Se îmbunătățesc drepturile lucrătorilor și condițiile de muncă în UE

Publicat de Camelia Teodosiu, 15 mai 2019, 10:37

UE a pus în aplicare un set de reguli pentru a consolida protecția socială. Acestea includ cerințe minime privind condițiile de muncă, cum ar fi timpul de lucru, munca cu fracțiune de normă, drepturile lucrătorilor la informare cu privire la aspectele importante ale angajării și detașarea lucrătorilor. Acestea reprezintă temelia politicilor sociale ale Europei.

Partenerii sociali (sindicatele și organizațiile patronale) sunt implicați în elaborarea politicilor europene sociale și de ocupare a forței de muncă prin intermediul așa-numitului „dialog social”. Comisia se consultă cu partenerii sociali înainte de a lua măsuri în domeniul politicii sociale. Ulterior, partenerii sociali pot decide să negocieze un acord între ei.

Drepturile lucrătorilor și noile forme de muncă

UE a introdus standarde minime comune privind orele de lucru. Legislația europeană în domeniul timpului de lucru stabilește drepturi individuale pentru toți lucrătorii, cu un maxim de 48 de ore de muncă pe săptămână, concediu anual plătit de cel puțin 4 săptămâni pe an, perioade de odihnă și norme privind munca pe timp de noapte, munca în schimburi și modelele de muncă.

De-a lungul anilor, Europa a asistat la schimbări semnificative pe piața muncii, inclusiv digitalizarea și dezvoltarea de noi tehnologii, creșterea flexibilității și fragmentarea muncii. Aceste evoluții au generat noi forme de muncă, cu o creștere a posturilor temporare și a locurilor de muncă nestandardizate.

Pentru a proteja toți lucrătorii din UE și pentru a îmbunătăți drepturile acestora, Parlamentul a adoptat în 2019 noi norme care introduc drepturi minime în condițiilor de lucru. Legislația stabilește măsuri de protecție cum ar fi limitarea duratei perioadei de probă la șase luni, introducerea formării obligatorii gratuite și interzicerea contractelor restrictive. De asemenea, regulile impun ca toți angajații să primească informații cheie cu privire la responsabilitățile lor într-o săptămână de la începerea activității.

UE dorește, de asemenea, ca lucrătorii să fie implicați în procesul decizional al politicii sociale europene și a stabilit un cadru general privind dreptul lucrătorilor la informare, consultare și participare.

Normele UE impun ca, în cazul concedierilor în masă, angajatorul să negocieze cu reprezentanții lucrătorilor.

La nivel transnațional, angajații sunt reprezentați de comitetele europene de întreprindere. Prin intermediul acestor organisme, lucrătorii sunt informați și consultați de către conducere cu privire la orice decizie semnificativă la nivelul UE ce le-ar putea afecta condițiile de muncă.

Mobilitatea lucrătorilor în cadrul UE

Normele UE privind coordonarea sistemelor de protecție socială ale statelor membre garantează libera circulație a persoanelor pe teritoriul UE în vederea studiilor sau muncii, fără ca aceștia să-și piardă, parțial sau în totalitate, drepturile de securitate socială. Legislația UE reglementează concediul de boală, concediul de maternitate/paternitate, familia, șomajul și alte avantaje similare ce se află în curs de revizuire.

Decizia de a crea o nouă agenție a UE, Autoritatea Europeană a Muncii, care va fi complet operațională până în 2023, a fost adoptată în 2019 pentru a asista statele membre și Comisia Europeană să pună în aplicare și să asigure respectarea legislației UE în domeniul mobilității forței de muncă și de coordonare socială a sistemelor de securitate.

Angajații pot fi trimiși de către companiile lor la un alt stat membru cu titlu temporar, pentru a îndeplini anumite sarcini. În 2018, normele UE privind detașarea lucrătorilor au fost revizuite pentru a asigura egalitatea de remunerare pentru aceeași muncă în același loc.

Pentru a combate șomajul și a armoniza oferta și cererea de pe piața muncii în Europa, Parlamentul a aprobat, în 2016, o nouă lege pentru revizuirea rețelei europene de ocupare a forței de muncă (EURES) cu o bază de date la nivelul european ce ar face legătura automat între profilele din CV-uri și ofertele de muncă.

Sănătatea și securitatea lucrătorilor

Uniunea Europeană adoptă o legislație în domeniul sănătății și securității la locul de muncă, care să completeze și să sprijine activitățile statelor membre.

Directiva europeană privind siguranța și sănătatea la locul de muncă stabilește principiile generale referitoare la cerințele minime de sănătate și siguranță. Acestea se aplică în aproape toate sectoarele activității publice și private și definește obligațiile pentru angajatori și angajați.

În plus, există norme specifice privind expunerea la substanțe periculoase, anumite grupuri de lucrători (femeile însărcinate sau tinerii), sarcini specifice (manipularea manuală a încărcăturilor) și locurile de muncă (navele de pescuit).

Directiva privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de substanțele cancerigene sau mutagene la locul de muncă, de exemplu, este actualizată periodic stabilind limite de expunere pentru anumite substanțe.

Statele membre pot stabili standarde mai stricte în momentul transpunerii directivelor UE în legislația națională.

Cu o forță de muncă mai în vârstă și o vârstă de pensionare mai târzie, riscul de dezvoltare a problemelor de sănătate a crescut. În 2018, Parlamentul European a adoptat un raport ce propune măsuri care să faciliteze întoarcerea oamenilor la locul de muncă după un concediu medical de lungă durată și pentru a include persoanele cu boli cronice și cu dizabilități în forța de muncă.

Promovarea echilibrului dintre viața profesională și cea privată și egalitatea de gen

Parlamentul European a fost întotdeauna un apărător puternic al egalității dintre femei și bărbați și promovează egalitatea de gen în toate activitățile sale.

Pentru a oferi mai multe șanse egale femeilor și bărbaților și pentru a încuraja o mai bună împărțire a responsabilităților de îngrijire, Parlamentul a adoptat, în 2019, un set de norme care să permită părinților și lucrătorilor să aibă grijă de rudele cu condiții medicale grave pentru a-și echilibra munca și viața privată.

Directiva stabilește un concediu de paternitate de cel puțin 10 zile, un concediu parental de cel puțin 4 luni pentru fiecare părinte (dintre care 2 luni nu sunt transferabile) și 5 zile pe an de concediu plătit pentru îngrijitori.

Drepturile de maternitate sunt definite în directiva privind lucrătoarele gravide, stabilind o perioadă minimă pentru concediul de maternitate de 14 săptămâni, cu 2 săptămâni de concediu obligatoriu înainte și/sau după naștere.

Parlamentul, de asemenea, încurajează în mod continuu eliminarea diferențelor de remunerare dintre femei și bărbați, reducerea decalajul de pensii și insistă asupra combaterii hărțuirii morale și sexuale.