Ascultă Radio România Regional Live

credit

Şase plusuri care vin după intrarea în zona euro

Publicat de Camelia Teodosiu, 27 decembrie 2017, 15:30

Nu există riscul unei inflaţii, Bulgaria a plătit asta încă din 1997

„Mai important este ca România să adere la zona euro decât la Spaţiul Schengen”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis.

Şi pentru Bulgaria aderarea la zona euro este prioritatea naţională numărul 1. De fapt, este obligatorie şi iată câteva argumente principale:

  1. Pentru a fi ireversibilă integrarea Bulgariei în UE.

În februarie 2018, se va vedea foarte clar că viitorul este în concordanţa dintre zona euro şi UE. Foarte curând se va vedea că cine nu este în zona euro, va gravita în jurul Consiliului European, îşi va pierde dreptul de vot – aceasta este perspectiva conform aşa-numitului document de reflecţie, dat publicităţii anul acesta şi foaia de parcurs a acestuia. Se aşteaptă ca în anul 2019 să fie făcut un pas decisiv în acest sens. Consiliul European se va ţine doar cu liderii puterii executive în statele din zona euro. Vor avea un ministru de finanţe propriu, un buget propriu şi acces la toate fondurile europene şi mijloace de apărare.

  1. Reducerea nivelului dobânzilor.

În prezent, băncile bulgare nu au acces la afluxul de bani dat de Banca Central Europeană, care, de fapt, subvenţionează toate băncile din zona euro. Evident, 3-4 ani este perioada minimă pentru a intra în mod real în zona euro. Până atunci, presupun, se va fi terminat era dobânzilor negative.

  1. Cheltuielile pentru circulaţia banilor vor scădea semnificativ.

În prezent, orice firmă bulgărească care trebuie să primească plăţi în euro are cheltuieli ca şi cum ar face o plată transfrontalieră. Când vom deveni parte din zona euro, aceste plăţi vor scădea şi se vor măsura în eurocenţi.

  1. Va fi lichidat păcatul Consiliului Monetar, care privează băncile din sistemul bancar al ţării de un organism deosebit de important – creditorul de ultimă instanţă.

Ca şi cum ar fi un organism uman cu splina scoasă. Din această cauză, toate băncile trebuie să menţină o lichiditate mai mare de 2-3 ori decât băncile din zona euro. În momentul în care aderăm la zona euro şi ieşim din Consiliul Monetar, poate şi trebuie să fie eliberată garanţia pe care o avem la Banca Naţională a Bulgariei pentru fiecare leva pe care banca l-a pus în circulaţie. O parte din această sumă poate fi folosită, de exemplu, pentru stingerea datoriei externe a Bulgariei.

  1. Agenţiile de rating vor creşte imediat rating-ul de credit al Bulgariei.

Acest lucru înseamnă acces la investiţii.

  1. Riscuri? Noi le-am plătit cu mult timp în urmă.

Eventuala majorarea a preţurilor, când trecem la euro? Am plătit asta în anul 1997, leva este deja conectată la euro şi deja nu mai are de unde să se ia acest imbold suplimentar la valul inflaţiei, care provine de la trecerea de la plata liberă la valuta străină.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Va fi menţinută valoarea maximă a creditului Prima Casă

Publicat de adinaiftime, 17 septembrie 2017, 18:51

Valoarea maximă a creditului Prima Casă de 60.000 de euro va fi menţinută în perioada următoare, iar pentru anul acesta nu se va face o majorare de plafon, a declarat Alexandru Petrescu, director general al Fondului de garantare pentru aceste credite.

Fondul de Garantare a epuizat în momentul de faţă aproximativ 90% din plafonul pentru Prima casă, cu o rată de aprobare a dosarelor de aproximativ 80% din dosare.

Programul Prima casă a fost lansat în 2009 pentru a stopa căderea pieţei imobiliare şi a creditării, intervenită ca urmare a crizei.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Guvernul se pregăteşte să lanseze din toamnă programul „Prima maşină”

Publicat de Stefania Grigore, 13 august 2014, 08:31

Persoanele eligibile potrivit noilor prevederi, statul ar urma să garanteze creditul pentru un automobil cumpărat de tinerii de până la 35 de ani, care nu au mai avut niciodată o maşină.

Perioada de creditare va fi de până la 7 ani. Avansul minim nu va depăşi 7% , iar preţul maxim al autovehiculelor se pare că va fi de 12.400 de euro cu TVA.
Se aşteaptă ca prin acest sistem să fie cumpărate 5 mii de autoturisme noi în acest an şi până la 20 de mii anul viitor.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Aproximativ 200 de sindicalişti de la Aeroportul Internaţional Cluj au protestat ieri în faţa Consiliului Judeţean

Publicat de Stefania Grigore, 18 iulie 2014, 16:00

Ei cer instituţiei să garanteze un credit de 50 de milioane de lei, necesar pentru accesarea unui împrumut din care să fie plătite lucrările la noua pistă de 2.100 de metri.
Sindicaliştii avertizează că fără aceşti bani nu pot fi achitate lucrările deja efectuate, iar aeroportul va  intra în insolvenţă.

Protestatarii reproşează conducerii Consiliului Judeţean o promisiune făcută la începutul acestui an, când s-a angajat să garanteze creditul care urmează să fie plătit de aeroport. Sindicaliştii afirmă că fără acest împrumut există riscul ca activitatea să fie perturbată şi se poate ajunge la situaţia când marile companii aeriene vor părăsi Clujul.

În replică, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, apreciază că temerile protestatarilor sunt neîntemeiate.
El a explicat că administraţia va onora angajamentele, dar numai după ce va exista certitudinea că lucrările care vor fi plătite nu intră sub incidenţa dosarului instrumentat de DNA.

Vakar Istvan spune că a avut deja discuţii cu creditorii, care au fost de acord cu amânarea plăţilor până când ancheta procurorilor va fi terminată.
Situaţia de la Aeroportul Internaţional din Cluj va fi discutată astăzi în şedinţa Comisiei de Dialog Social a Prefecturii, în prezenţa ministrului de resort, Aurelia Cristea.