Campanie inedită: Constănțenii și turiștii veniți pe litoral, încurajați să păstreze curățenia pe plajă
Publicat de adinaiftime, 6 august 2017, 08:00
Mare Nostrum desfăşoară o campanie inedită prin care încearcă să îi facă pe turiştii veniţi la mare dar şi pe localnici, să pătreze curăţenia.
Campania va avea premii pentru toţi cei care trimit ecoselfieuri în care aruncă la coş, ambalajele în loc să le lase pe nisip.
Militează pentru plaje curate şi cunoscutul actor Claudiu Bleonţ.
„Este mersul firesc al lucrurilor; către viitor lumea așa va arăta. Vom fi responsabili de curățenia locului în care lucrăm, de spațiul pe care îl parcurgem până acasă sau până la locul unde petrecem cu prietenii. Dacă cineva vrea să arunce pe jos, să arunce, dar să își amintească că este și sufrageria lui acea stradă pe care trece. Pe plajă vine tractorul și curăță, dar ar fi și mai curată dacă fiecare ar păstra curățenia. Și eu, Claudiu Bleonț, arunc sticlele, peturile din care am băut, sau ziarele, sau pachetele de țigări sau ce mai folosesc pe plajă – la gunoi”, a precizat pentru Radio Constanța actorul Claudiu Bleonţ.
Organizaţia Mare Nostrum va face un album, în care vor apărea pozele tuturor participanţilor iar pe 10 septembrie, câştigătorii vor fi premiaţi.