Transparență în limita „posibilului” promisă de guvernul britanic în privința studiului de impact al BREXIT-ului
Publicat de adinaiftime, 3 noiembrie 2017, 16:00
Guvernul britanic a promis joi să dea dovadă de transparență, în limita „posibilului”, în legătură cu publicarea unui studiu de impact cu privire la Brexit, cu caracter sensibil, cerută de parlament, transmite AFP.
Deputații britanici au adoptat miercuri o moțiune, depusă de opoziția laburistă, cerând ca estimarea impactului Brexit-ului asupra a 58 de sectoare să devină publică.
Sectoarele respective – printre care publicitate, agricultură, comerț, turism, industria farmaceutică, aerospațială – reprezintă circa 88% din economia Marii Britanii.
Din cauza caracterului sensibil al studiului, guvernul a refuzat, până la votul de miercuri, să facă public documentul, cu argumentul că aceasta i-ar putea slăbi poziția în negocierile cu Bruxellesul.
Cu toate acestea, joi, ministrul pentru Brexit, David Davis, a schimbat tonul, afirmând că a început o discuție cu președintele comisiei parlamentare de resort, Hilary Benn, pentru a se stabili cum poate fi gestionată „confidențialitatea documentelor” ce ar putea fi publicate.
„Vom fi pe cât de transparenți posibil”, a dat asigurări Davis, precizând că „aceste documente nu sunt un fel de mare plan” pentru Brexit. „Sunt date privind reglementările și piețele din diferite sectoare, care ne ghidează negocierile”, a indicat el.
La rândul său, un purtător de cuvânt al guvernului a declarat pentru presă: „Nu ar trebui să publicăm ceva care ne-ar putea submina poziția de negociere, dar, pe de altă parte, respectăm faptul că parlamentul are un rol de jucat în această situație și că a existat un vot ieri seară (miercuri, n.red.)”.
În ce-i privește, laburiștii au avertizat împotriva oricărei eventuale „cenzurări” a documentelor de către guvern.