Ascultă Radio România Regional Live

Elixirul dragoste

Spectacolele „Meşterul păpuşar” și „Elixirul dragostei” la Opera Braşov!

Spectacolele „Meşterul păpuşar” și „Elixirul dragostei” la Opera Braşov!
Foto: Sursa foto: Opera Braşov/facebook

Publicat de Andra Radu, 14 februarie 2022, 16:15 / actualizat: 14 februarie 2022, 17:25

Miercuri, 16 februarie 2022, de la ora 11:00, în Sala Operei Braşov, copiii sunt invitaţi să participe la un spectacol de balet, special conceput pentru ei: „Meşterul păpuşar”, după baletul clasic „Coppelia”, pe muzica compozitorului francez Leo Delibes.

Acţiunea este plasată într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppelius, este un bătrân misterios care duce o viaţă izolată, construind păpuşi mecanice şi trăind cu speranţa că, într-o bună zi, va reuşi să le însufleţească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meşterului şi se substituie celei mai frumoase păpuşi.

Prefăcându-se că reacţionează la semnele magice încercate de Coppelius, îl face să creadă că şi-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppelius îşi dă seama că a fost înşelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare şi pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită şi pe care izbuteşte să-l recucerească.

Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul, în mijlocul unei serbări populare, la care ia parte însuşi meşterul Coppelius, care şi-a uitat supărarea că fusese tras pe sfoară. Pe parcursul spectacolului, povestitorul Lorand Cristian va descrie cele mai importante moment de balet şi va creiona, cu măiestrie, firul poveştii, la care vă invităm să luaţi parte.

În distribuţie: Swanilda – Anamaria Boancă, Franz – Claudiu Dane, Coppelius – Adrian Scriminţ, alături de soliştii şi ansamblul de balet al Operei Braşov: Diana Drăgan, Valentina Mirică, Chisako Ota, Cristina Rotundu, Raluca Şut, Meda Enăcache, Adriana Simion, Alexandra Scriminţ, Melania Condoiu, Matei Rada, Iulia Coşeriu şi Otilia Scriminţ.

Regia spectacolului şi adaptarea coregrafică sunt semnate de Alexandru Fotescu, scenografia de Rodica Garştea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.

Sâmbătă, 19 februarie 2022, de la ora 18:30, în Sala Operei Braşov, fiindcă sărbătorim luna iubirii, va avea loc spectacolul „Elixirul dragostei”, opera lui Gaetano Donizetti, cea mai recentă premieră a Operei Braşov. Lucrarea este o opera buffa, în două acte, pe un libret, în limba italiană, de Felice Romani. Opera a avut premiera mondială, acum 190 de ani, pe 12 mai 1832, la Teatro della Canobbiana din Milano.

Acţiunea operei „Elixirul dragostei” se desfăşoară într-un sat italian, la finalul secolului al XVIII-lea. Nemorino, un băiat sărac, este îndrăgostit de Adina, o tânără bogată care îl tratează cu indiferenţă. Când Nemorino o aude pe Adina citind sătenilor povestea lui Tristan şi a Isoldei, el este convins că o băutură magică îl va ajuta să câştige dragostea Adinei. În sat îşi face apariţia doctorul Dulcamara, un şarlatan care vinde licori „făcătoare de minuni”.

Nemorino îl întreabă pe Dulcamara dacă are elixirul dragostei din povestea Isoldei. Fără să recunoască numele ‘Isolda’, dar cu talent de comerciant, realizând că poate ieşi profit de pe urma acestei afaceri, Dulcamara îi vinde lui Nemorino băutura care îl va face să fie iubit de Adina şi care nu este altceva decât vin. Între timp, Adina se decide să îl trateze cu indiferenţă pe Nemorino şi acceptă să se mărite cu sergentul Belcore, venit cu regimentul său în acele locuri.

Tânărul îndrăgostit se înrolează şi el în armată, în căutarea unei vieţi mai bune. La un moment dat, Adina îl surprinde având o lacrimă pe obraz şi, astfel, se convinge de fidelitatea lui. Belcore îi vede pe cei doi împreună, dar acceptă înfrângerea cu fruntea sus. Dulcamara spune tuturor că datorită elixirului său iubirea este posibilă şi mai vinde, astfel, câteva sticluţe.

În distribuţie: Adina – Silvia Micu, Nemorino – Liviu Iftene, Belcore – Alexandru Chiriac (debut), Dulcamara – Marian Reşte, Gianetta – Anca Panait (debut), Notarul – Adrian Scriminţ, Soldat – Cristian Dicu, Asistenţii lui Dulcamara – Matei Rada, Adrian Scriminţ, Deak Attila Valentin. Îşi dau concursul Orchestra, Corul şi Baletul Operei Braşov. Conducerea muzicală a acestui specatcol îi aparţine maestrului Traian Ichim. Regia artistică şi lighting design-ul sunt semnate de Claudia Machedon. Scenografia: Rodica Garştea. Dirijor cor: Dragoş-Mihai Cohal. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Mişcare scenică: Ramona Mezei. Asistenţi regie: Nicoleta Chirilă, Valentina Mărgăraş. Regie scenă: Marilena Aldea.

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât şi la sediul Operei Braşov din str. Bisericii Române nr. 51.

Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informaţii se pot obţine la telefon: 0268-419380.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc