5.231 de persoane infectate cu SARS-CoV-2!
Publicat de Andra Radu, 6 aprilie 2021, 13:32
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.231 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Au fost făcute fiind peste 37.000 de teste, a informat, astăzi, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 983.217 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 880.429 au fost declarate vindecate.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 6.849.813 de teste RT-PCR şi 661.094 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.809 teste RT-PCR (15.422 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.387 la cerere) şi 12.721 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.368 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
14.052 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.466 la terapie intensivă. 67.046 de persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 16.724 se află în izolare instituţionalizată pe teritoriul României, a precizat GCS.
De asemenea, 47.882 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată – 122, potrivit GCS.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.462 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 774 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
196 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore. Este vorba despre 109 bărbaţi şi 87 femei, persoane internate în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi din Bucureşti.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 ani, un altul la categoria de vârstă 30 – 39 ani, cinci la categoria de vârstă 40 – 49 ani, 12 la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 65 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 64 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 48 la categoria de peste 80 de ani.
184 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, şapte pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru cinci nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 24.386 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. Totodată, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.