Doamna florilor, Drăgaica

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 iunie 2020, 09:41 / actualizat: 3 iulie 2023, 13:44

Drăgaica este divinitatea agrară, protectoare a lanurilor de grâu şi a femeilor măritate. Momentul derulării secvenţei rituale cu un rol de propiţiere este în toiul secerişului, de aceea se fac şi cununi din spice.

(varianta radiofonică a rubricii)

Drăgaica este numită şi Doamna florilor şi sărbătoarea care-i poartă numele se respectă pentru a avea parte de dragoste şi a se putea bucura de frumuseţea şi puterile miraculoase, vindecătoare ale florilor.

Jocul Drăgaicei se face doar de către fete, unele îmbrăcate în haine bărbăteşti şi cea mai „aleasă” în mireasă.

Jocul drăgaicelor are efecte benefice asupra naturii şi asupra celor ce îşi doresc să li se ursească de căsătorie. Prin jocul lor pot să aducă miros şi rouă plantelor de leac, alungă grindinile şi furtunile. Şi zice: azi joacă şi soarele când răsare.

Drăgaicele din judeţul Teleorman, comuna Izvoarele joacă şi azi în grup de şapte sau nouă, având ca elemente distinctive căciuliţe de copii prinse de cingătoare, steagul împodobit cu basmale (simbol al feminităţii), usturoi (cu valenţe apotropaice), spice de grâu (pentru invocarea divinităţii agrare) şi ierburi (specifice sărbătorii de Sânziene).

Se dansa exclusiv de fete, ele împlinind ceremonialul nupţial al zeiţei agrare.În răspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu, Drăgaica era menţionată ca o zi „respectată pentru seceriş”, se dansa şi se spuneau versuri cu caracter ironic:

Sări, Drăgaică, să sărim,

Că ştii iarna ce păţim,

Că râşnim până murim (Recitativ reperabil şi azi în zona Zimnicea).

Textele au rezonanţă ludică:

Mi-au venit drăgaicele,

Să reteze spicele,

Mi-a venit vara bogată.

Fetele se încing cu floarea numită drăgaică, având puteri de protecţie contra forţelor malefice. Femeile fac ţeste pe care zic că le pun în capul Dracului, abia apoi vor munci la câmp şi în curte. Este şi expresia: joacă drăgaica spre ciuda drăcească.

Sunt obiceiuri şi acte magice specifice ritualului de renovare a timpului. Scalda rituală, aflarea ursitei prin culegerea plantelor, alcătuirea coroniţei şi aruncarea ei pe casă sunt repere într-un complex ritual al unei sărbători feminine derulată la solstiţiul de vară, ritual polifuncţional. Acum, se spune, apar licuricii care luminează calea rătăciţilor, iar ca să nu rătăceşti în sărăcie, trei zile (preziua, ziua şi postziua de Sânziene) să pui trei boabe de piper printre bani. Vor aduce spor în casă. Este şi gândul ţăranului la solstiţiul de vară, când începe secerişul, culesul poamelor, a recoltelor îndeajuns îngrijite.

 Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sursa foto: https://www.historia.ro/tag/dragaica

Drăgaica

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 iunie 2019, 11:25

Drăgaica este divinitatea agrară, protectoare a lanurilor de grâu şi a femeilor măritate. Momentul derulării secvenţei rituale cu un rol de propiţiere este în toiul secerişului, de aceea se fac şi cununi din spice.

(varianta radiofonică a rubricii)

Drăgaica este numită şi Doamna florilor şi sărbătoarea care-i poartă numele se respectă pentru a avea parte de dragoste şi a se putea bucura de frumuseţea şi puterile miraculoase, vindecătoare ale florilor.

Jocul Drăgaicei se face doar de către fete, unele îmbrăcate în haine bărbăteşti şi cea mai „aleasă” în mireasă.

Jocul drăgaicelor are efecte benefice asupra naturii şi asupra celor ce îşi doresc să li se ursească de căsătorie. Prin jocul lor pot să aducă miros şi rouă plantelor de leac, alungă grindinile şi furtunile. Şi zice: azi joacă şi soarele când răsare.

Drăgaicele din judeţul Teleorman, comuna Izvoarele joacă şi azi în grup de şapte sau nouă, având ca elemente distinctive căciuliţe de copii prinse de cingătoare, steagul împodobit cu basmale (simbol al feminităţii), usturoi (cu valenţe apotropaice), spice de grâu (pentru invocarea divinităţii agrare) şi ierburi (specifice sărbătorii de Sânziene).

Se dansa exclusiv de fete, ele împlinind ceremonialul nupţial al zeiţei agrare.În răspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu, Drăgaica era menţionată ca o zi „respectată pentru seceriş”, se dansa şi se spuneau versuri cu caracter ironic:

Sări, Drăgaică, să sărim,

Că ştii iarna ce păţim,

Că râşnim până murim (Recitativ reperabil şi azi în zona Zimnicea).

Textele au rezonanţă ludică:

Mi-au venit drăgaicele,

Să reteze spicele,

Mi-a venit vara bogată.

  Fetele se încing cu floarea numită drăgaică, având puteri de protecţie contra forţelor malefice. Femeile fac ţeste pe care zic că le pun în capul Dracului, abia apoi vor munci la câmp şi în curte. Este şi expresia: joacă drăgaica spre ciuda drăcească.

Sunt obiceiuri şi acte magice specifice ritualului de renovare a timpului. Scalda rituală, aflarea ursitei prin culegerea plantelor, alcătuirea coroniţei şi aruncarea ei pe casă sunt repere într-un complex ritual al unei sărbători feminine derulată la solstiţiul de vară, ritual polifuncţional. Acum, se spune, apar licuricii care luminează calea rătăciţilor, iar ca să nu rătăceşti în sărăcie, trei zile (preziua, ziua şi postziua de Sânziene) să pui trei boabe de piper printre bani. Vor aduce spor în casă. Este şi gândul ţăranului la solstiţiul de vară, când începe secerişul, culesul poamelor, a recoltelor îndeajuns îngrijite.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sânzienele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 iunie 2019, 11:12

Sânzienele, Drăgaica, Ziua Soarelui, Sfântul Ioan de vară sunt sărbători consemnate în calendarul popular la 24 iunie. Este o sărbătoare aşteptată  în primul rând de tinerele fete pentru a-şi provoca soarta, dorind să-şi afle ursitul şi de femeile bătrâne, cele ce ştiu plantele de leac bune de adunat în această perioadă.

(varianta radiofonică a rubricii)

Legenda Sânzienei emoţionează şi tensionează pentru că, prin similaritatea gestului făcut peste timp de tinerele de azi, se poate afla ursita. Sânziana a fost o fată frumoasă, peţită de un tânăr chipeş. Acesta i-a dat în dar o cununiţă din flori de câmp. Sânziana a aruncat-o pe acoperişul casei zicând:

Cununiţă, cununiţă, te-aruncai sus pe căsuţă

Dacă e să am noroc, tu să te opreşti în loc.

Dacă noroc n-oi avea, de pe casă îi cădea

Şi mie ni-i arăta că norocu meu ar fi

Amestecat cu pământ.

(varianta circulă în zona Tismana, judeţul Gorj).

Cununiţa a căzut de pe casă, iar Sânziana a murit. Tânărul a încercat s-o readucă la viaţă, strigându-i numele: Sânziana!

Cununa de flori de Sânziene se face din sânziene albe şi galbene, scumpia, roditoarea, floarea soarelui de câmp şi cicoarea. Cu cicoare e bine ca oamenii să se încingă peste mijloc pentru a nu avea dureri de şale.

Sânzienele sunt considerate divinităţi atmosferice, care produc vârtejuri, furtuni şi care îi pedepsesc pe cei ce nu respectă sărbătoarea.

Cununile de sânziene făcute pentru fete sunt rotunde invocând simbolul soarelui, iar cele pentru băieţi sunt împletite în formă de cruce.

„Fiecare îşi aruncă cununa sa, iar reprezentanţii pe cele ale absenţilor. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş, este semn că acel a cui este sau pentru care s-a menit va avea bucurii. Îi va merge bine; dacă, dimpotrivă, va cădea, este semn vădit pentru acela că-i va merge rău şi poate chiar va muri”.[1]

De Sânziene, sărbătoarea care celebrează spiritul feminin al pământului, femeile trebuie să împartă mere, zarzăre şi castraveţi, să scoată lucrurile din casă şi să le pună la soare „să le vadă Sânzienele”. Şi nu cos, nu taie cu foarfeca, „pentru ca hainele să nu fie stricate de molii”[2].

Femeile ţin sărbătoarea „ca să nu capete bătaie de la bărbaţi”, să nu capete drăgaică. S-a făcut drăgaică în cap, se zice (Speranţia, Th.), iar când se iau mai mulţi la bătaie se spune: S-a făcut drăgaică în capul lor.

Credinţe din calendarul popular românesc s-au păstrat şi în Timocul bulgăresc. Un ţăran din Coşova ştia că după Sânziene poate să înceapă recoltatul. Este viabilă şi credinţa: „Sânzienele este ca să-ţi treacă dorul de picioare. Ca să-ţi treacă să stai cu picioarele în Timoc când răsare soarele, că vin Sânzienele şi-ţi iau boala”.[3]

Şi Rusaliile, şi Sânzienele sunt sărbători care celebrează spiritul feminin al pământului. Iar miezul calendaristic al verii este momentul maturităţii pentru „tot soiul de ierburi şi flori”. Şi prin analogie, momentul de apogeu al dragostei, care se încheie, rotund, ca o cununiţă de Sânziene, cu căsătoria. Nu lipsesc ca la orice sărbătoare glumele şi hârjoana tinerilor:

Toate slutele-s grăbite,

Toate vor să se mărite

Cu-al de unii dintre noi,

Feciori mândri, vai de noi,

Că la nuntă ştim hori,

La praznice ştim prânzi,

Şi la dragoste şi mai şi.

(variantă în circulaţie în Transilvania).

 Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Academia Română, Colecţia „Din viaţa poporului român”, Bucureşti, Editura Socec, 1910, pp. 92-93.

[2] Th. D. Speranţia, op. cit.

[3] Nicolae Panea, Cornel Bălosu, Gheorghe Obrocea, Folclorul din Timocul bulgăresc, Craiova, Editura Omniscop, 1996, p. 146.

Praznicul naşterii Sf. Ioan Botezătorul sau Sânzienele

Publicat de Andra Radu, 24 iunie 2019, 10:10

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, sărbătoare cu multe conotaţii populare, în special legate de dragoste şi fertilitate, fiind cunoscută şi ca Sânziene sau Drăgaică.

În noaptea de Sânziene, fetele şi-au putut visa ursitul, dormind sub perne cu o crenguţă din floarea cu acelaşi nume. Legendele spun că sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în hore şi dau puteri magice plantelor. Acestea, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii.

În tradiţia creştin ortodoxă, astăzi este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară.

Este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat.

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea Mântuitorului Hristos, s-a născut în cetatea Orini, în perioada în care Irod era rege al Iudeii. Aşa cum este arătat în Sfânta Scriptură, naşterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinţi înaintaţi în vârstă, care nu avuseseră copii, preotul Zaharia şi Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Ilie Cleopa (Vol. Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, 1996), ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit şi numele celui nou-născut.

Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).

Credincioşii care vor participa astăzi la serviciile religioase din cadrul Sfintelor Liturghii vor primi de la preoţi, pentru a duce la casele lor, crenguţe de flori de sânziene sfinţite – simboluri ale belşugului şi bunăstării în gospodării.

Persoanele ce poartă numele de Sânziana îşi sărbătoresc astăzi onomastica. Se presupune că acest nume provine de fapt de la expresia “Sanctus dies Iohannis” – “Ziua Sfântului Ioan” şi a cunoscut în timp mai multe forme intermediare precum: Sânzioana, Sâmzeana şi Sâmziana.

La nivel mondial astăzi este marcată Ziua Mondială a Iei. Această sărbătoare marchează începutul verii, întrucât pe 21 iunie a avut loc solstiţiul de vară numit şi vara astronomică.

Sânzienele – o sărbătoare aşteptată de tinerele fete ce doresc să-și afle ursitul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 iunie 2016, 18:19

Sânzienele, Drăgaica, Ziua Soarelui, Sfântul Ioan de vară sunt sărbători consemnate în calendarul popular la 24 iunie. Este o sărbătoare aşteptată în primul rând de tinerele fete pentru a-şi provoca soarta, dorind să-şi afle ursitul şi de femeile bătrâne, cele ce ştiu plantele de leac bune de adunat în această perioadă.

Legenda Sânzienei emoţionează şi tensionează pentru că, prin similaritatea gestului făcut peste timp de tinerele de azi se poate afla ursita. Sânziana a fost o fată frumoasă, peţită de un tânăr chipeş. Acesta i-a dat în dar o cununiţă din flori de câmp. Sânziana a aruncat-o pe acoperişul casei zicând:

Cununiţă, cununiţă, te-aruncai sus pe căsuţă
Dacă e să am noroc, tu să te opreşti în loc.
Dacă noroc n-oi avea, de pe casă îi cădea
Şi mie ni-i arăta că norocu meu ar fi
Amestecat cu pământ.

(varianta circulă în zona Tismana, judeţul Gorj).

Cununiţa a căzut de pe casă, iar Sânziana a murit. Tânărul a încercat s-o readucă la viaţă, strigându-i numele: Sânziana!

Cununa de flori de Sânziene se face din sânziene albe şi galbene, scumpia, roditoarea, floarea soarelui de câmp şi cicoarea. Cu cicoare e bine ca oamenii să se încingă peste mijloc pentru a nu avea dureri de şale.

Sânzienele sunt considerate divinităţi atmosferice, care produc vârtejuri, furtuni şi care îi pedepsesc pe cei ce nu respectă sărbătoarea.

Cununile de sânziene făcute pentru fete sunt rotunde invocând simbolul soarelui, iar cele pentru băieţi sunt împletite în formă de cruce.

„Fiecare îşi aruncă cununa sa, iar reprezentanţii pe cele ale absenţilor. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş, este semn că acel a cui este sau pentru care s-a menit va avea bucurii. Îi va merge bine; dacă, dimpotrivă, va cădea, este semn vădit pentru acela că-i va merge rău şi poate chiar va muri”.[1]

De Sânziene, sărbătoarea care celebrează spiritul feminin al pământului, femeile trebuie să împartă mere, zarzăre şi castraveţi, să scoată lucrurile din casă şi să le pună la soare „să le vadă Sânzienele”. Şi nu cos, nu taie cu foarfeca, „pentru ca hainele să nu fie stricate de molii”[2].

Femeile ţin sărbătoarea „ca să nu capete bătaie de la bărbaţi”, să nu capete drăgaică. S-a făcut drăgaică în cap, se zice, iar când se iau mai mulţi la bătaie se spune: S-a făcut drăgaică în capul lor.

Credinţe din calendarul popular românesc s-au păstrat şi în Timocul bulgăresc. Un ţăran din Coşova ştia că după Sânziene poate să înceapă recoltatul. Este viabilă şi credinţa: „Sânzienele este ca să-ţi treacă dorul de picioare. Ca să-ţi treacă să stai cu picioarele în Timoc când răsare soarele, că vin Sânzienele şi-ţi iau boala”.[3]

Şi Rusaliile şi Sânzienele sunt sărbători care celebrează spiritul feminin al pământului. Iar miezul calendaristic al verii este momentul maturităţii pentru „tot soiul de ierburi şi flori”. Şi prin analogie, momentul de apogeu al dragostei, care se încheie, rotund, ca o cununiţă de Sânziene, cu căsătoria. Nu lipsesc ca la orice sărbătoare glumele şi hârjoana tinerilor:

Toate slutele-s grăbite,
Toate vor să se mărite
Cu-al de unii dintre noi,
Feciori mândri, vai de noi,
Că la nuntă ştim hori,
La praznice ştim prânzi,
Şi la dragoste şi mai şi.

(variantă în circulaţie în Transilvania).

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic, Academia Română, Colecţia „Din viaţa poporului român”, Bucureşti, Editura Socec, 1910, pp. 92-93.

[3] Nicolae Panea, Cornel Bălosu, Gheorghe Obrocea, Folclorul din Timocul bulgăresc, Craiova, Editura Omniscop, 1996, p. 146.

Sânzienele sau Drăgaica – singura sărbătoare păgână intrată în calendarul creştin-ortodox

Publicat de Andrei Cretoiu, 25 iunie 2015, 09:30 / actualizat: 24 iunie 2016, 7:25

Du-te, Lună, vino, Soare
Că tragem la-nsurătoare
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite
Hai, frumoaselor, ce staţi,
Zâne să nu rămâneaţi!
Că venim după peţit,
Până nu v-aţi răzgândit!

Sânzienele se sărbătoresc, în tradiţia populară, la 24 iunie, în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care se mai numeşte în unele locuri şi „Cap de vară“, pentru că acum soarele ajunge la apogeu şi este începutul verii. Este singura sărbătoare pagână care a fost admisă în calendarul creştin-ortodox. Ziua de Sânziene este considerată sfântă, ea trebuie să fie respectată, nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază.

Dimitrie Cantemir relata, în „Descrierea Moldovei“, că ţăranii „cred că în ziua în care se prăznuieşte acest sfânt (Ioan Botezătorul), Soarele nu-şi străbate drumul său drept, ci într-o linie tremurată. De aceea, toţi ţăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor şi privesc cu ochi mari răsăritul soarelui. Şi cum ochiul nu suferă prea mult această lumină şi, din pricina ei, începe să se zdruncine şi să tremure, ei pun pe seama soarelui tremuratura pe care o simt în ochi şi se întorc voioşi acasă, după ce au făcut această încercare“.

Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele sau Drăgaicele erau considerate nişte femei frumoase, adevărate preotese ale Soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunatoare, lovindu-i pe cei păcătosi cu „lanţul Sanzienelor”, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fară rod şi florile fără leac.

Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor.

În această zi, sunt întâlnite diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei. „Du-te, lună, vino, soare/ că tragem la-nsurătoare, Cununile neursite/ zac sub hornuri azvârlite, Hai, frumoaselor, ce staţi,/ zâne să nu rămâneţi! Că venim după peţit,/ până nu v-aţi răzgândit!“, strigă băieţii satului în seara de Sânziene, la porţile fetelor nemăritate.

În preajma Sânzienelor abundă practicile premaritale, fetele mari având obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Astfel, cununa rămasă pe acoperiş era un motiv de mare bucurie pentru fata care o arunca, aceasta aşteptându-se la un măritiş grabnic, poate chiar în acel an. Cununa căzută era aruncată încă de câteva ori, pentru ca fata măcar să ştie câţi ani are de aşteptat.

Tot în ziua de Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Olt, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul Ialomiţa) şi, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

Şi alte practici erau întâlnite în această zi a Sânzienelor, precum aprinderea unei torţe de către flăcăi, torţă numită „făclia de Sânziene“, care, alături de alte caracteristici specifice Sânzienelor, „ne îndreptăţesc să considerăm această sărbătoare drept una a Soarelui. Nu întâmplător, se spune că astrul zilei se află acum la «o mare răscruce», în dimineaţa Sânzienelor, Soarele spălându-şi faţa, jucându-se pentru câteva clipe şi apoi odihnindu-se – spune muzeograful Marcel Lutic, de la Muzeul Etnografic al Moldovei.