Forțele Aeriene Române, noi misiuni umanitare în Liban
Publicat de Gabriel Stan,
14 octombrie 2024, 15:26
O aeronavă de transport C-130 Hercules a repatriat un total de 127 de persoane aflate în situații vulnerabile, cetățeni români și membri de familie, femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim, care au solicitat asistență Ministerului Afacerilor Externe.
Misiunea s-a desfășurat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Două aeronave ale Forţelor Aeriene au acţionat la stingerea incendiului de pădure din Caraş-Severin
Publicat de Gabriel Stan,
2 septembrie 2024, 19:34
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au intervenit din nou, miercuri, pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona fondului forestier al județului Caraș-Severin.
Două aeronave C27 Spartan au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență pentru că zona afectată de incendiu este inaccesibilă mijloacelor rutiere de intervenție.
A fost cea de-a doua misiune de acest fel a aeronavelor armatei, în luna august, în județul Caraș-Severin, iar din anul 2017 și până în prezent Forțele Aeriene Române au mai intervenit pentru stingerea incendiilor de pădure în Mehedinți, Alba, Hunedoara, Buzău și Bacău, dar și în Franța, Slovenia, Grecia și Macedonia de Nord.
MApN susține campania de donare de sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia
Publicat de Gabriel Stan,
4 septembrie 2023, 11:27
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Sistemul medical al Ministerului Apărării Naționale susține campania publică desfășurată pentru donarea de sânge în sprijinul victimelor exploziilor de la Crevedia.
În capitală, armata a deschis Centrul de Transfuzie Sanguină din strada Mircea Vulcănescu, numărul 88, Sectorul 1. În toată țara, militarii s-au alăturat campaniilor de donare de sânge desfășurate la nivelul centrelor județene.
*Și eu mi-aș dori, la rândul meu, ca cineva să facă același gest pentru mine sau pentru orice membru din familia mea.
*Un gest de normalitate, ținând cont ca alții au nevoie ca noi să îi sprijinim prin donări de sânge sau alte activități. Asta e profesia pe care ne-am ales-o. Suntem în slujba cetățeanului din toate punctele de vedere.
* Încurajez și alți oameni să doneze, pentru că este un gest foarte frumos.
* Militarilor de aici le mulțumim. Ei ne sar în ajutor de câte ori este nevoie și de fiecare dată când a fost mai greu, ei au fost primii care s-au oferit.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a executat și este pregătit să desfășoare și în continuare misiuni umanitare pentru transportul pe calea aerului a pacienților diagnosticați cu arsuri către spitale din străinătate.
Deplasarea se face cu aeronavele militare de tipul C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Secretarul de stat Raed Arafat:Este extrem de important să pot să apeleze în astfel de situații la solidaritate și la sprijinul european. În cadrul mecanismului de protecție civilă sunt diferite situații care apelează la sprijin.
România la acest moment este în Franța, este în Grecia pentru incendiile de pădure. Noi acum am avut această tragedie și noi apelăm la rândul nostru și vin țările europene în sprijinul nostru.
Publicat de Gabriel Stan,
12 septembrie 2022, 16:28
Cristian Dumitrașcu (realizator): Am gândit o prezență despre care noi spunem că este una necesară, a veștilor care vin dinspre lucrătorii și militarii Ministerului de Interne.
Prima rubrică despre misiunile Ministerului Afacerilor Interne vine de la Târgu Mureș.
În urmă cu o săptămână și ceva a avut loc o ceremonie de acordare a emblemei de onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență.
Au fost acordări de distincții pentru merite deosebite și avansări în gradul următor, în mod excepțional, a pompierilor români care s-au remarcat și au participat în cadrul misiunilor internaționale din anul în curs.
De altfel, noi, acum vreo trei săptămâni, cred, am intrat în direct cu pompierii care se întorceau din Franța. În prezența secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, doctorul Raed Arafat, au fost operaționalizate, adică au intrat în dotarea ISU și au început să opereze două motociclete pregătite să intervină în sprijinul comunității și a cetățenilor.
Un real beneficiu pentru mureșeni, prin timpul rapid de răspuns în situații de urgență atins cu ajutorul acestor motociclete. Îl ascultăm pe doctorul Raed Arafat.
Raed Arafat:Am început cu orașele care sunt mai mari, dar era clar că vom ajunge și la orașele cum este Târgu Mureș. O să ajungem și la Sibiu și în alte orașe din zona Ardealului. Vor face mare diferență în intervenție pentru că vor ajunge foarte rapid.
Au limitările lor dacă este gheață, zăpadă, jos și atunci, mai greu să fie utilizate, fiind risc mare pentru paramdici, dar în rest, ele vor fi prezente în oraș. Au fost foarte eficiente în alte localități, în București și în alte zone.
Dacă distrăm cu paramedicii, toți au deja povești de oameni resuscitați de ei la prima sosire. La un stop cardiac contează foarte mult prima defibrilare, când se dă, dacă se dă în primul minut, în al doilea, în al treilea, cu cât curge timpul, cu atât șansa de resuscitare a pacientului e mai mică.
De aceea, proiectul cu motocicletele este unul dintre proiectele care a fost susținut de Departament pentru Situații de Urgență și am găsit sprijin din sectorul privat. Și mai este un proiect care urmează să îl vedeți.
Noi l-am lansat o dată. Este implementarea a peste 300 de defibrilatoare semiautomate în mai multe localități din țară. A fost o întârziere cauzată de pandemie și de lipsa unor componente.
La acest moment suntem pregătiți, și o să vedeți, în curând, începerea implementării acestor defibrilatoare, care vor fi găsibile în zone publice și unde oamenii pot să le folosească sub îndrumarea Dispeceratului, dar preferabil, chiar vor fi undeva unde oamenii din jur sunt deja instruiți să le folosescă, dacă există o problemă.
Elicopterele Black Hawk, este un proiect foarte important pentru Ministerul Afacerilor Interne și vor înlocui în final flota învechită al elicopterelor Mi-7 și Mi-8 rusești.
Primul elicopter din șase pe situații de urgență a ieșit deja în încercări și va fi primul elicopter pe care piloții Inspectoratului general de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor face antrenamentele practice.
Deja, piloții au fost în Statele Unite, au făcut pregătirea teoretică, care e destul de complexă, și pregătirea pe simulator. Și acum a rămas pregătirea practică. Încă elicopterele mai așteaptă unele echipamente și piese suplimentare.
Sunt dintre cele mai complexe elicoptere, conform celor zise de cei de la fabrica din Polonia, care s-au făcut la ei din punct de vedere al dotării. Ele sunt elicoptere multi-rol, vor fi folosite la stingerea incendiilor de pădure, la misiuni de căutare-salvare, inclusiv din zona mării.
Vor avea capabilitatea de a transporta patru pacienți pe targă cu toate echipamentele. Din cauza asta, ele nu pot fi livrate imediat și ne așteptăm la livrarea lor în al doilea semestru, anul viitor.
Colegii care au fost în Franța și care ne-au reprezentat foarte bine – știți că a fost o intervenție, la solicitarea Franței, prin Protecția Civilă Europeană – colegii noștri au ajuns aeropurtat, cu avioane mari, aduse de la baza NATO, baza Pápa din Ungaria, unde România are ore în aceste avioane și au ajuns în timp record, la 3.000 de kilometri aproape și au participat la intervenții.
Feedbackul, toate informațiile care le am de la colegii noștri de la Securitatea Civilă Franceză sunt la superlativ față de colegii noștri. Era normal să-i recunoaștem și măcar să le mulțumim în acest mod pentru efortul care l-au depus.
Trebuie să fie Târgu Mureșul mândru, cum trebuie să fie pompierii în general mândri că din rândul lor, colegi de-ai lor au ajuns să obțină locurile 2 și 3 în unele dintre cele mai complexe competiții și în prezența unor echipaje de tradiție în acest domeniu.
Asta înseamnă că avem oameni de valoare și avem un mecanism, un sistem de pregătire de valoare pentru ei.
Sursa foto: Facebook – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Departamentul pentru Situații de Urgență și Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență din Statele Unite ale Americii au pus bazele unei colaborări pe termen lung, prin semnarea, miercuri, a unui protocol de colaborare care prevede, printre altele, creșterea rezilienței și pregătirii celor două țări pentru a face față dezastrelor.
Potrivit unui comunicat transmis Bucuresti FM, protocolul a fost semnat la sediul Delegației Permanente a SUA la NATO din Bruxelles de șeful DSU, dr. Raed Arafat, și de administratorul adjunct pentru protecție și pregătire națională din cadrul FEMA, prof. dr. Daniel Kaniewski.
„Scopul protocolului este acela de a crește nivelul de reziliență și de a reduce riscul de dezastre atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii, de a facilita colaborarea în caz de dezastre și de a face schimb de experiență în domeniul pregătirii pentru situațiile de urgență. Pentru a pune în aplicare acest protocol, DSU și FEMA vor crea un punct de contact care să permită schimbul de informații non-stop și care să faciliteze coordonarea. De asemenea, cele două instituții vor face schimb de experiență pe baza situațiilor de urgență pe care au trebuit să le gestioneze și vor organiza seminarii și conferințe pentru pregătirea personalului din serviciile de urgență”, precizează comunicatul.
Acordul semnat între DSU și FEMA are o valabilitate de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire.
Colaborarea dintre DSU și FEMA a început în 2016 când a fost semnat un memorandum privind organizarea unor cursuri de instruire pe partea de reziliență și asigurarea continuității în cazul unor dezastre. Protocolul dintre DSU și FEMA a avut drept scop dezvoltarea unor programe de pregătire pentru personalul care lucrează în serviciile de urgență și răspuns la dezastre.
Primul curs a avut loc în luna noiembrie 2016 cu reprezentanți ai DSU, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Serviciului Român de Informații, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, ai unităților de primiri urgențe, urmând ca în anii ce vin să se desfășoare și alte cursuri.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că autorităţile au ‘alocat fonduri fără precedent pentru sistemul de situaţii de urgenţă’ din România.
El a declarat la Botoşani, că sumele alocate pentru investiţiile din domeniul situaţiilor de urgenţă se ridică la 600 de milioane de euro.
Arafat a precizat că din fondurile totale alocate pentru sectorul de urgenţe, aproximativ 170 de milioane de euro sunt pentru componenta de aviaţie, în special pentru căutare şi salvare montană, iar 430 de milioane de euro merg către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă .
Potrivit oficialului DSU, fondurile alocate IGSU vor fi destinate înlocuirii parcului auto vechi, menţionând că vor fi înlocuite peste 500 de autospeciale vechi de peste 30 de ani.
Publicat de adinaiftime,
20 septembrie 2017, 19:30
Departamentul pentru Situații de Urgență a realizat un infografic pentru a-i ajuta pe oameni să prevină incidentele în caz de furtună.
Astfel, pe timpul furtunii, recomandat este să nu ieșiți din case.
Este bine să aveți la îndemână o lanternă, baterii, bani și o trusă de prim ajutor.
Dacă sunteți totuși afară, NU vă adăpostiți sub copaci, pentru că aceștia pot fi doborâți de vânt.
De asemenea, mașinile trebuie parcate la distanță față de pomi sau stâlpi de electricitate.
În cazul în care sunt fire de electricitate căzute la pământ, îndepărtați-vă de acestea.
DSU recomandă, de asemenea, instalarea aplicației pentru telefoanele mobile, care are rolul de a pregăti populația să facă față situațiilor de urgență prin accesul la informații, alerte și educație.
Reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de furtună, valabil până mâine, la ora 21:00, pentru cea mai mare parte a țării.
În acest context, primarul general, Gabriela Firea, a cerut încheierea cursurilor mai devreme și le-a recomandat tuturor bucureștenilor să evite deplasările după ora 20:00.
Cum explică meteorologii fenomenul devastator de duminică, 17 septembrie
Publicat de adinaiftime,
19 septembrie 2017, 10:00
Fenomenul extrem de duminică, 17 septembrie a fost explicat de meteorologul Narcis Maier, care a precizat că, în zilele următoare, în România nu mai este posibilă o astfel de situație.
A fost un front atmosferic foarte rece care a pătruns foarte rapid într-o zonă cu temperaturile foarte ridicate, iar această situaţie a dus la schimbarea bruscă a vremii. De data aceasta, elementul principal a fost vântul, care a afectat Banat-ul şi nordul Transilvaniei. (Narcis Maier)
Norii s-au dezvoltat foarte mult pe verticală, atingând înalțimi de 12-13 km și au degajat o energie extrem de puternică.
Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul pentru Situații de Urgență oferă câteva reguli de comportare în caz de vânt puternic, furtună.
Pentru evitarea producerii unor evenimente generate de intensificări puternice ale vântului care vă pot afecta viața și bunurile adăpostiți-vă în locuințe sau alte spații care vă asigură protecția, deconectați aparatura casnică din locuință, parcați autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Dacă ați fost surprins afară în timpul unei furtuni, întrerupeţi orice activitate, feriţi-vă de situaţiile în urma cărora puteţi fi afectați de fulger, nu vă ascundeţi sub copaci, nu vă apropiaţi de stâlpii liniilor electrice şi de firele căzute la pământ, de obiectele metalice, de paratrăsnete și refugiați-vă în interiorul unei clădiri.
Nu intraţi în panică şi calmaţii pe cei din jur. Luciditatea vă aduce şanse mai mari să scăpaţi nevătămat.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin aplicația DSU.
Aceasta poate fi descărcată din Google Play Store aici: http://bit.ly/26rF2w4 și din App Store aici: http://apple.co/1rfuPTa.
Cunoaşterea măsurilor de protecţie vă pot salva viaţa şi pe cei dragi!
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a lansat astăzi o aplicaţie mobilă destinată medicilor rezidenţi din serviciile de urgenţă.
Astfel, aceştia vor putea face raportările mult mai rapid şi le va rămâne mai mult timp pentru consultarea pacienţilor, iar medicii responsabili de validarea informaţiilor vor primi imediat notificări – spune şeful Departamentului, Raed Arafat.
Noua aplicaţie ar urma să uşureze şi să facă mai eficientă activitatea a 500 de medici din serviciile de urgenţă, dar în viitor va putea fi extinsă pentru a fi accesibilă şi medicilor din alte specializări.
În urma desfășurării celei de a VI-a ediții a “Competiției Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, pompierii salvatori din Dolj și Vâlcea au fost câștigători.
Astfel, la proba „Acordarea primului ajutor calificat”, locul I a fost ocupat de echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Județului Vâlcea, iar la proba „Descarcerarea din autovehicule”, echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Județului Dolj a ocupat locul al III-lea.
Competiția a fost organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu sprijinul Fundației pentru SMURD și s-a desfășurat în municipiul București, în perioada 05 – 07 iulie a.c. Întrecerea a cuprins două probe: “Descarcerarea din vehicule” şi “Acordarea Primului Ajutor Calificat” și a urmărit, atât îndemânarea, abilităţile, experienţa şi cunoştinţele profesionale ale concurenților, cât şi reducerea numărului victimelor în urma accidentelor rutiere şi îmbunătățirea tehnicilor de acordare a primului ajutor calificat.
Pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care tranzitează stațiunile litoralului românesc și optimizarea misiunilor de răspuns, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc, în concordanță cu prevederile concepției de acțiune aprobată la nivelul MAI. Acestea vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existentă la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatorilor.
Astfel, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, în perioada următoare inspectori de prevenire vor participa alături de specialiștii constănțeni la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.
Totodată, prin dislocarea personalului operativ din 14 județe, peste de 400 de pompieri vor fi la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) va susține misiunile orientate spre siguranța celor care aleg să-și petreacă timpul liber pe litoral.
O atenție deosebită a fost acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe A2 si A4, astfel că în fiecare weekend, mai multe echipaje vor asigura intervenţiile (inclusiv cele medicale de urgenţă) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.
De asemenea, în zonele intens circulate din municipiul Constanța, inspectoratul judeţean va înființat 15 puncte de lucru temporare, față de cele 9 existente anul trecut.
Gradul de siguranță a constănțenilor și a celor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral va fi consolidat prin suplimentarea celor 10 subunități de intervenție județene, cu personal și tehnică specifică care vor încadra 6 puncte de prim-ajutor, 8 puncte de lucru pentru stingerea incendiilor și un punct de lucru pentru salvarea din mediul acvatic. De asemenea, la intrările principale din municipiul Constanța (Valul lui Traian, Ovidiu și Agigea) vor fi disponibile, pentru intervenția imediată, autospeciale de stingere prevăzute cu module de descarcerare.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.