Parlamentul European cere verificarea pesticidelor ce ar putea afecta sistemul endocrin. Sănătatea oamenilor trebuie să fie pe primul loc
Publicat de Camelia Teodosiu, 20 octombrie 2017, 11:39
„Protecția copiilor și a albinelor este mai importantă decât interesele economice pe termen scurt”, susține raportorul PE Jytte Guteland (S&D, Suedia).
Pe 4 octombrie, Parlamentul a blocat propunerea Comisiei Europene care ar fi scutit unele substanțe chimice din pesticide de la identificarea perturbatorilor endocrini, chiar dacă unele au fost proiectate pentru a ataca sistemul endocrin al organismului, de exemplu în dăunători.
„Criteriile propuse de Comisie nu pot fi numite științifice”, a declarat unul dintre raportori, Jytte Guteland (S&D, Suedia). Celălalt raportor este Bas Eickhout (Verzi/ALE, Olanda).
Conform unei decizii din 2015 a Curții Europene de Justiție, Comisia a încălcat legislația UE prin faptul că nu a stabilit criterii științifice pentru identificarea la timp a perturbatorilor endocrini, adică până la sfârșitul anului 2013. Comisia a susținut că evaluarea impactului reglementării perturbatorilor endocrini, inclusiv a aspectelor economice, trebuie să vină pe primul loc. Curtea a spus că aspectele științifice și alte aspecte referitoare la perturbatorii endocrini ar trebui să fie separate.
„Știm că proiectele de criterii au fost pregătite cu mulți ani în urmă, dar apoi s-au retras din nou după presiunea din industrie”, a explicat doamna Guteland, adăugând că întârzierea este complet inacceptabilă.
Ce este un sistemul endocrin?
Sistemul endocrin reprezintă ansamblul de glande care secretă hormoni. Funcțiile fizice, de la metabolism și creștere până la reproducere, de la somn la starea de spirit, depind în mod esențial de funcționarea normală a sistemului endocrin.
Ce sunt substanțele chimice care perturbă sistemul endocrin?
Perturbatorii endocrini interferează cu funcționarea normală a sistemului endocrin. Aceștia imită hormonii sau blochează receptorii hormonilor din celule, aducând confuzie în sistemul endocrin.
Care sunt problemele de sănătate care pot fi legate de expunerea la perturbatorii endocrini?
Cancer legat de hormoni, obezitate, diabet zaharat, pierderea inteligenței și a deprinderilor motorii, dizabilități de învățare, infertilitate.
Unde pot fi găsiți perturbatorii endocrini?
În îmbrăcăminte, mobilier, recipiente pentru băuturi, ambalaje alimentare, electronice, jucării și chiar biberoane pentru bebeluși.
Pentru a ucide și a controla dăunătorii, multe pesticide și erbicide pulverizate pe legume și fructe conțin substanțe care vizează sistemele endocrine ale organismelor.
Glifosatul de la Monsanto: omniprezent, dar sigur?
Având în vedere îngrijorările legate de proprietățile perturbatoare endocrine și cancerigene ale glifosatului, cel mai răspândit și mai folosit erbicid din lume, deputații europeni au cerut în aprilie 2016 Comisiei să-și reînnoiască aprobarea de introducere pe piață pentru doar șapte ani. Comisia propune acum reînnoirea aprobării pentru 10 ani; majoritatea necesară a statelor membre a fost evazivă.
Actuala aprobare de introducere pe piață a glifosatului în UE expiră la 15 decembrie 2017.
Confruntându-se cu acuzațiile că a realizat cercetări de tip fantomă privind siguranța erbicidului său, Monsanto a fost invitat să se explice în cadrul unei audieri organizate de comisia pentru protecția mediului și agricultură pe 11 octombrie.
Documentele arată în mod clar o istorie a înșelăciunii din partea companiei Monsanto, a declarat Carey Gillam, jurnalistă de investigație de la US Right to Know, un ONG care se concentrează asupra problemelor sistemului alimentar. Încercând să manipuleze factorii de decizie politică, compania a creat rețele de oameni de știință în SUA și UE pentru a impune glifosatul – rețele ce se pretind independente, a avertizat dumneaei.
Reprezentanții companiei au refuzat să se prezinte în fața deputaților europeni, spunând că audierea nu este „un forum adecvat” pentru a aborda problema. Conferința Președinților a interzis apoi grupul de interese Monsanto din Parlament.
Documentele Monsanto, e-mailurile interne și documentele pe care compania a fost obligată să le dezvăluie în instanțele americane care investighează legăturile dintre glifosat și leucemie au pus la îndoială credibilitatea unui număr de studii sponsorizate de Monsanto, au declarat deputații în iunie 2017.
Studiile au făcut parte din dovezile utilizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) pentru a evalua siguranța glifosatului.
În 2016, o companie germană farmaceutică și de pesticide, Bayer, a oferit 66 de miliarde de dolari pentru a cumpăra Monsanto din SUA. Acordul este acum examinat de avocații Comisiei pentru concurență. Fuziunea va crea cel mai mare grup de pesticide și semințe din lume în industria deja concentrată la nivel global.
O inițiativă a cetățenilor europeni a strâns 1,3 milioane de semnături pentru interzicerea glifosatului și protecția oamenilor și a mediului împotriva pesticidelor toxice.