Sărbătoarea de Advent în Comunitatea Germană din Constanța
Publicat de adinaiftime, 10 decembrie 2017, 08:30
Forumul Democrat al Germanilor din Constanța a marcat sâmbătă, 9 decembrie, începutul perioadei care precede Nașterea Domnului, cu o tradiție ale cărei rădăcini se află în secolul al XIX-lea, în Germania, Adventul.
În fiecare dintre cele patru duminici de dinaintea Crăciunului în comunitatea germană se țin slujbe speciale, iar în fiecare casă este confecționată coronița din ramuri de brad, în care sunt prinse, pe rând patru lumânări, câte una în fiecare Duminică, până la 25 decembrie.
Am regăsit spiritul Crăciunului, care înseamnă conviețuire, prietenie, comunicare, în mijlocul comunității germane din Constanța. ”Ne bucuram că au venit mulți copii, de această dată”, ne-a declarat președinta Comunității Germane de la Constanța, Anne Marie Czernach.
Există o legendă care spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Crăciunul și când apare Moșul.
În calendarul german de Advent veți întâlni întodeauna o poveste legată de iarnă și de Crăciun, cu tot farmecul ce învăluie sărbătorile.
Primul calendar, așa cum îl știm astăzi a fost confecționat în 1851, iar primul tipărit a apărut în 1902, în Hamburg. Gerharg Lang a tipărit la München, în 1908, un calendar de Advent cu imagini și mesaje biblice, care a devenit rapid foarte popular.
Înainte de a fi o alergătură după cadouri, în Advent, fiecare zi ar trebui să ne îmbogățească sufletește, să ne bucure și să ne introducă treptat în atmosfera Crăciunului.