Mi-o lăsat moşu cănuţa – Petrică Mîţu Stoian

Publicat de Cristina Ion, 28 octombrie 2017, 03:29

Petrică Mîţu Stoian este interpretul de muzică populară care are talentul de a transmite printr-un cântec acea forţă de identificare a ascultătorului cu un episod din viaţa personală sau a comunităţii. Descendent dintr-o familie celebră păstrătoare de tradiţii, mătuşa sa este cunoscutul rapsod popular Domnica Trop, căreia i s-a acordat titlul de ”tezaur uman viu”,

Petrică Mîţu Stoian a adus de la munte în atenţia iubitorilor de cântec acele melodii, care au devenit de nelipsit la sărbătorile familiale şi comunitare. O voce uşor recognoscibilă, cu un respect deosebit pentru rostirea în grai, prezenţa scenică a interpretului din Izverna Mehedinţilor este dorită şi memorabilă. Poate de aceea, cântece de dată recentă au fost îndrăgite de public şi au devenit foarte cunoscute şi receptate cu mare plăcere, cu toate că au o istorie scurtă, sunt ”de acum” şi totuşi par a fi dintotdeauna.

Cântecul ”Mi-o lăsat moşu cănuţa” a avut un succes nesperat la public. Istoria interioară a acestui cântec face trimitere la două registre de referință: expresia populară ”a lăsa cu limbă de moarte” (testament verbal în mentalitatea populară) şi petrecerea în dublă accepţiune (a bea şi a se petrece prin viaţă).

Petrică Mâțu-Stoian sau povestea cântecului de la munte

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 septembrie 2016, 05:00

Cunoscutul interpret de muzică populară Petrică Mâțu-Stoian este cel ce a adus din Izverna Mehedinților în lumea orașului sub tăvălugul uniformizării rostirea în grai, graiul de la munte, cu particularitățile greu de imitat, dacă nu ești om al locului, și a mai adus cântecele pe care le-a aflat în familie, de la mătușa sa, celebrul rapsod popular Domnica Trop. Nu de mult, Domnica Trop a obținut copleșitorul titlu de Tezaur uman viu, titlu acordat de Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.

Cu o asemenea descendență în pasiunea de purtător de folclor, Petrică Mâțu Stoian avea să poarte nobila povară a unui loc celebru și a unor cântece cunoscute doar în zona de Mehedinților.

Prezența sa scenică a fost inedită și a fost confirmată prin participarea la renumita emisiune de televiziune ”Tezaur folcloric”. Iar selecția făcută odinioară de Marioara Murărescu era de o simplitate uluitoare: cântau mai mulți și ea arăta spre unul doar și spunea: ”acesta va fi interpret, acesta este o valoare ce trebuie pusă în valoare”. Și așa, la Tezaur folcloric au debutat mari necunoscuți, azi mari interpreți. Petrică a fost ales pentru a transmite publicului de folclor acea simplitate a omului de la munte care, prin versuri-metafore, știe să șteargă umbrele zilei și să bucure pentru o clipă orice suflet care vibrează la melosul popular românesc.

Născut pe 18 septembrie 1960 în acel peisaj tăinuitor de reverberante cântece doinite, Petrică va trăi în atmosfera curată a locului care nu lasă să se întineze versul creat spontan de tanti Domnica Trop și purtat în timp de generații de tineri interpreți. Va prelua în repertoriul său cântecele care au făcut istoria locului, ele însele izvorâte din istoria locului, și le-a interpretat cu naturalețea omului de la munte care știe să facă sărbătoare în orice clipă.

Sârba de la Izverna – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

În 1995 Petrică Mâțu Stoian lansează primul său disc: Aștept să răsară luna, iar următoarele vor confirma adevărul vieții de interpret: pentru a fi pe gustul publicului trebuie să știi, ca lăutarii de altădată, și cântece de nuntă, și doine, și cântece de petrecere.

Din ceremonialul nunții Petrică a păstrat multe detalii, dar pregnant a rămas îndemnul: Însoară-l, nu-l mai lăsa!

Se vorbi muma cu tata – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

Obiceiurile și practicile magice dinainte de Marea Trecere l-au convins pe Petrică Mâțu Stoian că viața de după viață trebuie celebrată de cei ce au rămas să facă drumul cu vămi mai ușor dalbului călător. Hora de pomană, obicei, cântec și secvență de ritul post-funebru a devenit atât de cunoscută, că nu mare mi-a fost mirarea când la dedicații muzicale la Radio Craiova se cerea spre difuzare Hora de pomană. Era amintirea numelui și datul pe nume, ceea ce se întâmplă cu firescul gestului de a nu uita.

Cu spiritu-i pus pe glume, Petrică transpune din registrul emoției cu tristețe în cel al glumei care te detașează de tumultul vieții. Povestea moșului și a lăsatului cu limbă de moarte să-i dea de pomană cănuța, dar firesc, nu goală, a făcut istorie. La un spectacol la Teatrul Național din Craiova, cu sala arhiplină, am neinspirata idee să-l întreb de unde a cules versurile: Mi-a răspuns prompt: ”De pe internet, doamna Gabriela”. Glumea și nu prea: era un text ”făcut”, adică evident comercial, dar care, fiind cu tentă umoristică și de veselie, a plăcut publicului. Când îl cânta la cererea publicului, avea grijă Petrică să spună: ”Să mă ierte doamna Gabriela, știu că nu e folclor autentic, dar vi-l cânt că așa a mi-a zis moșul”. La cântecele de joc însă toată lumea se anima, pentru că începea Danțul:

Danțul lui Gherghina – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

Repertoriul lui Petrică Mâțu Stoian satisface gustul publicului din orice generație: bătrânii se regăsesc în cântecele doinite din Plaiul Cloșani, gospodarii în ”Coace Doamne, prunele”, petrecăreții în ”Cazanul cu țuică”, însurații în cântecele de joc, iar dănacii în ”Însoară-l, nu-l mai lăsa”. Rămâne ca laitmotiv al unei vieți de cântec mărturisirea: ”Drag mi-e să mă duc la munte”.

Drag mi-e să mă duc la munte – din Fonoteca Radiodifuziunii Române

Întoarcerea în satul natal înseamnă pentru Petrică întoarcerea la imaginile care i-au dat forța de a transpune în cântec toate trăirile curate ale omului de la munte. Iar casa părintească are înspre răsărit două icoane: cea a mamei călătorite în Lumea fără Dor și cea a tatălui care ține pe umeri povestea băiatului plecat în lume cu cântecul Domnicăi Trop pentru a spune lumii povești în cântec și cântece în povești.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

Domnica Trop – un tezaur uman viu

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 iunie 2016, 14:18

În noiembrie 2013 Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial i-a acordat Domnicăi Trop titlul de Tezaur Uman Viu, un proiect iniţiat şi derulat sub auspiciile UNESCO. Argumentul a fost că  Domnica Trop a devenit un reper al muzicii populare românești și păstrător al cântecului autentic vechi, specific Olteniei de sub munte.

În Cireşarul anului 1938 s-a născut la Izverna Mehedinţilor cea care va da melosului popular românesc inflexiuni ale interpretării şi versuri create de ea, rapsodul popular, cu acea dezinvoltură care cucereşte Eternitatea. Peste Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, monumentalitate şi sălbăticie îngemănate inedit, se arcuieşte doina mehedinţeană cântată de Domnica Trop.

Prezenţă emblematică pentru interpretarea folclorului autentic, Domnica Trop creează spontan cântece liber ornamentate, amprentându-le cu o emisie naturală specifică zonei. Stilul tradiţional este grefat pe limbajul traditional, grai specific Plaiului Cloşanilor, şi convinge prin sensibilitatea trăirii şi interpretării. Probabil că frumosul natural al Plaiului Cloşanilor a modelat sufletul rapsodului popular, căuş în care se-adună picăturile de har. Ornamentarea melodică reflectă minunile cioplite în Nemurire: Pragul, Podul lui Dumnezeu, sau Lacul Zaton sau Lapiezurile amintind de legenda diavolului.

Pe Domnica Trop trebuie s-o auzi vorbind şi cântând. Particularităţile lingvistice, ca şi inflexiunile rostirii fac din cântecul Domnicăi Trop singularităţi majestuoase. Cadenţele melodiei şi forma liberă improvizată amintesc că aici, cântecul este unul dintre cele mai vechi straturi ale folclorului românesc: doina mehedinţeană, cântecul doinit, se aşază maiestos curcubeu peste Podul lui Dumnezeu.

Ca să ajungi la casa Domnicăi Trop trebuie să laşi drumul mitic să-şi continuie legenda şi să urci pieptiş dealul pentru a atinge înălţimea troienită de praful de stele, care aureolează casa de la poalele muntelui. Aici sau la conac în munte a compus cântecele care o identifică azi în Galeria interpreţilor de muzică populară. Cele mai dragi îi sunt, ne-a mărturisit, Fir-ai naibului de deal, Sara când răsare luna, S-o legat, neică, legat.

Socotit un fenomen muzical care identifică o zonă etnofolclorică, Domnica Trop a fost apreciată de public, de specialişti şi invitată să participe la festivalurile de folclor de când avea 27 de ani. A obţinut Trofeul Festivalului „Cântec nou în Mehedinţi”, Premiul Special pentru Autenticitate la Festivalul „Maria Tănase” (1973), Locul I pe ţară la Festivalul „Cântarea României” (1979) şi Premiul Naţional „Ethnos” (1999), primul acordat  unui interpret al  judeţului Mehedinţi. De peste două decenii Domnica Trop susţine recitaluri la festivalurile la care altădată participa pentru a convinge că frumuseţea cântecului doinit mehedinţean trebuie premiat. Acum este elogiată la fiecare intrare în scenă. Când a cântat la Sala Radio Mărie, Mărie, celebrul dirijor Paraschiv Oprea a încercat să  o acompanieze cu Orchestra Radio, dându-i intrările. Spre stupoarea publicului s-a întâmplat o scenă de neuitat: “tanti” Domnica Trop s-a întors către maestru şi i-a zis cu năduf: Nu mai da, bre, din mâini, că mă încurci!

Mi-a povesti întâmplarea adăugând: Păi mă-ncurca, maică, fiindcă el voia iute şi eu nu mă puteam ţine după el. Aşa că m-a lăsat şi eu am luat-o aşa cum ştiam eu… (detalii în : Gabriela Rusu-Păsărin, Flori de gheaţă, Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, 2004, pp.210-220).

Dincolo de versurile cântecelor  sale este o filozofie, dincolo de melodie sunt versurile – litanie. Domnica Trop se identifică azi cu un loc, locul dăruit de Dumnezeu. Se numeşte Izverna şi nu întâmplător acolo este Podul lui Dumnezeu, nu întâmplător sunt Ponoarele sau peşterile, lapiezurile şi lacul selenar pe timp de secetă, Zaton. Şi nu întâmplător a lăsat cântecul Domnicăi Trop. Generaţii de interpreţi îi vor prelua cântecele făcându-le astfel nemuritoare.

Domnica Trop nu este singură. Cântecul ei a-ntinetit sufletul femeilor din Izverna. Vocile lor se aşază curcubeu peste Podul lui Dumnezeu, iar glasul Domicăi Trop vibrează în memoria locului, aureolând-o cu titlul de Tezaur uman viu.

Galeria interpreţilor de muzică poulară continuă la Radio România Regional. Sunt Gabriela Rusu-Păsărin şi vă invit să ascultaţi voci emblematice pentru folclorul muzical românesc, prezenţe irepetabile într-o Galerie a frumoaselor amintiri despre puterea de purificare a sufletului prin cântecul autentic românesc.

Domnica Trop: S-o legat, neică, legat – din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune
Domnica Trop: Mărie, Mărie – din fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune
Domnica Trop: Sara când răsare luna – din Fonoteca Societăţii Române de Radiodifuziune

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin