Comisie specială a Parlamentului European pentru combaterea terorismului
Publicat de Camelia Teodosiu, 20 septembrie 2017, 15:30
Deputații au aprobat în plenul primei sesiuni a Parlamentului European, din luna sept anului 2017, lista celor 30 de membri din noua comisie specială privind contra-terorismul.
Comisia va evalua dimensiunea amenințării teroriste pe teritoriul european și va sublinia posibilele erori, deficiențe și disfuncționalități privind măsurile împotriva terorismului.
Doru-Claudian Frunzulică, deputat român în Parlamentul Eurupean (grupul S&D), este membru al comisiei.
Principalele elemente pe care se va concentra Comisia specială, al cărui mandat a fost aprobat în 6 iulie 2017, vor fi:
• implementarea măsurilor de gestionare a granițelor externe
• deficiențe în schimbul de informații juridice, de aplicare a legii și intelligence între statele membre
• interoperabilitatea bazelor de date europene pentru schimbul de date
• impactul legislației europene anti-teroriste asupra drepturilor fundamentale
• radicalizarea și eficiența programelor de de-radicalizare
• spălarea banilor și finanțarea terorismului, inclusiv legăturile cu crima organizată
• practici eficiente pentru protejarea țintelor ușoare și a infrastructurii critice, cum ar fi aeroporturile și gările
Comisia va vizita și organiza audieri cu alte instituții ale UE, cu agenția Europol pentru cooperare judiciară, cu parlamentele naționale și guvernele statelor membre și statelor terțe, cu agențiile de aplicare a legii, serviciile de intelligence, judecători și magistrați, precum și cu organizațiile victimelor.
De asemenea, Comisia trebuie să pregătească, la jumătatea mandatului, un raport și un altul la final de mandat, cuprinzând fapte și recomandări. Mandatul de 12 luni a început în 14 septembrie 2017 și poate fi prelungit.
Alături de cei 30 de membri aprobați de plen, comisia va mai avea 30 de membri supleanți numiți de grupurile politice.