Cercul–brâu. Înaintea prăznuirii Naşterii Maicii Domnului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 7 septembrie 2019, 05:00

                            Celebrarea zilei Naşterii Maicii Domnului este întâmpinată şi urmată de zile de post. Pentru a ţine o sărbătoare trupul şi sufletul trebuie „primenite”, iar postul are rostul de a curăţi de frupt şi de înfruntare chiar şi într-ale vorbei.

(varianta radiofonică a rubricii)

Aceste zile de post asigură sfinţirea zilei de naştere a Maicii Domnului şi sunt cunoscute drept „cercurile Sfintei Marii celei Mici”.

Întâmplător sau nu, prima zi din acest post impus, dar nu consemnat şi în calendarul religios coincide cu prima zi dintr-o săptămână de post înainte de sărbătoarea „Înălţarea Sfintei Cruci”, consemnată şi ca zi de post.

Este un post, se spune „nelegat la carte”, pe care unele femei îl ţin, în credinţa că astfel vor feri casa şi copiii de lovituri, arsuri şi de pagubă.

Şi tot credinţa populară spune că peste an sunt douăsprezece vineri, când se cuvine a nu se mânca nimic sau, pentru cine nu poate, doar după apusul soarelui o bucată de pâine. Cele douăsprezece vineri sunt înainte de Sf. Andrei, Crăciun, Stretenie, Patruzeci de Sfinţi, Blagoveştenie, Duminica Mare, Sânziene, Sf. Petru, Schimbarea la Faţă, Sf. Maria, Tăierea Capului Sf. Ioan şi Ziua Crucii. Ţinând „cercurile Sfintei Marii celei mici”, ca şi săptămâna până-n Înălţatrea Sfintei Cruci, implicit se respectă una din marile vineri de peste an.

Şi când sunt trei porunci, rostite sau nelegate la carte, atunci postul se respectă ca pe Sfânta Treime.

Cercurile Sfintei Marii Mici, înainte şi după celebrarea zilei numelui, zi de naştere a Născătoarei de Dumnezeu se ţin şi pentru a nu avea dureri în jurul capului, ca nişte cercuri dureroase. Poate de aceea brăcinarele bătrânelor erau bune, ca nişte cercuri care susţineau greul faptei şi verticalitatea trupului. Brâul-cerc este astfel simbol pentru ţinuta firii şi a trupului.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Rusaliile

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 iunie 2019, 05:00

Sărbătoare funerară la romani, numită Rosalia, Rusaliile la daco-geţi se vor bucura de cea mai mare importanţă pentru actul de pomenire a celor trecuţi în lumea fără dor.

(varianta radiofonică a rubricii)

Zâna Rosalia se va transforma într-un ciclu de nouă sau şase zile. Dacă acceptăm şase, acestea sunt: Sâmbăta Rusaliilor, Duminica Mare, luni, marţi, miercuri – Rusaliile şi Joia Nepomenită. Sunt zile de mare sărbătoare, când femeile nu trebuie să spele, să coase.

Rusaliile reprezentau forţele năprasnice care produceau îmbolnăviri neuropsihice („luatul minţii”, „luatul gurii”, „luatul piciorului”). În seara spre Duminica Mare se ung ferestrele cu usturoi şi leuştean, spre a feri gospodăriile de duhurile rele.

Tot în sâmbăta Rusaliilor băieţii aduceau din hotar ramuri de plop sau de stejar. Ele aveau puterea de a alunga Ielele.

În Vîlcea cu frunzele de tei, soc, jaleş adunate la Moşii de Vară sau în Duminica Mare se vindecau boli. Plantele cu puteri magice, de care se fereau Rusaliile erau câteva. Se şi crede că Ielele umblă numai noaptea, „se fâlfâie” pe la fântâni, prin răscruci, petrec şi cântă în cor:

Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu

                                                Leuştean şi Odolean

                                                Avrămească, Cârstănească,

                                                Ar fi lumea toată a noastră.

Semn că Ielele au făcut petrecere în acel loc e faptul că locul va rămâne ca pârjolit.

Nici usturoiul nu este uitat. Steagul căluşarilor are în vârf fire de usturoi şi leuştean, iar Căluşarii poartă la brâu leuştean şi pelin. Plantele cu virtuţi magice se pun pe mese, în pat, sub perne. Dacă nu aveţi pelin, leuştean sigur găsiţi!

De Rusalii, ard comorile. Focurile sunt văzute doar de oameni buni la suflet. Şi tot ei sunt cei ce pot vedea Ielele, Rusaliile „fluturându-se” prin aer.

La Rusalii se sfinţeşte apa şi fetele ce doresc să se mărite se spală cu apă, se spune, neîncepută.

Se bea vin cu pelin, pentru a fi sănătos tot anul.

Dacă de Rusalii e timp frumos, toată vara va fi frumoasă.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Rusaliile

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 mai 2018, 10:58

Sărbătoare funerară la romani, numită Rosalia, Rusaliile la daco-geţi se vor bucura de cea mai mare importanţă pentru actul de pomenire a celor trecuţi în lumea fără dor. Zâna Rosalia se va transforma într-un ciclu de nouă sau şase zile. Dacă acceptăm şase, acestea sunt: Sâmbăta Rusaliilor, Duminica Mare, luni, marţi, miercuri – Rusaliile şi Joia Nepomenită. Sunt zile de mare sărbătoare, când femeile nu trebuie să spele, să coase.

(varianta audio a rubricii)

Rusaliile reprezentau forţele năprasnice care produceau îmbolnăviri neuropsihice („luatul minţii”, „luatul gurii”, „luatul piciorului”). În seara spre Duminica Mare se ung ferestrele cu usturoi şi leuştean, spre a feri gospodăriile de duhurile rele. Tot în sâmbăta Rusaliilor băieţii aduceau din hotar ramuri de plop sau de stejar. Ele aveau puterea de a alunga Ielele.  În Vîlcea cu frunzele de tei, soc, jaleş adunate la Moşii de Vară sau în Duminica Mare se vindecau boli. Plantele cu puteri magice, de care se fereau Rusaliile erau câteva. Se şi crede că Ielele umblă numai noaptea, „se fâlfâie” pe la fântâni, prin răscruci, petrec şi cântă în cor:

Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu

                                    Leuştean şi Odolean

                                    Avrămească, Cârstănească,

                                    Ar fi lumea toată a noastră.

Semn că Ielele au făcut petrecere în acel loc e faptul că locul va rămâne ca pârjolit.

Nici usturoiul nu este uitat. Steagul căluşarilor are în vârf fire de usturoi şi leuştean, iar Căluşarii poartă la brâu leuştean şi pelin. Plantele cu virtuţi magice se pun pe mese, în pat, sub perne. Dacă nu aveţi pelin, leuştean sigur găsiţi!

De Rusalii, ard comorile. Focurile sunt văzute doar de oameni buni la suflet. Şi tot ei sunt cei ce pot vedea Ielele, Rusaliile „fluturându-se” prin aer.

La Rusalii se sfinţeşte apa şi fetele ce doresc să se mărite se spală cu apă, se spune, neîncepută.

Se bea vin cu pelin, pentru a fi sănătos tot anul.

Dacă de Rusalii e timp frumos, toată vara va fi frumoasă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Rusaliile: forţele năprasnice care produceau îmbolnăviri neuropsihice

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 iunie 2016, 07:00 / actualizat: 24 iunie 2016, 7:26

Sărbătoare funerară la romani, numită Rosalia, Rusaliile la daco-geţi se vor bucura de cea mai mare importanţă pentru actul de pomenire a celor trecuţi în lumea fără dor.

Zâna Rosalia se va transforma într-un ciclu de nouă sau şase zile. Dacă acceptăm şase, acestea sunt: Sâmbăta Rusaliilor, Duminica Mare, luni, marţi, miercuri – Rusaliile şi Joia Nepomenită. Sunt zile de mare sărbătoare, când femeile nu trebuie să spele, să coase.

Rusaliile reprezentau forţele năprasnice care produceau îmbolnăviri neuropsihice („luatul minţii”, „luatul gurii”, „luatul piciorului”). În seara spre Duminica Mare se ung ferestrele cu usturoi şi leuştean, spre a feri gospodăriile de duhurile rele.

Sâmbăta Rusalilor este şi sâmbăta Moşilor de vară. Este ziua când se face „Goana Rusaliilor”, când se-mbunează spiritele mieilor dându-li-se ofrande. Sărbătoarea este deopotrivă pentru cei morţi (şi nu se lucrează până la amiaz), dar şi pentru cei ce duc grija bucatelor în astă lume (după prânz se poate lucra).

Duminica este Duminica Mare, a Rusaliilor, cu căluşari, cu frunze de tei şi de pelin. Toţi petrec, până şi purecii, pentru că e sărbătoarea lor.

În Sâmbătă Rusaliilor se face Legatul Steagului Căluşarilor şi apoi Jurământul. Iar îngropatul Căluşului, moartea lui, se-ntâmplă a treia zi de la Duminica Rusaliilor, sau a zecea zi, tot o marţi, Marţea Ciocului.

Ceata de căluşari în săptămâna Rusaliilor este dorită, dar şi de temut. Căluşarii sunt cei ce tratează bolnavii de luat din Iele, apucat de Iele, luat din Rusalii sau rămas şoimănit.

Jurământul se făcea de către cei care intrau pentru prima dată în ceată şi de cei ce îşi reînnoiau cererea de a fi din nou în ceată. Despre cei ce au depus jurământ şi nu se prezintă la ceată în anul următor se spune că au fost ademeniţi de Iele. Urmau să fie şoimăniţi de Iele.

Pe vremuri locul pentru depunerea jurământului era lângă o apă curgătoare sau doar cu mâinile scufundate într-un vas cu apă.

Azi Jurământul se face la hotar (ca la Brâncoveni, jud. Olt) sau în gospodăria vătafului, sau a altui căluşar. Inedit, dar nu inexplicabil, jurământul se face şi la biserică (la Şuşani, jud. Vâlcea). Pe vremuri, de teama Ielelor, căluşarii dormeau nopţile din perioada Căluşului sub streaşina bisericilor, ştiindu-se că răul nu se atinge de biserică.

Ei jurau să respecte curăţenia trupească şi sufletească, să se aibă ca fraţii, şi, să-şi împartă banii. Bătrânii din Oltenia nu uită că pe vremuri privitul căluşarilor sau primitul lor în curtea casei necesita aruncarea banilor în pălăria căluşarului. Şi spargerea căluşului este însoţită de un jurământ: „Jurăm pe Zău că am respectat Căluşul aşa cum îi este legea”[1].

Ierarhizarea căluşarilor este strictă: mutul, vătaful, ajutorul de vătaf sau vătaful de coadă, căluşarii şi stegarul. Vătaful conduce ceata, dar mutul îi este superior.

Mutul este singurul care nu jură „Ăla-i başca. N-are voie!” – spun vătafii bătrâni.

De unde, probabil vine şi vorba: Să-i spui lu Mutu – despre ceva despre care nu se crede că s-ar putea face sau că s-a făcut. Dar Mutu este cel ce aranjează lucrurile. Vătaful conduce la joc, dar locul este desemnat cu băţul de Mutu.

În sâmbăta Rusaliilor băieţii aduceau din hotar ramuri de plop sau de stejar. Ele aveau puterea de a alunga Ielele.

În seara spre Duminica Mare se ung ferestrele cu usturoi şi leuştean, spre a feri gospodăriile de duhurile rele.

În Vâlcea cu frunzele de tei, soc, jaleş adunate la Moşii de Vară sau în Duminica Mare se vindecau boli. Plantele cu puteri magice, de care se fereau Rusaliile erau câteva. Se şi crede că Ielele umblă numai noaptea, „se fâlfâie” pe la fântâni, prin răscruci, petrec şi cântă în cor:

Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu
Leuştean şi Odolean
Avrămească, Cârstănească,
Ar fi lumea toată a noastră.

Dar căluşarii purifică locul, vindecă bolnavii şi aduc bucurie în zi de mare sărbătoare.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Ion Ghinoiu, Căluşul, Slatina, Editura Fundaţiei pentru Toţi, 2003, pp. 52-53.