Ascultă Radio România Regional Live

cosmonaut

50 de ani de la primul zbor al IAR-93 Vultur

50 de ani de la primul zbor al IAR-93 Vultur

Publicat de Gabriel Stan, 4 noiembrie 2024, 11:55

Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”, Statul Major al Forțelor Aeriene, Camera de Comerț și Industria României, Academia Oamenilor de Știință din România, Muzeul Național al Aviației Române și Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii au organizat joi, 31 octombrie, evenimentul aniversar „50 de ani de la primul zbor al IAR-93 Vultur”.

Aparatul a fost o premieră memorabilă în România, fiind primul avion de luptă cu reacție proiectat, realizat la nivel de prototip, fabricat la nivel de serie și introdus în dotarea aviației militare române.

Dumitru Prunariu, general-locotenent în retragere, cosmonaut: Fac parte din generația de ingineri de aviație care au prins din plin dezvoltarea acestei industrii în România.

Suntem mulți aici, care suntem absolvenți ai anilor ’76-’77-78 și care am lucrat nemijlocit în industrie. „93 Vultur” a deschis practic un nou capitol în industria aeronatică română.

Prin construirea acestui avion și ulterior IAR-99, România a dovedit că are toate capacitățile pentru a proiecta și a construi un aparat de zbor complex, performant.

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:19

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Navele din compunerea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră s-au aflat timp de 3...

A doua escală în Constanța a grupării navale MCM BS TG
Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 16:11

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a organizat, miercuri și joi, la Palatul Cercului Militar Național din Capitală,...

Conferința internațională „Gândirea militară românească” – ediția a VI-a
Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:58

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Senatul a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziționarea de către...

Senatul a adoptat în calitate de for decizional, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35
România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:53

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii

Adrian Gîtman (realizator rubrică): România și Marea Britanie au, începând de miercuri, un acord de cooperare în domeniul apărării, care va...

România a semnat acordul de cooperare în domeniul apărării cu Regatul Unit al Marii Britanii
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:45

Ziua Statului Major al Apărării

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Statul Major al Apărării a împlinit pe 12 noiembrie 165 de ani de la înființare. Cu acest prilej, drapelul...

Ziua Statului Major al Apărării
Actualitatea militara luni, 18 noiembrie 2024, 15:36

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:59

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat

Gabriel Hanganu: Să fiu alături de ceilalți militari răniți Invictus m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să-mi schimb viața. Mi-am dat...

Gabriel Hanganu: Am trecut cu transportorul amfibiu blindat peste un dispozitiv improvizat
Actualitatea militara luni, 11 noiembrie 2024, 14:51

Misiuni internaționale

Eduard Nicola (realizator rubrică): Prima staționare o facem în Polonia, unde militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană  „Iron...

Misiuni internaționale

Dumitru Dorin Prunariu: Cu gândul și inima inima printre stele, după 40 de ani

Dumitru Dorin Prunariu: Cu gândul și inima inima printre stele, după 40 de ani

Publicat de Camelia Teodosiu, 14 mai 2021, 12:49 / actualizat: 27 mai 2021, 13:07

Se împlinesc 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în perioada 14-22 mai 1981, primul zbor în spaţiul cosmic al unui român. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei cosmice sovietice Soiuz 40 şi al complexului orbital de cercetare ştiinţifică Soiuz-Saliut 6. Alături de colegul său de echipaj, cosmonautul Leonid Popov, a efectuat o serie de cercetări ştiinţifice, tehnologice, biomedicale, astrofizice şi psihologice.

În anul 2011, Academia Română l-a ales pe Dumitru-Dorin Prunariu membru de onoare, drept recunoaştere a extraordinarei sale performanţe ştiinţifice.

În mai 2016, cu prilejul sărbătoririi a 35 de ani de la performanța sa, la Academia Română, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu declara:

„Eram perfect conştient că mă aflu în faţa unui eveniment istoric, atât pentru România, cât şi pentru mine personal. Pregătirea a fost complexă, cu multe situaţii dificile pe care a trebuit să le depăşesc. Cu toate acestea, cele mai mari emoţii le-am avut cu o zi înainte de lansare. Ai emoţii gândindu-te cum ar urma să decurgă un eveniment major, istoric, pe care urmează să-l trăieşti în premieră. Emoţii, nu pentru că aveam îndoieli în ceea ce priveşte pregătirea mea, ştiam că sunt foarte bine pregătit – cunoşteam foarte bine nava, ştiam teoretic ce mă aşteaptă în cosmos, documentaţia de bord o cunoşteam la perfecţie, parcursesem sute de ore la simulator, dar nu trecusem niciodată live prin toate aceste evenimente.“

Invitat în Biblioteca de Bucurii, Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic este de profesie inginer aeronautic fiind reprezentat al României în diferite structuri – președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), vice-președinte al Comitetului de Relații Internationale al Agenției Spatiale Europene (ESA),  președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE).

Articol integral și podcast pe: http://www.romaniadenota10.ro/category/biblioteca-de-bucurii/ 

Autor: Camelia Teodosiu

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc