Ce artiști și-au anunțat prezența la NEVERSEA 2020?
Publicat de Andra Radu, 30 ianuarie 2020, 13:19
Anul 2020 marchează o premieră de festival în România și în Europa: rapper-ul american TYGA la NEVERSEA.
În 2019, Tyga a fost listat timp de 50 de săptămâni în Top 100 Artist Chart, clasament realizat de publicația americană Billboard.
Cea mai nouă piesă „Ayy Macarena” are un clip oficial de senzație și a marcat un nou record de vizualizări pe Youtube: 50 de milioane.
Mainstage-ul este pregătit pentru cel mai tare „crowd control”, regizat perfect de Dimitri Vegas & Like Mike, DJ-ii care au ocupat locul 1 în TOP 100 DJ MAG 2019. Ei urcă pentru prima dată pe scena principală a festivalului NEVERSEA.
„RITMO”, ultimul single de la Black Eyed Peas și soundtrack-ul celui mai recent film lansat pe piață – Bad Boys 3 – se va auzi live în premieră în România, la cea de-a patra ediție a festivalului Neversea.
„Let Her Go” de la Passenger se va auzi pentru prima oară live, în România, pe scena celui mai mare festival de la malul Mării negre, NEVERSEA.
În momentul lansării celebrului cântec, în 2014, Passenger a fost nominalizat la Brit Awards la categoria „British Single of the Year” și a fost recompensat cu un Ivor Novello Award. Anul trecut, artistul britanic a fost nominalizat la Pop Awards cu albumul „Runaway”, la categoria Album Of The Year.
O premieră la festivalul NEVERSEA este și extravagantul DJ Timmy Trumpet. În 2019 a făcut un show excepțional la UNTOLD, iar în acest an vrea să surprindă și publicul de la NEVERSEA, cu sound-ul lui progressive house dinamic și instrumentul la care cântă de la 4 ani și l-a consacrat – trompeta.
Parov Stelar, artistul care a pus bazele unui nou stil în muzica electronică, denumit „Electro Swing”, va însufleții atmosfera pe plaja NEVERSEA. Cu peste 9 albume lansate și peste 20 de EP-uri, Parov Stelar a fost recompensat cu 7 premii Amadeus Austrian Music Awards, la categoriile Best Electronic/Dance, Best Live Act, Best Album.
Tot pe mainstage, la NEVERSEA, vor urca și DJ-ii Tujamo, Nicky Romero și ZHU. Scenele secundare vor găzdui și ele artiști de top. DJ-ul Paul Kalkbrenner va mixa în premieră la malul Mării Negre.
Mai multe detalii găsiți pe neversea.com.