Exercițiul SABER Guardian 23
Publicat de Gabriel Stan, 29 mai 2023, 13:33
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Circa 10.000 de militari români și din alte 13 națiuni aliate și partenere vor participa în perioada 29 mai- 9 iunie la Exercițiul SABER Guardian 23.
Principalele secvențe ale exercițiului se vor desfășura în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, poligonul Școlii de Instruire pentru Apărare Anti-Aeriană de la Capu Midia, Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu, Poligonul Smârdan și în raioane din localitățile Bordușani, Vărsătura și Frecăței, dar și în diferite locații din Capitală.
SABER Guardian este un exercițiu multinațional de nivel întrunit, condus de Comandamentul forțelor întrunite din Statul Major al Apărării.
Exercițiul este integrat în complexul de Defender Europe 23, organizat de Comandamentul Forțelor Terestre Americane în Europa și Africa. Exercițiul din România este inclus în programele de antrenament comun aliat al acestui an.