Tot personalul medical din sistemul sanitar va beneficia de creșterea salarială de la începutul lunii octombrie
Publicat de Mihaela Costache, 25 august 2015, 09:00
Ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că atât medicii, cât și personalul auxiliar, personalul TESA și contabilul de spital vor avea lefurile majorate cu 25 %.
Creșterea promisă este posibilă datorita economiilor care se vor face odată cu introducerea cardului de sănătate.
Documentul va fi obligatoriu începand cu 1 septembrie.
Vor beneficia de servicii medicale și cei care nu și-au primit încă actul, dar trebuie sa se prezinte cât mai curând la Casa de Asigurari de Sănătate pentru a-l ridica, a mai spus Bănicioiu.
El a mai anunțat de asemenea că o parte din banii economisiți, în urma actualizării prețurilor la medicamente, va merge pe noi molecule, iar bolnavii de hepatita C vor beneficia în această toamnă de tratamentul cu interferon.