Ascultă Radio România Regional Live

deformare

Cauze pentru care nu avem echilibru când dorim!

Cauze pentru care nu avem echilibru când dorim!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 11 decembrie 2021, 16:32

Din cauza sarcinilor de peste zi, care în lumea contemporană ne sunt din ce în ce mai multe, ajungem ca pe unele să nu le putem acoperi și astfel apare un sentiment de neputință.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, echilibrul este rezultatul unor acte și fapte pe care fie le-ai ales tu, fie ți s-au întâmplat. Din cele pe care le-ai ales tu, poți prelungi echilibrul, însă, din ce se întâmplă, adică ce vine din afara ta spre tine, nu prea putem schimba nimic.

„Dovadă este atunci când ești într-o companie plăcută este și alegerea celuilalt să stea cu tine. Dar când ești singur și ai nevoie de echilibru pentru cele încă 12 sarcini pe care ți le-ai propus peste zi, ce faci în acest sens?

Cu mulțumiri alese pentru toți aceia care mi-au pus răbdarea la încercare și care mi-au dat suficient de mult de muncă cu mine însumi, asumându-mi să nu mă comport asemenea lor, am învățat că echilibrul este mai rar decât un diamant. Prin toți oamenii pe care cândva nu-i agream, am ajuns, nu doar să mă gândesc la ei și la limitele lor, dar să și pun umărul în viața acestora”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

8 cauze pentru care nu avem echilibru când vrem:

  1. Am prea multe obișnuințe vechi și prea puține noi.
  2. Instalez gânduri ca planuri și nu realizez faptele gândurilor (tot din obișnuință).
  3. Aștept ca viața să-mi dea altceva decât am acum și nu fac nimic pentru asta.
  4. Mă nemulțumesc lucrurile din exterior care sunt neconforme cu ce îmi este mie bine.
  5. Produc teamă față de ce este nou, neriscând ca sa ajung la curaj.
  6. Pierderea bunului-simț: să mă comport cu altul cum îmi doresc să se comporte și el cu mine.
  7. Digitalizarea în detrimentul proceselor naturii și al actelor naturale.
  8. Resping ce vine către mine de la unii oameni dragi, pentru că eu știu mai bine.

„Echilibrul este suma pașilor pe care îi facem moment cu moment, acum și acum, în orice lucrăm, ascultăm, ajutăm sau acționăm. Devierea de la acest moment, în orice altă speculație mentală despre trecut sau viitor, care în mod automat apare din circuitul obișnuit cu care mintea s-a hrănit, este deformarea realității din fața noastră, care ne atrage pentru că nu avem disciplina, observația și controlul activității noastre psihice”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Societatea actuală ne „obligă” să cerșim validare!

Societatea actuală ne „obligă” să cerșim validare!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 5 decembrie 2021, 17:30

Deformarea comportamentelor noastre a început când, mulți fiind, era greu să mai vedem exemple de integritate și virtute în jur. A devenit greu să-i găsim pe aceștia. Prin nelocalizarea lor am dedus să preluăm din cei mai apropiați nouă care, și ei la rândul lor, au imitat atitudini din cei apropiați lor.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, una dintre atitudinile copiate, care este în detrimentul nostru, este dorința de a fi importanți în viața cuiva sau a ne ridica pe noi înșine când nu primim sprijin din jur.

Specialistul este de părere că facem asta prin a ne mări doza de înfumurare, pentru a arăta altora ce putem, știm sau avem, iar rezultatul dorit este să primim un răspuns care să fie profitabil nouă – iar asta se numește validare.

„Din tainele acestei validări putem să vedem că multe din acțiunile noastre sunt pentru a demonstra sau a arăta ceva cuiva ce nu ni se cere să facem. Diferența este pentru cine ajutăm? De dragul altora sau pentru a primi aplauzele altora că noi am făcut-o? Într-o astfel de deformare trăim, când vrem validarea sau aplauzele altora, pentru că așa știm că au făcut și alții. Noi nu putem să măsurăm rezultatele altora decât prin experiență vie și de asta nu ne gândim la efectele acțiunilor noastre.

Egoul este partea care se formează, prin malefica dorință concurențială, încă de mici copii, unde este un sistem ierarhic, adică unul mai bun și mai tare decât altul. Posibilitatea unui om să fie sănătos în aceste condiții dispare, iar din acest motiv multe din religiile lumii ajută la demontarea dorințelor pântecelor, sinelui inferior, mândriei sau înfumurării sociale care ne sunt obstacole în calea obținerii de sănătate mentală, fizică și emoțională”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Societatea actuală ne „obligă” să cerșim validare

Totodată, specialistul afirmă că, în cultura contemporană, dorința de validare duce la înșelat, mințit, ascundere, influențare și toate sunt decizii care duc într-un final la suferință. Iar prin suferință, omul se autoreglează, pentru că se întregește cu puterea să nu mai decadă în aceste atitudini artificiale.

„Dorința de a primi validare crește în copiii care văd alți copii mai protejați, avuți sau fericiți. Prin imitare, cei mici vor dori să primească și ei ce au văzut la alt copil. Creștem cu aceste alegeri și, fiind mari, devenim sclavii acestor atitudini necorespunzătoare și deficitare pentru creșterea noastră spirituală. Eliminarea dorinței de a primi validare este intrinsecă și se face prin a face bine aproapelui tău fără să aștepți și chiar să respingi orice rezultat sau răspuns ar fi de la el.

Eliberarea de a trăi în condiția: tu îmi dai, eu îți dau, este unul din pașii importanți ai eliminării dorinței de validare. Un alt pas pentru eliminarea acestei trăsături generatoare de malformație comportamentală este dezvoltarea lumii interioare, nu a celei exterioare. Lumea interioară este compusă din observația și controlul la ceea ce fac, simt și vreau acum, în ciuda experienței, trecutului sau condițiilor din afara mea, iar prin acest exercițiu, vom observa o extraordinar de fericită împlinire față de ajutorul oferit sau primit”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.