În luna decembrie, în Craiova, Teatrul Național Marin Sorescu întinde covorul de dans și, alături de Centrul Național al Dansului București (CNDB), prezintă o ministagiune de dans contemporan. Intitulată „Ministagiunea CNDB@TNC”, aceasta se va desfășura în perioada 13 – 17 decembrie. Patru producții și coproducții CNDB, și un atelier de dans contemporan, susținut de Andreea Novac, vor fi prezentate în cadrul evenimentului. Pe scena mare a Teatrului Național, vor evolua peste 20 de dansatori profesioniști și coregrafi români, vor avea loc spectacole de dans, instalație și muzică, schimburi de idei și expunerea unor noi forme de exprimare.
Balul Palatului, o provocare culturală pentru Tg. Mureș
Publicat de adinaiftime,
28 septembrie 2017, 10:30
În data de 7 noiembrie va avea loc, în premieră absolută, un eveniment cultural prin intermediul căruia comunitatea târgumureșeană va da un test al exclusivității.
Balul Palatului va transforma sala mare a Palatului Culturii într-un imens ring de dans, pe care vor evolua atât profesioniști cât și cei care doresc să se înscrie.
Reprezentanta organizatorilor, Cristina Manoilă, a declarat că până acum au fost rezervate mai mult de jumătate dintre cele circa 400 de locuri disponibile:
”Sala mare a Palatului Culturii va fi un uriaș ring pe care vor evolua, atât Filarmonica Tg. Mureș, dansatori profesioniști cât și publicul larg. Cea de-a treia parte a programului, cea mai amplă, este dedicată celor care își doresc să valseze așa cum se întâmplă la Viena, de exemplu. Este un eveniment, am putea să-i spunem exclusivist dar, având în vedere că pe lângă partea de program efectiv și interacțiunea pe care publicul o are cu dansatorii, cu orchestra, cu soprana și tenorul invitați, este și un foarte bun prilej de socializare.”
O parte din încasări vor fi folosite pentru achiziționarea unor piese muzeale, mai spun organizatorii, iar costul unui bilet se situează între 310 și 360 de lei.
Pentru cei ce doresc să participe se organizează și cursuri de dans.
În cadrul evenimentului a cărui gazdă va fi binecunoscutul Virgil Ianțu vor evolua soprana Irina Iordăchescu, tenorul Cătălin Vasiliu, Corul și Orchestra Filarmonicii din Tîrgu Mureș, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
Codul vestimentar este obligatoriu la Balul de la Palat – domnii vor purta frac sau smoching negru, pantaloni și pantofi negri, cămăși și/sau veste albe cu guler papillon, iar doamnele rochie de seară lungă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.