Radio România Regional – ambasador al programului de național de mediu Patrula de Reciclare
Publicat de Andrei Cretoiu, 16 iunie 2017, 20:06
Vineri, 9 iunie, la Palatul Elisabeta, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a onorat profesorii din București și din Județul Ilfov care au câștigat premiile locale la această ediție a programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare. Evenimentul a reunit profesorii premiați, reprezentanții Asociației RoRec, ai partenerilor și suporterilor programului.
Alteța Sa Regală Principesa Maria a înmânat diplomele profesorilor coordonatori ai echipelor premiate, numindu-i ”ambasadori ai cauzelor nobile și formatori ai generațiilor viitoare care ne fac să devenim un popor mai responsabil și să trăim într-o țară mai curată.” ”Dumneavoastră dovediți că școala poate influența pozitiv communitatea” a declarat, în continuare, Alteța Sa Regală. ”Reușita Patrulei de Reciclare arată că aveți puterea să mobilizați copiii, să schimbați atitudini, să ”educați” dincolo de frontiera școlii. Prin aceste diplome, vă felicit, pe dumneavoastră și pe elevii pe care îi coordonați, de la copiii de grădiniță la elevi din liceu. Îi felicit și pe cei care v-au sprinjinit și vă sprijină: colegi, părinți, instituții și firme Suporteri, parteneri media. Prin efortul și reușitele dumneavoastră, stimulați atât obiceiul colectării deșeurilor electrice, cât și obiceiul performanței și al faptelor bune.”
Din anul 2015, când a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României, Patrula de Reciclare a intrat în comunitatea selectă a instituțiilor, organizațiilor, evenimentelor și proiectelor patronate de membrii Familiei Regale.
Programul ”Patrula de Reciclare”, a creat, începând cu lansarea din anul 2011 până la a șasea ediție 2016-2017, o comunitate de peste 90.000 de elevi și peste 3000 de cadre didactice, reprezentând tot atâtea unități de învățământ (grădinițe, școli, licee) care promovează colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în toată România. Prin sute de activități de informare și proiecte de creație desfășurate în comunitățile lor, copiii și profesorii lor au contribuit la colectarea a peste 2.500.000 kg de DEEE în România!.
Patrula de Reciclare face parte din programul naţional de educaţie de mediu al Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec, derulat în unităţile de învăţământ pre-universitar din ţară cu sprijinul Inspectoratelor Şcolare şi cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Programul are ca scop creşterea gradului de informare în domeniul protecţiei mediului şi promovarea beneficiilor colectării selective a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEE) în rândul publicului larg.
Profesorii care au primit diplomele ca reprezentanți ai unităților lor de învățământ sunt:
București:
Premiul ”Cea mai activă Patrulă/Sector”:
- Iuliana Ilona Tudor – Şcoala Gimnazială Nr.7
- Claudia Burgă – Școala Gimnazială ”Grigorie Ghica Voievod”
- Grațiela Alexandru – Școala Gimnazială nr. 195
- Nicoleta Neagu – Grădiniţa Children’s Joy
- Claudia Bota – Școala Gimnazială ”Luceafărul”
- Elena Simion – Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații ”Gh. Airinei”
Premiul ”Cea mai mare cantitate de baterii colectată/Sector”:
- Daniela Tăban – Liceul Teoretic Jean Monnet
- Magda Cîrcu – Montessori Kindergarden Orizonturi Libere
- Nicoleta Sandu – Școala Gimnazială ”Leonardo Da Vinci”
- Dorina Constantin – Școala Gimnazială ”George Bacovia”
- Victoria Păduraru – Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu”
- Paula Copăcel – Școala Gimnazială nr. 59
ILFOV
Florența Nicoleta Enache – Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Ghermănești – Cea mai activă Patrulă
Gabriela Rotaru – Grădinița nr. 1 Bragadiru – Cea mai mare cantitate de baterii colectată
Premiile propriu-zise vor consta în rechizite, echipamente IT și alte materiale didactice, la alegerea câștigătorilor.
La ediția 2016-2017 a programului Patrula de Reciclare, 94 de echipe de preșcolari și elevi din toată țara au câștigat premiile locale.
Premiile naționale să vor decide în luna septembrie, în funcție de cantitățile de deșeuri electrice pe care cetățenii, firmele și instituțiile le vor trimite la reciclare pe perioada verii, în contul programului.