pună întrebări și să își exprime preocupările și
• Deprinderea obiceiului de a tuși sau a strănuta într-un șervețel sau în cot și evitarea atingerii feței, ochilor, gurii și nasului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

OMS-UNICEF-Lancet: La nivel mondial, copiilor nu li se oferă o viață sănătoasă și un mediu sigur pentru viitor!

Publicat de Andra Radu, 21 februarie 2020, 12:38

Nicio țară nu protejează în mod adecvat sănătatea, mediul și viitorul copiilor, conform unui raport de referință publicat de către o comisie formată din peste 40 de experți în sănătatea copilului și a adolescentului din întreaga lume. Comisia a fost convocată de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF și The Lancet.

Potrivit raportului intitulat Un viitor pentru copiii lumii, sănătatea și viitorul fiecărui copil și adolescent din lume sunt periclitate în mod direct de degradarea mediului înconjurător, de schimbările climate și practicile de marketing abuzive care promovează intens în rândul copiilor mâncarea procesată de tip fast food, băuturile zaharoase, alcoolul și tutunul.

„În ciuda îmbunătățirii stării de sănătate a copiilor și adolescenților în ultimii 20 de ani, progresele s-au blocat și riscă chiar să fie anulate”, a afirmat fostul prim-ministru al Noii Zeelande și copreședintele Comisiei, Helen Clark.

„Se estimează că aproximativ 250 de milioane de copii sub cinci ani din țările cu venituri mici și medii riscă să nu își atingă potențialul de dezvoltare, conform unor indicatori indirecți ce măsoară deficitul de creștere și sărăcia. Însă și mai îngrijorător este faptul că fiecare copil din lume se confruntă în prezent cu riscuri existențiale din cauza schimbărilor climatice și a presiunilor comerciale”.

„Statele trebuie să abordeze sănătatea copilului și a adolescentului dintr-o altă perspectivă, să se asigure nu numai că reușim să avem grijă de copiii noștri în prezent, ci și că protejăm lumea pe care o vor moșteni aceștia în viitor”, a adăugat Clark.

Intensificarea schimbărilor climatice amenință viitorul fiecărui copil

Raportul include un nou index global cu 180 de țări, ce compară performanțele acestora în ceea ce privește prosperitatea copiilor – cu ajutorul unor indicatori referitori la supraviețuirea și bunăstarea copilului, precum cei din domeniul sănătății, educației și nutriției, sustenabilității – cu un indicator indirect referitor la emisiile de gaze cu efect de seră, și echitatea sau discrepanțele înregistrate la nivelul veniturilor.

Potrivit raportului, în timp ce țările cele mai sărace trebuie să sprijine mai mult copiii pentru ca aceștia să poată avea o viață sănătoasă, emisiile excesive de carbon – provenind în mod disproporționat din țările mai bogate – amenință viitorul tuturor copiilor.

În cazul în care încălzirea globală va depăși 4°C până în anul 2100 conform previziunilor actuale, aceasta va avea consecințe devastatoare asupra sănătății copiilor din cauza creșterii nivelului oceanelor, a valurilor de căldură, a proliferării bolilor precum malaria și febra dengue și a malnutriției.

Conform indicelui, copiii din Norvegia, Republica Coreea și Olanda au cele mai mari șanse de supraviețuire și bunăstare, în timp ce copiii din Republica Centrafricană, Ciad, Somalia, Niger și Mali se află la polul opus. România se află pe poziția 80, între Rusia (79) și Bahamas (81).

Cu toate acestea, când autorii au analizat emisiile de CO2 pe cap de locuitor, țările din fruntea clasamentului au ajuns la coada acestuia: Norvegia a ocupat poziția 156, Republica Coreea, poziția 166, iar Olanda, poziția 160. Fiecare dintre cele trei state emite o cantitate de CO2 pe cap de locuitor ce depășește cu peste 210% ținta lor pentru anul 2030. Statele Unite ale Americii (SUA), Australia și Arabia Saudită se numără printre primele zece state cu cele mai mari emisii.

„Peste 2 miliarde de oameni trăiesc în țări în care dezvoltarea este frânată de crize umanitare, conflicte și dezastre naturale, probleme asociate tot mai mult cu schimbările climatice”, a afirmat ministrul senegalez Awa Coll-Seck, copreședinte al Comisiei. „Deși unele dintre cele mai sărace țări au și cele mai scăzute emisii de CO2, multe dintre acestea sunt expuse celor mai dure impacturi ale climei care se schimbă rapid. Promovarea unor condiții mai bune în prezent care să permită supraviețuirea și prosperitatea copiilor la nivel național nu trebuie să se facă cu prețul periclitării viitorului copiilor la nivel global”.

Singurele țări aflate pe drumul cel bun, cu șanse de a atinge țintele referitoare la emisiile de CO2 pe cap de locuitor până în 2030 și, totodată, cu performanțe bune (printre primele 70) la nivelul indicatorilor privind prosperitatea copiilor, sunt: Albania, Armenia, Grenada, Iordania, Moldova, Sri Lanka, Tunisia, Uruguay și Vietnam.

Copiii cad pradă publicității nocive, obezitatea infantilă crescând de 11 ori

Raportul atrage atenția și asupra pericolului la care sunt expuși copiii prin practicile nocive de marketing. Datele sugerează că, în unele țări, copiii văd 30.000 de reclame numai la televizor într-un singur an, în timp ce gradul de expunere a tinerilor la reclame pentru țigări electronice a crescut cu 250% în SUA în doi ani, ajungând la peste 24 de milioane de tineri.

Profesorul Anthony Costello, unul dintre autorii Comisiei, a declarat: „Autoreglementarea sectorului nu a avut rezultatul scontat. Studiile realizate în Australia, Canada, Mexic, Noua Zeelandă și SUA – printre multe altele – au arătat că practicile de autoreglementare nu au reușit să limiteze promovarea produselor în rândul copiilor.

De exemplu, în ciuda faptului că, în Australia, sectorul a adoptat procedura de autoreglementare, telespectatorii din rândul copiilor și adolescenților au fost în continuare expuși unui număr de 51 de milioane de reclame la băuturi alcoolice într-un singur an de transmisii televizate de fotbal, cricket și rugby. Iar realitatea ar putea fi și mai dură: avem puține date și cifre referitoare la imensa expansiune a reclamelor și a algoritmilor de pe rețelele de socializare care se adresează copiilor noștri”.

Expunerea copiilor la reclame despre mâncarea de proastă calitate și băuturi zaharoase îi determină să cumpere alimente nesănătoase și contribuie la înmulțirea cazurilor de supraponderabilitate și obezitate, stabilindu-se o legătură între marketingul agresiv și creșterea alarmantă a obezității infantile. Numărul copiilor și adolescenților obezi a crescut de 11 ori, de la 11 milioane în 1975 la 124 de milioane în 2016, implicând un cost enorm pentru individ și societate.

Manifest pentru a acționa imediat în favoarea sănătății copiilor și a adolescenților

Pentru a oferi protecție copiilor, autorii independenți din cadrul Comisiei îndeamnă la o nouă mișcare globală cu și pentru copii. Printre recomandările lor se numără:

1. Stoparea emisiilor de CO2 ca o măsură de maximă urgență pentru a asigura un viitor copiilor pe această planetă;
2. Plasarea copiilor și a adolescenților în centrul eforturilor noastre de dezvoltare durabilă;
3. Noi politici și investiții în toate sectoarele care să vizeze sănătatea și drepturile copilului;
4. Ascultarea vocii copiilor în momentul luării deciziilor referitoare la politicile care îi afectează;
5. O reglementare mai aspră la nivel național a marketingului nociv, susținută de un nou Protocol opțional la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.

Dr. Richard Horton, redactor-șef al seriei de publicații The Lancet, a declarat: „Oportunitatea este imensă. Sunt disponibile date. Avem la îndemână instrumentele necesare. De la șefi de stat până la autorități locale, de la lideri ONU până la copiii înșiși, Comisia ne îndeamnă pe toți să intrăm într-o nouă eră în ceea ce privește sănătatea copiilor și a adolescenților. Va fi nevoie de curaj și angajament pentru a reuși. Este testul suprem al generației noastre”.

„De la criza climatică până la obezitate și publicitatea nocivă, copiii din lumea întreagă se confruntă cu amenințări de neimaginat în urmă cu doar câteva generații”, a declarat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF.

„Este momentul să abordăm sănătatea copilului dintr-o altă perspectivă, una care plasează copiii în fruntea agendei de dezvoltare a oricărui guvern și pune bunăstarea acestora înaintea oricăror altor considerente”.

„Acest raport arată că decidenții de la nivel mondial dau, mult prea adesea, greș când vine vorba de copiii și tinerii de azi: nu reușesc să le protejeze sănătatea, nu reușesc să le protejeze drepturile și nu reușesc să le protejeze planeta”, a afirmat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al Organizației Mondiale a Sănătății.

„Acesta trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toate țările, în sensul că trebuie să investească în sănătatea și dezvoltarea copiilor, să le asculte vocea, să le protejeze drepturile și să construiască un viitor demn pentru copii”.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Noi suntem stăpânii telefonului și nu invers!

Noi suntem stăpânii telefonului și nu invers!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 18 februarie 2020, 14:14

Peste 61% dintre locuitorii planetei dețin un telefon mobil, iar 45,12% au un smartphone. Cu toate acestea, cunoscutul psiholog Alexandru Pleșea afirmă că radiațiile electromagnetice pe care telefonul le primește de la aceste antene afectează în timp țesutul pe lângă care stă.

„De departe copiii sunt mai afectați decât adulții în folosirea excesivă. Sistemul lor nervos în creștere continuă este faultat de aceste radiații și țesutul lor celular sau osos nu se dezvoltă în parametri normali de creștere.

Acest lucru se observă, din păcate, cu ochiul liber: vedem tot mai mulți copii care nu reușesc să adoarmă nici după miezul nopții, mereu obosiți, care nu reușesc să se concentreze și care preferă să își petreacă foarte mult timp cu telefonul în mână”, explică psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

Radiațiile emise de telefon sunt cu „posibil risc cancerigen”

În 2011 Agenția Internațională de depistare și rezolvare a Cancerului a făcut public un studiu făcut pe un larg eșantion și a rezultat că radiațiile emise de telefon sunt un „posibil risc cancerigen”, fără să dea timp de folosire a telefonului și ce înseamnă „posibil”.

De atunci aceste feluri de studii au fost oprite aparițiilor mass-media din cauza modului în care oamenii vor interpreta aceste lucruri.

„Totuși, unii mai nerăbdători cu inima dintre noi, au început să vadă că telefonul mobil care stă lângă stimulatoare cardiace, defibrilatoarele implantabile și aparatele auditive cauzează interferențe și modificări ale acestora. Astfel, acestor aparate medicale scăzându-le puterea sau eficiența.

Un exemplu foarte des întâlnit este la avioanele care decolează și aterizează, unde o adunare mare de frecvențe emise de telefoanele noastre mobile pot afecta sistemul de recepție – transmisie a avionului, iar acesta nu va ști când să decoleze și pe ce pistă să aterizeze.

Un alt exemplu care ne face să scoatem capul pe fereastră când auzim, sunt accidentele rutiere, care conform ultimelor evidențe publice, s-au mărit în număr de 3-4 ori de când telefoanele mobile sunt folosite în mășină”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

Uităm că noi suntem stăpânii telefonului și nu invers

„Pe lângă „posibilele” efecte adverse ale acestuia, partea bună a telefonului este că stă unde îl punem noi, nu vine după noi, nu ne strigă. Noi alegem frecvența și durata folosirii acestora, iar efectele au puterea să schimbe la nivel celular, psihologic și evolutiv, mai multe aspecte de care nu suntem cunoscători…încă.

Măcar o dată pe an, timp de câteva zile, să ne deconectăm total de tehnologie, să petrecem timp de calitate în natură, alături de cei dragi, cu care să comunicăm verbal și emoțional, iar mai apoi putem să cântărim starea noastră psihică și mentală „post-cură”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Aproape 300 de cazuri de gripă, la Constanța!

Aproape 300 de cazuri de gripă, la Constanța!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 4 februarie 2020, 13:07

În ultima săptămână, aproape 300 de cazuri de gripă s-au înregistrat, la Constanța. Jumătate dintre ele la copii de vârstă școlară.

Medicii le recomandă părinților să nu mai ceară testele pentru confirmarea diagnosticului de gripă, rezultatul fiind în unele cazuri fals negativ.

„Numărul de infecții respiratorii a fost în creștere, astfel încât la Camera de Gardă s-au prezentat peste 400 de pacienți, dintre aceștia 295 au fost diagnosticați clinic sau prin investigații biologice cu gripă. Numărul cel mai mare de cazuri, aproximativ jumătate, a fost la copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani”, a declarat dr. Ana Maria Iancu, purtătorul de cuvânt al spitalului.

În același interval s-au înregistrat 55 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare și aproape 70 de pneumonii. Mulți părinți cer efectuarea testelor rapide pentru gripă.

„La Camera de Gardă a Spitalului de Boli Infecțioase nu se fac astfel de testări, acestea se fac doar la indicația medicului și în cazul pacienților care necesită spitalizare. Testele pentru gripă sunt teste cu sensibilitate nu foarte mare și de aceea în cazul în care e negativ, dar în cazul în care prezintă semne compatibile cu gripa, va prima diagnosticul clinic de gripă negativ, nu este de certitudine, nu este neapărat recomandat“, a explicat dr. Ana Maria Iancu.

De asemenea, specialiștii nu recomandă folosirea în mod preventiv a medicamentelor împotriva gripei. Aceștia sunt de părere că vaccinarea rămâne cea mai sigură metodă de combatere a virusului gripal.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Verificări la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad!

Foto: Sursa foto: http://www.radiotimisoara.ro/

Publicat de Andra Radu, 14 ianuarie 2020, 10:58

Reprezentanții ISU Arad au transmis, astăzi, că au fost efectuate verificări la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn”, după ce mai mulți copii au ajuns la spital cu simptome ce ar fi fost provocate de o deratizare.

Pompierii susțin că probele aeriene nu au indicat nimic pe aparate.

Potrivit ISU Arad, au fost prelevate și probe de pe bănci și diferite obiecte, care vor fi verificate în laborator.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, anterior, că a dispus un control mixt de urgență la unitatea școlară.

„Nu este normal ca după evenimentele tragice de la Timişoara o astfel de situaţie să se repete la numai două luni. Am dispus atunci să fie verificate toate firmele care efectuează operaţiuni de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie, dar se pare că la Arad nimeni nu şi-a făcut treaba. 

Am dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din MS, dar şi a Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum firmele care folosesc biocide au fost controlate.

Vor fi măsuri drastice, iar cei vinovaţi care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar de vom fi nevoiţi să schimbăm radical legislaţia”, a declarat, luni seara, ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

O echipă a DSP Arad, formată din epidemiologi, s-a deplasat la Spitalul Județean pentru a verifica, împreună cu personalul medical, simptomatologia copiilor.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Ajunul Crăciunului – tradiții și obiceiuri!

Publicat de Andra Radu, 24 decembrie 2019, 10:00

În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiţia populară, trebuie să amintească de înfăşurarea unei mâini cu degetele întinse aparţinând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la naşterea pruncului şi căreia i-au fost tăiate mâinile).

Colacii sunt pregătiţi pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt daţi colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroşi, iar colacii vor fi pentru flăcăi.

De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc şi „scutecele Domnului”, amintind de cele care au fost folosite la naşterea Mântuitorului.

În seara de Ajun, stăpâna casei merge în „casa mare”, aşează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roşu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colţuri ale mesei câte un colac.

Sfinţirea mesei de Ajun şi vestirea Naşterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoţi şi însoţitorii acestuia.

În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se iveşte prima stea de seară, care aminteşte de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic şi astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc şi va fi mai demn pentru Sfânta Împărtăşanie.

Există credința că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid şi de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngereşti pot fi auzite doar de cei curaţi la suflete. Deschiderea cerului permite oricărui creştin să îşi pună o dorinţă, care cu certitudine se va îndeplini.

În seara lui Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiţă şi să mănânce câte ceva, ca astfel peţitorii lor să nu întârzie.

Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă şi cu mâinile pline de aluat spune: „măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”.

Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: „cum e cuptorul, lopata plină de pâine, aşa să fie copacii, pomii plini de poame”.

În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicaţi şi copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Sfaturi de Crăciun pentru părinţii divorţaţi!

Sfaturi de Crăciun pentru părinţii divorţaţi!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 12 decembrie 2019, 13:14

Divorţurile părinţilor atrag după sine adevărate drame pentru copii, care de cele mai multe ori intră în depresie sau dezvoltă diverse tipuri de comportamente disfuncţionale sau chiar deviante.

În opinia psihologului Lenke Iuhoş, starea de frustrare a copiilor care au părinţi divorţaţi se accentuează în perioada Crăciunului, deoarece atunci simte cel mai mult lipsa de integritate a familiei.

„Copilul a fost învăţat de mic că Sărbătorile, în special Crăciunul, înseamnă familie, iubire, linişte, muzică, dans şi veselie. Toată frustrarea strânsă în decursul unui an, când nu înţelege de ce mami şi tati nu mai sunt împreună sau când nu ştie de ce trebuie să stea o perioadă de timp la mami, după care la tati, va refula în perioada Crăciunului. Odată cu apropierea sărbătorilor, părinţii trebuie să uite divergenţele dintre ei şi să construiască un plan comun, în centrul căruia să fie copilul. Chiar dacă nu vor sărbători împreună, au datoria să-l facă pe copil să se simtă în siguranţă, iubit, apreciat şi ascultat”, consideră psihologul Lenke Iuhoş.

Recomandările psihologului Lenke Iuhoş pentru părinţii divortaţi

Specialistul este de părere că, dacă vor respecta un set de recomandări, părinţii îşi vor da seama că poate există fericire şi colaborare şi pentru cuplurile despărţite, aspecte pozitive care se vor răsfrânge şi asupra fericirii copilului lor.

1. Planifică la timp! Să vă înţelegeţi de comun acord cu copilul şi fostul partener de viaţă unde va sărbători copilul Crăciunul!

2. Colaboraţi! Dacă nu puteți fi de acord cu ceea ce zice fostul partener, cu privire la locul unde va petrece copilul Crăciunul, stabiliți-vă o schimbare anuală la câte un părinte.

3. Dă-i timp copilului tău! Copilul este apăsat de separarea părinţilor, această despărţirea este dureroasă în adâncul unui suflet pur de copil. Timpul va vindeca puţin câte puţin durerea din suflet!

4. Nu-l folosiţi! Copilul nu e o sursă de informaţii despre viaţa celuilalt părinte. Nu-l obosi cu întrebări, nu-l provoca să gândească de rău despre celălalt părinte!

5. Ascultaţi-vă copilul! Nu rataţi să întrebaţi copilul ce doreşte să facă de Crăciun, puneţi mare accent pe emoţiile transmise prin cuvinte şi gesturi. Ascultând, evitaţi frustrările copilului, astfel dacă el nu doreşte să meargă în vizită la cineva, puteţi afla acest lucru prevenind un conflict pe moment, explică psihologul Lenke Iuhoş.

6. Fii prezent atunci când eşti cu copilul tău! Există foarte multe teme de abordat cu copilul, de exemplu, când desfăşuraţi împreună un program: fără prea multe întrebări, abordaţi o temă specifică vârstei copilului şi în câteva clipe veţi vedea un copil care se alătură discuţiei, relatând viaţa şi trăirile lui. Este un ingredient simplu prin care îi acordaţi copilului clipe de valoare alături de voi.

7. Nu-i obosiţi pe copii! Din păcate, din dorinţa de a-i oferi totul, se poate întâmpla ca părinţii să aibă în vedere doar propriile dorinţe şi nevoi, astfel că e posibil ca unele momente şi obiceiuri să fie forţate de către părinţi. Nu este necesar ca el să participe la toate reuniile de familie, iar rudele pot fi vizitate şi în vacanţa de iarnă. Evitaţi să suprasolicitaţi copiii cu multe programe, cadouri şi mâncăruri fără rost!

8. Atenţie la apariţia noilor parteneri! Cu o atenție focusată pe copil și o conversație individuală, putem facilita foarte mult integrarea copiilor într-o nouă situație familială.

9. Înţelegeţi-vă copiii!

„Mersul la mama, la tata, în medii separate, provoacă schimbări în starea copilului. Când îl luaţi acasă de la fostul partener, e posibil să nu fie foarte entuziasmat, acest lucru nu se datorează faptului că celălalt părinte nu s-a comportat frumos cu el, ci poate fi foarte uşor de înţeles că el simte despărţirea şi astfel îşi arată suferinţa. Dacă includeţi acest aspect, puteţi evita atacurile faţă de celălalt părinte”, spune specialistul.

10. Arătați un bun exemplu! S-ar putea să fiți dezamăgiţi de mici probleme zilnice, însă atunci când apare copilul în faţa voastră, ascundeţi-le şi adoptaţi o atitudine pozitivă. Lăsaţi problemele deoparte de Crăciun, orice problemă se poate rezolva, este nevoie de cumpătare şi răbdare.

11. Nu vorbiţi urât despre celălalt părinte!

„Nu este cinstit, nici constructiv, ca mama sau tata să facă declarații negative despre celălat părinte în faţa copiilor, deoarece majoritatea copiilor sunt loiali ambilor părinți. Într-o astfel de situaţie, puteţi provoca o suferinţă teribilă. Cu toate acestea, nu hrăniţi speranţe, nu cumpăraţi cadouri comune dacă sunteţi separaţi. Putem transmite copilului semnale greşite şi să-l alimentăm cu vise greu fezabile”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

12. Formaţi buna dispoziţie!

„Acest sfat se îndreaptă spre părintele la care trăieşte copilul. Dă-i sentimentul că tu ai încredere în el, că e un copil cuminte şi fără tine, că îi va fi bine şi la celălalt părinte, înşiră aspecte pozitive: îţi va citi tata poveşti, mama îţi va face părul, astfel îi dai liniştea interioară cu care va pleca şi, dacă va face şi celălalt părinte acelaşi lucru, copilul va simţi un întreg familial. Astfel, el cu siguranţă nu se va simţi vinovat pentru despărţirea părinţilor”, declară specialistul.

13. Să nu concuraţi pentru sufletul copilului!

„Cel mai important aspect de Crăciun este acela de a nu concura părinţii între părinți sau familiile acestora. Este constructiv ca, în seara de Crăciun, copilul să stea cu părintele cu care locuiește, unde poate fi împreună în pace și în dragoste. Dacă soţia sau soţul divorțat are o nouă familie, copilul nu se va simți ca acasă în noua familie. Nu de Crăciun trebuie recuperate întâlnirile care nu au avut loc. Crăciunul este numai în mediul familial, familiar și intim. Crăciunul este mai mult decât zile libere pentru vizită, este timpul să privim în interiorul nostru şi să dăruim prezenţa, atenţia noastră celor dragi în mediul nostru restrâns”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Festivalul Iernii, în Constanța!

Festivalul Iernii, în Constanța!
Foto: Sursa foto: Festivalul Iernii 2019/Facebook

Publicat de Andra Radu, 6 decembrie 2019, 15:08

Festivalul Iernii 2019 își deschide porțile astăzi, 6 decembrie, de la ora 18:00, în Parcul Tăbăcărie. Amfitrionii evenimentului vor fi Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana.

Începând cu ora 16:00, personajele de poveste vor străbate bulevardele Constanței la bordul unui autobuz supraetajat pentru a-i invita în pași de dans pe cei mici și cei mari în Ţara Piticilor.

Surpriza absolută a serii magice va fi concertul extraordinar pe care trupa Proconsul îl va susține pe scena Palatului Fermecat, moment urmat de un spectaculos foc de artificii ce va da startul sărbătorii copiilor.

Publicul va putea vizita Atelierele Moşului până la ora 20:00, pentru a afla la ce cursuri sunt aşteptaţi cei mici şi pentru a se întâlni cu zâne, spiriduși, elfi, magicieni sau eroi fantastici.

Până pe 12 ianuarie 2020, vor fi organizate zilnic evenimente culturale, educative și distractive. Moş Crăciun va fi prezent și el la Festivalul Iernii, din 8 decembrie până pe 27 decembrie iar primirea lui va fi una de poveste.

Patru căsuțe, decorate în spiritul sărbătorilor de iarnă, vor găzdui atelierele lui Moș Crăciun: Căsuța lui Moș Crăciun, Atelierul de Artă, Atelierul de Magie și Căsuța cu Basme Românești.

Personajele de poveste, precum Harap Alb, Prâslea cel Voinic, Ileana Cosânzeana, Fata Babei, Elsa, Olaf, Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Frumoasa și Bestia, Jack Sparrow, Harry Potter vor fi prezente în parc în fiecare seară, între orele 16:00 și 20:00, și în weekend, între orele 12:00 și 20:00.

Hărțile amplasate la intrările din Parcul Piticilor îi vor ghida pe copii și pe părinți. Pentru a fi la curent cu surprizele pe care le-au pregătit organizatorii Festivalului Iernii 2019, accesați pagina de Facebook a evenimentului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

La noapte vine Moş Nicolae!

La noapte vine Moş Nicolae!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 5 decembrie 2019, 11:29

Copiii își pun, în acestă seară, ghetuțele la uși și ferestre. Vine Moș Nicolae cu daruri!

Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor. Biserica spune că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, însă își dă toată averea săracilor.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul își scutură barba sură și începe să ningă, iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Moş Nicolae va veni să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar și o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii și bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, îi ajută pe toţi cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldaţii pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, preț de o clipă, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor, cât și a activităților caritabile.

La nemți, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea imaginii creștine a Sfântului cu o figură păgână. Acesta este văzut de către germani ca un bătrân cu un sac în spate și o nuielușă în mână.

Pe lângă ghetuțele pe care copiii și le pregătesc minuțios pentru venirea Moșului, aceștia scriu în ajun o scrisoare în care apar toate dorințele lor, dar și câțiva morcovi pentru caii moșului. Mai mult, Sfântul Nicolae are mereu cu el o carte în care sunt trecute toate faptele copiilor, fie ele bune sau rele.

În unele părți ale Germaniei, copiii se îmbracă în Moș Nicolae și colindă toate casele vecine în timp ce gazdele le oferă dulciuri.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Abuzul emoțional poate fi mai grav decât cel fizic!

Abuzul emoțional poate fi mai grav decât cel fizic!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 27 noiembrie 2019, 11:56

Fiecare relaţie are un aport la formarea sau la deformarea noastră, iar o relaţie nesănătoasă ne impiedică să fim autentici. Relaţiile sănătoase sunt din ce în ce rare, deoarece oamenii se gândesc mai mult la ei, la interesele lor, la nevoile lor şi nu mai au timp sau dispoziţie să le asculte şi pe ale partenerilor.

În opinia psihologului Lenke Iuhos, greșeala cea mai frecventă pe care o fac majoritatea oamenilor este să își formeze mental imaginea partenerului ideal, iar atunci când vor cunoaște pe cineva să-l compare cu acea proiecție. Abia de atunci încolo vor apărarea problemele de relaționare, deoarece partenerul real va avea defectele lui în comparație cu partenerul ideal.

La început, pentru a nu-și subestima puterea de a decide corect, persoana în cauză va încerca să nu ia în seamă aceste discrepanțe, se va autominți, iar în timp toate aceste frustrări autoinduse vor escalada până în punctul în care îi vom pedepsi pentru că nu sunt perfecți: unii devin agresivi, alții joacă rolul de victime, alții sunt absenți în propria relație, alții caută vieți paralele etc. Astfel de tipuri de comportamente dau naștere la diferite tipuri de abuzuri, nu atât fizice, cât mai ales emoționale.

Abuzul emoțional poate fi mai grav decât cel fizic

„Abuzul emoțional este o realitate trimisă dintr-o generație în alta, în zilele noastre tolerată încă în tăcere. Nu se vorbește despre ele crezând că sunt mai ușoare decât abuzurile fizice și se poate trăi cu ele. De foarte multe ori ne întâlnim cu abuzul emoțional în familie, în cuplu, în relația cu părinții, părinții în vârstă abuzați de copii lor adulți, situații în care suntem abuzați la serviciu de colegi, de șefi etc.”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Persoanele abuzate ajung să nu mai conștientizeze pericolul

„Persoana abuzată se simte foarte neînsemnată, foarte vinovată, caută să repare lucrurile într-un mod sau altul, începe să creadă că nu are nevoie de respect, se îndoiește de sănătatea sa mentală, abandonează acele comportamente de grijă proprie a echilibrului emoțional. Victimele abuzului emoțional de multe ori nu conștientizează ce se întâmplă cu ele, chiar o viață întreagă trăiesc așa căci li se pare o normalitate și astfel tolerează abuzul, pentru că sunt deja familiarizați cu el chiar din copilărie. Acest lucru este cauzat de faptul că nu știu ce înseamna dragostea fără jigniri, fără ironii, fără glume proaste, fără descurajare, fără umilire, fără stres etc.”, spune psihologul Lenke Iuhoş.

Cel care abuzează îți alege bine … „victima”

„Aceste perioade de abuz sunt ciclice, deoarece abuzatorul nu va adopta acest tip de comportament non stop. Va trece printr-o perioadă intensă în care-și va abuza partenerul, apoi se va potoli și totul va deveni la normal, apoi va mai continua o nouă serie de abuzuri emoționale. Va știi mereu când să se oprească astfel încât să nu depășească o limită a suportabilului, va relua o perioadă de calmitate, iar apoi îți va continua tirul de insulte asupra partenerului. Pentru că nu a dus niciodată abuzul la extrem, partenerul are tendința de a ierta sistematic aceste crize în cuplu, va acorda de fiecare dată o nouă șansă, iar suferința se va amplifica de la an la an”, menționează psihologul Lenke Iuhoş.

Cum să creștem copiii să nu devină adulți abuzați?

Întrucât pattern-ul comportamental al celui care abuzează se dezvoltă încă din copilărie, psihologul Lenke Iuhoş ne oferă câteva sfaturi despre cum să ne creștem copiii astfel încât să nu devină adulți abuzați.

Un copil crescut puternic este copilul crescut cu sentimentul de valoare personală.

„Dacă vom crește un copil puternic, acesta se va simți un om iubit pentru ceea ce este el cu valorile și defectele lui. Nu va fi valoros pentru că ia note bune la școală sau pentru că își ascultă părinții, ci va avea încredere în el în orice face. În momentul în care copilul crește, căldura iubirii necondiționate, care nu exclude disciplina, învățarea, exersarea unor activități de viață, acesta devine empatic, iubitor, atent la valorile lui și ale celor din jur. Un copil puternic, dacă va fi atacat la valorile sale personale, nu se va lăsa jignit, devalorizat sau umilit. El își va proteja valoarea singur, căci știe că în depărtare e respectat și iubit”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Un copil crescut cu resurse este un copil care face față abuzului mult mai bine.

„Resursele reprezintă puterea noastră interioară de a ne ridica în ciuda dificultăților, chiar și după ce ai fost rănit foarte puternic. Un copil care știe ce poate să facă și care sunt abilitățile lui cele mai înalte, care conștientizează că mai are multe de învățat și de descoperit în viață, care știe când e moment să ceară ajutorul și când se poate descurca independent, va avea întotdeauna un pilon de sprijin, va fi mereu ancorat bine în realitate, va fi prezent în societate, va comunica sănătos atât cu adulții, cât și cu copiii”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Un copil expus la diferite situații de viață va fi mai greu de păcălit.

„Trebuie să le dăm voie copiilor noștri să se confrunte cu diferite situații din viață astfel încât să capete experiență și să învețe cum să gestioneze singuri diferite situații. Desigur, totul trebuie asistat și monitorizat de părinte, dar un minim de autonomie trebuie să-i oferim”, conchide psihologul Lenke Iuhoş.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

20 noiembrie – Ziua Mondială a Drepturilor Copilului!

Foto: Sursa foto: UNICEF Romania/Facebook

Publicat de Andra Radu, 20 noiembrie 2019, 17:05

Ziua Universală a Drepturilor Copilului a fost stabilită în 1954 şi este sărbătorită, în fiecare an, la 20 noiembrie, susţinând unitatea internaţională, conştientizarea situaţiei copiilor la nivel mondial şi asigurarea bunăstării copiilor.

La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adresat ţărilor din întreaga lume rugămintea de a organiza, începând cu 1956, un eveniment anual, intitulat Ziua Universală a Copiilor, o zi dedicată copiilor din întreaga lume, o zi prin care drepturile copiilor să fie promovate şi sărbătorite.

Cinci ani mai târziu, la 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a ONU adopta Declaraţia pentru Drepturile Copiilor, care defineşte drepturile copilului la protecţie, educaţie, îngrijire a sănătăţii, adăpost şi o alimentaţie potrivită. La aceeaşi dată, în 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia pentru Drepturile Copiilor.

La 11 decembrie 1946, Adunarea Generală a ONU a înfiinţat UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii), cu scopul susţinerii copiilor din întreaga lume. La acel moment, scopul său a fost acela de a furniza ajutoare de urgenţă, constând în alimente, haine şi produse medicale copiilor din Europa, care se confruntau cu foametea şi bolile, în urma celui de-al Doilea Război Mondial.

UNICEF este activă în 190 de ţări şi teritorii, priorităţile sale fiind direcţionate pe următoarele segmente: supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor, protecţie şi incluziune socială, educaţie, ajutor de urgenţă şi acţiuni umanitare.

În 1959, a fost adoptată Declaraţia pentru Drepturile Copilului, în care se recunoşteau, printre altele, dreptul copiilor la educaţie, la joc, la un mediu de sprijin şi la îngrijirea sănătăţii.

În 1979, pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei pentru Drepturile Copilului, Adunarea Generală a ONU a declarat acest an drept Anul Internaţional al Copilului, UNICEF având rolul principal.

Raportul lansat de UNICEF la 18 noiembrie 2019, „The Convention on the Rights of the Child at a Crossroads”, notează că în cei 30 de ani, rata mortalităţii la nivel global în ultimele trei decenii, a scăzut cu aproximativ 60%, proporţia copiilor de vârstă şcolară care nu merg la şcoală a scăzut de la 18% la 6%.

Totodată, aminteşte că principiile după care funcţionează Convenţia privind Drepturile Copilului – nediscriminarea, interesul superior al copilului primează, dreptul la viaţă, la supravieţuire şi dezvoltare, dreptul de participare – au influenţat numeroase constituţii, legi, politici şi practici globale.

Au rămas însă o serie de inechităţi care încalcă drepturile copiilor, şi anume: 262 de milioane de copii şi tineri din întreaga lume nu merg la şcoală, 650 de milioane de fete şi tinere sunt căsătorite înainte de a împlini vârsta de 18 ani, 1 din 4 copii vor locui până în 2040 în zone în care resursele de apă sunt limitate.

„Au fost obţinute succese impresionante pentru copii în ultimele trei decenii, întrucât din ce în ce mai mulţi au o viaţă mai lungă, mai bună şi mai sănătoasă. Cu toate acestea, şansele continuă să fie împotriva celor mai săraci şi a celor mai vulnerabil. Pe lângă provocările persistente ridicate de sănătate, nutriţie şi educaţie, copiii trebuie să facă, astăzi, faţă unor noi ameninţări precum schimbările climatice, abuzul online şi cyberbullying-ul. Doar cu inovaţie, noi tehnologii, voinţă politică şi resurse sporite, vom contribui la transpunerea viziunii Convenţiei privind Drepturile Copilului într-o realitate pentru toţi copiii de pretutindeni.”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF.

În contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, UNICEF în România lansează o invitație cadrelor didactice și elevilor din România de a se alătura inițiativei globale „Cea mai mare lecție din lume”, organizând, în perioada 20-22 noiembrie, o oră de educație despre drepturile copilului.

Obiectivele lecției sunt inițierea elevilor în înțelegerea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, a legăturii dintre Convenție și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, discutarea unei lumi în care toate drepturile copiilor sunt respectate, reafirmarea drepturilor celor mici și organizarea de acțiuni cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.

În acest an, în cadrul celei mai mari lecții din lume, copiii sunt încurajați să își imagineze o lume în care toate drepturile lor sunt respectate și în care le este asigurat un viitor sustenabil. Prin intermediul discuțiilor și activităților, elevii vor înțelege mai bine drepturile copiilor, fiind încurajați să identifice acțiuni concrete pe care le pot implementa pentru ca drepturile copilului să devină o realitate în viețile lor și în comunitățile în care trăiesc: #pentrufiecarecopil, fiecare drept.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Aparatul dentar la copii!

Aparatul dentar la copii!
Foto: valiivan.art

Publicat de Andra Radu, 14 noiembrie 2019, 08:51

Începând cu vârstă de 6 ani, ar trebui văzut prima oară un copil de către ortodont și nu după ce i-au erupt toți dinții permanenți (12 ani), explică medicul ortodont Georgiana Bordei.

În opinia medicului, foarte multe probleme dentare au o rezolvare foarte ușoară în perioada de dezvoltare a copilului, deoarece atunci se poate interveni pe creșterea și dezvoltarea oaselor.

„Sunt câteva semne, pe care părinții ar trebui să le ia în considerare, care indică faptul că trebuie să ne prezentăm cu copiii la ortodont în perioada lor de creștere. Acestea ar fi: dacă nu apar spații între dinții de lapte, dacă distanța între partea superioară și cea inferioară este mare, dacă dinții de sus acoperă în totalitate dinții de jos, dacă copilul a supt degețelul, dacă dinții superiori nu supra-acoperă deloc dinții inferiori. Acestea sunt doar câteva dintre semnele vizibile care ar trebui să-i responsabilizeze pe părinți pentru a merge cu micuțul lor la ortodont, dar multe alte semne sunt vizibile doar pe o radiografie panoramică”, declară medicul.

Ce tip de aparat dentar recomandă medicul ortodont pentru copii?

„Toate problemele dentare și osoase se rezolva foarte ușor în perioada de creștere, rezultatele tratamentelor sunt mult mai stabile în timp, iar contențiile nu trebuie menținute pe viață. Totodată, sunt multe cazuri în care copilul este adus după vârsta de 12 ani sau mai târziu, atunci când deja și-a încetat creșterea și multe anomalii descoperite târziu nu mai pot fi rezolvate ușor, ci vor necesita extracții de dinți permanenți sau chirurgie ortognata. Multe dintre modelele noi de aparate pentru copii sunt lipite pe dințișori și nu sunt vizibile din exterior, iar în funcție de anomalia care trebuie tratată, timpul de tratament diferă de la 6-7 luni până la 2-3 ani și este posibil să necesite asocierea cu mai multe tipuri de aparate”, explică medicul ortodont Georgiana Bordei.

În general, la finalul tratamentului, se pun contențiile care trebuie menținute până spre vârsta de 18-20 ani. Dacă din diverse motive, aceste contenții nu sunt purtate de pacient exact cum i-au fost indicate de către medic, atunci recidiva poate apare și dinții își modifica poziția.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

12 noiembrie – Ziua Mondială de luptă împotriva Pneumoniei!

12 noiembrie – Ziua Mondială de luptă împotriva Pneumoniei!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 12 noiembrie 2019, 13:52

Ziua Mondială de luptă împotriva Pneumoniei (World Pneumonia Day) este marcată, în fiecare an, la 12 noiembrie şi a fost înfiinţată în 2009, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Scopul principal al marcării acestei zile este de a conştientiza gravitatea acestei boli, mai ales la copiii cu vârsta sub 5 ani, precum şi impactul ei asupra societăţii.

Pneumonia este una dintre principalele cauze ale deceselor la copiii sub cinci ani, în ciuda faptului că este uşor de prevenit şi de tratat. Persoanele care trăiesc în comunităţile sărace prezintă cel mai mare risc de a face pneumonie, conform https://stoppneumonia.org.

Medicii atrag atenţia că boala poate fi fatală, aşa cum s-a întâmplat în Bistriţa-Năsăud, unde trei oameni au murit după ce au contractat boala, pe fondul altor afecţiuni.

La nivel global, pneumonia şi diareea au cauzat împreună aproape unul din patru decese care au avut loc la copiii sub cinci ani, în 2016.

Potrivit OMS, vaccinurile pneumococice conjugate sunt aprobate pentru imunizare în vederea prevenirii bolilor invazive, a pneumoniei la sugari şi copii, de la 6 săptămâni de viaţă până la 5 ani. Peste 99% din decesele provocate de pneumonie sunt înregistrate în ţările în curs de dezvoltare, unde accesul la serviciile medicale şi tratamente nu este posibil pentru mulţi copii.

OMS şi UNICEF au elaborat o strategie în Planul Integrat de acţiune globală pentru prevenirea şi controlul pneumoniei şi diareei (GAPPD).

În România, în anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă, la categoria de vârstă 0-5 ani, au fost provocate de această boală. În țara noastră, în fiecare an, mor în jur de 900 de copii din cauza pneumoniei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Lecția nr. 1 la școală: Cum să fii om?

Lecția nr. 1 la școală: Cum să fii om?
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 9 septembrie 2019, 09:30 / actualizat: 10 septembrie 2019, 11:15

Prima zi de școală este un moment foarte important, atât pentru părinți, cât mai ales pentru copiii acestora. Totuși, pentru copii, care fac tranziția de la gradiniță (unde accentul se pune mai mult pe distracție) la școală (unde apar reguli noi, neștiute până atunci de unii elevi), acest moment unic în viața lor poate fi copleșitor și stresant.

Unii copii sunt foarte încântați de ideea de colegi noi, litere, cifre, dar în același timp, alți copii devin speriați de perspectiva temelor sau a noilor colegi.

Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, conceptul de școală s-a modificat odată cu timpul, iar adevărata schimbare s-a petrecut după Revoluția Industrială, când oamenii erau pregătiți să fie “unelte” (să deprindă automatisme), și mai puțin să gândească liber, să aibă idei revoluționare.

Această nouă paradigmă se păstrează și în ziua de azi, când elevul este copleșit de numărul foarte mare de informații încă din prima zi de școală, iar acest lucru îi poate schimba brutal percepția despre lume și viață.

“Școlile din România ar trebui să promoveze sisteme de valori pro-sociale și să construiască adevărate caractere, dar din păcate, în sistemul actual de învățământ încă mai funcționează educația punitivă, în care elevul este pedepsit pentru ceea ce nu știe, nu valorificat pentru ceea ce știe. Din nefericire, unii profesori încă mai punctează – și o fac mult prea ușor – un scurt moment de neatenție sau de necunoaștere, și etichetează acel moment ca fiind nivelul general de cunoaștere al elevului. Atât în școală, cât și în viață, oamenii au momente mai bune sau mai rele, sunt mai încrezători sau mai emoționați, mai fericiți sau mai triști, iar societatea sau profesorii ar trebui să recompenseze mai des momentele bune, deoarece în cazul educației vorbim de continuitate. Consider că prima și cea mai importantă lecție, pe care trebuie să o învețe un elev, este lecția omeniei: încurajați să fie respectuoși, iubitori, empatici, să aibă o gândire critică, să nu se teamă să își exprime liber gândurile și sentimentele, iar pe acest fundament sănătos să se construiască educația lui cognitivă”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Să venim cu drag la școală!

Uniunea Europeană a lansat sloganul “Să venim cu drag la școală”, încercând să încurajeze sistemele educaționale europene să adopte un stil prietenos de educație, în schimbul unuia înfricoșător și traumatizant pentru elevi.

“Un elev încurajat, lăudat, apreciat – chiar dacă are și părți negative – va veni cu drag la școala și va dori să își schimbe comportamentele negative. El se va simți apreciat, iubit, respectat, iar acest lucru se numește motivație. Elevii au nevoie să se simtă în largul lor la școală, să nu le fie frică să pună întrebări dacă nu știu și să răspundă liber, fără teama de a fi certați sau pedepsiți de profesori dacă nu au răspuns corect”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Târgul de Sfânta Maria la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”

Publicat de Camelia Teodosiu, 7 septembrie 2019, 17:49 / actualizat: 9 septembrie 2019, 10:21

Atmosferă de sărbătoare, spectacole pentru copii, meşteri populari, ateliere de creaţie…, dar mai ales multă bucurie citită pe feţele celor prezenţi la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”. Şi aici, acest sfărşit de săptămână, 7-8 septembrie a fost dedicat sărbătorii Naşterii Maicii Domnului,  denumită popular și Sântă Maria Mică, sărbătoare ce marchează sfârșitul verii și începutul toamnei.

“Târgul de Sfânta Maria” te trimite în atmosfera sărbătorilor de altădată din satul românesc. Renumiți meșteri populari, colecționari și artiști plastici, au venit cu cele mai frumoase creații ale lor, iar în cadrul atelierelor, cu participare gratuită, copii au putut picta sau realiza obiecte din lut sau podoabe populare și păpuşi lipoveneşti.

Opera comică pentru copii i-a invitat pe cei mici, dar şi pe cei mari – părinţi şi bunici într-o călătorie prin cele mai renumite capitale europene – „Nino în vacanţă”.

Concertul „Oraşul cântă!”, cu participarea Corului de copii Cantus Mundi și Simfonia Mundi, în parteneriat cu renumitul Cor Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” are loc la Scena Dumitra şi se înscrie în seria manifestărilor organizate cu prilejul Festivalului Internaţional George Enescu.

Dacă nu mai aveţi timp să ajungeţi, vă aşteptăm la următoarele evenimente pe care le puteţi găsi pe site-ul Muzeului din inima Capitalei – http://muzeul-satului.ro/evenimente/.

Aici, fiecare vizitator găseşte cel puţin un motiv de bucurie şi pleacă convins că merită să revină.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Foarte multe adolescente din România devin mame!

Publicat de Andra Radu, 30 iulie 2019, 09:43

Un studiu realizat de Institutul Național de Statistică, citat de Organizația ”Salvați Copiii”, arată că, la nivel național, numărul nașterilor la mamele minore a scăzut ușor. Situația rămâne îngrijorătoare însă în privința nașterilor la mame adolescente.

Astfel, dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, aproape 13 mii sunt la prima naștere.

Silvia Burcea, coordonator program Sănătatea mamei și copilului din cadrul ”Salvați Copiii”, atrage atenția că nașterile la vârste fragede sunt riscante și pentru mamă și pentru copil.

”Adolescentele care nasc au probleme de sănătate, în mare parte. Potrivit medicilor, ele suferă de anemie, hipertensiune, depresie, hemoragie, iar copiii se confruntă cu mortalitate infantilă, prematuritate, malformații la naștere, întârzieri de creștere. Aceste lucruri apar deoarece corpurile adolescentelor nu sunt pregătite pentru naștere”, a declarat Silvia Burcea, de la ”Salvați Copiii”.

Pe lângă nașteri la vârste fragede, se înregistrează și un număr mare de bebeluși abandonați în maternități, dar și multe cazuri de mortalitate infantilă.

Printre cauze se numără sărăcia, lipsa de educație și familiile dezorganizate din care provin tinerele mame.

Cele mai multe cazuri de nașteri la adolescente se înregistrează în zona Moldovei și în sudul țării.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Proiect original pentru copiii nevăzători din România!

Publicat de Andra Radu, 26 iulie 2019, 09:20

De astăzi până pe 2 august, 30 de copii cu deficiențe de vedere și 30 de piloți de biciclete tandem pedalează, împreună, la baza sportivă a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Este vorba despre o tabără de paraciclism, Tandem BikeFland, care începe la Izvorani.

Cursurile de pregătire vor fi susținute de șase instructori sportivi. Se vor desfășura zilnic doua antrenamente pe bicicletele tandem, un antrenament pe pista de atletism și unul la bazinul de înot.

Coordonatorul Tandem BikeFland este Florin Georgescu, primul român nevăzator care a pedalat, în tandem cu un prieten, de la Arad la Londra, în anul 2012.

Tandem BikeFland a apărut la ideea lui Florin Georgescu care a sesizat oportunitățile reduse de practicare a activităților sportive de către tinerii cu deficiente de vedere. Astfel că, în 2018 a organizat prima tabără de paraciclism, unde foarte mulți copii nevăzători au practicat ciclismul în tandem, făcând echipa cu tineri sportivi.

Anul acesta, la finalul proiectului BikeFland 2, toate bicicletele pe care copiii le vor folosi, vor ajunge la aceleași școli din România. Bicicletele tandem și echipamentele sportive necesare desfășurării programului au fost achiziționate cu ajutorul fondurilor primite de la finanțator.

Pentru mai multe detalii despre proiect puteți accesa pagina de Facebook a proiectului, Tandem Arena sau pe site-ul www.instaredebine.ro.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Copiii petrec, zilnic, cel puţin 6 ore online

Copiii petrec, zilnic, cel puţin 6 ore online
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 4 iulie 2019, 11:01

Mai mult de un sfert dintre copiii din România petrec peste 6 ore online într-o zi de şcoală, iar procentul creşte la 48,3% dacă sunt într-o zi de final de săptămână sau de vacanţă, potrivit unui studiu privind utilizarea internetului de către copii realizat de „Salvaţi Copiii”.

Sondajul de opinie online a fost realizat în perioada aprilie – septembrie 2018, la nivel naţional, pe un eşantion reprezentativ de 1.156 de copii din ţara noastră cu vârsta între 12 şi 17 ani inclusiv.

Prezenţa sporită în mediul online atrage şi expunerea la riscuri, 54% dintre copii afirmând că au fost deranjaţi sau supăraţi de către alte persoane pe internet; 61% dintre respondenţi spun că s-au simţit inconfortabil ca urmare a ceva văzut pe internet, semnificativ mai multe fete şi elevi de liceu.

Studiul relevă că vârsta medie la care copiii încep să petreacă timp online este de 9 ani, cu valori cuprinse între 7,4 ani în cazul copiilor de 12 ani şi 9,7 în cazul celor de 17 ani. Vârsta la care copiii încep să acceseze internetul se află pe un trend descrescător.

Copiii care au răspuns la chestionar navighează pe internet folosind mai multe tipuri de dispozitive, însă majoritatea acestora afirmă că accesează internetul de pe smartphone. 99,3% dintre copii declară că au un profil pe o reţea socială.

40% dintre copii spun că se întâmplă foarte des sau destul de des să navigheze fără un scop anume, 31% că au petrecut mai puţin timp cu familia sau făcând lucruri pentru şcoală pentru a utiliza internetul şi 28% că au încercat fără succes să petreacă mai puţin timp online. Aproape 13% dintre copii afirmă că s-a întâmplat cu o frecvenţă ridicată să nu mănânce sau să nu doarmă pentru a fi online şi 23% că nu s-au simţit în largul lor când nu au putut sta pe internet.

43% dintre copii au spus că postează online informaţii personale, precum fotografii, adresa la care locuiesc, locurile unde merg.

Mediul online reprezintă principala sursă de informare a copiilor respondenţi, urmată de discuţiile cu grupul de egali şi cele cu părinţii sau profesorii. 47,6% dintre copii declară că verifică uneori, rar sau deloc valoarea de adevăr a informaţiilor citite online.

Potrivit studiului, 43% dintre respondenţi afirmă că au văzut sau au primit mesaje cu conţinut sexual în mediul virtual.

73% dintre respondenţi spun că folosesc internetul la şcoală. Întrebaţi despre contextul în care utilizează internetul în mediul şcolar, mai puţin de jumătate spun că îl folosesc la clasă împreună cu profesorul sau în cazul orelor de informatică. 87,4% dintre copii afirmă că petrec timp online în pauze, iar 40% că o fac, pe ascuns, în timpul orelor de curs.

39,9% dintre copii spun că nu sunt încurajaţi de profesori să folosească internetul decât ocazional sau deloc.

63,5% dintre respondenţi menţionează că se joacă online, semnificativ mai mulţi băieţi şi elevi de gimnaziu.

Dincolo de avantajele oferite de mediul virtual, sunt însă riscurile la care se expun minorii.

Cei care trebuie să intervină pentru supravegherea activităţii pe internet a celor mici sunt părinţii, atrag atenţia poliţiştii.

Poliţiştii recomandă crearea unui cont de utilizator pentru copil separat de cel al părintelui, astfel încât minorul să nu poată instala pe computer niciun soft fără parola părintelui care are calitatea de administrator.

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj atrage atenţia asupra importanţei raportării către autorităţi a oricărui abuz.

Oamenii legii încurajează anunţarea imediată de către copii a unor situaţii în care cineva din mediul online le creează o stare de disconfort, îi provoacă spre a face ceva, le prezintă diverse materiale cu caracter sexual obscen ori le provoacă o teamă.

Nu în ultimul rând, trebuie evitată transmiterea prin intermediul internetului a datelor de identitate proprii, a persoanelor apropiate ori a fotografiilor personale.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Lansare „Apele Unite ale României”

Lansare „Apele Unite ale României”

Publicat de Andra Radu, 19 aprilie 2019, 12:14

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, cu sprijinul Kaufland România, a inaugurat, pe 18 aprilie, la Orșova, campania națională Apele Unite ale României, prin lansarea la apă a trei canotci construite de copiii din Eșelnița și Turnu Severin, în cursul unor ateliere de educație alternativă.

Copiii din Orșova îi vor susține și vor afla trucuri despre meșteșugul construcției de bărci, pregătindu-se astfel pentru luna iunie, când își vor construi și ei propria canotcă.

“Mi-aș dori ca un număr cât mai mare de copii să fie interesați de sporturile nautice, dar îmi dau seama că primii pași sunt familiarizarea cu bucuria pe care ți-o dă alunecatul pe apă, cu ideea de a vâsli, cu formele frumoase ale unei ambarcațiuni și încrederea pe care ți-o dă o barcă bine făcută. Pentru că, de fapt, când te încumeți să vâslești, îți încredințezi viața acestei prietene de nădejde, barca. Iar atunci când ai și contribuit la construcția ei, ești cu atât mai entuziast să ieși pe apă și să o probezi.”, a declarat Ivan Patzaichin, prezent la eveniment.

„Unul dintre pilonii strategici de responsabilitate socială ai Kaufland România este protecția mediului, indiferent că vorbim de proiecte de educație ecologică, campanii de sensibilizare pentru subiecte de protecție a naturii sau acțiuni concrete de ecologizare. Campania Apele Unite ale României reunește toate aceste componente, așa că suntem bucuroși să ne alăturăm domnului Ivan Patzaichin, un recunoscut luptător pentru protejarea naturii în România.”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

O echipă de copii de la Școala Gimnazială Eșelnița și două echipe formate de Cercetașii din Turnu Severin s-au transformat, timp de trei săptămâni, în marangozi (constructori tradiționali de bărci din lemn), dezvoltând-și abilități noi și punând în practică cunoștințe dobândite în școală.

Ei au modelat lemnul, au aflat care sunt regulile de bază ale fotografiei, au aplicat noțiuni de geometrie, fizică, economie și ecologie, exersându-și, totodată, gândirea critică și spiritul civic activ. Meșter le-a fost Viorel Gheorghe, coordonatorul programului de învățare prin metode alternative numit Atelierul Mobil.

Atelierul Mobil se alătură anul acesta, sub forma unor ateliere de o zi, seriei de concursuri de vâslit organizate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în diverse orașe din țară, Descoperă Rowmania.

Descoperă Rowmania ajunge anul acesta la cea de-a opta ediție. Atelierul și concursurile vor fi însoțite de acțiuni de ecologizare a zonei de desfășurare a evenimentelor.

Campania Apele Unite ale României (A.U.R.) propune activități de educație non-formală, ecologizare și sport în aer liber în speranța angrenării comunităților într-un exercițiu de descoperire, prețuire și protejare a apelor ce le traversează, de valorizare a peisajului urban riveran. Un râu sănătos și iubit de locuitori poate contribui la consolidarea profilului identitar al localității.

Campania națională va fi încununată prin realizarea unei colecții de inițiative care pun în valoare apele României, stârnind astfel o emulație la nivelul comunităților locale prin care se poate conștientiza valorosul potențial hidrografic românesc.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Tabără pentru copii, la Sulina

Tabără pentru copii, la Sulina

Publicat de Andra Radu, 16 aprilie 2019, 12:53

De când programul ”Școala altfel” se practică în România, profesorii încearcă să găsească metode distractive pentru a-i face pe copii și adolescenți să învețe despre țara în care trăiesc. Fie că vorbim despre cultură artistică (muzică, pictură, sculptură, dans etc.), fie despre istorie și geografie.

Cum fiecare școală poate să își aleagă când va avea loc ”Școala altfel”, nu este de mirare că excursiile și taberele pot avea loc chiar de 1 mai.

Una dintre aceste tabere este cea de la Sulina ce se va deschide chiar pe 1 mai. Organizatorii se așteaptă să sosească chiar în prima săptămână, prin programul „Şcoala altfel”, două grupe de elevi din Piatra Neamţ.

În vacanţa de vară, peste 3.000 de tineri vor fi găzduiţi în Centrele de agrement de la Sulina şi Babadag.

Despre acesta din urmă, Liviu Urlich, şeful Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Tulcea ne-a declarat:

”Tabăra se află într-o zonă pitorească, cu o priveliște foarte frumoasă, un fel de Sinaia Dobrogei. Ea a fost mulți ani de zile scoasă din circuit, dar în urmă cu 2 ani de zile am reușit să o reabilităm, să obâinem toate avizele de funcționare. Așteptăm și aici în jur de 200 de copii. ei vin, în special pentru a vizita cetatea Enisala. Îi așteaptă excursii în pădurea Babadag, jocuri în grădina pe care o avem acolo și excursii la lacul Razim și cetatea Enisala.”

În tabăra de la Sulina, o zi cu pensiune completă costă 80 de lei, iar la Babadag costul este de 35 de lei pe zi, fără mâncare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Caravana ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” vine cu schimbări în educație

Foto: Sursa foto: Cristina Ion

Publicat de Andra Radu, 11 aprilie 2019, 13:09 / actualizat: 11 aprilie 2019, 14:22

Programul educațional, ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine”, reunește părinții, dascălii și specialiști în educație. Scopul acestui program este de a găsi soluții la câteva dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă copiii/adolescenții, părinții acestora și profesorii.

Printre aceste probleme se numără:

  • importanța identificării potențialului copiilor/adolescenților și valorizării acestuia;
  • instrumentele și tehnicile pe care profesorii le pot folosi pentru a susține și ajuta evoluția elevilor în funcție de vocația fiecărui copil;
  • identificarea timpurie a potențialului, dar și a nevoilor și intereselor individuale și unice ale fiecărui copil în parte;

Cei care au venit cu această ideea au fost oragnizațiile Yourway Life & Career Counseling, Eurolingva Examinations Centre și AVE (Asociația pentru Valorizarea Educației). Aceștia au sesizat starea sistemului educațional, aflat într-o continuă schimbare și adaptare, și au simțit nevoie de a implementa un astfel de proiect.

Yourway Life & Career Counseling nu este la primul proiect de acest tip, așa cum a declarat Mihaela Feodorof, Managing Partner Yourway Life & Career Counseling:

”Am demarat, acum 9 ani, un proiect pilot pentru profesorii dintr-o școală de stat. Scopul nostru a fost de a oferi acestor profesori un program de dezvoltare personală în acord cu obiectivele profesionale. Am venit cu această metodă în dorința de a armoniza relația profesor-elev, încercând astfel să asigurăm performanța profesională a cadrelor didactice și reușita elevilor. Replicarea acestui pilot a condus la ideea de a împărtăși tuturor adulților implicați în formarea copiilor (profesori, părinți, antrenori, mentori) din cunoștințele și experiența de 10 ani în dezvoltarea minorilor”

Deva și Târgu Mureș au fost primele orașe care s-au bucurat de prezența caravanei ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine”.

Discuția în cadtul acestor două avenimente s-a axat pe problemele cu care se confruntă copiii, diferențele de personalitate ale acestora, pe baza cărora fiecare trebuie abordat într-o manieră diferită. De asemenea, accentul a căzut pe importanța identificării potențialului copiilor, despre instrumentele și tehnicile pe care profesorii le pot folosi pentru a susține și ajuta evoluția elevilor, în funcție de vocația fiecărui copil, și despre identificarea timpurie a potențialului.

Au fost prezentate echipamente interactive care pot fi folosite la predarea la clasă, la lucrul cu copiii, pot fi utilizate fără griji, fără probleme, sunt echipamente pe viață.

”Acest remider despre ce înseamnă o relație funcțională cu elevul, este un moment de reflecție și răgaz în a se repoziționa în relația cu copilul la clasă. Profesorii s-au gândit mai degrabă la ei, cum ar putea să se așeze mai facil, mai repede, în relație cu fiecare copil, ținând cont că am pus în lumină diferențele de personalitate. S-au gândit cumva că ei ar putea să facă lucrurile și altfel sau și mai bine, și nu neapărat copilul. Cred că noi toți greșim, uitând că am fost, la rândul nostru, copii. Ar trebui, deci, o mai bună comunicare și empatizare în relația cu interlocutorul”, a spus Mihaela Feodorof.

Proiectul ”Copiii și adolescenții de azi, liderii de mâine” va ajunge și în Ploiești, Sibiu, Oradea, Arad, Zalau, Cluj, Bistrița, Pitești, Craiova, Tg. Jiu, Buzău, Galați, Bacău, Suceava, Iași.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Stop cazurilor de abuz de tip bullying!

Stop cazurilor de abuz de tip bullying!
Foto: Sursa foto: www.publicdomainpictures.net

Publicat de Andra Radu, 4 aprilie 2019, 12:40

Școala este acest micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie dar, din păcate, vorbim și despre teamă, rușine, respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor.

Sursa foto: www.commons.wikimedia.org

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Acest comportament nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.

Asociația Telefonul Copilului a înregistrat în anul 2018 o creștere de 42,62% a numărului de cazuri de abuz de tip bullying raportate, cu 2.212 mai multe sesizări comparativ cu anul 2017. Formele abuzului de tip bullying sesizate au fost: jigniri, sarcasm, loviri, îmbrânciri, denigrare sau insulte.

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic și are trei caracteristici:

  • Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
  • Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
  • Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Care sunt cauzele bullying-ului?

Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bully-ing, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat.

De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat.

Sursa foto: www.flickr.com

Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.

Victimele abuzului și violenței au fost în proporție de 51.86% băieți și 48.14% fete.

  • 62,48% dintre copiii supuși abuzului au provenit din familii nucleare;
  • 35,51% din familii monoparentale, familii extinse și familii adoptatoare;
  • 2,01% din centrul de plasament.

70,1% dintre copiii care au solicitat consiliere psihologică au fost pre-adolescenți și adolescenți, iar nevoile de consiliere indicate au fost:

  • 29,47% probleme sentimentale sau legate de aspectul fizic, identitate, temeri sau probleme legate de relaționare;
  • 27,91% îmbunatățirea relației cu părinții;
  • 22,14% nevoia de comunicare cu ceilalți (părinți, alți copii, rude) pe aspecte de interes conform vârstei;
  • 20,48% probleme comportamentale (consum de alcool, stupefiante sau tutun, discriminare privind probleme medicale, auto-mutilare, gânduri/tentative suicidare).

Sursa foto: www.shaw.af.mil

Cele mai multe beneficii în ceea ce privește eliminarea bullying-ului le-ar aduce schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se realizează însă printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:

  • Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
  • Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei de Consiliere și Orientare.
  • Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună practică.
  • Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg.
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Începe a doua etapă de înscriere în învăţământul primar

Foto: Sursa foto: www.pixabay.com

Publicat de Andra Radu, 2 aprilie 2019, 13:12

A doua etapă de înscriere în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2019 – 2020, începe astăzi şi se încheie pe 8 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

În săptămâna 12 – 19 aprilie, inspectoratele şcolare vor centraliza şi soluţiona cererile  părinţilor, tutorilor legal instituiţi sau reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi în unitățile de învăţământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al minorului.

În prima etapă au fost depuse la nivel naţional 150.084 de cereri.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

„Făuritorii de zâmbete”, proiect pentru tinerii bolnavi de diabet

Publicat de Dan Boanţă, 19 februarie 2019, 12:53

Ideea acestui proiect a pornit simplu, de la o tabara pentru copii cu diabet.

“ Am avut deschidere din partea cadrelor medicale si a parinţilor care au fost receptive şi au lasat copii sa vina putând astfel  sa realizăm acest proiect” a declarat pentru newsbihor.ro, Georgeta Szabo, initiatoare aproiectului “Fauritorii de zambete”.

Proiectul  “Făuritorii de zâmbete”, unul impresionant pentru copiii bolnavi de diabet din Bihor, îşi doreşte, aşa cum o spune şi numele, să aducă zâmbete pe chipurile copiilor dar şi integrarea acestora în activități recreative specifice.

Pentru copiii cu diabet, cu vârste între 8 -12 ani, Asociația „Love Bihor” anunță derularea unui program pe durata a 6 întâlniri. Întâlnirile vor avea loc între orele 11:00 – 17:00 după următorul program: 09 Martie 2019, 30 Martie 2019, 30 Aprilie 2019, 18 Mai 2019 şi 1 Iunie 2019.

Activităţile cuprind ateliere de dezvoltare personală, lucru manual, dans, muzică, jocuri de de societate, vânătoare de comori, tir cu arcul, călărie, excursii. Pe toată durata activităţilor se asigură masa de prânz şi gustarea sub îndrumarea unui cadru medical specializat care va fi prezent pe toată durata activităţilor alături de voluntarii instruiţi ai asociaţiei.

Mai exact, este vorba despre trei activități: jocuri de cunoaștere, atelier de creat măști pentru carnaval și o lecție demonstrativă de kangoo-gym. În proiect s-au înscris 26 de copii, iar până în luna iunie vor mai avea loc încă cinci întâlniri care vor cuprinde alte tipuri de activități.

Aceste evenimente sunt organizate de asociația Love Bihor, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret.

Întrebata care sunt nevoile acestor copii, Georgeta Szabo, iniţiatoarea proiectului a declarat:

“ Nevoile acestor copii nu diferă foarte mult de novoile oricarui alt copil de vârsta lor, atâta  tot ca trebuie să fim atenţi ca ei să aibă o alimentaţie adecvată şi să fie permanent sub supraveghere medicală”

Copii diagnosticaţi cu diabet sunt foarte maturi şi de aceea ei constientizează foarte bine ce li se întamplă, stiu să reacţioneze şi îşi asumă o responsabilitate. Iniţiatorii proiectului îşi doresc ca pe viitor să-şi îndrepte atenţia şi către copii cu dizabilităţi, în special, dar şi pentru copii care provin din familii nevoiaşe.

“ Pentru copii cu dizabilităţi, de cinci ani, mergem la Spitalul de Recuperare Băile 1 mai, unde le oferim activităţi recreative, odată pe serie, asta constă într-un spectacol de magie sau de teatru, urmat de o serie de ateliere creative”,a spus Georgeta Szabo la Digi24.

Pentru copii din familiile nevoiase, organizatorii s-au gandit deja sa organizeze pentru al cincilea an, tabere. Anul trecut 50 de copii cu posibilitati material precare au ajuns in aceste tabere organizate de “Făuritorii de Zâmbete”.

Parintii care doresc să-şi înscrie copiii în aceste activităţi pot suna la număru de telefon 0757. 932. 187, pot trimite un e-mail la adresa lovebihor@gmail.com sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/LoveBihor/.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

EMERGING EUROPE: România ia în vizor copiii țării pentru a-și finanța deficitul bugetar

Publicat de Camelia Teodosiu, 7 ianuarie 2019, 16:08 / actualizat: 11 ianuarie 2019, 14:32

Disperat după lichidități, guvernul român a pus ochii pe copiii țări în calitate de nouă sursă de finanțare. Începând de la 1 ianuarie, tuturor copiilor români cu vârstă sub 18 ani li s-a oferit un cont de economii la trezoreria statului, guvernul promițând o dobândă anuală de 3%, plus o primă de 600 de lei pentru copiii (sau părinții lor) care depun mai mult de 1.200 de lei pe an.

Există însă și o șmecherie.

Cu foarte puține excepții (în principal privind plata unor tratamente medicale), nu poate fi retras nici un leu până când copilul nu împlinește 18 ani. Nici prima anuală de 600 de lei nu va fi plătită decât atunci când copilul va împlini 18 ani.

„În cazul copiilor născuți anul acesta, nici ei și nici părinții lor nu vor vedea vreun ban timp de 18 ani”, a declarat economistul Cristian Păun. „Banii vor fi blocați vreme îndelungată, bani care ar putea fi investiți altundeva, în ceva care oferă o rată de profit mult mai mare.”

Dl Păun și-a exprimat totodată îngrijorarea cu privire la modul în care a fost introdusă schema.

„E iritant că statul a deschis aceste conturi fără a întreba pe nimeni”, a continuat el. „Am devenit, peste noapte, deținători de conturi la trezorerie fără a fi întrebați dacă dorim acest lucru. E ceva periculos într-o economie de piață, unde investițiile personale ar trebui să fie un lucru de care se ocupă sectorul privat.”

„Cu inflația la 4,7%, [ministrul finanțelor] Eugen Teodorovici efectiv le garantează părinților că vor retrage mai puțini bani decât au depus. Este o schemă piramidală pe o perioadă de 18 ani”, a declarat Vlad Alexandrescu, senator al partidului de opoziție Uniunea Salvați România (USR). „Ce bancă îi va oferi acum lui Teodorovici un împrumut la 3% pe cinci ani, ca să nu mai vorbim de 18 ani? E ca și cum el ar fi spus «hai să nu mai luăm bani de la bănci – ele sunt rele – hai mai bine să-i luăm de la copii.» La urma urmei, copiii poate vor plânge un pic, dar până când vor ajunge la vârsta votului le va fi trecut.”

Ministerul român al Finanțelor a raportat săptămâna trecută că se așteaptă ca deficitul țării să atingă aproape 5% în 2019, cu mult peste limita de 3% a UE. Penuria de fonduri depășește 20 de miliarde de lei (4,3 miliarde euro), făcând inevitabile noi împrumuturi.

Romania looks to the country’s children to finance budget deficit

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Distracție de Zilele Bucureștiului

Distracție de Zilele Bucureștiului

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 septembrie 2018, 16:23

Cu ocazia ”Zilelor Bucurestiului”, vor avea loc doua evenimente dedicate tinerilor si copiilor din Capitală: Kids City, un festival al celor mici, dar și un eveniment pentru tinerii și studenții din Capitală.

Evenimentul dedicat tinerilor va avea loc în perioada 15-16 septembrie, în Parcul Circului din Capitală, fiind organizat prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București.

Pe parcursul celor doua zile, în intervalul 14:00-22:30, se vor desfășura o serie de activități artistice, de divertisment și spectacole neconvenționale, precum: laser show, acrobatic show, roboți Transformers, numere de magie, chameleon wall, păpuși gigant, statui levitație, picioroange cu led etc.

Totodată, începând cu ora 20:00, tinerii bucureșteni sunt invitați la concertele celor mai în vogă artiști români care vor concerta în aer liber, Corina & Connect-R (15 septembrie) și DeepCentral & Alina Eremia (16 septembrie).

Tot in acest week-end, 14-16 septembrie, Primăria Municipiului București, prin Proedus, organizează, în Parcul Cișmigiu, cea de-a IV a ediție a evenimentului Kids City. Ca în fiecare an, timp de 3 zile, cei mici vor sărbători Zilele Bucureștiului într-un decor fascinant, unde veselia și buna dispoziție nu vor lipsi.

În cadrul evenimentului, vor avea loc spectacolele, atelierele tradiționale românești, decorurile inedite, jocurile, face painting-ul, împletiturile și multe alte activități interactive care vor aduce diversitate, atât în rândul copiilor, cât și în rândul părințiilor sau al bunicilor.

De asemenea, în zona Foișor, vor avea loc spectacole de muzică și dans, pe scena urcând artiști consacrați precum: Gașca Zurli, Magicianul Robert Tudor, Amna, Nicole Cherry sau Lidia Buble.

Program eveniment:

Perioada 14 – 16 septembrie 2018

Intervalul orar:

14.09.2018 – 18:00 – 21:30
15.09.2018 – 10:30 – 21:30
16.09.208 – 10:30 – 21:30

Artiști: 
Vineri: 20:45 – Amna
Sâmbătă: 20:00 – Magicianul Robert Tudor; 20:45 – Nicole Cherry
Duminică: 12:00 – Magicianul Robert Tudor; 18:00 – Gasca Zurli; 20:45 – Lidia Buble

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Un număr-record de alocații germane pentru copii ajung în străinătate

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 august 2018, 13:26 / actualizat: 15 august 2018, 12:48

Germania a înregistrat o creștere accentuată – 10% de la finalul lui 2017 – a numărului de copii din afara țării care primesc alocații de la statul german. „În iunie 2018 au fost plătite alocații pentru copii pentru 268.336 de copii care trăiesc în afara Germaniei”, a declarat pentru agenția DPA un purtător de cuvânt al ministerului german de finanțe. Au beneficiat în special de ele mai mulți copii polonezi, cehi și români ai căror părinți muncesc în Germania.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Desenăm, cântăm și ne distrăm de Ziua Copilului în centrul orașului Sinaia

Publicat de Camelia Teodosiu, 31 mai 2018, 16:45 / actualizat: 5 iunie 2018, 11:17

UNCER – Uniunea Creatorilor de Emisiuni Radiofonice, în parteneriat cu Primăria Sinaia și Centrul Cultural „Carmen Sylva” îi invită pe cei mici, dar și pe cei mari, la Ziua Copilului.

Anul acesta, la Sinaia, vom sărbători 1 Iunie direct în stradă.

Desenăm, cântăm și ne distrăm de Ziua Copilului în centrul orașului Sinaia!

„Toți copiii sunt invitați, alături de părinți și bunici, să petreacă o zi în aer liber pe B-dul Carol I, unde circulația mașinilor va fi restricționată între orele 10.00 – 16.00”, ne spune dl. Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia.

Desenăm pe asfalt, jucăm badminton sau ne dăm cu rolele și bicicletele printre jaloane. Cei îndemânatici pot participa la atelierele de creație.

Primăria orașului Sinaia va oferi celor mici tichete pentru distracție: tiroliană, plimbare cu trenulețul, carusel și bungee jumping, dar și vată pe băț și acadele.

De asemenea, cei mici vor avea parte de face painting și vor putea participa la jocuri interactive: mers pe minipicioroange, twister, ștafetă muzicală și multe altele alături de actorii Teatrului Ancuța și UNCER care vor completa distracția cu două spectacole de teatru.

Pentru prima data, în Sinaia, vom sărbători Ziua Copilului, de la rondul din fața străzii Aosta, până în parcul Dimitrie Ghica, care se va transforma în Parcul Bucuriei, inspirat de lumea magică a poveștilor.

Începând cu ora 12:30, vom da startul distracției cu un recital muzical al Dariei Ștefan, urmat de jocuri, dansuri, surprize și multă voie bună, alături de personajele preferate din universul poveștilor. La ora 15:30, in aceeași locație, piesa de teatru interactivă „O poveste cu supereroi” îi va încânta pe spectatori cu lumea minunată a basmului românesc.

Între 12:30 si 16:00, în foișorul din Parcul Dimitrie Ghica, Zâna cea bună va lectura aventurile nemaipomenite și pline de învățături din lumea scriitoarei Sidonia Drăgușanu, iar cei mai ascultători copii vor avea șansa să fie premiați.

Așadar, avem tot ce iți dorești pentru ca distracția, veselia și bucuria să fie la cote maxime de Ziua Internațională a Copilului la Sinaia.

Un eveniment organizat de Primăria oraşului Sinaia:

Evenimentul este susţinut CEC Bank şi a Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România.

Partener media: Radio România

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Șase grafice care arată cum e să fii părinte azi în Europa

Publicat de Camelia Teodosiu, 7 mai 2018, 09:06 / actualizat: 7 mai 2018, 10:38

  1. Câţi copii se nasc per femeie?

În ciuda unei ușoare scăderi a ratei natalității, în 2016 Franța a ieșit iar pe primul loc în materie de număr mediu de nașteri per femeie, cu 1,92. Nu este vreo surpriză, pentru o țară cu un set de politici pro-natalitate, inclusiv scutiri de impozite și bilete reduse pe căile ferate pentru familii mari, pe lângă foarte respectatele subvenții pentru programele de îngrijire a copiilor.

Cu 1,34 nașteri per femeie, Italia și Spania au în comun cea mai mică rată a fertilității, ele numărându-se și printre țările lovite cel mai grav de criza economică. Grecia, țara cel mai greu lovită, are 1,38 nașteri per femeie.

  1. Care a e vârsta medie a noilor mame?

În 2016 cea mai mică vârstă medie a noilor mame s-a înregistrat în Bulgaria, cu 26, urmată îndeaproape de România cu 26,4 și Letonia cu 26,8. Cea mai înaintată vârstă s-a înregistrat în Italia, 31.

  1. Ce procentaj de bebeluși se nasc din părinți necăsătoriți?

În mai multe țări peste 50% dintre copii se nasc din părinți necăsătoriți. Franța e în frunte, cu 59,7%. În Grecia marea majoritate a părinților sunt căsătoriți: doar 9,4% dintre copii se nasc în afara căsătoriilor.

În ultimii 30 de ani procentul a crescut cel mai drastic în țările tradițional catolice, cum sunt Italia, Spania și Irlanda. Situația e corelată cu un declin considerabil al căsătoriilor în întreaga Europă. Deceniul acesta rata din Italia a fost cea mai scăzută înregistrată de la primul război mondial.

  1. Procentul primelor nașteri ale mamelor adolescente

România are cea mai ridicată rată de prime nașteri la adolescente. 14,2% dintre primii copii sunt născuți de mame adolescente. Rata cea mai scăzută s-a înregistrat în Slovenia, de numai 1,6%.

  1. Cât concediu plătit își pot lua noii părinți ori gravidele?

Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, este nemăritată, însărcinată și urmează să intre în concediu de maternitate. Ea se va întoarce totuși la muncă în numai câteva săptămâni, bazându-se pe partenerul ei, Clarke Gayford, că va sta acasă cu copilul. Pare o diviziune modernă a muncii, dar părinții de aici, din Europa, ar putea face cu ușurință același lucru?

Tații nu-și adjudecă automat partea leului în materie de concediu parental plătit imediat înainte sau după naștere în nici o țară europeană, deși Suedia conduce în privința parității sexelor, permițând părinților să-și ajusteze cum vor partea lor din concediul total acordat amândurora.

Bulgaria oferă cel mai generos concediu plătit părinților noi sau în devenire, femeile având dreptul la 58,6 săptămâni, iar bărbații la 2,1 săptămâni, o nimica toată comparativ cu primele. Părinții noi sau în devenire primesc cel mai mic concediu plătit în Portugalia, un total de 11 săptămâni împărțit în mod aproape egal între bărbați și femei.

  1. Sunt noii părinți îndreptățiți la prime?

Noii părinți din Luxembourg primesc subvenții foarte generoase. În Finlanda resursele se concentrează însă pe aspecte esențiale. Începând din 1938, toți părinții finlandezi primesc o cutie de carton cu haine de bebeluș și alte obiecte elementare. Iar în caz că situația o cere, bebelușul poate chiar să doarmă în respectiva cutie de carton.

[Sursele datelor statistice sunt Eurostat (1-4) și OCDE (5,6) – n.trad.]

Articol de Emily Commander

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Radio Constanța: Paul Cojocaru, fondator al terapiei 3C pentru copiii cu autism

Publicat de Camelia Teodosiu, 30 noiembrie 2017, 14:18

În această săptămână, la ”România de nota 10” îl cunoaștem pe Paul Cojocaru din Constanța,  cel care a inițiat o terapie specială, prin mișcare, pentru recuperarea copiilor cu autism.

Paul Cojocaru este antrenor de arte marțiale (Qwan Ki Do) și a dezvoltat , de-a lungul ultimilor ani, această modalitate de terapie , la orele de sport, învățând odată cu cei mici. Interesant este faptul că metoda sa are rezultate foarte bune în plan psihomotoriu dar ea nu substituie logopedia sau terapia comportamentală care vizeaza alte deprinderi de abilitati practice specifice.  Numele său, de ”terapie 3C”  vine de la ”conștientizare”, ”coordonare” și  ”concentrare”, cele trei coordonate ale metodei sale de recuperare care a trecut de mult granițele României. Foarte mulți specialiști în terapia autismului din străinătate au auzit de metoda lui Paul Cojocaru și l-au invitat să o prezinte la numeroase conferințe în acest domeniu.Recent, Paul Cojocaru s-a întors din Canada, de la Vancouver, acolo unde aparticipă de mai mulți ani la Festivalul Internațional de Autism.

În prezent, Paul Cojocaru lucrează cu copiii cu autism din Constanța dar și din alte orașe din țară și străinătate și este alături de familiile lor. Se bucură de fiecare progres pe care-l fac și speră să formeze cât mai mulți specialiști care să aplice această terapie. Terapia 3C pentru copiii cu autism este o metodă inovativă care pornește de la ideea  optimistă că în fiecare copil autist există în stare latentă potențialul unui copil normal. Și această terapie tocmai acest lucru încearcă: să descopere potențialul lor și să îi facă să capete mai multă încredere în ei. Cu alte cuvinte, obiectiul terapiei 3C este acela ca un copil autist să devină cât mai mult independent din punct de vedere psihomotric astfel încât să nu mai fie asistat permanent. Terapia 3C construiește la copilul autist comportamente adaptative bazate pe abilități psihomotrice de bază. Copilul va învăța să meargă corect, să alerge, să manipuleze obiecte, să meargă în echilibru pe o bârnă, să schimbe voluntar direcția mersului. Va conștientiza utilitatea mișcărilor învățate și valoarea lor practică. Va conștientiza contextul în care se află și prezența celor din jur. Va învăța ce înseamnă disciplina, va învăța că anumite comportamente nu sunt permise.

Paul Cojocaru susține în întreaga țară nu doar ore de recuperare pentru copiii cu autism dar și cursuri de specializare pentru toți cei care vor să se inițieze într-o astfel de terapie .

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Un milion de copii mor anual de pneumonie

Publicat de adinaiftime, 3 noiembrie 2017, 11:00

Aproape un milion de copii mor în fiecare an de pneumonie, deşi boala poate fi tratată cu antibiotice care costă mai puţin de jumătate de dolar.

Organizaţia umanitară „Salvaţi Copiii” a descris pneumonia drept „ucigaşul uitat al copilăriei” şi a afirmat că boala este responsabilă de moartea mai multor copii sub vârsta de cinci ani decât orice altă afecţiune.

Marea majoritate a deceselor se înregistrează la vârste de sub doi ani, în multe dintre cazuri copiii având sistemul imunitar atât de slăbit de malnutriţie că nu pot lupta cu boala.

„Salvaţi Copiii” face apel pentru ca summitul liderilor mondiali să se ocupe de problema pneumoniei.

De asemenea a cerut vaccinuri mai ieftine, acces sporit la medicamente şi oxigen şi ca cei peste 160 de milioane de copii din lume să fie imunizaţi împotriva bolii.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

1,5 milioane de copii vor primi lunar un borcan cu miere românească

Publicat de adinaiftime, 16 septembrie 2017, 21:00

Peste 1,5 milioane de copii vor primi lunar, începând din acest an, un borcan cu miere polifloră din producţie românească, fondurile alocate pentru derularea acestui program, aproape 17 milioane de lei, fiind prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii, a declarat, vineri, la Târgul Naţional al Mierii, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu.

‘Până acum am avut o Lege, 509/2006 (privind acordarea de miere de albine în şcoli şi grădiniţe n.r), pentru distribuirea mierii în şcoală, dar care nu a funcţionat. Anul acesta însă vrem să o punem în aplicare, dar sub o altă formă. Vrem ca 1,5 milioane de copii din şcoli şi grădiniţe să primească lunar un borcan de miere polifloră românească, de 350 de grame, începând cu acest an. Acum este introdusă legea în Parlament şi sperăm să treacă rapid, pentru că avem tot sprijinul. Noi ţintim, pe de o parte, să stimulăm vânzările, pentru că vorbim de aproape 10% din producţia naţională de miere în acest program, iar pe de altă parte să obişnuim copiii cu mierea polifloră de calitate provenită din stupinele româneşti. E păcat să nu ajungă la copii o miere de calitate, pentru că sunt pe piaţă sunt tot felul produse de acest gen, ambalate frumos, dar nu şi de foarte bună calitate’, a precizat Botănoiu.

Acesta susţine că suma alocată în acest an pentru derularea acestui program este de 16,8 milioane de lei şi este prevăzută în bugetul MADR, iar dacă nu va fi consumată se va distribui în anul următor.

‘Avem suma prevăzută în buget, aproximativ 16,8 milioane de lei, iar dacă nu va fi consumată se va distribui în anul următor. După ce apare Legea urmează normele de aplicare, unde invităm organizaţiile profesionale din sector şi ANSVSA să ne asigurăm că nu aducem miere din alte locuri ambalată frumos. Borcanul va avea un capac colorat, roşu, ca să se evidenţieze de ceea ce este în comerţ pe care va scrie că este sprijin din partea Guvernului României. Am dorit să derulăm programul în aşa fel încât să poată fi consumată mierea acasă şi nu la şcoală, zilnic, în acele căpăcele.Vrem să putem obişnui copii cu produse sănătoase, pentru că aţi văzut în reclame că se spune mereu că nu sunt bune făinea, uleiul, sarea, zahărul, dar din păcate nu venim cu alternative, deşi la zahăr avem mierea’, a adăugat Botănoiu.

Totodată, reprezentantul MADR a precizat că nu a uitat de solicitarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA) privind susţinerea suplimentară a sectorului, dar încă nu s-a luat nicio decizie, deoarece se fac analize pe buget.

‘Nu am luat această decizie, încă analizăm asupra bugetului ca să vedem ce putem face. Nu vrem să lansăm zvonuri şi programe care nu sunt bazate financiar. Am două chestiuni la care ţin foarte multe mult, în primul rând la reperele naţionale: crucea, oaia şi mierea (…) iar cel de-al doilea este legat de faptul că în copilărie am crescut cu stupi, aveam 200 de stupi de care trebuia se avem grijă şi să producem şi asta nu se uită. Încercăm să fim cât mai aproape de apicultorii din Romania, deşi nu au fost momente favorabile care să le aducă satisfacţie deplină. Apicultorul este intelectualul sectorului şi trebuie să-l tratăm cu un ajutor mai consistent’, a adăugat oficialul MADR.

Aproximativ 120 de apicultori din toată ţara îşi etalează produsele la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizat în perioada 15 – 17 septembrie 2017, pe Platforma Apicolă Băneasa.

‘Avem 120 de expozanţi înscrişi la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, care vor veni cu produse din toate colţurile ţării. Deşi au fost mult mai multe solicitări de participare, din păcate nu mai avem spaţiu. Apicultorii vor să vină la acest eveniment cunoscut şi aşteptat de bucureşteni în fiecare primăvară şi toamnă, pentru că vor să îşi promoveze mierea şi produsele apicole. Bineînţeles, ca în fiecare an, nu vor lipsi nici furnizorii de utilaje şi echipamente specifice’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine. (Agerpres/FOTO arhiva mamici pe garbo)