Ion Dolănescu a fost unul dintre cei mai iubiţi şi mai cunoscuţi cântăreţi de muzică populară din ultima jumătate de veac. Este o constatare ce nu poate fi pusă la îndoială, deoarece dovezile de apreciere din partea publicului abundă şi se întind pe o perioadă de aproape 5 decenii, de la momentul când Ion Dolănescu debuta, în 1966, ca solist al Ansamblului “Flacăra Prahovei” din Ploieşti, până când mii de oameni l-au condus pe ultimul drum, în martie 2009.
Vocea sa catifelată, modelată cu măiestrie pentru a interpreta cântece ce ajungeau direct la sufletul românilor, i-a deschis porţile succesului şi, încurajat la răsărit de carieră şi de inegalabila Maria Tănase, Ion Dolănescu a reuşit să farmece un public care i-a rămas fidel până la moarte.
Dintre cele peste 1000 de melodii pe care le-a cântat cu har şi patos, “M-am născut lângă Carpaţi” dăinuie parcă şi mai mult în memoria colectivă a acestei naţii.
Născută pe pitoreştile plaiuri vâlcene, Maria Ciobanu a impresionat întotdeauna prin timbrul său inconfundabil şi prin tehnica-i de interpretare desăvârşită. Talentul l-a moştenit de la părinţii săi.
Ion Diaconu, tatăl interpretei, era un instrumentist remarcabil, iar mama, Nicoliţa, avea o voce absolut încântătoare. Astfel că nu e de mirare că Maria Ciobanu s-a îndrăgostit de cântul popular încă din fragedă pruncie. Iar restul e istorie muzicală, „Ciocârlia muzicii populare româneşti” cucerind inimile iubitorilor de folclor autentic prin cele aproximativ 500 de melodii preluate într-un repertoriu construit pe parcursul a 6 decenii de prodigioasă activitate artistică. Dintre acestea, „Roată, roată” iese în mod deosebit în evidenţă şi rămâne, alături de „Lie ciocârlie”, melodia reprezentativă a Mariei Ciobanu.
„Roată, roată” se constituie într-un exemplu definitoriu cu privire la tehnica interpretativă măiastră a Mariei Ciobanu, o cântăreaţă care pune talent, suflet şi inimă în toate cântecele sale.
De-a lungul a şapte decenii de activitate, Gică Petrescu şi-a construit un repertoriu remarcabil prin diversitate şi complexitate. Născut pe 2 aprilie 1915, la Bucureşti, el a fost descoperit, pe când avea doar 15 ani, de Ion Vasilescu. Faimosul compozitor l-a dus pe tânărul cântăreţ în studiourile Radio România, acolo unde acesta a făcut înregistrări alături de reputatul pianist şi dirijor Iulian Ghindă. În afară de Ion Vasilescu, Gică Petrescu a colaborat şi cu mulţi alţi cunoscuţi compozitori români, inclusiv cu Vasile Vasilache, cel care i-a încredinţat spre interpretare o piesă care avea să-i sporească semnificativ notorietatea cântăreţului care îşi câştigase deja un public fidel încă din perioada interbelică.
Melodia “Du-mă acasă, măi tramvai!” a fost lansată de Gică Petrescu în anii ‘60, la Festivalul de la Mamaia, devenind imedat şlagăr. Spre sfârşitul aceluiaşi deceniu, artistul a înregistrat la Electrecord cântecul alături de altele care l-au făcut celebru – „Căsuţa noastră”, „Dă-i cu şpriţul pân’ la ziuă” sau „Uite-aşa aş vrea să mor” – melodii care se ascultă şi acum la mai toate petrecerile românilor. În aceeaşi perioadă, Gică Petrescu are cel mai important turneu din carieră, două luni în Franţa, având apariţii şi pe scena celebrei săli „Olympia” din Paris, acolo unde interpretează şi piesa “Du-mă acasă, măi tramvai!”.
Temistocle Popa a afirmat că „mitul Gică Petrescu se confundă cu bucuria muzicii”, iar marele actor Florin Piersic l-a numit pe cântăreţ “un Maurice Chevalier şi un Frank Sinatra al românilor”. Dovadă a valorii şi perenităţii, piesele sale au fost preluate de mulţi interpreţi de calibru. După ce Gică Petrescu s-a retras din viaţa artistică, melodia „Du-mă acasă, măi tramvai!” a fost înregistrată şi de Alexandru Arşinel, Mirabela Dauer şi Fuego, reconfirmându-se astfel că rămâne la fel de iubită ca în urmă cu jumătate de veac, când era lansată de cel pe care mulţi îl consideră cel mai mare interpret român de muzică de petrecere din toate timpurile.
În 2002, Gabriel Cotabiţă şi Mihai Pocorschi, cândva colegi în formaţia Holograf, se întâlnesc într-o emisiune TV şi le vine ideea înfiinţării unei trupe, pe care o vor boteza VH2 şi care-i va readuce în prim-planul muzicii româneşti, după o perioadă în care nu se mai făcuseră remarcaţi în mod deosebit. În vara acelui an apare primul lor album, „Greatest Hits”, iar, în 2004, VH2 lansează un nou material discografic, intitulat „Dacă n-ai iubi”.
Piesa care dă titlul albumului are un succes fulgerător, urcând vertiginos în topurile muzicale româneşti şi intrând în coloana sonoră a vieţii multora dintre noi. Mihai Pocorschi, compozitorul cântecului, era conştient de potenţialul uriaş al piesei „Dacă n-ai iubi” şi nu a fost luat prin surprindere de felul în care a fost primită aceasta de public şi de critica de specialitate.
Alături de primul succes ce a purtat semnătura VH2, „Trece vremea”, „Dacă n-ai iubi” rămâne cel mai mare hit al unui supergrup care a luat cu asalt piaţa muzicală românească în primul deceniu al noului mileniu. O piesă care emoţionează şi astăzi şi care transmite un mesaj puternic într-o manieră directă, simplă, fără a apela la artificii şi ornamente de prisos. Un cântec care, prin eleganţa compoziţiei şi prin limpezimea textului, ajunge direct la suflet şi rămâne în arhiva sentimentală a tuturor celor care l-au ascultat măcar o dată-n viaţă.
Născut la Plosca, în Teleorman, Liviu Vasilică și-a început activitatea artistică de solist vocal de muzică populară încă din perioada studenţiei. El a cucerit trofeu după trofeu la toate etapele locale şi naţionale ale Festivalurilor Artei Studenţeşti, în special datorită originalităţii repertoriului şi a stilului deosebit de interpretare. Primele înregistrări le-a făcut la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, iar debutul său în televiziune s-a produs în cadrul celebrei emisiuni a Marioarei Murărescu “Tezaur folcloric”, la postul public naţional.
Dintre cele peste 40 de melodii populare pe care Liviu Vasilică le-a cules din spaţiul etnofolcloric teleormănean, una iese în mod deosebit în evidenţă. “Hai, hai cu trăsioara” rămâne piesa de rezistenţă, cântecul reprezentativ al unui interpret care iubea muzica populară cu toată fiinţa sa şi care s-a impus în conştiinţa colectivă drept un adevărat rapsod al plaiurilor natale, admirat şi preţuit în toate colţurile ţării.
Apariţiile lui Liviu Vasilică sunt de neuitat nu doar datorită stilului său de interpretare inconfundabil, sensibil şi, în acelaşi timp, viguros, de haiduc, cum chiar artistul obişnuia să spună, ci şi prin prisma minunatelor costume populare pe care le etala când cânta ”Hai, hai cu trăsioara”.
Publicat de Cristina Ion,
26 octombrie 2017, 03:20
Doina Badea a impresionat o ţară întreagă prin eleganţa interpretărilor sale şi prin uşurinţa cu care mângâia note ce păreau intangibile muritorilor. Şi toate melodiile din repertoriul ei sunt dovada unui talent uriaş pe care l-am pierdut subit şi tragic, sub dărâmăturile lăsate în urmă de marele cutremur din 4 martie 1977.
“Ploaia şi noi” a reprezentat apogeul prea scurtei cariere a unei unei craiovence cu voce şi suflet de aur, piesa de referinţă a unei interprete binecuvântate cu har şi carismă pentru care a cânta reprezenta înspşi esenţa vieţii, unicul scop al existenţei sale.
Muzicologul George Sbârcea remarca faptul că Doina Badea, prin interpretarea maiestuoasă, elegiacă a piesei compuse de Vasile Vasilache Jr., pe versurile Flaviei Buref, a demonstrat încă o dată că este o apariţie singulară, irepetabilă, un fenomen muzical fără egal care umplea săli, dar mai ales inimi.
Publicat de Cristina Ion,
16 octombrie 2017, 06:25
“Radu mamii, Radule” este, dacă ne permiteţi expresia, unul dintre cele mai populare cântece populare româneşti, o melodie pe care o ştie tot poporul, de la vlădică la opincă şi invers. Printre primele înregistrări ale piesei se numără interpretarea cântăreţului vâlcean Petre Alexandru, imortalizată pe disc în anul 1936.
În perioada postbelică, „Radu mamii, Radule” a fost preluată în repertoriul propriu de o mulţime de interpreţi, printre care Maria Lătăreţu şi Benone Sinulescu. Cântăreţul născut la Siriu, în judeţul Buzău, a imprimat melodia în 1968, înregistrând un uriaş succes care a stat la baza impresionantei sale cariere întinse pe mai mult de patru decenii.
Celebrul cântec este inspirat de povestea haiducului Radu lui Anghel, care dăinuie încă în comuna dâmboviţeană Bărbuleţu, lângă care se presupune că este ascunsă o comoară, într-o peşteră de la poalele Masivului Leaota.
Publicat de Cristina Ion,
30 septembrie 2017, 09:01
Nu mulţi ştiu că Ray Charles de România s-a născut la ţară, în Dăbulenii Doljului, într-o familie cu nouă copii, el fiind cel mai mic dintre fraţi. La 14 ani, Gil Dobrică şi-a luat soarta în propriile mâini şi a plecat la Craiova, la Şcoala de meserii, unde a devenit strungar. Colegii şi apropiaţii nu au putut să nu observe însă talentul muzical remarcabil al unui tânăr cumsecade, respectuos şi săritor, numai bun de pus la rană, după cum şi-l amintesc toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit.
Cariera artistică a olteanului cu timbru inconfundabil a început în Cenaclul Flacăra, acolo unde s-a remarcat prin interpretările sale extraordinare care se asemănau cu ale idolului său, marele cântăreţ american Ray Charles. Gil Dobrică a început, de la 17 ani, să cânte piese rock, blues şi soul, preluând piese din repertoriul unor mari artişti precum Aretha Franklin, Otis Redding, Little Richard, Jimi Hendrix, The Beatles sau Rolling Stones, fapt care i-a permis să câştige rapid o mare popularitate la nivel local, la început, apoi la nivel naţional. Chiar şi cea mai cunoscută şi mai iubită piesă a lui Gil Dobrică este preluată din repertoriul unui artist internaţional. “Hai acasă” fiind un cover după melodia “Country Roads” a lui John Denver, un cântec ce a devenit, în ultimii ani, un adevărat imn al românilor auto-exilaţi în Occident.
În 1996, Gil Dobrică a avut în sfârşit ocazia de a-l întâlni pe idolul său, Ray Charles, la Festivalul “Cerbul de Aur” de la Braşov. „Cea mai frumoasă zi din viaţa mea”, după cum avea să mărturisească artistul cu emoţie în glas. Gil Dobrică s-a stins din viaţă la 17 aprilie 2007, la vârsta de 61 de ani. Muzica lui rămâne însă, iar cântecul “Hai acasă” este şi acum la fel de iubit şi de ascultat precum în momentul în care era lansat de cel pe care Dumnezeu l-a găsit în Dăbulenii Doljului pentru a-l înzestra cu o voce absolut extraordinară.
Publicat de Cristina Ion,
19 septembrie 2017, 05:19
Legendarul lăutar al Craiovei, Niţă Băloi, a compus melodia “M-a făcut mama oltean” în 1809, în cinstea lui Iancu Jianu, după ce faimosul haiduc învinsese oastea lui Paşa Pazvant Oglu la Vidin, răzbunându-se astfel faţă de ororile făcute de acesta oraşului Craiova în anii 1799 – 1800, când Pazvant a incendiat şi a distrus mai multe case şi moşii de pe teritoriul Băniei.
La întoarcerea de la Vidin, în Craiova a fost o bucurie nespus de mare, Iancu Jianu fiind primit ca un erou, deoarece îi scăpase de un personaj de temut al acelor vremuri. De altfel, şi din conţinutul textului îndrăgitului cântec se poate observa că personajul descris este văzut ca purtând “căciulă de astrahan, cojocel de miel bârsan şi cămaşă de tulpan”, straie care îl caracterizau în întregime pe Iancu Jianu.
Mai mult, Iancu Jianu era perceput de foarte mulţi ca un personaj care era pe de o parte extrem de sufletist cu cei nevoiaşi, dar şi foarte dur cu cei care îndrăzneau să-l înfurie, aspect ce se regăsește în versurile “Cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine,/ Cin’ se ia cu mine rău, să-l ferească Dumnezeu”.
Publicat de Cristina Ion,
14 septembrie 2017, 05:31
“Noapte albastră” rămâne una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate piese ale lui Gabriel Cotabiţă. Melodia s-a bucurat de un foarte mare succes încă din momentul lansării, fiind una dintre piesele care aveau să-i deschidă lui Gabriel Cotabiţă cât mai multe drumuri în muzică.
Gabriel Cotabiţă a debutat în muzica rock în vara anului 1975, alături de grupul Redivivus. În luna octombrie a aceluiaţi an, are loc primul spectacol al formaţiei şi, un an mai târziu, Redivivus participă la Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi, unde Gabriel Cotabiţă primeşte premiul pentru cel mai bun solist vocal. Între anii 1979 şi 1980, cântăreţul colaborează şi cu trupa Basorelief, alături de care susţine o serie de concerte pe litoral. În 1983, Holograf rămâne fără solist vocal şi îi solicită lui Gabriel Cotabiţă să se alăture trupei, cu care lansează, în 1984, albumul “Holograf 1”.
Despărţirea de Holograf se face din cauza vizei care îi este refuzată de două ori lui Gabriel Cotabiţă pentru o serie de turnee în străinătate, motiv pentru care decide să părăsească trupa. Este momentul în care se întoarce la Craiova, la Redivivus, cu care obţine succese până în anul 1986, când este contactat de Ionel Tudor pentru a-i interpreta o piesă la Festivalul Mamaia. Din acel moment, Gabriel Cotabiţă se dedică definitiv muzicii uţoare, sau pop. Un moment de cotitură în cariera sa solo se înregistrează în 1988, când lansează primul său album, pe care se regăsea şi piesa “Noapte albastră”.
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
3 martie 2017, 10:10 / actualizat: 3 martie 2017, 11:12
Text și fotografie – dublul impact al mesajului estetic
De câteva luni urmărim cu interes un flux pe site-ul radiocraiova.ro intitulat Poveștile clipei. Doi tineri jurnaliști susțin acest proiect cu un dublu impact: mesajul textului, o tabletă –poem pe o temă în aparență generală, dar în care fiecare are tentația identificării. Un al doilea impact este al fotografiei care însoțește ”povestea clipei” și care deschide un alt univers al reflecției. Textul te determină să privești înlăuntrul tău, să faci asociații culturale, să te implici într-o decodare estetică.
Davian Vlad este autorul poemelor în proză. Acestea au fost parțial transmise și pe calea undelor, mai dificil de receptat, cât timp trebuie să zăbovești o clipă pentru a înțelege subtextul poemului.
Fotografiile sunt realizate de Dan Păsărin, cel care a înțeles că mesajul literar nu trebuie să fie ilustrat, ci catalizat prin noi simboluri ale ideii -pivot a poemului. Adică o altă poveste a clipei în registrul deschis de poemul în proză. La radio nu se vede, dar se simte.
Plasarea în online a acestei producții text-imagine a atras atenție celor ce vor să descopere viața din spatele cortinei unui cotidian nu întotdeauna mulțumitor, vor să se descopere în valențe creative nebănuite.
La Gaudeamus Craiova 2017 cei doi realizatori au avut ideea de a aduce Poveștile clipeidin spațiul online spre a le expune pe simezele găzduite de Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova.
”16 „povești ale clipei”. 16 instantanee fotografice reconstruite în cuvinte, 16 poezii în imagini transformate în 16 poeme în proză” – aceasta este definirea dată de autori momentului cultural radiofonic online transpus în realitatea culturală craioveană. Poezia clipei pe care noi nu o vedem din graba cu care trecem prin viața tumultoasă este adusă în prim plan de Davian (realizator de emisiuni culturale) și Dan (realizator de emisiuni de actualități și sport), doi tineri pasionați și de alte arte decât arta cuvântului radiofonic.
„Am pus galbene gene false nefericirii”
”Adulmecând orizonturile retuşate ale conştiinţei, am strâns la piept seminţele universului şi am pus galbene gene false nefericirii. Şi am intrat cu rădăcinile goale în mâlul de plumb al remuşcării, şi am muşcat cu nesaţ din firimiturile amare ale durerii. Iar când noaptea albastră a înghiţit şi ultima fărâmă de vină, ne-am plecat capetele până când gândurile au sărutat ţărâna în care viaţa îşi ascunsese îndoielile şi în care moartea îşi dosise certitudinile. (5 iulie 2016)”
„Culorile au ţâşnit prin firele ce se curbau domol la fiecare bătaie de inimă”
Ca la un semn, ne-am lipit toți sufletele de țesătura al cărei zâmbet alb nu reușiserăm să-l descifrăm sub niciun chip. Și deodată culorile au ţâşnit năvalnic prin firele care se curbau domol la fiecare bătaie de inimă, iar bucățile de eternitate s-au adunat din nou în reverii primăvăratice. Făcând un pas în spate, am zărit dincolo de ţesătura de lumini şi am desluşit siluetele care ne șoptesc mituri fecunde în lungile vise de vară. Şi am auzit în sfârşit cânturile feciorelnice prin care cerul adoarme chiar şi frica de moarte a stelelor căzătoare. (24 iunie 2016)”
Text: Davian Vlad. Foto: Dan Păsărin
Poveștile clipei trebuie descoperite. Imaginile din realitatea imediată sunt imaginile văzute de fiecare dintre noi. Dar care este povestea nespusă a acestor proiecții prin ochii speranței în găsirea tihnei pentru a trăi frumos povestea clipei noastre?
Gabriela Rusu-Păsărin, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
