Blue Air reia zborurile din 10 octombrie!
Publicat de Andra Radu, 9 septembrie 2022, 14:30
Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie. Compania a precizat că, pentru moment, nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale.
„În ultimele 48 de ore conducerea executivă, Consiliul de Administraţie şi acţionariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăţi au fost blocate de către aceştia, astfel încât Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.
În plus, toţi furnizorii de servicii esenţiale zborurilor au condiţionat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente. În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activităţii de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăţi de handling, furnizori de combustibil, autorităţi de control al traficului aerian, precum şi cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air. În urma acestora, Societatea îşi propune să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie 2022”, se arată în comunicatul companiei.