Proiecte ale Forțelor Navale Române pentru protejarea biodiversității mediului marin
Publicat de Gabriel Stan, 17 august 2021, 14:04
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forţele Navale Române au lansat în această săptămână două proiecte de responsabilitate socială care au ca obiectiv protejarea biodiversității mediului marin și responsabilizarea viitoarelor generații de marinari militari, pentru combaterea schimbărilor climatice și a încălzirii apei oceanului planetar.
Primul dintre proiecte presupune implicarea Marinei Militare Române în programul mondial al ONU denumit „Decada oceanului planetar”, care se desfășoară până în anul 2030 sub patronajul UNESCO.
Concret, este vorba despre un marş în jurul lumii al Navei școală ‘Mircea’, planificat a avea loc peste doi ani, pe timpul căruia echipajul și cadeții de la bordul velierului vor încerca să aducă în atenția opiniei publice, printre altele, efectele negative ale încălzirii apelor mărilor și oceanelor – am aflat de la ofițerul de relații publice al Statului Major al Forțelor Navale, colonelul Corneliu Pavel:
Corneliu Pavel: Vizează nu numai protejarea oceanului planetar și combaterea efectelor de încălzire globală a acestuia, ci și dezvoltarea segmentului de cercetare științifică în domeniul științelor marine și dezvoltarea învățământului din acest domeniu.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Un alt proiect al Forțelor Navale Române este intitulat „Lumea de sub navă” și se desfășoară în cooperare cu filiala Constanța a Comitetului Național pentru Drepturile Copilului.
Proiectul se adresează în special elevilor și studenților din instituțiile militare de învățământ de marină și cuprinde activități de protejare a biodiversității mediului marin în vederea responsabilizării tinerelor generații de marinari militari pentru transmiterea unui mediu curat generațiilor următoare.