Impozit suplimentar din partea PSD
Publicat de adinaiftime, 6 noiembrie 2017, 22:30
În cadrul ultimei şedințe a Consiliului Județean Vâlcea, la propunerea PSD, a fost adoptat un proiect de hotărâre prin care agenții economici care desfăşoară activități turistice din 16 localități vâlcene din partea de nord a județului Vâlcea vor fi obligați să achite o nouă taxă, în valoare de 1% din veniturile lunare încasate. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, consideră că introducerea unei noi taxe de către PSD pentru agenții economici din domeniul turistic va avea efecte nefaste asupra dezvoltării turismului vâlcean din localitățile din zona montană şi va descuraja eventualii investitori. „Prin această nouă taxă PSD pune cruce turismului vâlcean din localitățile de munte. Pe lângă împovărarea agenților economici din domeniul turismului cu această nouă taxă, PSD îi sperie şi pe posibilii investitori. Nimeni nu va fi interesat de investiții masive în pârtii de schi, servicii conexe ale acestora sau de construcția de spații de cazare când ştiu că pe lângă taxele locale şi centrale, trebuie să mai achite şi 1% din veniturile sale către Consiliul Județean” – a declarat Cristian Buican.