Sprijin excepțional din partea UE în caz de dezastre naturale
Publicat de adinaiftime, 29 iulie 2017, 08:00
Începând cu data de 27 iulie, statele membre afectate de dezastre naturale vor putea activa un mecanism de finanțare special al UE, iar operațiunile de reconstrucție vor beneficia de o rată de co-finanțare excepțională (95%) în cadrul programelor de coeziune, în locul celei obișnuite pentru astfel de programe.
Comisia a propus acest amendament al regulamentului privind politica de coeziune în urma cutremurelor ce au afectat patru regiuni din centrul Italiei în 2016. Președintele Juncker a anunțat atunci că UE va fi alături de Italia și cetățenii săi și că va ajuta la reconstrucția integrală a zonelor afectate, incluzând aici și Bazilica San Benedetto din Norcia.
Însă orice stat membru care se află într-o situație similară va putea, de acum înainte, activa această formă de sprijin UE. Fără a schimba volumul alocărilor naționale prin Fondul European de dezvoltare regională, orice regiune afectată de dezastre naturale care dispune de o rată de co-finanțare de 50% în programele politicii de coeziune, cum este cazul marii majorități a regiunilor din Franța și Germania, va putea obține o finanțare aproape dublă pentru lucrările de reconstrucție. Programele care presupun o rată de co-finanțare de 85%, cum ar fi cele pentru regiunea Madeira din Portugalia, ar putea primi în mod excepțional o suplimentare de fonduri care ar permite economisirea resurselor publice în momentele dificile.
Statele membre afectate de dezastre, precum cutremure, inundații, secete severe sau incendii de pădure, vor putea activa acest sprijin excepțional începând cu prima zi în care sunt afectate, precum și pentru dezastrele care au avut loc de la începutul perioadei de programare (1 ianuarie 2014) și până acum.