Inițiatoarea unei campanii ecologice inedite va coordona comunitatea bicicliștilor din Timișoara
Publicat de adinaiftime, 15 noiembrie 2017, 19:00
Echipa Verde pentru Biciclete din Timișoara are un nou coordonator din rândul societății civile.
În perioada 2010 – 2017, bicicliștii reuniți sub sigla Verde pentru Biciclete, au fost coordonați de Romina Faur care și-a anunțat retragerea. Echipa și-a îndreptat atenția spre societatea civilă pentru a alege un coordonator al celei mai puternice comunități de bicicliști.
Actrița Ana Munteanu este membru în Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara și a preluat acum frâiele comunității bicicliștilor din Timișoara. Ana Munteanu este cunoscută și pentru campania Borcanul de ulei. Proiectul presupune colectarea uleiului alimentar uzat din gospodăriile din Timişoara, iar banii obţinuţi în urmă reciclării uleiului alimentar uzat sunt donați pentru a ajută la construcţia unui corp de clădire al unei grădiniţe din Timişoara.
“Sunt gata să duc mai departe proiectul Verde pentru Biciclete și sunt sigură că împreună cu comunitatea bicicliștilor din Timișoara vom reuși să deschidem noi canale de comunicare atât cu autoritățile locale cât și între locuitorii orașului. Fie că o să fie vorba de pedalările VPB cu tradiție sau de noi proiecte de educație, informare și conștientizare, cuvinte ca: toleranță, dialog și respect vor caracteriza, ca și până acum, toate campaniile Verde pentru Biciclete. Sunt recunoscătoare că pot scrie mai departe povestea Verde pentru Biciclete împreună cu voluntarii și partenerii proiectului și abia aștept să ne punem pe treabă”, spune Ana Munteanu.
Campania Verde pentru Biciclete a fost lansată în 25 octombrie 2008 și, de-a lungul anilor, au fost organizate pedalări prin oraș și în afara sa, însumând mii de participanți. Organizația a militat pentru amenajarea de piste de biciclete în Timișoara și a militat pentru respect între toți participanții la trafic: pietoni, bicicliști și șoferi.