Crăciunul și Anul Nou
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 decembrie 2016, 05:00
Naşterea lui Iisus este mare sărbătoare ! Este început şi ca orice început concentrează toate valenţele benefice ale gestului care deschide lumea dându-i bucurie şi speranţă.
În Oltenia e zi de petrecere. Se duc finii la naşi. E şi o vorbă: uşa naşului se deschide cu capul, că mâinile îi sunt ocupate cu ploconul. Ploconul nu-i o paporniţă cu ceva răsfirat prin ea.
Fina face şapte pâini, câte zile are săptămâna, ca să fie naşii bucuroşi în fiecare zi şi din bucuria lor să dea şi finilor. Orătăniile trebuie să fie tăiate, să nu mai muncească naşa la jumulit, doar la prăjit şi tăvălit prin usturoi.
Câte un însemn al porcului nu trebuie să lipsească: vreo trei „trandafiri” (cârnaţi) destul de lungi, să se obosească naşul „împletindu-i pe culme”, o coastă de porc şi, zic oltenii, „o ţâr’ de muşchete”, pecie- pecie, bună în tigaie şi cu pâine pe plită.
Cât ar fi darul de mare, buna cuviinţă îl face pe fin să-i zică naşului: „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”. Iar naşul îi aşteaptă pe fini cu masa plină de bunătăţi, cu voie bună şi cu daruri pentru finii mari şi mici. În fapt darul de Crăciun e „dat şi primit”. „Dai şi primeşti”, ca să fie bucuria deplină.
Este bine să se aprindă butucul lui Crăciun. Este un simbol pentru lumină, soarele fiind la solstiţiul de iarnă. Şi bine e şi focul să fie întreţinut, aruncând la răstimpuri surcele uscate, ca să se işte scântei. Ele vor simboliza bucuria şi belşugul pentru anul următor. Fetele de măritat intră-n griji, se mărită, nu se mărită şi când? Şi asta-i o întrebare. În prima zi de Crăciun adună surcele de prin curte şi le duc în casă. Le numără. Dacă sunt cu soţ, sigur pun de pirostrii, dacă nu, mai trece-un an sperând: n-aduce anul ce aduce ceasul. Se aud colindele şi de-acum vin la uşă şi mascaţii, prin Oltenia, mai rar, da’ tot ţi-apare în prag vreo Brezaie, vreo Capră. Colindătorii se opresc dincolo de Prag, ca să aibă drumul dus-întors, să cinstească Pragul casei, pe gospodari şi-apoi, călătorului îi stă bine cu drumul!
În aşteptarea Anului Nou
Sfârşitul de An anunţă înnoirea timpului, iar în practica rituală încă reperabilă în satele din sudul ţării abundă gesturile însoţite de urări. Magia cuvântului este la rang de cinste.
În partea de nord a Olteniei, în Ţara Loviştei tema îngropării timpului vechi din care va renaşte cel nou este cunoscută sub numele de „îngroparea anului”. Şi azi bătrânii numesc
Revelionul „îngroparea anului”. Este momentul petrecerilor, al meselor îmbelşugate stropite cu generozitate cu vin şi ţuică. Este o petrecere dionisiacă, de unde şi expresia adresată peste an celui ce a băut. I se spune! „Ai îngropat Crăciunul”.
Se crede că spre Anul Nou se deschide cerul de trei ori, repede, una după alta şi iar se-nchide. Iar înăuntru se vede o lumină foarte mare şi Dumnezeu cu sfinţii uitându-se la
noi.
Dumnezeu îl vede numai pe cel ce este bun la suflet. Se pune o dorinţă: să fie sănătate, noroc şi rai.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin