Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Universitatea Politehnică Timișoara
Publicat de Dan Boanţă, 21 martie 2019, 09:37
Fara Apa, Viata nu ar exista!
Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în fiecare an la 22 martie, este marcată sub deviza „Apa pentru toți”, de Universitatea Politehnica din Timișoara, prin Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, în colaborare cu Departamentul de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Astăzi, 21 martie, în Amfiteatrul K2 de la Centrul de Conferințe al UPT va avea loc, de la ora 10.00, conferința cu tema „Soluții tradiționale de epurare a apei uzate vs soluții Organica WATER”. În fața celor ce vor fi prezenți se va afla ing. Atilla Bodnar, director Organica WATER.
La eveniment vor participa studenții și cadrele didactice ale Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului de la UPT, reprezentanți ai Primăriei Timișoara, specialiști în domeniul exploatării și epurării apelor.
Vor fi prezentate soluțiile moderne și prietenoase cu mediul, aplicate la Stația de Epurare a Apei din Budapesta, pe care Organica Water o administrează.