Sfântul Valentin şi Dragobetele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 februarie 2018, 05:00

O vorbă din bătrâni spune că nici nu dă bine firul ierbii şi dragobetele se-nghesuie la povestit.

(varianta audio a rubricii)
Şi cum luna februarie este şi luna Dragobetelui (la 24 ale lui făurar), nici nu-i de mirare că tineretul este nerăbdător.
Până la Dragobete însă, la 14 februarie este, după calendarul catolic Sfântul Valentin. Sărbătoarea a suferit mutaţii de înţeles şi în consecinţă de practică. Un preot catolic era consternat cum sărbătoarea martirului Valentin, ce ar trebui respectată cu evlavie, castitate şi pioşenie a fost transformată în sărbătoare cu petreceri şi cu declaraţii de dragoste.
Sfântul Valentin, sărbătoarea îndrăgostiţilor este o sărbătoare de „import”. Românii au fost receptivi la semnificaţia acesteia, o sărbătoare a iubirii. Şi cum aceasta precede sărbătoarea românească a Dragobetelui, o repetiţie în plus nu strică.

Ca să se-ntâmple întâlnirea tinerilor, fetele ştiu ştiute şi neştiute de la babele satului, de la cele ce fac şi desfac. Cum se apropie sărbătoarea Dragobetelui, fetele, când îşi fac patul seara, nu uită să zică:

Mie-mi aştern bumbac şi mătasă,
Flăcăilor (pe care-i gândesc) holeră ghimpoasă,
Foc şi urzică,
Ace şi furnici,
Să nu poată bea
Să nu poată mânca,
Să nu poată adormi,
Să nu poată-a s-odihni,
Pân-la mine n-or veni
Şi cu min’ s-or drăgosti!

Cu aşa descântece sigur sărbătoarea românească a dragostei, nu le va găsi pe fete singure. Sfântul Valentin e de petrecut, de Dragobete e de alergat după dragoste.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Câşlegii de iarnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 ianuarie 2018, 05:00

Perioada cuprinsă între Sfântul Ion şi Lăsatul Secului de Paşti este cunoscută sub numele de Câşlegii de iarnă. Este momentul reinstaurării ordinii într-o viaţă marcată până acum de mese îmbelşugate, ospeţe şi petreceri dionisiace, acte menite să marcheze începutul anului tânăr. Nu întâmplător sfinţii de început de an sunt tineri şi nu întâmplător tinerii sunt cei ce aşteaptă câşlegii de iarnă. Este vremea şezătorilor, a întâlnirilor celor ce doresc să-şi împlinească viaţa prin căsătorie.

(varianta audio a rubricii)

În cele 12 zile ale sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Bobotează fetele, învăţate tot de bătrâne, au făcut practici rituale de aflare a ursitului. Mare este nerăbdarea lor de a şti dacă se căsătoresc în „ăst an” şi mai ales cum arată viitorul soţ! Aşa că nu e de mirare că practicile vor continua şi după încheierea sărbătorilor de iarnă.

De Sfântul Ion prin Moldova fetele ştiu un descântec pe care-l spun când se spală pe faţă cu apă neîncepută pusă într-un vas împreună cu un fir de busuioc şi peste care a răsărit soarele. Ele spun vorbele gândind la Maica Domnului:

… eu cu mine te-oi lua,
În apa lui Iordan te-oi spăla,
Cu cămeşă de dragoste
Te-oi îmbrăca,
Cu brâu de dragoste
Te-oi încinge,
Coroană de aur
În cap ţi-oi pune,
Mândru mi te voi clăti,
Mândru te voi limpezi,
Ca argintul strecurat,
Ca maica ce te-a dat,
Ca soarele când răsare
Ca busuiocul cu floare…

Sunt aşteptate şezătorile, întâlnirile tinerilor, pe vremuri asistaţi de bătrâni. În acest cadru se stabilesc viitoarele familii, după ce-şi mărturisesc dragostea şi-şi dovedesc fidelitatea.
Între băieţi şi fete soarta aşază cumpăna dreaptă a judecăţii: băieţii, se spune, sunt mai „judecaţi”, cântăresc bine calităţile fetelor şi, implicit zestrea lor… chiar şi numai de frumuseţe. Asta până vine săptămâna oarbă! Fetele sunt mai nerăbdătoare. De unde vine nerăbdarea? Poate de la gândul că dacă sunt alese mai degrabă este semn că au calităţi evidente, sau poate de la gândul să nu rămână fete bătrâne şi „piatră-n casă” părinţilor.
Cu siguranţă nerăbdarea lor vine de la fire: sunt mai iuţi… aşa şi trebuie, doar ele rânduiesc casa. Îngrijesc apoi de toată familia şi mai ales duc grijile nemărturisite ale vieţii care tot pune cumpănă la mersul firesc al destinului. Altfel nici nu se poate. Că Dumnezeu a lăsat şi noapte şi zi, şi bucurie şi-ntristare, dar sentimentul ultim este de satisfacţie că nu ai făcut umbră pământului de pomană.
Câşlegii de iarnă au început!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune