Iubirea, una dintre cele mai profunde emoții!

Publicat de Andra Radu, 16 iunie 2022, 12:30 / actualizat: 16 iunie 2022, 13:40

Iubirea este una dintre cele mai profunde emoții cunoscute ființelor umane. Există multe feluri de iubire, dar mulți oameni caută exprimarea ei într-o relație romantică cu un partener compatibil. Pentru aceste persoane, relațiile romantice cuprind unul dintre cele mai semnificative aspecte ale vieții și sunt o sursă de împlinire profundă.

În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în timp ce nevoia de conexiune umană pare a fi înnăscută, capacitatea de a forma relații sănătoase și iubitoare este învățată.

Unele dovezi sugerează că această capacitate de a forma o relație stabilă începe să se formeze în copilărie, în primele experiențe ale unui copil cu un îngrijitor care satisface în mod fiabil nevoile copilului de hrană, îngrijire, căldură, protecție, stimulare și contact social.

„Astfel de relații nu țin neapărat de destin, dar sunt teoretizate pentru a stabili modele profund înrădăcinate de relaționare cu ceilalți. Sfârșitul unei relații este însă adesea o sursă de mare angoasă psihologică. Poate una dintre cele mai misterioase părți ale existenței umane, dragostea romantică are aproape toate efectele pozitive asupra oamenilor. Deși cei mai mulți dintre noi o experimentăm, cântăreții și poeții s-au chinuit să o pună în cuvinte, iar dacă suntem sinceri cu noi înșine, cei mai mulți dintre noi nu o putem explica. Psihologii, însă, au multe de spus pe această temă și le place să explice frumusețea creierului îndrăgostit”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

Creierul uman și iubirea

Mai mult, specialistul crede că prima parte a iubirii romantice, după cum mulți dintre noi știm, este atracția inițială. Știm cu toții că este un moment puternic când întâlnim pe cineva de care suntem atrași. Inimile ne bat cu putere, pielea noastră începe să se înroșească, devenim energici și entuziasmați de toate posibilitățile. În timp ce cei mai mulți dintre noi își pot aminti această experiență, puțini înțeleg ce se întâmplă cu adevărat în creierul uman.

„În acest moment, neurotransmițători specifici, sau mesageri chimici din creier, sunt eliberați. Aceste substanțe, oxitocina, fenetilamina și dopamina grăbesc creierul, provocând sentimentele pe care le asociem cu toții cu dragostea și atracția romantică. Se comportă foarte mult ca amfetamina, ceea ce ne dă dorința de a forma relații, de a ne apropia. Creierul nostru este pregătit să se îndrăgostească – să simțim beatitudinea și euforia romantismului, să nu bucurăm de plăcere, să relaționăm și să procreăm.

Neurochimicele care ne fac să ne simțim bine inundă creierul în fiecare etapă de poftă, atracție și atașament. În special, dopamina oferă sentimente naturale de extaz care pot crea un fel de dependență. Sentimentele mai profunde sunt asistate de oxitocină, „hormonul de iubire”, eliberat în timpul orgasmului. Este direct legată de relaționare și crește încrederea și loialitatea în atașamentele romantice”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Etapa ideală a romantismului

E adevărat că suntem orbiți de iubire. Idealizarea sănătoasă este normală și ne ajută să ne îndrăgostim. Ne admirăm iubitul/a, suntem dispuși să explorăm interesele partenerului nostru și să acceptăm idiosincraziile sale. Dragostea scoate în evidență și părți ale personalității noastre care erau latente. Ne-am putea simți mai masculini sau mai feminini, mai empatici, generoși, plini de speranță și mai dispuși să ne asumăm riscuri și să încercăm lucruri noi.

În acest fel, ne simțim mai vii, pentru că avem acces la alte aspecte ale personalității noastre obișnuite sau restrânse. În plus, la întâlnirile timpurii, suntem de obicei mai cinstiți decât pe parcurs atunci când investim în relație și ne temem că dacă spunem adevărul… ar putea precipita o despărțire.

„Deși, idealizarea sănătoasă nu ne orbește la semnele de avertizare serioase ale problemelor, dacă suntem deprimați sau avem o stimă de sine scăzută, avem mai multe șanse să idealizăm un potențial partener și să trecem cu vederea semnele de probleme, cum ar fi lipsa de încredere sau dependența, sau să acceptăm un comportament lipsit de respect sau abuziv.

Neurochimicele romantismului ne pot ridica starea de spirit depresivă și pot alimenta co-dependența și dependența de dragoste atunci când căutăm o relație pentru a pune capăt singurătății. Când ne lipsește un sistem de sprijin sau suntem nefericiți, s-ar putea să ne grăbim să intrăm într-o relație și să ne atașăm rapid înainte de a ne cunoaște cu adevărat partenerul. Aceasta este denumită și „dragoste de recuperare” sau „relație de tranziție” în urma unei despărțiri sau a divorțului. Este mult mai bine să vă recuperați după o despărțire – înainte să intrați într-o relație”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Etapa de „încercare” a iubirii romantice

După etapa ideală inițială, care începe de obicei după șase luni, intrăm în etapa de calvar pe măsură ce aflăm mai multe lucruri despre partenerul nostru care ne nemulțumesc. Descoperim obiceiuri și defecte care ne plac și atitudini pe care le credem a fi ignorante sau dezagreabile. De fapt, unele dintre aceleași trăsături care ne-au atras, acum ne enervează.

„Ne-a plăcut că partenerul nostru era cald și prietenos, dar acum ne simțim ignorați în anumite situații. Am admirat îndrăzneala și hotărârea, dar acum aflăm că partenerul este nepoliticos. Am fost captivați de expresiile sale neîngrădite de dragoste și de viitorul promis, dar descoperim că acesta nu este adevărul. În plus, pe măsură ce euforia dispare, începem să revenim la personalitatea noastră obișnuită, la fel și partenerul nostru. Nu ne simțim la fel de expansivi, iubitori și altruiști. La început, poate că am făcut tot posibilul să ne acceptăm partenerul, acum ne plângem că nevoile noastre nu sunt satisfăcute. Ne-am schimbat și nu ne simțim la fel de minunat, dar ne dorim să revină acele sentimente fericite”, este de părere psihologul Laura Maria Cojocaru.

În continuare se întâmplă două lucruri care pot deteriora relațiile:

În primul rând, acum că suntem atașați și ne temem să ne pierdem sau să ne supărăm partenerul, ne reținem sentimentele, dorințele și nevoile. Acest lucru ridică ziduri intimității, ingredientul secret care menține dragostea vie. În locul ei ne interiorizăm și naștem resentimente. Sentimentele noastre pot derivă în sarcasm sau agresivitate pasivă.
Pe măsură ce romantismul și idealizarea se estompează, a doua greșeală fatală este să ne plângem și să încercăm să ne transformăm partenerul în “idealul” la care am visat.

„Ne simțim înșelați și dezamăgiți că partenerul nostru se comportă acum diferit decât la începutul relației. El sau ea, de asemenea, revine la personalitatea lor obișnuită, care poate include mai puțin efort pentru a vă câștiga și pentru a vă satisface nevoile. Partenerul nostru se va simți controlat și plin de resentimente și se poate retrage.
În unele cazuri, am putea descoperi probleme grave – că partenerul nostru are o dependență, o boală mintală, este abuziv sau necinstit.

Acestea sunt probleme care necesită un angajament serios de schimbare și adesea ani de terapie pentru a fi depășite. Mulți co-dependenți, care se implică rapid din motivele expuse mai sus, își vor sacrifica propria fericire și vor continua o relație ani de zile încercând să-și schimbe, să ajute și să-și “repare partenerul”. Dinamica familială disfuncțională a copilăriei se repetă adesea în căsniciile și relațiile lor. Ei pot contribui inconștient la problemă, deoarece reacționează la un părinte abuziv sau obsedat de control. Schimbarea necesită vindecarea trecutului nostru și depășirea rușinii și a stimei de sine scăzute pentru a ne simți îndreptățit la iubire și apreciere.

Pași pe care îi putem face pentru a face dragostea să dureze. Vom atrage pe cineva care ne tratează așa cum ne așteptăm să fim tratați. Pe măsură ce ne prețuim mai mult, cei de care suntem atrași se vor schimba și, în mod natural, vom evita pe cineva care nu ne tratează bine sau nu ne satisface nevoile”, declară psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

De aceea este necesar să urmăm câteva reguli:

1. Să ne cunoaștem mai bine, pe noi, nevoile, dorințele și limitele noastre.
2. Să ne alocăm timp să cunoaștem persoana cu care ne întâlnim. Să aflăm cine este cu adevărat și cum să rezolvăm eventualele conflicte.
3. Să ne amintim că sexul eliberează oxitocină și crește legătura (deși poate apărea și fără ea).
4. Să fim sinceri de la început. Să nu ascundem cine suntem, inclusiv nevoile noastre. Fii clar și vorbește când nu-ți place ceva.
5. Să vorbim sincer despre ceea ce vrem și despre așteptările noastre într-o relație. Dacă cealaltă persoană nu vrea aceleași lucruri, este impetuos să încheiem relația. Acest lucru poate să nu fie ușor, dar relația oricum nu ar fi funcționat.
6. Cercetările arată că rezultatele relației sunt previzibile pe baza stimei de sine a partenerilor. Valoarea de sine este esențială pentru relații sănătoase. De asemenea, ne permite să primim dragoste și să respingem abuzurile.
7. Granițele și intimitatea sunt esențiale pentru relații. Este necesar să învățăm să fim asertivi pentru a ne exprima sentimentele, nevoile și dorințele și să stabilim limite.
8. Poate că cel mai bun mod de a menține dragostea vie este să facem tot ce putem pentru ca partenerul să știe că îl/o iubim. Distrați-vă și nu uitați niciodată că o relație este ceea ce facem noi din ea! Mai mult efort vă va duce aproape întotdeauna la o existență plină de pasiune și bucurie.

Mintea fără creier nu ar putea funcționa!

Publicat de Andra Radu, 8 februarie 2021, 16:29

Se întâmplă des să facem această confuzie între ce înseamnă mintea și ce înseamnă creierul. Funcțiile celor două, deși par să fie aceleași, sunt complet diferite.

Creierul este „computerul” care percepe și stochează toate informațiile primite de la receptorii noștri naturali – simțurile, iar mintea este cea responsabilă de interpretarea pe care o oferim lucrurilor pe care le vedem, auzim sau simțim pe parcursul vieții noastre

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), tot ceea ce vedem, auzim și simțim în jurul nostru se transmite codificat către creier, sub forma impulsurilor nervoase.

Acestea ajung la nivelul creierului, formează conexiuni neuronale care mai apoi se transformă în programe, sub forma reacțiilor și a credințelor noastre. Pentru a ajunge să devină reacții, comportamente sau credințe, este nevoie de cealaltă parte – mintea.

„Mintea este cea responsabilă de interpretarea pe care o oferim lucrurilor pe care le vedem, auzim sau simțim pe parcursul vieții noastre. Această interpretare este subiectivă și în procent foarte ridicat unică, aparținând doar lumii noastre interioare.

Orice asemănare în semnificația dată unui eveniment vine dintr-un fond comun de credințe și experiențe ale unui grup de oameni – un popor tinde să aibă același tip de gândire pentru că mediul, cultura, educație, religia au fost aceleași pentru toți.

Percepția noastră interioară asupra lumii (creierul) este interpretată de minte pornind de la identitatea noastră, modelele din copilărie, emoțiile noastre și orice altceva a contribuit la definirea persoanei care suntem astăzi”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Dacă nu am avea minte, creierul ar reacționa în cel mai primitiv mod posibil

Totodată, psihologul este de părere că, dacă mintea nu ar exista, creierul nostru ar reacționa instantaneu la orice stimul, în modul cel mai primitiv posibil. Am primi input din exterior pe care creierul l-ar folosi pentru a stabili între reacția de fugă, ori de atac, fiind ghidat de un singur principiu de bază – supraviețuirea.

„Mintea fără creier nu ar putea funcționa. Aceasta este rezultatul dezvoltării creierului nostru de-a lungul milioanelor de ani, și a început să se manifeste după apariția neocortexului. Neocortexul este partea mai „nouă” a creierului care este responsabilă pentru complexitatea și flexibilitatea comportamentului nostru, percepția senzorială, raționament și limbaj.

Așadar, putem spune că mintea este un semn al evoluției și totodată că este cea mai mare piedică a noastră. Mintea folosește toate experiențele noastre – tot ce am văzut, ce ni s-a zis, etc. – pentru a interpreta și a trage concluzii”, declară specialistul.

Mintea ne minte!

În situația în care am crescut într-un mediu nefavorabil, toxic, mintea noastră va fi „programată” să ne repete că nu suntem suficient de buni, de deștepți, de importanți pentru a trăi o viață fericită și împlinită. Astfel că, devine responsabilitatea noastră să facem diferența dintre concluziile valide și constructive ale minții și programele limitative instalate de-a lungul vieții noastre.

„O persoană extraordinară a zis odată „mintea ne minte” și este important să realizăm adevărul din asta. Mintea poate să facă raționamente extraordinare însă poate și să repete ce ni s-a zis de prea multe ori – că nu vom reuși niciodată, că nu merităm nimic bun, etc.

Așadar, provocarea pentru tine este să descoperi ce este real și ce este „minciună” din ceea ce îți spune mintea în șirul constant de gânduri, care îți captează atenția zi de zi și să alegi ce ești dispus/ă să crezi și ce nu din tot ceea ce îți spune”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Brânza, carnea de miel şi vinul roşu au efecte benefice asupra creierului!

Publicat de Andra Radu, 17 decembrie 2020, 19:03

Cercetătorii de la Universitatea din Iowa, SUA, au efectuat un studiu şi au constatat că dieta unei persoane influenţează în mod direct abilităţile sale mentale la bătrâneţe.

La studiu au participat aproape 1.800 de persoane cu vârste cuprinse între 46 şi 77 de ani. Rezultatele arată că alimente precum brânza, carnea de miel şi vinul roşu au efecte benefice asupra creierului.

Cu toate acestea, experţii observă că produsele respective trebuie consumate în cantităţi mici până la moderate.

La polul opus se află soia, care are un efect dăunător asupra funcţionării creierului la bătrâneţe. Potrivit cercetătorilor, utilizarea acesteia poate duce la dezvoltarea bolii Alzheimer, dar pentru rezultate mai precise şi detaliate, trebuie efectuate o serie de studii suplimentare.

AVC-ul, pe înțelesul tuturor

Publicat de adinaiftime, 6 decembrie 2017, 19:00

Un accident vascular cerebral apare atunci când un vas de sânge care furnizează sânge la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sangvin.

În câteva minute, celulele nervoase din acea zonă sunt afectate și ele pot muri în câteva ore. Ca rezultat, acea parte a corpului care este controlată de zona afectată a creierului nu mai poate funcționa adecvat.

Dacă apar simptome ale unui AVC este necesar un tratament de urgență, exact ca și în cazurile de infarct miocardic. În cazul în care tratamentul medical este început cât mai curând după apariția simptomelor, cu atât mai puține celule nervoase vor fi afectate permanent.

Invitatul Mihaelei Arion este medicul neurolog Radu Mihăilescu de la clinica de neurologie a spitalului Colentina.

Mai multe despre accidentul vascular cerebral, despre factorii de risc dar și despre semnele care ar trebui să ne atragă atenția, aflați în această seară la Întâlniri Capitale, pe 98,3 FM și online pe bucurestifm.ro