Ascultă Radio România Regional Live

Cristian Preda

În centrul politicilor externe ale Uniunii Europene se află politica de dezvoltare

În centrul politicilor externe ale Uniunii Europene se află politica de dezvoltare

Publicat de Andrei Cretoiu, 8 iunie 2016, 10:30

Încă de la înființarea sa, UE a susținut dezvoltarea în regiunile partenere și  și-a extins treptat aria de interes inițială privind grupul statelor din Africa, Caraibe și Pacific și colaborează în prezent cu aproximativ 160 de țări din întreaga lume.

Ca reper, Uniunea Europeană este cel mai mare finanțator al dezvoltării din lume. Uniunea și statele sale membre asigură împreună peste jumătate din asistența oficială pentru dezvoltare de la nivel mondial. Obiectivul principal al politicii pentru dezvoltare a Uniunii este „reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei”. Obiectivele suplimentare se referă la apărarea drepturilor omului și a democrației, la promovarea egalității de gen și, mai recent, la abordarea provocărilor în materie de mediu și climă.

Acesta este planul ce definește politica de dezvoltare. De actualitate pe acest subiect sunt  dezbaterea și votul care s-au consumat în Parlamentul European în această săptămână, la Strasbourg. Mai exact este vorba  despre raportul privind coerența politicii de dezvoltare pe 2015, un document elaborat de eurodeputatatul Cristian Preda. El, este în fapt, și raportor permanent pentru coerența politicilor de dezvoltare.

Ei bine, în prezentarea documentului , europarlamentarul român  a scos în evidență ideea conștientizării rolului politicii de dezvoltare.

Cred că este important să subliniez că implementarea politicii de dezvoltare rămâne laborioasă, dar, totodată, trebuie să se țină cont de faptul că este  un exercițiu complex.  Nu am făcut apel la crearea de noi instrumente, acestea deja există, dar ceea ce trebuie să facem este să găsim modalitatea cea mai coerentă și eficientă de a ne folosi de aceste instrumente; și pentru a face acest lucru e nevoie  să ne asigurăm că implementarea obiectivelor este clară și discutată în profunzime. Este important ca cele precizate să fie puse pe o agendă pentru un summit european . Știu că poate trezesc zâmbete, dar țin să vă amintesc faptul că în urmă cu câțiva ani oamenii zâmbeau la ideea unui summit pe probleme de apărare. Ideea unui summit pe politică de dezvoltare ar  avea rolul să amplifice conștientizarea la cele mai înalte nivele și ar duce la apariția unor dezbateri instituționale și unor discuții la nivel național. Aceasta ar face posibilă oferirea de direcții precise în implementarea politicii de dezvoltare.

Într-o prezentare generală a politicii de dezvoltare realizată pe website-ul Parlamentului European, sunt enumerate nu mai puțin de zece instrumente de finanțare a acțiunii externe a Uniunii Europene și care sunt folosite în perioada 2014 – 2020. Cel mai consistent este Fondul European de Dezvoltare care înseamnă peste 29 de miliarde de euro, bani destinați grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific și teritoriile de peste mări ale Uniunii.

Totalitatea fondurilor și cheltuirea lor și politica Uniunii Europene de dezvoltare pot fi subordonate  așa numitei Agende 2030, adoptată la New York în septembrie 2015, și care stabilește noul cadru global de susținere a eradicării sărăciei și a realizării unei dezvoltări durabile până în 2030.

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 14:30

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor

24 februarie 2022. Încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, valuri de locuitori din ţara vecină au trecut graniţele României prin Vama...

Generaţia Z. Războiul din Ucraina: Voluntari în sprijinul refugiaţilor
Poluarea digitală
EuranetPlus vineri, 20 mai 2022, 12:00

Poluarea digitală

În lumea digitală, la fel ca în natură, există o cantitate imensă de deșeuri, de la e-mailuri inutile, fișiere și aplicații neutilizate,...

Poluarea digitală
Fast Fashion
EuranetPlus vineri, 13 mai 2022, 12:00

Fast Fashion

Înainte de pandemie, Comisia Europeană a identificat textilele drept „categoria de produse prioritare pentru economia ciculară”. Dacă în...

Fast Fashion
Generația Z
EuranetPlus joi, 12 mai 2022, 12:00

Generația Z

Pentru unii, Generația Z înseamnă copiii care s-au născut cu tableta în mână, pentru alții, ea este aerul nou din politică, iar pentru o...

Generația Z
EuranetPlus luni, 20 noiembrie 2017, 10:59

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni (II)
EuranetPlus vineri, 17 noiembrie 2017, 11:20

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri

Cu ocazia Forumului pentru aer curat, organizat de Comisia Europeană, între 16-17 noiembrie, la Paris, Agenția Europeană de Mediu va lansa un...

„Forumul pentru aer curat” aduce noi măsuri
EuranetPlus joi, 16 noiembrie 2017, 08:05

Uniunea Europeană pentru cetăţeni

Oricare cetățean al unui stat membru este considerat în mod automat a fi un cetățean al Uniunii Europene. Cetățenii europeni au dreptul la:...

Uniunea Europeană pentru cetăţeni
EuranetPlus miercuri, 15 noiembrie 2017, 13:11

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România

În momentul în care Grecia intra în furtuna perfectă, rezultat al „negocierii” din 2015 care se bazate pe iluzii de tipul (creditorii...

„Hemoragie” nestăvilită de companii şi capitaluri dinspre Grecia spre Bulgaria şi România