Noutate pentru bihoreni: Curse zilnice spre Biharkeresztes, în Ungaria
Publicat de Mihaela Costache, 1 septembrie 2015, 15:00
Bihorenii vor putea de sâmbătă să ajungă mai uşor în zona Biharkeresztes, din Ungaria. Compania de transport public anunţă că introduce din 5 septembrie curse zilnice de persoane. Măsura a fost luată pentru a oferi posibilitatea unui serviciu de transport celor peste 700 de bihoreni care şi-au cumpărat, în ultimii ani, locuinţe în zona Biharkeresztes. Vor fi câte trei curse în zilele lucrătoare şi câte şase, sâmbăta şi duminica. Preţul unui bilet va fi de 500 de forinţi sau şapte lei.