Statele membre UE vor fi obligate să reducă utilizarea pungilor de plastic obișnuite cu cel puțin 80% până în 2019
Publicat de Monica Slavici, 25 noiembrie 2014, 09:19
Deșeurile din pungi de plastic reprezintă o mare problemă de mediu, întrucât acestea poluează mai ales cursurile de apă, eco-sistemele în general. Din acest motiv parlamentarii europeni îndeamnă la reducerea deşeurilor de plastic stabilind obiective precise pentru procesul de sortare, colectare şi reciclare a deşeurilor din material plastic. Felicia Ristea, Radio Timişoara.
Statele membre vor fi obligate să reducă utilizarea pungilor de plastic obișnuite, care sunt cele mai poluante, cu cel puțin 80% până în 2019, conform propunerilor legislative europarlamentare. Potrivit Comisiei Europene, există peste 8 miliarde de pungi din plastic pe an care devin deșeuri, afectând mediul. În 2025, consumul anual nu ar trebui să depășească 40 de pungi pe cap de locuitor, în condițiile în care media europeană a fost de 178 în 2010. Dialogul trilateral a dat naştere unor dezbateri vii. Comisarul Frans Timmermans responsabil cu Îmbunătățirea reglementării, a relațiilor interinstituționale, a statului de drept și a cartei drepturilor fundamentale.
În ceea ce priveşte pungile din plastic, din cîte am înţeles, în Consiliu s-a ajus la o părere unanimă ceea ce face opoziţia Comisiei să fie lipsită de relevanţă. Eu am exprimat clar opinia Comisiei, aceea că ne ne mai opunem acordului dintre Consiliu şi Parlament.
Propunerea legislativă modifică din punct de vedere tehnic directiva privind ambalajele si deşeurile de ambalaje în două elemente principale: în primul rînd, statele membre sunt obligate sa adopte măsuri pentru a reduce consumul de pungi de transport din plastic cu o grosime mai mică de 50 de microni şi, în al doilea rînd, aceste măsuri pot include utilizarea unor instrumente economice. Concluzia la care s-a ajuns este semnificativă pentru legistaţiile naţionale ne atrage atenţia comisarul Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene.
: De la bun început m-am exprimat cu claritate şi am fost pragmatic în legătură pe această temă. Nu cred că felul în care a evoluat este în direcţia pe care noi, Comisia, înţelegem că ar fi o mai bună regularizare, nu credem că este în totalitate în acord cu viziunea noastră. Şi asta deoarece Comisia este îngrijorată că statele membre vor avea dificultăţi în aplicarea acestei reglementări pentru care ar fi fost şi soluţii mai simple decît cele care se regăsesc în propunerea formulată. Pe de altă parte sînt însă şi o persoană pragmatică şi înţeleg că aceasta este varianta agreată de statele membre şi de Parlamentul European! Şi, pînă la urmă, ceea ce ne dorim să obţinem este să avem cît mai puţine pungi din plastic risipite în mediul înconjurător. Iar această propunere, cu amendamentele făcute, va conduce, într-adevăr, către a avea mai puţine pungi din plastic în mediu, lucru pentru care noi ar trebui să fim foarte mulţumiţi. Dacă, pe parcurs, vor fi întîmpinate probleme în aplicarea acestei legi, ei bine, asta va fi o problemă pe care şi-au creat-o statelor membre.
Statele membre putea utiliza măsuri cum ar fi taxele, restricțiile pe piață sau interzicerile pentru a împiedica magazinele să ofere pungi de plastic gratuit, cu excepția celor foarte ușoare, utilizate pentru a împacheta alimentele, cum ar fi carnea crudă, peștele şi produsele lactate.