„Ion Luca Caragiale – 170 de ani de la naștere“
Publicat de Camelia Teodosiu, 11 februarie 2022, 14:16
Vă invităm la o emisiune, dedicată marelui dramaturg Ion Luca Caragiale la 170 de ani de la naștere, realizată cu sprijinul Biroului de Presă al Academiei Române.
Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, a deschis joi, 3 februarie 2022, expoziția „Ion Luca Caragiale – 170 de ani de la naștere“, eveniment la care au participat personalități pe care le puteți asculta în această ediție a Biblioteci de Bucurii: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Eugen Simion, președintele Secției de literatură și filologie, criticul de artă Pavel Șușară, prof.univ. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.
Expoziția „Ion Luca Caragiale – 170 de ani de la naștere“, ce poate fi vizitată până pe 18 februarie 2022, reunește piese din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române și al Muzeului Național al Literaturii Române, pentru a reconstitui, într-o serie de repere esențiale, întregul parcurs al biografiei publice și artistice a lui Ion Luca Caragiale.
Articol integral și podcast pe: romaniadenota10.ro